ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1453/2014

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba la data de 13 septembrie 2013, sub nr. 4642/107/2013,

reclamantul G.O.D. a chemat

în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea

și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună obligarea pârâților 1-3 la plata dobânzilor legale aferente titlurilor

executorii reprezentate de sentințele civile nr. 63 din 23 octombrie 2008, nr. 932/LM

din 30 noiembrie 2007, nr. 37 din 29 septembrie 2008, nr. 1511/LM din 2

decembrie 2009 și nr. 492/LM/2009, începând cu data rămânerii lor definitive și

până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului 4 la virarea sumelor

de bani necesare plății acestor drepturi bănești.

În motivarea cererii a

arătat că prin aceste hotărâri judecătorești pârâții au fost obligați să-i plătească

drepturi bănești reprezentând diferența dintre indemnizațiile pe care le-a încasat

și cele încasate de procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T.

și D.N.A., sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru

perioada 25 mai 2004-1 februarie 2007, diferențele calculate pe baza valorii de

referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică raportate

la coeficienții de multiplicare prevăzuți de lege, sporul de confidențialitate de

15% și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 1

februarie 2007, la zi și în continuare. A arătat, de asemenea, că prin acțiunile

formulate nu a solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ci doar

actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de aceea a înțeles să le solicite

pe cale separată, prin prezenta acțiune.

Prin sentința

civilă nr. 2524 din 11 decembrie 2013, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că dobânzile pretinse nu reprezintă o corecție a drepturilor

salariale stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea reclamantului, neavând

legătură directă cu stabilirea acestor drepturi. În realitate, acestea sunt daune

produse reclamantului datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.

De aceea, competența revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j)

C. proc. civ. Acțiunea reclamantului este o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare

nu depășește 200.000 RON, obiectul fiind un drept la prestații succesive, valoarea

acestuia fiind dată de prestația anuală datorată.

De asemenea,

instanța a reținut că în cauza de față competența materială atrage și competența

teritorială, față de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și a stabilit că față de

sediul pârâților de ordinul 2 și 3 din cerere competența de soluționare aparține

Judecătoriei Oradea.

Învestită prin declinare,

Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 1556 din 7 februarie

2014, prin care a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Alba;

constatând ivit conflictul de competență, a suspendat judecata

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea

nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia

poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea

prejudiciului produs salariatului”, iar conform art. 266 și art. 269 alin. (1) din

același act normativ judecarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea,

modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale este de competența

instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. În aplicarea dispozițiilor

art. 94 și art. 95 C. proc. civ., instanța a constatat că în cauză competența aparține

tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile solicitate de reclamant prin acțiune

reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești

și achitate cu întârziere.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133

pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus judecății

are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea

de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorii reprezentate

de sentințele civile nr. 63 din 23 octombrie 2008, nr. 932/LM din 30 noiembrie 2007,

nr. 37 din 29 septembrie 2008, nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009 și nr. 492/LM/2009,

începând cu data rămânerii lor definitive și până la data plății efective, precum

și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani

necesare plății acestor drepturi bănești.

În cauză, prin cererile

ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 639/35/2008 și nr. 864/35/2008 ale Curții de

Apel Oradea, nr. 2429/111/2007, nr. 3886/111/2007 și respectiv nr. 5323/111/2007

ale Tribunalului Bihor, reclamantul a solicitat drepturi bănești reprezentând diferența

dintre indemnizațiile pe care le-a încasat și cele încasate de procurorii care își

desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A., sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 25 mai 2004-1 februarie 2007, diferențele

calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile

de demnitate publică raportate la coeficienții de multiplicare prevăzuți de lege,

sporul de confidențialitate de 15% și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică

de 50% pentru perioada 1 februarie 2007, la zi și în continuare.

Reclamantul din cererea

de față face parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a acordat sume

de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina căror

instanțele au stabilit obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului

suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin acțiunea pendinte

reclamantul a solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii

l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți

la scadență, iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are

rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru soluționarea

justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune

a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică

diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele

de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte,

dobânzile pretinse de reclamant se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4)

din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor

salariale cuvenite acestuia.

Reclamantul și-a fundamentat

cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea

de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata

daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii

nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârile judecătorești

la care a făcut trimitere reclamantul au stabilit drepturi salariale în favoarea

sa, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care Tribunalul

Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul

acțiunii, respectiv interesul reclamantului, sunt circumscrise, supuse și subrogate

dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul

executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond. Așadar, dobânzile nu pot

fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie

și ținând seama inclusiv de cerința de simetrie jurisdicțională, competența materială

nu poate aparține decât tribunalului.

Pe de altă parte, neexecutarea

sau neexecutarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre

judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației

a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă

titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii

legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul

reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Aceasta modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94

lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care

a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea

unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva normelor

juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței

competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269

alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ.

În contextul arătat, acest

act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor

să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor

jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată

că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare

a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse

anterior,

competența

de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului

Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.