ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1453/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 13 septembrie 2013, sub nr. 4642/107/2013, reclamantul G.O.D. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților 1-3 la plata dobânzilor legale aferente titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr. 63 din 23 octombrie 2008, nr. 932/LM din 30 noiembrie 2007, nr. 37 din 29 septembrie 2008, nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009 și nr. 492/LM/2009, începând cu data rămânerii lor definitive și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului 4 la virarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi bănești.

În motivarea cererii a arătat că prin aceste hotărâri judecătorești pârâții au fost obligați să-i plătească drepturi bănești reprezentând diferența dintre indemnizațiile pe care le-a încasat și cele încasate de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A., sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 25 mai 2004-1 februarie 2007, diferențele calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică raportate la coeficienții de multiplicare prevăzuți de lege, sporul de confidențialitate de 15% și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 1 februarie 2007, la zi și în continuare.

A arătat, de asemenea, că prin acțiunile formulate nu a solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ci doar actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de aceea a înțeles să le solicite pe cale separată, prin prezenta acțiune. Prin sentința civilă nr. 2524 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dobânzile pretinse nu reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea reclamantului, neavând legătură directă cu stabilirea acestor drepturi. În realitate, acestea sunt daune produse reclamantului datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.

De aceea, competența revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ. Acțiunea reclamantului este o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depășește 200.000 RON, obiectul fiind un drept la prestații succesive, valoarea acestuia fiind dată de prestația anuală datorată. De asemenea, instanța a reținut că în cauza de față competența materială atrage și competența teritorială, față de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și a stabilit că față de sediul pârâților de ordinul 2 și 3 din cerere competența de soluționare aparține Judecătoriei Oradea. Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 1556 din 7 februarie 2014, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Alba; constatând ivit conflictul de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, iar conform art. 266 și art. 269 alin. (1) din același act normativ judecarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. În aplicarea dispozițiilor art. 94 și art. 95 C. proc. civ., instanța a constatat că în cauză competența aparține tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile solicitate de reclamant prin acțiune reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești și achitate cu întârziere.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile nr. 63 din 23 octombrie 2008, nr. 932/LM din 30 noiembrie 2007, nr. 37 din 29 septembrie 2008, nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009 și nr. 492/LM/2009, începând cu data rămânerii lor definitive și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi bănești.

În cauză, prin cererile ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 639/35/2008 și nr. 864/35/2008 ale Curții de Apel Oradea, nr. 2429/111/2007, nr. 3886/111/2007 și respectiv nr. 5323/111/2007 ale Tribunalului Bihor, reclamantul a solicitat drepturi bănești reprezentând diferența dintre indemnizațiile pe care le-a încasat și cele încasate de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A., sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 25 mai 2004-1 februarie 2007, diferențele calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică raportate la coeficienții de multiplicare prevăzuți de lege, sporul de confidențialitate de 15% și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 1 februarie 2007, la zi și în continuare.

Reclamantul din cererea de față face parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina căror instanțele au stabilit obligația plății creanțelor. Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin acțiunea pendinte reclamantul a solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești. Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamant se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestuia. Reclamantul și-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârile judecătorești la care a făcut trimitere reclamantul au stabilit drepturi salariale în favoarea sa, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina. În cauză, natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamantului, sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond. Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie jurisdicțională, competența materială nu poate aparține decât tribunalului.

Pe de altă parte, neexecutarea sau neexecutarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Aceasta modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94 lit. j) C. proc.

civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă. Din perspectiva normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ. În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.