ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1954/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1954/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/P din 30 ianuarie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 4950/103/2012 al Tribunalului Neamț s-a dispus

condamnarea inculpatului G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin.

(1) lit. a) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 175

alin. (1) C. pen., raportat Ia art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen. pe durata a 3 ani.

În temeiul art. 357

alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută

de art. 71 alin. (1), alin. (2) C. pen., constând în interzicerea exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, și în

temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada

arestării preventive, de la data de 21 septembrie 2012 și până la data

pronunțării prezentei sentințe, 30 ianuarie 2013.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006

cu modificările ulterioare, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea

civilă Spitalul Municipal de Urgență R. și a fost obligat inculpatul să plătească

acestei părți civile suma de 1.869,63 RON, reprezentând cheltuieli de

spitalizare.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a arătat că inculpatul G.C. a locuit în comuna V.U.,

județul Neamț, într-un imobil proprietatea părinților săi împreună cu fratele

său, victima G.S., gospodărindu-se împreună. De menționat că inculpatul are un

handicap fizic sever, fiind titularul unui certificat de încadrare a

persoanelor adulte cu grad de handicap accentuat, permanent și nerevizuibil.

Din acest motiv

posibilitățile acestuia de a se deplasa și de a desfășura activități în

gospodărie, ca și de a se exprima erau reduse, împrejurare datorită căreia în

repetate rânduri a avut conflicte, mai ales pe fondul consumului de alcool cu

fratele său, victima G.S., care lucra prin sat cu ziua, iar când venea acasă îi

solicita lui G.C. mâncare. Dacă acesta nu îi dădea, G.S. îl lovea pe G.C.,

astfel cum arată martorii G.V. și A.M., aspect cunoscut și de ceilalți martori.

De mai multe ori, când apăreau conflicte între cei 2 frați, inculpatul G.C.

dormea la martorul G.V. Din relatările martorilor rezultă că victima G.S. era o

persoană foarte agresivă, care o lovise în repetate rânduri și pe mama sa, nu

doar pe fratele său, inculpatul G.C.

În ziua de 9

septembrie 2012, G.S. l-a rugat pe martorul C.S. să îl ajute la cules prune,

activitate la care a ajutat și martorul G.M. În jurul orei 16:00 victima G.S.

s-a dus să mănânce, iar martorii C.S. și G.M. au rămas la cules prune.

După ce a intrat în

casă, victima G.S. i-a solicitat fratelui său G.C. să-i dea de mâncare.

Probabil că între ei a avut loc o discuție contradictorie în legătură cu

pregătirea sau calitatea mâncării (martorul G.V. arătând că, în mai multe

rânduri, G.S. nu era mulțumit de mâncarea pregătită de G.C., aruncând-o), s-au

certat, iar la un moment dat inculpatul G.C. l-a lovit pe fratele său cu un

cuțit în zona abdominală.

Imediat G.S. a ieșit

în pragul casei și a strigat către G.M., spunându-i „M-a tăiat” (martorul C.S.

a arătat că nu a înțeles dacă a spus „M-a tăiat” sau „M-am tăiat”, însă logic

este că victima a spus „M-a tăiat”).

Martorii C.S. și G.M.

au intrat în casă unde l-au văzut pe G.S. dezbrăcat la bustul gol, prezentând o

rană sângerândă în abdomen, ștergându-se de sânge cu o cămașă. G.C. stătea pe

pat, înjura și îi făcea semn martorului C.S. să iasă afară. Cum rana victimei G.S.

nu li s-a părut gravă, cei 2 martori au plecat fără a anunța organele de

poliție ori salvarea.

La scurt timp

inculpatul G.C. s-a dus la locuința fratelui său G.V., unde a fost găzduit peste

noapte.

În acest timp victima

nu a făcut vreun demers pentru a se deplasa în vederea acordării de îngrijiri

medicale, iar datorită acestui fapt starea sa de sănătate s-a agravat.

În decursul dimineții

zilei de 10 septembrie 2012, G.V. l-a văzut pe inculpat plângând, motiv pentru

care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Inculpatul i-a răspuns „L-am tăiat cu

cuțitul pe F.”.

Auzind acestea, G.V.

a mers la locuința lui G.S., unde l-a văzut pe acesta culcat în pat, cu o rană

în abdomen. Victima G.S. i-a spus martorului G.V. că a fost înjunghiat de

fratele său, G.C. De menționat că G.S. continua să consume alcool, G.V.

întrebându-l cum de mai bea dacă este rănit. G.V. s-a deplasat la locuința

martorei A.M., sora sa, căreia i-a relatat cele întâmplate.

Despre incident au

aflat și martorele T.C. și M.A.N. Acestea, împreună cu G.M., au intrat în

locuința lui G.S., găsindu-l pe acesta pe pat. Pe jos era sânge, precum și mai

multe cârpe îmbibate cu sânge. Victima G.S. Ie-a relatat martorilor că a fost

înjunghiat de către G.C.

La fața locului a

venit și părintele econom de la Mănăstirea G. care, văzând starea victimei G.S.,

a apelat serviciul 112, relatând cele petrecute, iar G.S. a fost transportat la

Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În data de 11

septembrie 2012 martora M.A.N. s-a întâlnit cu inculpatul G.C., pe care l-a

întrebat despre cele întâmplate. Inculpatul i-a răspuns doar că „Am făcut-o, am

făcut-o!”, și că acum (lui G.S.) „l-a ieșit scroafa pe burtă”, o exprimare inedită

ce, probabil, dă glas frustrărilor acumulate de către inculpat ca urmare a

comportamentului reprobabil al victimei G.S.

La data de 17

septembrie 2012, la opt zile după conflict, victima G.S. a decedat.

Potrivit raportului

de constatare medico-legală din 11 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal

R., ca urmare a acțiunii violente a inculpatului, victima G.S. a prezentat „o

plagă penetrantă abdominală cu leziuni de ansă cecală, hemiperitoneu,

peritonită generalizată și stare de șoc septic”.

Leziunile au putut fi

produse prin lovire activă a abdomenului cu un obiect înțepător-tăios, care

necesită pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale. Prin

gravitatea lor leziunile au pus în primejdie viața victimei.

Din raportul

medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal

Roman, rezultă că moartea victimei G.S. a fost violentă. Ea s-a datorat

„șocului toxico-septic prin peritonită generalizată, consecința unei plăgi

penetrante abdominale cu interesare jejunală, operată”.

Se precizează în

concluziile acestui raport că poziția dintre agresor și victimă putea fi „față

în față”, sau „victima în decubit dorsal”.

Raportul medico-legal

mai precizează faptul că, dacă victima s-ar fi prezentat în timp util la o

unitate spitalicească cu profil chirurgical, leziunea ar fi necesitat un număr

de 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, așa cum s-a specificat

inițial în primul raport.

Probele administrate

în cauză infirmă apărarea inculpatului G.C. potrivit căreia nu ar fi săvârșit

fapta, ci că victima G.S. s-ar fi autoaccidentat în timp ce își pregătea

mâncare. Astfel, martorii C.S. și G.M. au arătat că victima G.S. le-a spus că a

fost înjunghiat de către inculpatul G.C. Martorul G.V. a arătat că l-a văzut pe

inculpat plângând, iar când i-a întrebat ce s-a întâmplat, acesta i-a răspuns

că „L-a tăiat cu cuțitul pe F.”, respectiv pe victima G.S.

Din raportul

medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R.,

rezultă că moartea victimei G.S. a fost violentă, datorită unei lovituri

active, poziția dintre agresor și victimă putând fi „față în față”, sau

„victima în decubit dorsal”. Aceste constatări infirmă varianta potrivit căreia

G.S., băut fiind, s-ar fi putut accidenta căzând pe scările casei în propriul

cuțit (martorii au arătat că acesta purta mereu cuțit la el), sau că s-ar fi

înjunghiat când își pregătea mâncare.

De altfel, martorul C.S.

a arătat că G.S. a intrat în casă pentru a sta la masă, iar la scurt timp a

ieșit din casă și le-a spus că „M-a tăiat”, fără ca acesta să se fi împiedicat

sau să fi căzut.

Faptul că martora T.C.

a arătat că l-a văzut pe G.V. venind la locuința lui G.S., certându-l pe acesta

și apoi părăsind locuința cu un cuțit în mână, rămâne fără relevanță în cauză.

Aceasta deoarece nicio altă probă nu îl inculpă pe G.V. în uciderea lui G.S.,

în timp ce toate celelalte probe îl acuză pe G.C. De altfel, tot martora T.C.

arată că victima G.S. i-a relatat.că a fost înjunghiat de către G.C., iar nu de

către G.V.

Față de cele reținute

mai sus, Tribunalul a constatat că este pe deplin dovedită împrejurarea că

inculpatul G.C. este cel care l-a lovit cu cuțitul în abdomen pe G.S., și că

există o legătura de cauzalitate directă între fapta inculpatului și leziunile

suferite de către victimă, leziuni care, pe fondul prezentării cu întârziere la

o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, au condus

la deces.

În ce privește latura

subiectivă, în raport cu zona corpului victimei vizată de către inculpat, de

instrumentul vuinerant folosit (un cuțit), precum și de intensitatea loviturii,

și având în vedere și concluziile raportului medico-legal de necropsie din 18

septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., conform, căruia leziunile

cauzate victimei, prin gravitatea lor au pus inițial în primejdie viața

acestuia, iar ulterior au condus Ia deces, Tribunalul a reținut că inculpatul a

acționat sub forma de vinovăție a intenției indirecte, în sensul că a prevăzut

rezultatul faptei sale și. chiar dacă nu a urmărit să suprime viața victimei, a

acceptat riscul .producerii acestui rezultat.

Tribunalul a mai

reținut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 13

septembrie 2012 al Serviciului Județean de Medicină Legală Neamț, inculpatul G.C.

prezintă tulburare organică afectivă cu sechele, agravată toxic și deficit

cognitiv ușor, dar păstrează discernământul în raport cu fapta săvârșită.

În consecință,

Tribunalul a reținut că fapta inculpatului G.C. de a Iovi cu cuțitul pe fratele

său (rudă apropiată) în abdomen și de a-i cauza leziuni care au condus la

decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

În cauză nu există

temeiuri pentru a se reține că fapta ar fi fost săvârșită în condițiile

legitimei apărări, materialul probator administrat nesusținând această ipoteză.

Totodată, Tribunalul

nu a putut să ignore declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză care, cu

toții, au arătat că victima G.S. era o persoană deosebit de violentă și

agresivă, care a lovit-o în repetate rânduri chiar și pe mama sa, iar față de

inculpatul G.C. avea un comportament cu totul reprobabil, în sensul că îl

bătea, arunca mâncarea pregătită de acesta, îi lua pensia și, în loc să procure

cele necesare pentru casă, o cheltuia pe băutură și țigări.

Acest comportament a

fost de natură a crea o tulburare severă.și permanentă a psihicului inculpatului,

o stare de tensiune quasi-continuă, de frustrare, prefațată și pe afecțiunile

psihice, de care suferă, G.C. acumulând resentimente față de fratele său,

resentimente ce au izbucnit la un moment dat, generând o reacție violentă din

partea inculpatului.

Așa fiind, Tribunalul

a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice

tulburări, determinată de atitudinea reprobabilă a victimei G.S., astfel că în

cauză se impune a fi reținută circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului,

Tribunalul a reținut că, în cadrul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

sunt indicate următoarele elemente: gradul de pericol social abstract al

faptei, configurat în principal prin limitele speciale de pedeapsă prevăzute în

textul sancționator; gradul de pericol social concret ce trebuie analizat și

prin prisma comportamentului anterior ai victimei, care nu îngrijea de fratele

său, chiar dacă acesta avea un handicap sever, iar pe fondul consumului de

alcool provoca frecvent chiar incidente violente, iar gestul de agresiune al

inculpatului a fost urmarea unui act spontan; poziția procesuală a

inculpatului, ce nu a recunoscut săvârșirea faptei.

De asemenea,

Tribunalul a constatat că în cauză există elemente care justifică să se rețină

în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante personale, în condițiile art.

art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen.,

privind reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere că din

depozițiile martorilor audiați la urmărirea penală rezultă că acesta este un om

liniștit, ce nu făcea răii nimănui, fiind însă victima consumului de alcool și

a comportamentului violent al fratelui său.

În consecință, pentru

considerentele analizate anterior, Tribunalul a apreciat că se impune a fi

aplicată inculpatului G.C. o pedeapsă de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 175

alin. (1) C. pen., raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., Tribunalul a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe durata a 3 ani, care își va produce efecte după finalizarea

pedepsei principale a închisorii executată prin privare de libertate.

În temeiul art. 71

alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.,

cu următoarea motivare: conform art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 278/2006, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-lit.

c) C. pen. se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe

viață sau la pedeapsa închisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din

5 noiembrie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit. c) C. pen. nu se va face

în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în

funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

În cauza de față

instanța s-a apreciat că se impune ca inculpatului să i se interzică drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., condamnarea la

pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice, precum și cu dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat. în plus, atâta timp cât

săvârșirea infracțiunii de omor calificat nu are nicio legătură cu exercitarea

vreunei funcții, profesii sau ocupații, interzicerea dreptului prevăzut de art.

64 lit. c) nu se justifică.

În cauză nu sunt însă

temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d), lit. e)

C. pen.

În temeiul art. 350 C.

proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, apreciind că nu s-au

modificat în niciun fel motivele care au determinat luarea față de inculpat a

măsurii arestării preventive, lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol

public prin raportare Ia rezonanța socială a faptei comise de inculpat (reacția

negativă a colectivității față de o astfel de împrejurare care ar produce

perturbări la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că împotriva unor

fapte cu un pericol social deosebit de ridicat organele judiciare nu

reacționează în mod eficient); în plus, vinovăția inculpatului pentru fapta

săvârșită a fost stabilită.

În temeiul art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării

preventive de la data de 21 septembrie 2012 la 30 ianuarie 2013.

În ce privește latura

civilă a cauzei, rudele victimei nu s-au constituit parte civilă în cauză.

Tribunalul a reținut că Spitalul Municipal de Urgență R. s-a constituit parte

civilă cu suma de 1.869,63 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Instanța a apreciat

ca dovedite, în baza înscrisurilor depuse la dosar (decontul de cheltuieli),

acțiunea civilă formulată de către Spitalul Municipal de Urgență R. Pentru

aceste motive, în temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art.

1357 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, a

admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal de

Urgență R., și a obligat pe inculpatul G.C. să plătească acestei instituții

suma de 1.869,63 RON.

În temeiul art. 189

și art. 191 alin. (1) C. proc. pen. ca o consecință a condamnării sale, a

obliga pe inculpat să plătească statului suma de 1.500 RON cheltuieli

judiciare, din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu la

urmărirea penală, iar 300 RON reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu în

fața instanței, sume ce au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției

către Baroul Neamț.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, inculpatul G.C. a declarat apel și a solicitat

achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen, întrucât probele administrate

nu conferă certitudinea săvârșirii infracțiunii de către inculpat, mai ales că

unii martori s-au dezis de cele declarate la urmărirea penală.

Prin decizia penală

nr. 31 din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost

admis apelul formulat de apelantul-inculpat G.C., împotriva sentinței penale

nr. 6/P din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamț pronunțată în Dosarul nr.

4950/103/2012, numai cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate

Spitalului Municipal de Urgență R., a fost desființată sentința penală apelată

cu privire la acest aspect, au fost reduse daunele materiale acordate

Spitalului Municipal de Urgență R. de la 1.869,63 RON, la 934,82 RON și au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide

astfel, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală

apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și sub toate

aspectele, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a

făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a temeiurilor de

drept pe baza cărora, și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă

judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor

faptice și juridice ce au condus Ia pronunțarea soluției criticate, respectând

întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile pe care

trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, Tribunalul Neamț a

făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea

infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă administrate

atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au

confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele

rechizitoriului.

Totodată, instanța

s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., atât în ceea ce privește

analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate

aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea

acestora.

Inculpatul G.C. nu a

recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă probele aflate la dosarul cauzei îl

contrazic și sunt în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție.

În primul rând

martorul G.V., frate atât cu victima, cât și cu inculpatul, relatează momentul

în care a aflat de la însuși G.C. că l-a tăiat cu cuțitul pe G.S., aspect

reiterat și de acesta din urmă la întrebarea sa. Apoi martora M.A.N. relatează

că victima l-a indicat pe inculpat drept autor al loviturii de cuțit, lucru

întărit și de spusele acestuia din urmă când s-au întâlnit a doua zi. La fel

martora T.C. relatează că victima l-a indicat pe inculpat drept autor al

loviturii de cuțit, chiar dacă ea își exprimă îndoieli în acest sens, pe care

Curtea la apreciază pur subiective.

În sfârșit, martorii G.M.

și A.M., alți frați de-ai inculpatului și victimei, își modifică parțial

declarațiile în fața instanței în partea esențială referitoare Ia modul de

producere a leziunii tăiate pe care o prezenta G.S., fără a prezenta o

motivație rezonabilă, dar cu intenția, apreciază instanța, de a-și proteja

fratele rămas în viață, persoană cu handicap sever și care, oricum, fusese

deseori supusă agresiunii fizice și morale din partea celui decedat. De aceea

Curtea reține că declarațiile date de acești martori în cursul urmăririi penale

sunt cele care exprimă adevărul.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a apreciat că au fost

respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., iar cuantificarea

acesteia s-a făcut în mod just de către prima instanță, fiind proporțională cu

gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, precum și cele care

se puteau produce, dar și cu datele ce caracterizează persoana lui G.C., care

nu are antecedente penale. Totodată, în mod corect a fost reținută circumstanța

atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport

de conduita violentă pe care G.S. o manifesta, pe fondul consumului de alcool,

față de inculpat.

În sfârșit, în cadrul

examenului complet al soluționării dosarului de către prima instanță s-a

constatat că acțiunea civilă exercitată de Spitalul Municipal de Urgență R.

împotriva inculpatului este întemeiată parțial, iar instanța trebuie să țină

seama și de culpa victimei în declanșarea conflictului, prin provocarea

inculpatului. Prin urmare și legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului

și cheltuielile de spitalizare există și datorită acțiunii de provocare

exercitate de către G.S., împrejurare care determină o reducere la jumătate a

obligației inculpatului de a le achita.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs inculpatul G.C., solicitând, prin apărătorul său,

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate

iar, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Totodată a fost

invocat și temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen., arătându-se că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea

faptelor.

Recursul declarat de

inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod, consacrându-se în acest fel efectul parțial devolutiv al

recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit

dispozițiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, recurenții nu pot formula, iar instanța nu va puea

analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii și care se circumscriu

cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel încât, în consecință, pe această cale nu vor putea fi

înlăturate toate erorile pe care le curpinde decizia recurată.

Totodată, potrivit

dispzițiilor art. 385

10

alin. (21) C. proc. pen., instanța de recurs

nu poate examina hotărârea atactă pentru vreunul din cazurile prevăzute în art.

385

9

din același cod, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în

uni dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile

înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost

pronunțată Ia data de 26 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelorjudecătorești (15

februarie 2013).

În acest caz, decizia

atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat;

trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare

a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificații), întrucât

acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoaree a

legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr.

2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului

restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-ne la

cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat

ca și temei de casare dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

eroarea gravă de fapt, în sensul că este nu este vinovat de săvârșirea faptelor

pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele de fond și

apel, însă acest caz de casare este unul dintre cele abrogate în mod expres

prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile recurentului inculpat nu mai pot

face obiectul examinării de către instanța de recurs.

Totodată, Înalta

Curte constată că recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., susținând că pedepsa

aplicată este mult prea mare, însă acest caz de casare a fost modificat,

stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății,

recurentul inculpat G.C. a criticat hotărârile pronunțate de instanțele de fond

și de apel sub aspectul neteminiciei pedesei aplicate, considerată prea mare în

raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale,

situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 2/2013.

Ca atare, hotărârile

pronunțate în cauză nu sunt supuse cazurilor de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen., inocate de recurentul inculpat.

Față de

considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs

invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare

din oficiu, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod urmează a

respinge ca nefondat recursul inculpatului G.C.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31

din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21

septembrie 2012 la 6 iunie 2013.

Obligă recurentul

inculpat Ia plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 6 iunie 2013.