ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1194/2014

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Alba la data de 29 octombrie 2013, reclamanta D.C.A. a solicitat instanței

obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu

reprezentat de Sentința civilă nr. 76/LM din 21 ianuarie 2008, începând cu data

rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 21 ianuarie 2008, și până la

data plății efective, precum și obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești

menționate.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că, prin Sentința civilă nr. 76/LM/2008, pronunțată de Tribunalul

Bihor în Dosarul nr. 4344/111/2007, s-a admis acțiunea formulată de către

reclamanți și s-a dispus obligarea pârâților la plata creșterilor salariale

prevăzute de O.G. nr. 10/2007, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia civilă

din 2 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Reclamanta a mai

arătat că, prin acțiunea formulată în dosarul sus-menționat, nu a solicitat

obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor

datorate de către pârâți cu indicele de inflație.

Prin urmare, a

apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acțiuni

separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către

pârâți potrivit titlului executor.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din

noul C. civ. și art. 166 C. muncii.

Prin Sentința nr.

2528 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerentele

sentinței, tribunalul a reținut că dobânzile pretinse de reclamantă prin

prezenta acțiune nu reprezintă drepturi salariale sau sume ce decurg nemijlocit

din drepturile salariale, ci pretenții datorate întârzierii executării unor

hotărâri judecătorești, situație în care competența materială în soluționarea

cauzei revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ.

Totodată, instanța a

reținut că, în cazul de față, competența materială atrage și competența teritorială,

având în vedere incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. Prin urmare,

raportat la calitatea reclamantei și competența materială a judecătoriei,

instanța a apreciat ca fiind competentă să soluționeze cauza Judecătoria

Oradea, competentă teritorial față de sediul pârâților de ordinul 2 și 3 din

prezenta acțiune.

Învestită prin

declinare cu soluționarea cauzei, Judecătoria Oradea, secția civilă, a

pronunțat Sentința nr. 1892 din 17 februarie 2014, prin care a admis, la rândul

său, excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de

soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., instanța a

suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme.

Pentru a pronunța

această soluție, Judecătoria Oradea a reținut următoarele:

Invocând dispozițiile

art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și ale art. 266 și 269

alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 94 și 95 C. proc. civ.,

instanța a constatat că soluționarea conflictelor de muncă intră în competența

materială a tribunalului.

Prin urmare, instanța

a reținut că sumele pretinse de reclamantă sunt în legătură directă cu

drepturile salariale, astfel încât competența materială în soluționarea

prezentei acțiuni revine tribunalului, conform dispozițiilor art. 95 pct. 1 C.

proc. civ.

Instanța a mai

reținut că cererea a fost înregistrată inițial la Tribunalul Alba, în temeiul

art. 127 C. proc. civ., fiind o cerere introdusă de un judecător care își

desfășoară activitatea în cadrul Tribunalului Bihor.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Mai întâi, Înalta

Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C.

proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de

procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după

intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data

formulării cererii de chemare în judecată - 29 octombrie 2013 -, rezultă că

aceste dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte.

Litigiul dedus

judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la plata dobânzii legale aferente titlului

executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 76/LM din 21 ianuarie 2008,

începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 21 ianuarie

2008, și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea la virarea sumelor de bani necesare

drepturilor bănești menționate.

Prin Sentința civilă

nr. 76/LM/2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4344/111/2007,

s-a admis acțiunea formulată de către reclamantă (alături de alți reclamanți)

și s-a dispus obligarea pârâților la plata creșterilor salariale prevăzute de

O.G nr. 10/2007, sentință rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din 2 iunie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Reclamanta din

cererea de față face parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-au

acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și

instituții publice în sarcina cărora instanțele au stabilit obligația plății

creanțelor.

Pentru acoperirea

prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin

acțiunea pendinte reclamanta a solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă

câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor,

dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu

indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a

obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru

soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă

judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două

instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de

folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii

reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste

aspecte, dobânzile pretinse de reclamantă se circumscriu dispozițiilor art. 166

alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind

corelative drepturilor salariale cuvenite acesteia.

Reclamanta și-a

fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care

reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea

obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea

prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății

salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea

judecătorească la care a făcut trimitere reclamanta a stabilit drepturi

salariale în favoarea sa, acțiunea formulată în cauză vizează un drept

accesoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze

pricina.

În cauză, natura și

obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantei, sunt circumscrise, supuse

și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale

dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond.

Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal.

În raport cu această concluzie și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie

jurisdicțională, competența materială nu poate aparține decât tribunalului.

Pe de altă parte,

executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite

printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală,

chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin

hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un

contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără

a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a

prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bunăvoie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage

incidența art. 94 lit. j) C. proc. civ. cât timp este vorba de o hotărâre

judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi

salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva

normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea

instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile

art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ.

În contextul arătat,

acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și 4, a acordat competență

tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în

competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în

competența lor.

Astfel, întrucât se

constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența

materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului,

pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta

D.C.A., domiciliată în Oradea, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

cu sediul în București, sector 5, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu

sediul în Oradea, județul Bihor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

cu sediul în Oradea, județul Bihor, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în

București, sector 5, în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - AZ