ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1527/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1527/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 5782 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta U.V.L. împotriva deciziei nr. 18/A din 27 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâta U.V.L., solicitând și suspendarea executării deciziei supuse revizuirii. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 C. proc. civ., a arătat că acțiunea formulată de reclamantul J.V.D. este inadmisibilă, întrucât, prin aceasta, reclamantul tinde la recunoașterea unui drept în frauda legii. A mai arătat că, instanța de recurs, menținând decizia instanței de apel, a acordat mai mult decât s-a cerut, sau ceea ce nu s-a cerut.
În ce privește cererea de suspendare a executării deciziei supuse revizuirii, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia, deoarece decizia prin care s-a respins recursul nu este susceptibilă de executare, neavând dispoziții prin care să fie admisă pretenția vreunei părți. De altfel, suspendarea executării deciziei atacate se poate dispune anterior soluționării cererii de revizuire, or, în speță, această cerere apare ca lipsită de obiect din moment ce instanța a rămas în pronunțare asupra cererii de revizuire. Față de dispozițiile art 137 C. proc. civ., conform cărora instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția invocată cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, din analiza textului legal citat, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă și anume, ca această instanță să fi evocat fondul.
Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost constatat nul, în această ipoteză calea de atac fiind inadmisibilă.
Dacă s-ar admite formularea unei cereri de revizuire și împotriva deciziilor pronunțate în recurs prin care nu s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căilor de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta. În speță, cererea de revizuire a fost formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, decizie prin care recursul a fost respins ca nefondat, fără a se putea reține faptul că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre asupra fondului cauzei. Pentru argumentele expuse, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 5782 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta U.V.L. împotriva deciziei nr. 5782 din 12 decembrie 2013 a Înaltei Curți de casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 6684/117/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.