ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2145/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 16 iulie 2013, sub nr. 3974/107/2013, reclamanții B.N., S.M., S.C., P.C.A. și T.A. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente titlului executoriu, reprezentat de Sentința civilă nr. 1008/LM/2009, începând cu data rămânerii definitive și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice la virarea sumelor de bani necesare plății acestor drepturi bănești.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin această hotărâre judecătorească pârâții au fost obligați să le plătească drepturi bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu data de 14 februarie 2005 și pentru viitor. Reclamanții au mai arătat, de asemenea, că prin acțiunile formulate nu au solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ci doar la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, astfel că au înțeles să le solicite pe cale separată, prin prezenta acțiune. Prin Sentința nr. 163 din 30 ianuarie 2014, Tribunalul Alba, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că dobânzile pretinse nu reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea reclamanților, neavând legătură directă cu stabilirea acestor drepturi. În realitate, acestea sunt daune produse reci amanților, datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești. De aceea, competența revine judecătoriei, conform dispozițiilor art. 94 lit. j) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Acțiunea reclamanților este o cerere evaluabilă în bani, a cărei valoare nu depășește. 200.000 RON, obiectul fiind un drept la prestații succesive, valoarea acestuia fiind dată de prestația anuală datorată.

S-a reținut că reclamanții ar fi trebuit să sesizeze cu soluționarea acestei cauze, instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul Tribunalul Bihor (ordonator terțiar de credite), acesta fiind situat pe raza municipiului Oradea. Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat Sentința civilă nr. 6270 din 29 mai 2014, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Alba. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform art. 266 și 269 alin. (1) din același act normativ judecarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. În aplicarea dispozițiilor art. 94 și 95 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța a constatat că, în cauză, competența aparține tribunalului, dat fiind faptul că dobânzile solicitate de reclamanți prin acțiune reprezintă o corecție a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești și achitate cu întârziere.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte reține următoarele: Litigiul dedus judecății are ca obiect obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Oradea la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 1008/LM din 26 iunie 2009, începând cu data rămânerii definitive a acesteia și până la data plății efective. Reclamanții din cererea de față fac parte din categoria personalului bugetar, căruia i s-a acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pârâții sunt autorități și instituții publice, în sarcina cărora instanțele au stabilit obligația plății creanțelor.

Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eșalonarea drepturilor salariale câștigate, prin acțiunea pendinte reclamanții au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a învestirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, iar nu actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum, ce are rolul menținerii valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății. Or, pentru soluționarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenția dedusă judecății, se impune a se observa că dobânda și actualizarea sumei sunt două instituții de natură juridică diferită, dobânda reprezentând prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu indicele de inflație, urmărind păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.

Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamanți se circumscriu dispozițiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acestora. Astfel, reclamanții și-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum și posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plății salariului sau pentru neplata acestuia. Întrucât hotărârea judecătorească la care au făcut trimitere reclamanții au stabilit drepturi salariale în favoarea acestora, acțiunea formulată în cauză vizează un drept accesoriu, situație în care Tribunalul Alba este competent să soluționeze pricina.

În cauză, natura și obiectul acțiunii, respectiv interesul reclamanților sunt circumscrise, supuse și subrogate dreptului material principal, respectiv diferențelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunțat de tribunal, ca instanță de fond. Așadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie și ținând seama, inclusiv de cerința de simetrie jurisdicțională, competența materială nu poate aparține decât tribunalului. Pe de altă parte, executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract.

Astfel, daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferențele salariale datorate), prin analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu atrage incidența art. 94 lit. j) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, competența de soluționare a cauzei fiind determinată de o hotărâre judecătorească prin care a fost soluționat un litigiu referitor la drepturi salariale, ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.

Din perspectiva normelor juridice incidente, precum și față de obiectul acțiunii, la stabilirea instanței competente să soluționeze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă. În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 1 și 4, a acordat competență tribunalelor să judece, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor jurisdicții, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor. Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziție legală expresă s-a stabilit competența materială de soluționare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2014. Procesat de GGC - LM