ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1452/2014

Deliberând în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, reclamanții R.M.C., C.F. și A.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea, obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009, de la data rămânerii definitive, respectiv 2 decembrie 2009 și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor aferente drepturilor bănești pretinse. Prin sentința nr. 45 din 14 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă, în majoritate, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivare, s-a reținut că, din cuprinsul hotărârilor judecătorești invocate de reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată, a rezultat că au fost constatate drepturile salariale neacordate, dispunându-se plata acestora, precum și a daunelor interese constând în corecția sumei datorate prin aplicarea coeficientului de inflație. Tribunalul a constatat că, prin acțiunea formulată, reclamanții au arătat indirect că dobânda pretinsă se referă la folosul de care au fost lipsiți prin neplata la scadență a sumei la care erau obligați pârâții, dobânda fiind singura formă de acoperire a prejudiciului cauzat prin întârzierea achitării sumelor ce au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească, ce nu a mai putut fi pusă în executare, neexecutată integral și benevol de debitori.

Raportat la aceste aspecte, instanța a reținut că judecătoria este competentă material în soluționarea cererii, potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ. La stabilirea competenței, tribunalul a avut în vedere și că obiectul cererii are o valoare care se situează sub pragul de 200.000 RON, situație în care a constatat incidența prevederilor art. 98 alin. (1) și alin. (2), coroborate cu cele ale art. 103 C. proc. civ., reținând că acesta constă într-un drept la prestații succesive, valoarea fiind dată de prestația anuală datorată. Prin sentința nr. 2862 din 11 martie 2014, Judecătoria Oradea, secția civilă, a declinat, la rândul său, competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu rezolvarea acestuia.

Motivarea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 166 alin. (4), art. 266 și art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, coroborate cu cele ale art. 94 și art. 95 C. proc. civ., care au acordat competența de soluționare a conflictelor de muncă, tribunalului. Instanța s-a raportat la obiectul acțiunii deduse judecății, precum și la faptul că, din hotărârile judecătorești anexate acesteia de către reclamanți, a rezultat că au fost reținute drepturile salariale, dispunându-se și plata daunelor-interese, constând în corecția sumei datorate prin aplicarea coeficientului de inflație, drepturile urmând să fie plătite integral. Judecătoria a reținut că dobânzile pretinse prin cererea formulată de reclamanți, reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, achitate cu întârziere, fiind în legătură directă cu drepturile salariale, motiv pentru care tribunalul este competent să soluționeze pricina.

Examinând conflictul de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Tribunalul Alba este competent să soluționeze cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed: Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009, începând cu data rămânerii definitive și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea sumelor aferente drepturilor bănești pretinse.

În cauză, prin acțiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3886/111/2007, reclamanții au solicitat acordarea sporului de confidențialitate de 15% aplicabil drepturilor salariale, prin sentința nr. 1511/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 506/2010 R a Curții de Apel Oradea, dispunându-se aplicarea indicelui de inflație privind corecția sumelor datorate. Reclamanții din cererea de față fac parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina cărora s-a stabilit, prin acea hotărâre, obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin prezenta acțiune reclamanții au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății. Or, pentru soluționarea justă și pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești temeinice și legale, fără însă a se cerceta pe fond pretenția formulată, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse prin demersul judiciar cu soluționarea căruia reclamanții au învestit Tribunalul Alba se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora. Reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia. Întrucât hotărârea judecătorească la care au făcut trimitere reclamanții a stabilit drepturi salariale în favoarea acestora, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamanților sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond, situație în care dobânzile trebuie raportate la aceste prestații pecuniare, existând și raportul cauzal necesar solicitării sumelor accesorii debitului principal, care conduce la aprecierea și calificarea instanței de judecată, cu reținerea și valorificarea inclusiv a cerinței de simetrie jurisdicțională, determinându-se astfel atribuirea justei competențe materiale în favoarea tribunalului, instanță deplin competentă material în judecarea cauzei, astfel cum s-a reținut și în opinia minoritară la Tribunalul Alba.

Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date nu atrage incidența art. 94 lit. j) C. proc.

civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă. Din perspectiva normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ. În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2014.