ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2014

Asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, sub nr. 3985/107/2013,

reclamanții T.V.A.,

B. (actuală C.) L.M., C.A., M.F. și B.L.J.

au

chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de

Apel Oradea și M.F.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâților 1-3 la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 90/2008, începând cu data rămânerii

definitive a acesteia, respectiv data de 8 decembrie 2008 și până la data

plății efective, precum și obligarea pârâtului 4 la virarea sumelor de bani

necesare plății acestor drepturi bănești.

În motivarea cererii,

s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 90/2008 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea în Dosarul nr. 929/35/2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și

s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică în procent de 50%.

Prin Decizia civilă nr.

849 din 05 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-au respins recursurile

formulate, sentința civilă nr. 90/2008 devenind definitivă și irevocabilă.

Reclamanții au arătat

că, prin acțiunea formulată în dosarul mai sus enunțat, nu au solicitat

obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate

de către pârâți cu indicele de inflație.

Au apreciat însă că,

nu există vreun impediment în a solicita pe calea unei acțiuni separate plata

dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâți potrivit

titlului executor.

Prin

sentința civilă nr. 1 din 07 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă, a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea

Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dobânzile pretinse nu

reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre

judecătorească în favoarea reclamanților, neavând legătură directă cu stabilirea

acestor drepturi, acestea reprezentând daune produse creditorului prin

întârzierea în executarea unei obligații în bani de către debitor și care își

au temeiul în dispozițiile art. 1535 C. civ.

În aceste condiții, daunele solicitate nefiind drepturi salariale

sau pretenții ce decurg nemijlocit din drepturile salariale, ci daune datorate

întârzierii executării unor hotărâri judecătorești, competența materială revine

judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ.

Acțiunea reclamanților este o cerere evaluabilă în bani, a cărei

valoare nu depășește 200.000 lei, obiectul fiind un drept la prestații

succesive, valoarea acestuia fiind dată de prestația anuală datorată.

De asemenea, instanța a reținut că în cauza de față competența

materială atrage și competența teritorială, față de dispozițiile art. 127 C.

proc. civ. și a stabilit că, față de sediul pârâților de ordinul 2 și 3 din

cerere competența de soluționare aparține Judecătoriei Oradea.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 4937 din 30

aprilie 2014, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat,

la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Alba; constatând

ivit conflictul de competență, a suspendat judecata și a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4)

din Legea nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plății salariului sau

neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune

interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, iar conform art. 266

și 269 alin. (1) din același act normativ judecarea conflictelor de muncă cu

privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea

contractelor individuale este de competența instanțelor judecătorești,

stabilite potrivit legii.

În aplicarea

dispozițiilor art. 94 și 95 C. proc. civ., instanța a constatat că în cauză

competența aparține tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile solicitate de

reclamanți prin acțiune reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite

prin hotărâri judecătorești și achitate cu întârziere.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Litigiul dedus

judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul

Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 90/2008, începând cu data

rămânerii definitive a acesteia și până la data plății efective, precum și

obligarea pârâtului M.F.P. la virarea sumelor de bani necesare plății acestor

drepturi bănești.

În cauză, prin

cererea ce a făcut obiectul Dosarelor nr. 929/35/2008 și, respectiv, nr. 181/35/2009

ale Curții de Apel Oradea, reclamanții au solicitat drepturi bănești

reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%

din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 01 februarie 2007 și pe

viitor, actualizat cu indicele de inflație, la data plății.

Reclamanții din

cererea de față fac parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au

acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și

instituții publice în sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății

creanțelor.

Pentru acoperirea

prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin

acțiunea pendinte reclamanții au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă

câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor,

dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu

indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a

obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru

soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă

judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două

instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de

folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii

reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste

aspecte, dobânzile pretinse de reclamanți se circumscriu dispozițiilor art. 166

alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind C. mun., sumele solicitate fiind

corelative drepturilor salariale cuvenite acestora.

Reclamanții și-au

fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care

reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea

obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea

prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății

salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea

judecătorească la care au făcut trimitere reclamanții a stabilit drepturi

salariale în favoarea lor, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu,

situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și

obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamanților, sunt circumscrise, supuse

și subrogate dreptului material principal, respectiv dreptului salarial

reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%

dispus prin titlul executoriu pronunțat de instanța de fond. Așadar, dobânzile nu

pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această

concluzie, competența materială nu poate aparține decât tribunalului.

Pe de altă parte,

executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită

printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală,

chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin

hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un

contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără

a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a

prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bună voie drepturile salariale datorate) prin analiza îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage

incidența art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de o hotărâre

judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale

ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva

normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea

instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile

art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.

În contextul arătat,

acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și 4, a acordat competență

tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în

competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în

competența lor.

Astfel, întrucât se

constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența

materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului,

pentru toate considerentele expuse anterior,

competența de soluționare a cauzei, în

primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2014.