ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2202/2015

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Iași la data de 33 ianuarie 2015 sub nr. 216/99/2015, reclamanții I.N., L.S.,

V.L.D., N.(B.)L., V.M., C.E.S., C.D., C.M.I., C.N., D.C., H.E., M.M., J.A. au

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava,

Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Iași, solicitând acordarea diferenței de salariu

reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru perioada 1

ianuarie 2011 până la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației la

data plății efective, plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi

legale aferente acestor sume, începând cu 1 ianuarie 2011, obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Justiției sumele

necesare acordării acestor drepturi salariale și plata cheltuielilor de

judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 884 din 8 aprilie 2015, Tribunalul Iași a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani.

Pentru a pronunța

această soluție, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr.

62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă

se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își

are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit

alin. (2) al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la

alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau sediul.

Astfel, în ceea ce

privește conflictele de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci

revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are

domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, prin

cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut că din 2011 au fost

încadrați în funcția de grefier (respectiv aprod, șofer, agent procedural) în

cadrul Judecătoriei Darabani, acest fapt nefiind contestat de către pârâți. În

consecință, la momentul înregistrării acțiunii introductive, 12 ianuarie 2015,

reclamanții aveau locul de muncă în județul Botoșani.

Or, în condițiile în

care locul de muncă al reclamanților, la momentul formulării cererii de chemare

în judecată, era în județul Botoșani, s-a apreciat că Tribunalul Botoșani este

instanța competentă în soluționarea prezentei cauze, raportat la dispozițiile

art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., s-a apreciat că acestea nu sunt incidente în cauză întrucât, pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 127, este necesar ca un judecător/procuror/asistent

judiciar/grefier să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competența

instanței la care își desfășoară activitatea, or, în speță, această condiție nu

este îndeplinită, reclamanții, la momentul sesizării instanței,

nedesfășurându-și activitatea în cadrul Tribunalului Botoșani, competent în

soluționarea, în primă instanță, a cauzei.

Învestit prin

declinare, Tribunalul Botoșani prin Sentința civilă nr. 937 din 22 septembrie

2015 a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, și constatând ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a reține

această soluție, Tribunalul Botoșani a reținut că față de dispozițiile art. 127

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și de funcțiile deținute

de reclamanți la data sesizării instanței, competența de soluționare a

pretențiilor acestora revine Tribunalului Iași, ca instanță sesizată de aceștia

și care îndeplinește condițiile prevăzute de acest text de lege, respectiv de

instanță competentă în soluționarea în fond a litigiilor de muncă și care se

află în circumscripția curții de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei

circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie un conflict de muncă și privește obligarea

pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani,

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice la plata către reclamanți a unor drepturi salariate.

Actul normativ care

reglementează competența în materie de conflicte de muncă și asigurări sociale

este reprezentat de Legea nr. 62/2001 privind dialogul social.

În conformitate cu

dispozițiile art. 210 din actul normativ menționat, "Cererile referitoare

la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în

a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

De asemenea, potrivit

dispozițiile art. 269 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este

de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ., iar potrivit alin.

(2) al aceluiași articol, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.

(1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își

are domiciliul sau sediul.

Prin urmare, reiese

că în materia litigiilor de muncă, legiuitorul a reglementat o competența

teritorială alternativă în favoarea tribunalului aflat în circumscripția

domiciliului sau a locului de muncă al reclamantului.

Pe de altă parte,

dispozițiile din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. conțin o prevedere

specială care reglementează situația în care un judecător are calitatea de

reclamant într-o acțiune de competența instanței la care acesta își desfășoară

activitatea, dispozițiile fiind pe deplin aplicabile și procurorilor,

grefierilor sau asistenților judiciari.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., legiuitorul "Dacă un judecător are calitatea de reclamant

într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va

sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în

circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în

a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară

activitatea." Potrivit dispozițiilor alin. (3) al aceluiași art. 127 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) sunt

aplicabile și procurorilor, grefierilor și asistenților judiciari.

Din interpretarea

literală a dispozițiilor legale mai sus redate, reiese că legiuitorul a vizat

situația acelor reclamanți, care, la data sesizării instanței, dețineau una din

funcțiile expres și limitativ prevăzute, de judecător, procuror, grefier sau

asistent judiciar. Având caracterul unei norme speciale, enumerarea făcută de

legiuitor este una expresă și limitativă, neputând fi extinsă și altor

situații, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationis.

În cauza de față,

reclamanții au calitatea de personal auxiliar, conex și contractual, așa cum

reiese din chiar conținutul declarației pe care aceștia au depus-o la dosarul

Tribunalului Iași.

Reiese deci, că

neavând niciuna dintre funcțiile expres și limitativ prevăzute de art. 127 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., incidența acestei norme speciale este

exclusă.

Prin urmare, în

aplicarea principiului mai sus invocat, potrivit căruia normele legale speciale

sunt de strictă interpretare și aplicare, devin incidente dispozițiile de drept

comun în materia litigiilor de muncă. Potrivit acestora, competența teritorială

de soluționare a conflictelor de muncă aparține atât tribunalului în

circumscripția căreia se afla domiciliul reclamantului, cât și a celui în care

se afla locul de muncă al acestuia.

Cum locul de muncă al

reclamanților se afla în circumscripția teritorială a Tribunalului Botoșani,

reiese că acesta este competent să soluționeze prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții I.N.,

L.S., V.L.D., N.(B.)L., V.M., C.E.S., C.D., C.M.I., C.N., D.C., H.E., M.M.,

J.A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava,

Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Iași, având ca obiect drepturi bănești - daune

interese moratoriu, în favoarea Tribunalului Botoșani.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 octombrie 2015.

Procesat de GGC - MI