ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1954/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6/P din 30 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4950/103/2012 al Tribunalului Neamț s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 alin. (1) lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art. 175 alin. (1) C. pen., raportat Ia art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe durata a 3 ani. În temeiul art. 357 alin. (3) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (1), alin. (2) C. pen., constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, și în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada arestării preventive, de la data de 21 septembrie 2012 și până la data pronunțării prezentei sentințe, 30 ianuarie 2013. În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență R. și a fost obligat inculpatul să plătească acestei părți civile suma de 1.869,63 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul G.C. a locuit în comuna V.U., județul Neamț, într-un imobil proprietatea părinților săi împreună cu fratele său, victima G.S., gospodărindu-se împreună. De menționat că inculpatul are un handicap fizic sever, fiind titularul unui certificat de încadrare a persoanelor adulte cu grad de handicap accentuat, permanent și nerevizuibil. Din acest motiv posibilitățile acestuia de a se deplasa și de a desfășura activități în gospodărie, ca și de a se exprima erau reduse, împrejurare datorită căreia în repetate rânduri a avut conflicte, mai ales pe fondul consumului de alcool cu fratele său, victima G.S., care lucra prin sat cu ziua, iar când venea acasă îi solicita lui G.C.

mâncare. Dacă acesta nu îi dădea, G.S. îl lovea pe G.C., astfel cum arată martorii G.V. și A.M., aspect cunoscut și de ceilalți martori. De mai multe ori, când apăreau conflicte între cei 2 frați, inculpatul G.C. dormea la martorul G.V. Din relatările martorilor rezultă că victima G.S. era o persoană foarte agresivă, care o lovise în repetate rânduri și pe mama sa, nu doar pe fratele său, inculpatul G.C. În ziua de 9 septembrie 2012, G.S. l-a rugat pe martorul C.S. să îl ajute la cules prune, activitate la care a ajutat și martorul G.M. În jurul orei 16:00 victima G.S. s-a dus să mănânce, iar martorii C.S. și G.M. au rămas la cules prune. După ce a intrat în casă, victima G.S. i-a solicitat fratelui său G.C.

să-i dea de mâncare. Probabil că între ei a avut loc o discuție contradictorie în legătură cu pregătirea sau calitatea mâncării (martorul G.V. arătând că, în mai multe rânduri, G.S. nu era mulțumit de mâncarea pregătită de G.C., aruncând-o), s-au certat, iar la un moment dat inculpatul G.C. l-a lovit pe fratele său cu un cuțit în zona abdominală. Imediat G.S. a ieșit în pragul casei și a strigat către G.M., spunându-i „M-a tăiat” (martorul C.S. a arătat că nu a înțeles dacă a spus „M-a tăiat” sau „M-am tăiat”, însă logic este că victima a spus „M-a tăiat”). Martorii C.S. și G.M. au intrat în casă unde l-au văzut pe G.S. dezbrăcat la bustul gol, prezentând o rană sângerândă în abdomen, ștergându-se de sânge cu o cămașă.

G.C. stătea pe pat, înjura și îi făcea semn martorului C.S. să iasă afară. Cum rana victimei G.S. nu li s-a părut gravă, cei 2 martori au plecat fără a anunța organele de poliție ori salvarea. La scurt timp inculpatul G.C. s-a dus la locuința fratelui său G.V., unde a fost găzduit peste noapte. În acest timp victima nu a făcut vreun demers pentru a se deplasa în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar datorită acestui fapt starea sa de sănătate s-a agravat. În decursul dimineții zilei de 10 septembrie 2012, G.V. l-a văzut pe inculpat plângând, motiv pentru care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Inculpatul i-a răspuns „L-am tăiat cu cuțitul pe F.”. Auzind acestea, G.V. a mers la locuința lui G.S., unde l-a văzut pe acesta culcat în pat, cu o rană în abdomen.

Victima G.S. i-a spus martorului G.V. că a fost înjunghiat de fratele său, G.C. De menționat că G.S. continua să consume alcool, G.V. întrebându-l cum de mai bea dacă este rănit. G.V. s-a deplasat la locuința martorei A.M., sora sa, căreia i-a relatat cele întâmplate. Despre incident au aflat și martorele T.C. și M.A.N. Acestea, împreună cu G.M., au intrat în locuința lui G.S., găsindu-l pe acesta pe pat. Pe jos era sânge, precum și mai multe cârpe îmbibate cu sânge. Victima G.S. Ie-a relatat martorilor că a fost înjunghiat de către G.C. La fața locului a venit și părintele econom de la Mănăstirea G. care, văzând starea victimei G.S., a apelat serviciul 112, relatând cele petrecute, iar G.S.

a fost transportat la Spitalul Municipal de Urgență R. în vederea acordării de îngrijiri medicale. În data de 11 septembrie 2012 martora M.A.N. s-a întâlnit cu inculpatul G.C., pe care l-a întrebat despre cele întâmplate. Inculpatul i-a răspuns doar că „Am făcut-o, am făcut-o!”, și că acum (lui G.S.) „l-a ieșit scroafa pe burtă”, o exprimare inedită ce, probabil, dă glas frustrărilor acumulate de către inculpat ca urmare a comportamentului reprobabil al victimei G.S. La data de 17 septembrie 2012, la opt zile după conflict, victima G.S. a decedat. Potrivit raportului de constatare medico-legală din 11 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., ca urmare a acțiunii violente a inculpatului, victima G.S.

a prezentat „o plagă penetrantă abdominală cu leziuni de ansă cecală, hemiperitoneu, peritonită generalizată și stare de șoc septic”. Leziunile au putut fi produse prin lovire activă a abdomenului cu un obiect înțepător-tăios, care necesită pentru vindecare un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale. Prin gravitatea lor leziunile au pus în primejdie viața victimei. Din raportul medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal Roman, rezultă că moartea victimei G.S. a fost violentă. Ea s-a datorat „șocului toxico-septic prin peritonită generalizată, consecința unei plăgi penetrante abdominale cu interesare jejunală, operată”. Se precizează în concluziile acestui raport că poziția dintre agresor și victimă putea fi „față în față”, sau „victima în decubit dorsal”.

Raportul medico-legal mai precizează faptul că, dacă victima s-ar fi prezentat în timp util la o unitate spitalicească cu profil chirurgical, leziunea ar fi necesitat un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, așa cum s-a specificat inițial în primul raport. Probele administrate în cauză infirmă apărarea inculpatului G.C. potrivit căreia nu ar fi săvârșit fapta, ci că victima G.S. s-ar fi autoaccidentat în timp ce își pregătea mâncare. Astfel, martorii C.S. și G.M. au arătat că victima G.S. le-a spus că a fost înjunghiat de către inculpatul G.C. Martorul G.V. a arătat că l-a văzut pe inculpat plângând, iar când i-a întrebat ce s-a întâmplat, acesta i-a răspuns că „L-a tăiat cu cuțitul pe F.”, respectiv pe victima G.S.

Din raportul medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., rezultă că moartea victimei G.S. a fost violentă, datorită unei lovituri active, poziția dintre agresor și victimă putând fi „față în față”, sau „victima în decubit dorsal”. Aceste constatări infirmă varianta potrivit căreia G.S., băut fiind, s-ar fi putut accidenta căzând pe scările casei în propriul cuțit (martorii au arătat că acesta purta mereu cuțit la el), sau că s-ar fi înjunghiat când își pregătea mâncare. De altfel, martorul C.S. a arătat că G.S. a intrat în casă pentru a sta la masă, iar la scurt timp a ieșit din casă și le-a spus că „M-a tăiat”, fără ca acesta să se fi împiedicat sau să fi căzut.

Faptul că martora T.C. a arătat că l-a văzut pe G.V. venind la locuința lui G.S., certându-l pe acesta și apoi părăsind locuința cu un cuțit în mână, rămâne fără relevanță în cauză. Aceasta deoarece nicio altă probă nu îl inculpă pe G.V. în uciderea lui G.S., în timp ce toate celelalte probe îl acuză pe G.C. De altfel, tot martora T.C. arată că victima G.S. i-a relatat.că a fost înjunghiat de către G.C., iar nu de către G.V. Față de cele reținute mai sus, Tribunalul a constatat că este pe deplin dovedită împrejurarea că inculpatul G.C. este cel care l-a lovit cu cuțitul în abdomen pe G.S., și că există o legătura de cauzalitate directă între fapta inculpatului și leziunile suferite de către victimă, leziuni care, pe fondul prezentării cu întârziere la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, au condus la deces.

În ce privește latura subiectivă, în raport cu zona corpului victimei vizată de către inculpat, de instrumentul vuinerant folosit (un cuțit), precum și de intensitatea loviturii, și având în vedere și concluziile raportului medico-legal de necropsie din 18 septembrie 2012 al Cabinetului Medico-Legal R., conform, căruia leziunile cauzate victimei, prin gravitatea lor au pus inițial în primejdie viața acestuia, iar ulterior au condus Ia deces, Tribunalul a reținut că inculpatul a acționat sub forma de vinovăție a intenției indirecte, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și. chiar dacă nu a urmărit să suprime viața victimei, a acceptat riscul .producerii acestui rezultat. Tribunalul a mai reținut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 13 septembrie 2012 al Serviciului Județean de Medicină Legală Neamț, inculpatul G.C.

prezintă tulburare organică afectivă cu sechele, agravată toxic și deficit cognitiv ușor, dar păstrează discernământul în raport cu fapta săvârșită. În consecință, Tribunalul a reținut că fapta inculpatului G.C. de a Iovi cu cuțitul pe fratele său (rudă apropiată) în abdomen și de a-i cauza leziuni care au condus la decesul acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. În cauză nu există temeiuri pentru a se reține că fapta ar fi fost săvârșită în condițiile legitimei apărări, materialul probator administrat nesusținând această ipoteză. Totodată, Tribunalul nu a putut să ignore declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză care, cu toții, au arătat că victima G.S.

era o persoană deosebit de violentă și agresivă, care a lovit-o în repetate rânduri chiar și pe mama sa, iar față de inculpatul G.C. avea un comportament cu totul reprobabil, în sensul că îl bătea, arunca mâncarea pregătită de acesta, îi lua pensia și, în loc să procure cele necesare pentru casă, o cheltuia pe băutură și țigări. Acest comportament a fost de natură a crea o tulburare severă.și permanentă a psihicului inculpatului, o stare de tensiune quasi-continuă, de frustrare, prefațată și pe afecțiunile psihice, de care suferă, G.C. acumulând resentimente față de fratele său, resentimente ce au izbucnit la un moment dat, generând o reacție violentă din partea inculpatului. Așa fiind, Tribunalul a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de atitudinea reprobabilă a victimei G.S., astfel că în cauză se impune a fi reținută circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, Tribunalul a reținut că, în cadrul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., sunt indicate următoarele elemente: gradul de pericol social abstract al faptei, configurat în principal prin limitele speciale de pedeapsă prevăzute în textul sancționator; gradul de pericol social concret ce trebuie analizat și prin prisma comportamentului anterior ai victimei, care nu îngrijea de fratele său, chiar dacă acesta avea un handicap sever, iar pe fondul consumului de alcool provoca frecvent chiar incidente violente, iar gestul de agresiune al inculpatului a fost urmarea unui act spontan; poziția procesuală a inculpatului, ce nu a recunoscut săvârșirea faptei.

De asemenea, Tribunalul a constatat că în cauză există elemente care justifică să se rețină în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante personale, în condițiile art. art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., privind reducerea pedepsei sub minimul special, având în vedere că din depozițiile martorilor audiați la urmărirea penală rezultă că acesta este un om liniștit, ce nu făcea răii nimănui, fiind însă victima consumului de alcool și a comportamentului violent al fratelui său. În consecință, pentru considerentele analizate anterior, Tribunalul a apreciat că se impune a fi aplicată inculpatului G.C. o pedeapsă de 6 ani închisoare. În temeiul art. 175 alin. (1) C. pen., raportat la art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe durata a 3 ani, care își va produce efecte după finalizarea pedepsei principale a închisorii executată prin privare de libertate. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., cu următoarea motivare: conform art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)-lit. c) C. pen. se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I-lit.

c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. În cauza de față instanța s-a apreciat că se impune ca inculpatului să i se interzică drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii nefiind compatibilă cu dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și cu dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. în plus, atâta timp cât săvârșirea infracțiunii de omor calificat nu are nicio legătură cu exercitarea vreunei funcții, profesii sau ocupații, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) nu se justifică.

În cauză nu sunt însă temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d), lit. e) C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului, apreciind că nu s-au modificat în niciun fel motivele care au determinat luarea față de inculpat a măsurii arestării preventive, lăsarea acestuia în libertate prezentând pericol public prin raportare Ia rezonanța socială a faptei comise de inculpat (reacția negativă a colectivității față de o astfel de împrejurare care ar produce perturbări la nivelul disciplinei publice, stimulând temerea că împotriva unor fapte cu un pericol social deosebit de ridicat organele judiciare nu reacționează în mod eficient); în plus, vinovăția inculpatului pentru fapta săvârșită a fost stabilită.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 21 septembrie 2012 la 30 ianuarie 2013. În ce privește latura civilă a cauzei, rudele victimei nu s-au constituit parte civilă în cauză. Tribunalul a reținut că Spitalul Municipal de Urgență R. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.869,63 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare. Instanța a apreciat ca dovedite, în baza înscrisurilor depuse la dosar (decontul de cheltuieli), acțiunea civilă formulată de către Spitalul Municipal de Urgență R. Pentru aceste motive, în temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Municipal de Urgență R., și a obligat pe inculpatul G.C.

să plătească acestei instituții suma de 1.869,63 RON. În temeiul art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen. ca o consecință a condamnării sale, a obliga pe inculpat să plătească statului suma de 1.500 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu la urmărirea penală, iar 300 RON reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu în fața instanței, sume ce au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Neamț. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul G.C. a declarat apel și a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen, întrucât probele administrate nu conferă certitudinea săvârșirii infracțiunii de către inculpat, mai ales că unii martori s-au dezis de cele declarate la urmărirea penală.

Prin decizia penală nr. 31 din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul-inculpat G.C., împotriva sentinței penale nr. 6/P din 30 ianuarie 2013 a Tribunalului Neamț pronunțată în Dosarul nr. 4950/103/2012, numai cu privire la cuantumul daunelor materiale acordate Spitalului Municipal de Urgență R., a fost desființată sentința penală apelată cu privire la acest aspect, au fost reduse daunele materiale acordate Spitalului Municipal de Urgență R. de la 1.869,63 RON, la 934,82 RON și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și sub toate aspectele, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora, și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus Ia pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri.

Astfel, Tribunalul Neamț a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului. Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora. Inculpatul G.C. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă probele aflate la dosarul cauzei îl contrazic și sunt în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție.

În primul rând martorul G.V., frate atât cu victima, cât și cu inculpatul, relatează momentul în care a aflat de la însuși G.C. că l-a tăiat cu cuțitul pe G.S., aspect reiterat și de acesta din urmă la întrebarea sa. Apoi martora M.A.N. relatează că victima l-a indicat pe inculpat drept autor al loviturii de cuțit, lucru întărit și de spusele acestuia din urmă când s-au întâlnit a doua zi. La fel martora T.C. relatează că victima l-a indicat pe inculpat drept autor al loviturii de cuțit, chiar dacă ea își exprimă îndoieli în acest sens, pe care Curtea la apreciază pur subiective. În sfârșit, martorii G.M.

și A.M., alți frați de-ai inculpatului și victimei, își modifică parțial declarațiile în fața instanței în partea esențială referitoare Ia modul de producere a leziunii tăiate pe care o prezenta G.S., fără a prezenta o motivație rezonabilă, dar cu intenția, apreciază instanța, de a-și proteja fratele rămas în viață, persoană cu handicap sever și care, oricum, fusese deseori supusă agresiunii fizice și morale din partea celui decedat. De aceea Curtea reține că declarațiile date de acești martori în cursul urmăririi penale sunt cele care exprimă adevărul.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de apel a apreciat că au fost respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., iar cuantificarea acesteia s-a făcut în mod just de către prima instanță, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei și consecințele produse, precum și cele care se puteau produce, dar și cu datele ce caracterizează persoana lui G.C., care nu are antecedente penale. Totodată, în mod corect a fost reținută circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport de conduita violentă pe care G.S. o manifesta, pe fondul consumului de alcool, față de inculpat.

În sfârșit, în cadrul examenului complet al soluționării dosarului de către prima instanță s-a constatat că acțiunea civilă exercitată de Spitalul Municipal de Urgență R. împotriva inculpatului este întemeiată parțial, iar instanța trebuie să țină seama și de culpa victimei în declanșarea conflictului, prin provocarea inculpatului. Prin urmare și legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și cheltuielile de spitalizare există și datorită acțiunii de provocare exercitate de către G.S., împrejurare care determină o reducere la jumătate a obligației inculpatului de a le achita. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul G.C., solicitând, prin apărătorul său, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate iar, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Totodată a fost invocat și temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., arătându-se că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptelor. Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod, consacrându-se în acest fel efectul parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară. Potrivit dispozițiilor legale mai sus invocat, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții nu pot formula, iar instanța nu va puea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii și care se circumscriu cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel încât, în consecință, pe această cale nu vor putea fi înlăturate toate erorile pe care le curpinde decizia recurată. Totodată, potrivit dispzițiilor art. 385 10 alin. (21) C. proc. pen., instanța de recurs nu poate examina hotărârea atactă pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 din același cod, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în uni dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată Ia data de 26 februarie 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelorjudecătorești (15 februarie 2013). În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitore la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de C. proc. pen. anterior modificații), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoaree a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. Raportându-ne la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., eroarea gravă de fapt, în sensul că este nu este vinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele de fond și apel, însă acest caz de casare este unul dintre cele abrogate în mod expres prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de recurs.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., susținând că pedepsa aplicată este mult prea mare, însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății, recurentul inculpat G.C. a criticat hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel sub aspectul neteminiciei pedesei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazurilor de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen., inocate de recurentul inculpat. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul inculpatului G.C. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31 din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 21 septembrie 2012 la 6 iunie 2013. Obligă recurentul inculpat Ia plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 6 iunie 2013.