ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2014

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, sub nr. 3974/107/2013, reclamanții

B.N., S.M., S.C., P.C.A. și T.A. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor

Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâților la plata dobânzilor legale aferente titlului executoriu, reprezentat

de Sentința civilă nr. 1008/LM/2009, începând cu data rămânerii definitive și

până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerului

Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi

bănești.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin această hotărâre judecătorească pârâții au fost

obligați să le plătească drepturi bănești reprezentând sporul de

confidențialitate de 15%, începând cu data de 14 februarie 2005 și pentru

viitor.

Reclamanții au mai

arătat, de asemenea, că prin acțiunile formulate nu au solicitat și obligarea

pârâților la plata dobânzilor legale, ci doar la actualizarea sumelor cu

indicele de inflație, astfel că au înțeles să le solicite pe cale separată,

prin prezenta acțiune.

Prin Sentința nr. 163

din 30 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a apreciat că dobânzile pretinse nu reprezintă o corecție a

drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea

reclamanților, neavând legătură directă cu stabilirea acestor drepturi. În

realitate, acestea sunt daune produse reci amanților, datorită imposibilității

executării unei hotărâri judecătorești. De aceea, competența revine

judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă. Acțiunea reclamanților este o cerere

evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depășește. 200.000 RON, obiectul fiind

un drept la prestații succesive, valoarea acestuia fiind dată de prestația

anuală datorată.

S-a reținut că

reclamanții ar fi trebuit să sesizeze cu soluționarea acestei cauze, instanța

în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul Tribunalul Bihor (ordonator

terțiar de credite), acesta fiind situat pe raza municipiului Oradea.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat Sentința civilă nr. 6270 din 29 mai

2014, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat, la

rândul său, competența în favoarea Tribunalului Alba. A constatat ivit

conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) din

Legea nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata

acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese

pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform art. 266

și 269 alin. (1) din același act normativ judecarea conflictelor de muncă cu

privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea

contractelor individuale este de competența instanțelor judecătorești,

stabilite potrivit legii. În aplicarea dispozițiilor art. 94 și 95 din Legea

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța a constatat că, în

cauză, competența aparține tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile

solicitate de reclamanți prin acțiune reprezintă o corecție a drepturilor

salariale stabilite prin hotărâri judecătorești și achitate cu întârziere.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul dedus

judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul

Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului

executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1008/LM din 26 iunie 2009,

începând cu data rămânerii definitive a acesteia și până la data plății

efective.

Reclamanții din

cererea de față fac parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a

acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și

instituții publice, în sarcina cărora instanțele au stabilit obligația plății

creanțelor.

Pentru acoperirea

prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin

acțiunea pendinte reclamanții au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă

câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a învestirii banilor,

dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu

indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a

obligației monetare la data efectuării plății.

Or, pentru

soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă

judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două

instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de

folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație, urmărind păstrarea valorii

reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste

aspecte, dobânzile pretinse de reclamanți se circumscriu dispozițiilor art. 166

alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind

corelative drepturilor salariale cuvenite acestora.

Astfel, reclamanții

și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care

reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea

obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea

prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății

salariului sau pentru neplata acestuia.

Întrucât hotărârea

judecătorească la care au făcut trimitere reclamanții au stabilit drepturi

salariale în favoarea acestora, acțiunea formulată în cauză vizează un drept

accesoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze

pricina.

În cauză, natura și

obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamanților sunt circumscrise, supuse

și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale

dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond.

Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal.

În raport cu această concluzie și ținând seama, inclusiv de cerința de simetrie

jurisdicțională, competența materială nu poate aparține decât tribunalului.

Pe de altă parte,

executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre

judecătorească poate antrena răspunderea civilă, chiar dacă izvorul obligației

a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce

reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele interese

sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și

fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Această modalitate de

reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat

de bună voie diferențele salariale datorate), prin analiza îndeplinirii

condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage

incidența art. 94 lit. j) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, competența de soluționare a cauzei fiind determinată de o hotărâre

judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi

salariale, ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva

normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea

instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile

art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.

În contextul arătat,

acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 și 4, a acordat competență

tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date

prin lege în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date

prin lege în competența lor.

Astfel, întrucât se

constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența

materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului,

pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei,

în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 iulie 2014.

Procesat de GGC - LM