ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1452/2014

Deliberând

în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, reclamanții R.M.C., C.F. și

A.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul

Bihor și Curtea de Apel Oradea, obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente

titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009, de

la data rămânerii definitive, respectiv 2 decembrie 2009 și până la data plății

efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la virarea

sumelor aferente drepturilor bănești pretinse.

Prin sentința nr. 45 din

14 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă, în majoritate, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În motivare, s-a reținut

că, din cuprinsul hotărârilor judecătorești invocate de reclamanți în susținerea

cererii de chemare în judecată, a rezultat că au fost constatate drepturile salariale

neacordate, dispunându-se plata acestora, precum și a daunelor interese constând

în corecția sumei datorate prin aplicarea coeficientului de inflație.

Tribunalul a constatat

că, prin acțiunea formulată, reclamanții au arătat indirect că dobânda pretinsă

se referă la folosul de care au fost lipsiți prin neplata la scadență a sumei la

care erau obligați pârâții, dobânda fiind singura formă de acoperire a prejudiciului

cauzat prin întârzierea achitării sumelor ce au fost stabilite printr-o hotărâre

judecătorească, ce nu a mai putut fi pusă în executare, neexecutată integral și

benevol de debitori.

Raportat la aceste aspecte,

instanța a reținut că judecătoria este competentă material în soluționarea cererii,

potrivit dispozițiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ.

La stabilirea competenței,

tribunalul a avut în vedere și că obiectul cererii are o valoare care se situează

sub pragul de 200.000 RON, situație în care a constatat incidența prevederilor

art. 98 alin. (1) și alin. (2), coroborate cu cele ale art. 103 C. proc. civ., reținând

că acesta constă într-un drept la prestații succesive, valoarea fiind dată de prestația

anuală datorată.

Prin sentința nr. 2862

din 11 martie 2014, Judecătoria Oradea, secția civilă, a declinat, la rândul său,

competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

cu rezolvarea acestuia.

Motivarea a fost fundamentată

pe dispozițiile art. 166 alin. (4), art. 266 și art. 269 alin. (1) din Legea

nr. 53/2003, coroborate cu cele ale art. 94 și art. 95 C. proc. civ., care au acordat

competența de soluționare a conflictelor de muncă, tribunalului.

Instanța s-a raportat

la obiectul acțiunii deduse judecății, precum și la faptul că, din hotărârile judecătorești

anexate acesteia de către reclamanți, a rezultat că au fost reținute drepturile

salariale, dispunându-se și plata daunelor-interese, constând în corecția sumei

datorate prin aplicarea coeficientului de inflație, drepturile urmând să fie plătite

integral.

Judecătoria a reținut

că dobânzile pretinse prin cererea formulată de reclamanți, reprezintă o corecție

a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, achitate cu întârziere,

fiind în legătură directă cu drepturile salariale, motiv pentru care tribunalul

este competent să soluționeze pricina.

Examinând conflictul de

competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat

la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că Tribunalul Alba este competent să

soluționeze cauza de față, în considerarea argumentelor ce succed:

Litigiul dedus judecății

are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea

de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat

de sentința nr. 1511/LM din 2 decembrie 2009, începând cu data rămânerii definitive

și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice la virarea sumelor aferente drepturilor bănești pretinse.

În cauză, prin acțiunea

ce a făcut obiectul Dosarului nr. 3886/111/2007, reclamanții au solicitat acordarea

sporului de confidențialitate de 15% aplicabil drepturilor salariale, prin sentința

nr. 1511/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, definitivă și irevocabilă prin

decizia nr. 506/2010 R a Curții de Apel Oradea, dispunându-se aplicarea indicelui

de inflație privind corecția sumelor datorate.

Reclamanții din cererea

de față fac parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au acordat sume

de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina cărora

s-a stabilit, prin acea hotărâre, obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului

suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin prezenta acțiune reclamanții

au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar

fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență,

iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii

valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru soluționarea

justă și pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești temeinice și legale, fără

însă a se cerceta pe fond pretenția formulată, se impune a se observa că dobânda

și actualizarea sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând

prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea

valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte,

dobânzile pretinse prin demersul judiciar cu soluționarea căruia reclamanții au

învestit Tribunalul Alba se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea

nr. 53/2003 privind C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale

cuvenite acestora.

Reclamanții și-au fundamentat

cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea

de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata

daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii

nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea judecătorească

la care au făcut trimitere reclamanții a stabilit drepturi salariale în favoarea

acestora, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care

Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul

acțiunii, respectiv interesul reclamanților sunt circumscrise, supuse și subrogate

dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul

executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond, situație în care dobânzile

trebuie raportate la aceste prestații pecuniare, existând și raportul cauzal necesar

solicitării sumelor accesorii debitului principal, care conduce la aprecierea și

calificarea instanței de judecată, cu reținerea și valorificarea inclusiv a cerinței

de simetrie jurisdicțională, determinându-se astfel atribuirea justei competențe

materiale în favoarea tribunalului, instanță deplin competentă material în judecarea

cauzei, astfel cum s-a reținut și în opinia minoritară la Tribunalul Alba.

Pe de altă parte, executarea

sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească

poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei

încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu

este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează,

fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale

a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bună voie diferențele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor

răspunderii civile delictuale în circumstanțele date nu atrage incidența art. 94

lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de o hotărâre judecătorească prin care

a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea

unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva normelor

juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței

competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin.

(1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența

instanțelor stabilite potrivit C. proc. civ.

În contextul arătat, acest

act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor

să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor

jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată

că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare

a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse

anterior,

competența

de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului

Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 mai 2014.