ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, sub nr. 3985/107/2013, reclamanții T.V.A., B. (actuală C.) L.M., C.A., M.F. și B.L.J. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și M.F.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților 1-3 la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 90/2008, începând cu data rămânerii definitive a acesteia, respectiv data de 8 decembrie 2008 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului 4 la virarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi bănești.

În motivarea cererii, s-a arătat că, prin sentința civilă nr. 90/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 929/35/2008 s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%. Prin Decizia civilă nr. 849 din 05 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-au respins recursurile formulate, sentința civilă nr. 90/2008 devenind definitivă și irevocabilă. Reclamanții au arătat că, prin acțiunea formulată în dosarul mai sus enunțat, nu au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate de către pârâți cu indicele de inflație. Au apreciat însă că, nu există vreun impediment în a solicita pe calea unei acțiuni separate plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâți potrivit titlului executor.

Prin sentința civilă nr. 1 din 07 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dobânzile pretinse nu reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea reclamanților, neavând legătură directă cu stabilirea acestor drepturi, acestea reprezentând daune produse creditorului prin întârzierea în executarea unei obligații în bani de către debitor și care își au temeiul în dispozițiile art. 1535 C. civ. În aceste condiții, daunele solicitate nefiind drepturi salariale sau pretenții ce decurg nemijlocit din drepturile salariale, ci daune datorate întârzierii executării unor hotărâri judecătorești, competența materială revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc.

civ. Acțiunea reclamanților este o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depășește 200.000 lei, obiectul fiind un drept la prestații succesive, valoarea acestuia fiind dată de prestația anuală datorată. De asemenea, instanța a reținut că în cauza de față competența materială atrage și competența teritorială, față de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și a stabilit că, față de sediul pârâților de ordinul 2 și 3 din cerere competența de soluționare aparține Judecătoriei Oradea. Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 4937 din 30 aprilie 2014, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Alba; constatând ivit conflictul de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, iar conform art. 266 și 269 alin. (1) din același act normativ judecarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. În aplicarea dispozițiilor art. 94 și 95 C. proc. civ., instanța a constatat că în cauză competența aparține tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile solicitate de reclamanți prin acțiune reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești și achitate cu întârziere.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 90/2008, începând cu data rămânerii definitive a acesteia și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului M.F.P. la virarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi bănești.

În cauză, prin cererea ce a făcut obiectul Dosarelor nr. 929/35/2008 și, respectiv, nr. 181/35/2009 ale Curții de Apel Oradea, reclamanții au solicitat drepturi bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu 01 februarie 2007 și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație, la data plății. Reclamanții din cererea de față fac parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin acțiunea pendinte reclamanții au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății. Or, pentru soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamanți se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind C. mun., sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora. Reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia. Întrucât hotărârea judecătorească la care au făcut trimitere reclamanții a stabilit drepturi salariale în favoarea lor, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamanților, sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv dreptului salarial reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% dispus prin titlul executoriu pronunțat de instanța de fond. Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie, competența materială nu poate aparține decât tribunalului. Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract.

Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie drepturile salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă. Din perspectiva normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.

În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și 4, a acordat competență tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor. Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.