ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1482/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată introdusă la data de 16 iulie 2013 la Tribunalul

Alba

reclamanții T.V.A., B.L.M.,

C.A. și M.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul

Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice ca, prin hotărârea

ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la plata dobânzii legale aferente titlului

executor reprezentat de sentința civilă nr. 535 din 9 aprilie 2010 a Tribunalului

Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acesteia respectiv data de 9

aprilie 2010 și până Ia data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești solicitate.

În drept au invocat dispozițiile art. 1088

din vechiul C. civ., art. 1535 din noul C. civ. și art. 166 C. muncii.

Prin sentința civilă nr, 46 din 14 ianuarie

2014 Tribunalul Alba

a declinat

competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând,

în esență, ca acțiunea este o cerere evaluabilă în bani a cărei valoare nu depășește

200.000 RON. S-a mai reținut că dobânzile solicitate nu sunt drepturi salariale,

care decurg nemijlocit din drepturile salariale. Ele nu reprezintă o corecție a

drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, ci sunt daune produse

reclamanților datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești definitivă

și irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 3624 din 26 martie

2014 Judecătoria Oradea

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând

ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că dobânda legală are natura unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit

ca urmare a neplății la scadență a unor obligații bănești și art. 268 alin. (1)

lit. c) C. muncii stipulează că obiect al conflictului de muncă îl poate reprezenta

și plata unor despăgubiri către salariat.

S-a mai reținut că art. 269 C. muncii stipulează

că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit

legii, iar cererile referitoare la aceste cauze se adresează instanței competente

în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința ori sediul.

S-a reținut de asemenea că reclamanții au optat pentru Tribunalul Alba.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal

învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba,

pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții

și intervenienții au solicitat plata dobânzii legale aferente titlului executor

reprezentat de sentința civilă nr. 535 din 9 aprilie 2010 începând cu data rămânerii

definitive a acesteia respectiv data de 9 aprilie 2010 și până la data plății efective,

precum și virarea sumelor de bani necesare drepturilor bănești solicitate.

S-a indicat drept temei de drept al acțiunii,

pe lângă dispozițiile legale referitoare la obligații și art. 166 C. muncii, care

la alin. (4) prevede că, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata

acestuia poate conduce la obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru

repararea prejudiciului produs salariatului.

Prin sentința civilă nr. 535/2010 pronunțată

de Tribunalul Bihor în Dosar civil nr. 7418/111/2009 s-a admis acțiunea formulata

de reclamanți și s-a dispus obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizațiile

încasate de reclamanți și procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T.

și D.N.A. începând cu luna noiembrie 2008 pană la încetarea stării de discriminare.

Reclamanții din cererea de față fac parte

din categoria personalului bugetar, cărora li s-au acordat sume de bani cu titlu

de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,

iar pârâții sunt autorități și instituții publice în sarcina cărora s-a stabilit,

prin acea hotărâre, obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit

prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin prezenta acțiune reclamanții

au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar

fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență,

iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii

valorii reaie a obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru soluționarea justă și pentru

pronunțarea unei hotărâri judecătorești temeinice și legale, fără însă a se cerceta

pe fond pretenția formulată, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sunt

două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei

de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație urmărind păstrarea valorii

reale a obligațiilor bănești,

Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse

prin demersul judiciar cu soluționarea căruia reclamanții au învestit Tribunalul

Alba se circumscriu dispozițiilor art. 366 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind

C. muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora.

Reclamanții și-au fundamentat cererea de

chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea de plată

a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese

pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în căzul întârzierii nejustificate

a plății salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea judecătorească la care

au făcut trimitere reclamanții a stabilit drepturi salariale în favoarea acestora,

acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care Tribunalul

Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul acțiunii,

respectiv interesul reclamanților sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului

material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul executoriu

pronunțat de tribunal, ca instanță de fond, situație în care dobânzile trebuie raportate

Ia aceste prestații pecuniare, existând și raportul cauzal necesar solicitării sumelor

accesorii debitului principal, care conduce la aprecierea și calificarea instanței

de judecată, cu reținerea și valorificarea inclusiv a cerinței de simetrie jurisdicțională,

determinându-se astfel atribuirea justei competențe materiale în favoarea tribunalului,

instanță deplin competentă material în judecarea cauzei, astfel cum s-a reținut

și în opinia minoritară la Tribunalul Alba.

Pe de altă parte, executarea sau executarea

cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate

antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare

a fost sancționară prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu

este sau nu un contract. Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează,

fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale

a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de reparare a prejudiciului

(cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferențele

salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale

în circumstanțele date nu atrage incidența art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp

este vorba de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor

Ia drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva normelor juridice incidente,

precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze

pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit

cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite

potrivit C. proc. civ.

În contextul arătat, acest act normativ,

prin prevederile art. 95 pct. 1 și pct. 4, a acordat competență tribunalelor să

judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date în competența altor

jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se constată că printr-o

dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor

de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior,

competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea

Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16

mai 2014.