Decizia nr. 12/2013 — ÎCCJ · Dosar nr. 10121/1/2011 — recurs

Astfel, s-a reținut că titlul de proprietate din 14 iunie 2005 privind suprafața de 5.020 mp. a fost eliberat pe numele lui G.E. și V.I., moștenitoarele defunctei P.A. Deși această situație de fapt este reținută în partea expozitivă a rechizitoriului, numita V.I. nu a fost identificată și nu s-a stabilit dacă dorește să participe în calitate de parte vătămată sau parte civilă în proces. Simpla afirmație a părții civile G.E. în sensul că este singura moștenitoare, nu creează certitudinea unei juste soluționări a laturii civile, față de cuprinsul titlului de proprietate. Așadar, instanța de fond a reținut că există date că persoană vătămată alături de partea civilă G.E. este și numita V.I. sau, eventual, moștenitorii acesteia.

Titlul de proprietate din 28 august 2003 a fost eliberat pe numele numitelor M.N. și M.E.A., moștenitorii defunctului M.S. Fiind audiată, numita A.E. s-a constituit parte civilă în cauză și a relatat că împreună cu frații ei M.N. și M.E.A., ambii decedați, au moștenit mai multe suprafețe de teren plasate în intravilanul și extravilanul comunei M., județul Buzău. În speță, instanța de fond a constatat că nu s-au identificat eventualii moștenitori ai defuncților M.N. și M.E.A. pentru a se stabili dacă participă în procesul penal și exercită acțiunea civilă. S-a reținut totodată că, în expozitivul rechizitoriului, se arată că A.E. și N.G. (fiica, respectiv nepoata lui M.S.) se consideră vătămate în interesele lor legale și se constituie părți civile în procesul penal, dar N.E. nu este fiica defuncților M.N. sau M.E.A., ci a lui A.E., dosar urmărire penală. De altfel, prima instanță constată că, în dispozitivul actului de sesizare nu se mai reține calitatea de parte civilă a numitei N.G., ci aceea de martor. Ca atare s-a constatat că nu au fost identificați eventualii moștenitori ai defuncților M.N. și M.E.A. pentru a se stabili dacă participă în proces și dacă exercită acțiunea civilă.

Titlul de proprietate din 1 martie 2004 a fost eliberat pe numele lui B.C., B.I., B.A., B.P., B.M. și T.E., moștenitorii numitei V.B. Instanța de fond a constatat că în dispozitivul rechizitoriului s-a reținut ca având calitate de parte civilă numitul B.P., care a declarat că frații săi, B.C., B.A., B.M. și T.E. sunt decedați, iar fratele B.I. este bolnav, fiind netransportabil. Prin urmare, se constată că nu a fost identificat B.I. și nu s-a stabilit dacă participă ca parte vătămată sau civilă în procesul penal, deși acesta este o persoană care a suferit o vătămare materială prin presupusa faptă penală, ca și fratele său, partea civilă B.P. Aceeași vătămare materială se presupune a fi cauzată și moștenitorilor surorii și fraților decedați ai părții civile B.P., care nu au fost identificați pentru a li se stabili calitatea de parte vătămată sau civilă în cauză.

Instanța de fond a reținut de asemenea, că moștenitorii defunctei P.E., conform titlului de proprietate din 26 august 2002 sunt E.P. (actual S.E.), P.E.A. (actual P.E.A.) și P.C., decedat. Ca și în celelalte cazuri, prin actul de sesizare a instanței, nu toți moștenitorii persoanei pe numele căreia s-a emis titlul de proprietate, ce interesează cauza, au fost considerați persoane vătămate, astfel că nici succesorii lui P.C. nu au fost identificați pentru a se stabili dacă participă în proces ca părți vătămate și exercită acțiunea civilă. Sub acest aspect, partea civilă P.E.A. a relatat că fratele său P.C. a decedat în 2008, având două fiice, una din ele fiind „R. stabilită în S.U.A., iar cea de-a doua fiind I.D. care locuiește în Galați și a fost împuternicită de sora ei să o reprezinte în demersurile de natură juridică”. Aceleași elemente sunt prezentate și de partea civilă S.E. prin declarația dată în faza de urmărire penală. Așadar, instanța de fond a apreciat că organele de urmărire penală nu au valorificat aceste informații oferite de părțile civile P.E.A. și S.E. pentru identificarea tuturor persoanelor vătămate în raport de suprafața de teren ce interesează cauza, proprietatea numitei P.E., conform titlului de proprietate din 26 august 2002.

Titlul de proprietate din 26 martie 2004 a fost eliberat pe numele lui G.G., G.I. și G.L., moștenitorii defunctului G.P.V. În cauză, au fost audiate P.S. (adică unul din moștenitorii defunctului G.G.) și G.A. (adică nora persoanei împroprietărite, G.P.V., soția defunctului G.I.), care s-au constituit părți civile în cauză. Prin declarația dată, numita G.A., a arătat că G.I. a fost soțul său care a decedat în 2009, având cu acesta patru copii: L.G., G.G.L., M.G. și G.M.A., acesta din urmă fiind împuternicit de ceilalți să îi reprezinte în demersurile legate de stabilirea drepturilor lor succesorale. S-a constatat că, în pofida acestor relații, organul de urmărire nu a identificat persoanele vătămate și nici nu a indicat calitatea procesuală în care acestea au înțeles să participe în proces, cu atât mai mult cu cât, pentru G.M.A., partea civilă a indicat o adresă de domiciliu. Referitor la G.G., decedat, numita G.A. a indicat ca moștenitori pe soția acestuia G.T. și copii P.S., G.S. și N.C., aceștia împuternicind-o pe P.S. să îi reprezinte în obținerea drepturilor succesorale. Nici în acest caz nu au fost stabilite (în funcție și de regulile ce guvernează materia drepturilor succesorale legale) și identificate toate persoanele vătămate care au vocație în exercitarea acțiunii civile alături de acțiunea penală, după cum, aceeași situație se constată și în ceea ce o privește pe numita G.L. care este menționată în titlul de proprietate ca moștenitoare a defunctului împroprietărit G.P.V.

Cu referire la titlul de proprietate din 25 ianuarie 1996 instanța de fond a reținut că acesta a fost eliberat pe numele lui S.N. și S.V., moștenitorii defunctei S.D. În cauză s-a reținut că nu au fost identificați moștenitorii lui S.N. despre care s-a declarat că este decedat, existând astfel un impediment în rezolvarea justă a laturii civile a cauzei datorat imposibilității citării și audierii acestora în vederea exercitării acțiunii civile. În plus, instanța a reținut că, astfel cum rezultă din declarația părții vătămate S.Z., mama sa, moștenitoarea consemnată în titlul de proprietate, S.V., nu este decedată. Așadar, instanța de fond a reținut că, în cauză, aceasta trebuie identificată pentru a stabili dacă exercită personal sau nu acțiunea civilă. Față de cele expuse, Înalta Curte, secția penală, a constatat că organul de urmărire penală a reținut ca persoane vătămate numai pe unii dintre moștenitorii pe numele cărora au fost emise titlurile de proprietate, ori numai pe unii dintre succesorii acestora din urmă, fiind identificate și audiate sub aspectul participării în procesul penal și al exercitării acțiunii civile, numai unele dintre persoanele posibil îndreptățite la despăgubiri materiale și/sau morale. Prin urmare, s-a considerat că în rechizitoriu nu s-a arătat numele și prenumele tuturor persoanelor care trebuiau citate în instanță, cu indicarea calității lor în proces și locul unde urmează a fi citate. Astfel, instanța de fond a reținut că organul de urmărire penală are obligația de a stabili cu exactitate cadrul procesual, părțile procesului penal, nu doar în raport de dispozițiile care reglementează acțiunea penală, ci în funcție și de cele care reglementează soluționarea acțiunii civile alăturate celei penale. Stabilirea cadrului procesual inclusiv din perspectiva asigurării tuturor condițiilor pentru soluționarea justă a laturii civile, reprezintă una din cerințele sine qua non la care trebuie să răspundă actul de sesizare a instanței. În speță, s-a reținut că, importanța fixării cadrului procesual prin rechizitoriu rezultă din sancțiunea care poate interveni în cazul nerespectării dispozițiilor art. 15 C. proc. pen., care prevăd că persoana vătămată se poate constitui parte civilă în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, acesta fiind momentul de debut al cercetării judecătorești. În plus, s-a reținut că dispozițiile art. 21 alin. (1) C. proc. pen., stabilesc competența instanței penale de a soluționa acțiunea civilă în caz de deces al uneia dintre părți, cu obligația introducerii în cauză a moștenitorilor acesteia. Totodată, instanța de fond a subliniat că, indiferent dacă o acțiune civilă este exercitată în cadrul procesului penal sau separat, în fața unei instanțe civile, și într-un caz și în altul sunt incidente aceleași dispoziții legale, cu atât mai mult cu cât art. 14 C. proc. pen., prevede expres că repararea pagubei, în procesul penal se face potrivit legii civile. În acest context, s-a reținut că instituția solidarității active (când fiecare creditor solidar poate cere debitorului întreaga datorie) nu are incidență în cauză, acest tip de solidaritate fiind numai de natură convențională, iar nu și delictuală, astfel că o eventuală hotărâre judecătorească favorabilă părților civile indicate în rechizitoriu nu ar profita tuturor persoanelor vătămate, întrucât persoanele vătămate neintroduse în cauză nu au un drept de regres împotriva persoanelor vătămate constituite părți civile în cadrul procesului penal. Prin urmare, Înalta Curte, secția penală, a apreciat că neregularitatea constatată, constând în neidentificarea tuturor persoanelor presupus vătămate și neindicarea locului unde acestea să fie citate, nu poate fi înlăturată nici de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, date fiind situațiile diverse ce particularizează fiecare caz în parte, care presupun investigații în legătură cu un număr mare de persoane, posibil la diferite instituții și a constatat că soluția restituirii cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare a instanței se impune, întrucât instanța se află într-o imposibilitate obiectivă de a introduce în cauză persoanele vătămate, de a le cita și a le audia sub aspectul exercitării acțiunii civile. O eventuală complinire a acestei neregularități a actului de sesizare, de către instanță, nu s-ar fi putut realiza decât cu o foarte mare întârziere, prin comparație cu activitățile specifice pe care le poate desfășura organul de urmărire penală în vederea stabilirii identității și locuinței unor persoane. Cât privește cererile de ridicare a sechestrului asigurător formulate de inculpatul G.M. și persoana interesată SC M.E. SRL, Înalta Curte, secția penală, a constatat următoarele: Astfel cum s-a consemnat în rechizitoriu, în vederea recuperării prejudiciului cauzat părților civile și confiscării speciale a avantajului patrimonial obținut, au fost luate măsuri asigurătorii prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând celor trei inculpați. Prin ordonanța nr. 36/P/2008 emisă la data de 16 noiembrie 2011, în conformitate cu art. 163-166 C. proc. pen., art. 30-31 C. fam. și art. 19 și art. 20 din Legea nr. 78/2000, art. 10 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 43/2002 s-a dispus, printre altele, luarea măsurii asigurătorii, constând în instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile, aparținând inculpatului G.M., cercetat și pentru instigare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246, art. 248 1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., până la concurența sumei totale de 5.203.955 ROL, din care, 1956.010 ROL reprezintă prejudiciul cauzat părților civile, iar 3247.945 ROL, constituie avantajul patrimonial obținut prin comiterea infracțiunii. În baza acestei ordonanțe s-a întocmit procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 17 noiembrie 2011 prin care au fost identificate bunurile mobile și imobile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dispus: - prin încheierea nr. 54093 din 30 noiembrie 2011 respingerea cererii de luare a inscripției ipotecare asupra unora din bunurile imobile identificate prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurător, cu motivarea că G.M. nu mai figurează ca proprietar, iar înscrierile în cartea funciară se fac împotriva proprietarului tabular; - prin încheierile nr. 52533 din 23 noiembrie 2011 și nr. 110276 din 25 noiembrie 2011 admiterea cererii de luarea a inscripției ipotecare cu privire la imobile având ca proprietar pe G.M.; - prin încheierea nr. 52533 din 23 noiembrie 2011 admiterea cererii cu privire la alte imobile privind pe G.M., având ca obiect Notarea sechestrului penal în Registrul Digital de Transcripțiuni și Inscripțiuni. La data de 23 decembrie 2011, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Anticorupție Ploiești, adică la o zi după verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., plângerea inculpatului G.M. împotriva măsurii asigurătorii privind aplicarea sechestrului asupra cotei de ½ din terenuri situate în extravilanul orașului Pogoanele, respectiv suprafețe de 46.000 mp în tarlaua X1, parcela X10, 50.000 mp în tarlaua X2, parcela X11, 100.000 mp în tarlaua X2, parcela X11, 53.600 mp în tarlaua X1, parcela X10, 20.000 mp în tarlaua X3, X4, X5, X6, 800 mp și 49.200 mp în tarlaua X17, parcela X18. Plângerea privește, de asemenea, suprafața de 102.000 mp compusă din 23.500 mp în tarlaua X2, parcela X11, 52.800 mp în tarlaua X7, 13.000 mp în tarlaua X8, parcela X12 și 12700 mp în tarlaua X9, parcela X13; dar și suprafața de 7350 mp în tarlaua X8, parcela X12, toate situate în extravilanul orașului Pogoanele. În motivarea plângerii, s-a arătat că toate aceste bunuri nu mai sunt proprietatea inculpatului, fiind înstrăinate la 15 aprilie 2011, conform contractului autentificat la Biroul Notarial Public V.V. După sesizarea instanței prin rechizitoriu, petenta SC M.E. SRL reprezentată de administrator I.C., în conformitate cu dispozițiile art. 168 C. proc. pen. a formulat, de asemenea, plângere împotriva măsurii asigurătorii privind aplicarea sechestrului asupra acelorași imobile la care s-a referit în plângerea sa, inculpatul G.M. În plângerea formulată s-a susținut, în esență, că bunurile indicate i-au fost înstrăinate valabil de G.M. la data de 15 aprilie 2011, prin contract autentic, la acea dată nefiind aplicată măsura sechestrului. Înalta Curte, secția penală a constatat astfel că există identitate între imobilele cu privire la care s-a solicitat ridicarea sechestrului asigurător și cele pentru care, prin încheierea nr. 52533 din 23 noiembrie 2011, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, s-a dispus notarea sechestrului penal în Registrul Digital de Transcripțiuni și Inscripțiuni, cu o singură excepție, respectiv suprafața de 800 mp situată în extravilanul orașului Pogoanele tarlaua X17, parcela X18 relativ la care nu s-a nota sechestrul penal. Prin urmare, ținând seama de faptul că, la data de 15 aprilie 2011 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat, iar sechestrul asigurător a fost aplicat la o dată ulterioară și anume la 17 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat ca fiind întemeiată cererea formulată de SC M.E. SRL de ridicare a măsurii asigurătorii, instituită asupra suprafețelor de teren enumerate în plângerile formulate în baza art. 168 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o, pentru nelegalitate și netemeinicie. Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorilor aleși ai intimaților inculpați, precum și ultimul cuvânt al intimaților inculpați au fost consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii, urmând a nu mai fi reluate. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. a susținut, în esență, potrivit motivelor de recurs, depuse în scris la dosar și concluziilor orale ale reprezentantului Ministerului Public că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât, în mod greșit, prima instanță a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare. În cauză, procurorul a arătat că, neconceptarea, în cadrul rechizitoriului, ca părți vătămate/civile a tuturor persoanelor cuprinse în titlurile de proprietate analizate în speță nu atrage incidența dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în sensul restituirii dosarului la organul care a întocmit actul de sesizare pentru refacerea acestuia. S-a solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 10121/1/2011 și trimiterea cauzei instanței de fond, pentru continuarea judecății. Cauza a fost înregistrată pe rolul completului de 5 judecători a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 decembrie 2012, sub nr. 7836/1/2012, fiind fixat prim termen de judecată, în recurs, la data de 17 septembrie 2012. Examinând hotărârea atacată, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 300 C. proc. pen., instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare, iar în cazul în care se constată că sesizarea nu este făcută cu respectarea legii și regularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare. Jurisprudența și doctrina sunt, într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că, verificările instanței, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege cu privire la conținutul actului de sesizare și asupra respectării dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen. Totodată, conform dispozițiilor art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că prima instanță a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. apreciind, prin hotărârea pronunțată că, actul de sesizare nu este complet sub aspectul indicării numelui și prenumelui persoanelor care trebuie citate în instanță, cu indicarea calității în proces (parte vătămată sau parte civilă) și locul unde urmează a fi citate. Or, din examinarea rechizitoriului nr. 36/P/2008 din 20 decembrie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că nu există, la acest moment procesual, temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate dispozițiile privitoare la sesizarea instanței, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 262, art. 263 și art. 264 C. proc. pen. (condiții de formă și de conținut). Astfel, potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen., „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă (...) datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată”. Instanța de ultim control judiciar constată că rechizitoriul existent la dosar respectă dispozițiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen. Tot astfel, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., privite în corelație cu art. 300 alin. (2) din același cod, „judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței”. Din conținutul normelor procesuale citate mai sus rezultă că instanța, în contextul verificărilor actului de sesizare, se preocupă exclusiv de latura formală a actului și nu de fondul cauzei care face obiectul sesizării instanței și care urmează a fi examinat ulterior în ședințele de judecată. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că neregularitățile invocate deși au fost prezentate ca fiind vicii absolute ale actului de sesizare, și care, conform art. 300 alin. (2) C. proc. pen. nu ar putea fi înlăturate de îndată sau prin acordarea unui termen în acest sens, fac referire, în esență, la nelegalitatea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, și pe cale de consecință, la stabilirea cadrului procesual, situații care însă exced sferei de aplicare a dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 263 C. proc. pen. Verificând legalitatea actului de sesizare din perspectiva textelor de lege susmenționate , Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceste dispoziții au fost respectate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. care a întocmit rechizitoriul, acesta cuprinzând, după un preambul introductiv referitor la situația de fapt preexistentă comiterii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților C.N., B.D. și G.M. cu trimitere la reglementările incidente în cauză, o expunere amănunțită a activității desfășurate imputate în concret fiecărui inculpat. În cadrul acestei expuneri a activității infracționale, fiecare dintre titlurile de proprietate prin care s-au reconstituit în mod nereal, drepturile de proprietate, emise sau modificate de către inculpații din prezenta cauză, și care au făcut obiectul cercetărilor în cauza de față, a fost identificat în mod distinct, cu arătarea persoanelor în favoarea cărora a fost eliberat și a activității infracționale concrete desfășurate de fiecare inculpat urmate de indicarea mijloacele de probă care au stat la baza reținerii situației de fapt. Înalta Curte, completul de 5 judecători, reține totodată că, neregularitatea constatată de instanța de fond, constând în neidentificarea tuturor persoanelor presupus vătămate, neindicarea locului unde acestea să fie citate și, implicit, neconceptarea acestora în cadrul rechizitoriului, putea fi înlăturată prin acordarea unui termen în acest scop, sau prin determinarea, de către instanță, a cadrului judecății, cu accent pe ipoteza în care dreptul de proprietate s-a transmis la succesori. În acest sens, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că, prin procesul verbal încheiat la data de 28 noiembrie 2012 de D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești, aflat la Dosarul nr. 7836/1/2012, au fost identificate părțile civile ce urmează a fi citate în cauză. Pentru cele mai sus arătate Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că actul de sesizare al instanței nu poate fi apreciat ca fiind întocmit cu nerespectarea prevederilor legale în materie și că aspectul de neregularitate invocat de instanța de fond nu este dintre acelea care atrag în mod obligatoriu restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii rechizitoriului. Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul din perspectiva textelor legale sus enunțate, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată ca neîntemeiată concluzia instanței de fond privind existența unor „neregularități” ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și persoanelor trimise în judecată, în raport de împrejurarea că acesta nu este complet sub aspectul indicării numelui, prenumelui și locului unde persoanele presupus vătămate ar trebui să fie citate pentru a se prezenta la instanță. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, completul de 5 judecători, va admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva sentinței nr. 1307 din 2 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 10121/1/2011, privind pe inculpații C.N., B.D. și G.M. va casa, în parte, sentința penală sus-menționată, numai cu privire la dispoziția de restituire, în temeiul art. 300 C. proc. pen., a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ploiești, în vederea refacerii actului de sesizare a instanței și va dispune trimiterea cauzei la prima instanță în vederea continuării judecății, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.