ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5270/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5270/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.

a chemat în judecată Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap

și Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap sector 6, organ de specialitate

fără personalitate juridică și care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției

Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6, solicitând:

- anularea deciziei

din 27 mai 2001 de încadrare în grad de handicap emisă de Comisia Superioară de

Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap;

- anularea certificatului

de încadrare în grad de handicap din 29 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare

a Persoanelor cu Handicap sector 6;

- obligarea la emiterea

unui nou certificat de încadrare în grad de handicap.

- în motivarea cererii,

reclamantul a arătat că din anul 1994 a deținut certificat de încadrare în grad

de handicap cu deficiență funcțională gravă, având asistent personal, deoarece,

încă de la naștere, a fost diagnosticat cu Sindrom Down.

De-a lungul timpului,

în urma revizuirii certificatelor, încadrarea în gradul de handicap cu deficiență

funcțională gravă, având asistent personal, a fost menținută.

La data de 20 aprilie

2011, s-a prezentat la Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector

6, în vederea revizuirii certificatului emis în anul 2010, care era valabil până

la data de 19 aprilie 2011, unde a depus un set de înscrisuri emise de SCM P.A.

SRL București de la doctorul psihiatru, psiholog, oftalmolog și generalist.

Referatul medical din

7 martie 2011, examenul psihologic din 7 martie 2011, cât și scrisoarea medicală

din 18 aprilie 2011 au confirmat diagnosticul de Sindrom Down și Tulburare afectiva

organica, toate specificând necesitatea existentei însoțitorului permanent, datorită

lipsei abilitaților de autoîngrijire.

Cu toate acestea, la data

de 29 aprilie 2011, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector

6 a emis certificatul din 29 aprilie 2011, în care, urmare a revizuirii certificatului

anterior, pe baza documentației depuse, s-a stabilit încadrarea în grad de handicap

accentuat, în loc de grav, fără asistent personal, aceiași încadrare fiind menținută

și după soluționarea contestației de către Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap, care a emis decizia din 27 mai 2011.

În data de 22

noiembrie 2011, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care s-a

substituit în drepturile și obligațiile Autorității Naționale pentru Persoanele

cu Handicap conform art. 3, alin. (4) din O.G. nr. 68/2010, în conformitate cu dispozițiile

art. 115 C. proc. civ., a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal

respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 iar în subsidiar, respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 772

din 6 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de autoritatea

pârâtă.

A respins acțiunea formulată

de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâții Comisia de evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap sector 6, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte

cu Handicap și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția

inadmisibilității cererii în raport cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

Curtea a constatat că reclamantul s-a adresat cu contestație Autorității Naționale

pentru Persoanele cu Handicap, dovada aflându-se la dosar, fiind astfel făcută dovada

îndeplinirii procedurii prealabile împotriva certificatului emis de Comisia de

Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap sector 6 din 29 aprilie 2011, prin care

s-a stabilit încadrarea în grad de handicap accentuat.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut următoarele considerente:

Încadrarea în gradul de

handicap se face în conformitate cu criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin

Ordinul comun nr. 762/1992/2007 în baza actelor medicale de care dispune petentul.

În baza examenului psihologic

efectuat, reclamantul a fost diagnosticat cu Sindrom Down, deficiență mintală medie,

tulburare afectivă organică.

Conform criteriilor ordinului

comun mai sus menționat și care sunt avizate de Comisia de Neurologie a Ministerului

Sănătății Capitolul I la criteriul funcțiile mentale, secțiunea I, evaluarea gradului

de handicap la persoanele cu dezvoltare a funcțiilor mentale și psihosociale se

referă la retardul mintal și tulburare autistă.

Rezultă că încadrarea

în categoria de persoane cu handicap grav sau accentuat este determinată de gravitatea

deficienței asociate în funcție de intensitate tulburărilor funcționale generate

de structura sau structurile afectate.

Astfel, în cauză Curtea

a constatat că, din înscrisurile medicale aflate la dosar rezultă că reclamantul

nu îndeplinește condițiile legale prevăzute în criteriile medico-psiho-sociale pentru

a fi încadrat în gradul de handicap grav, cu asistent personal.

La încadrarea de grad

de handicap grav cu asistent personal potrivit criteriilor legale, deficiența mentală

trebuie să fie profundă cu un IQ mai mic de 21, rezultând că persoana are nevoie

de asistență permanent.

Or, din raportul de evaluare

complexă emis de Serviciul de evaluare complexă a persoanei adulte cu handicap sector

6 din 21 aprilie 2011 rezultă că reclamantul este o persoană parțial autonomă, fiind

dependent parțial de alte persoane în îndeplinirea unor activități de zi cu zi.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

său, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat ,

în esență, următoarele:

Organul administrativ

și instanța de fond nu au făcut altceva decât să reia prevederea legală a art. 85

alin. (5) din Legea nr. 448/2006, foarte largă ca și exprimare, fără a adăuga nimic

care să îi confere concretețe și personalizare, la adresa reclamantului.

Nu s-au cercetat și nu

s-au indicat nici unul dintre actele medicale sau rapoartele de evaluare depuse

la dosar prin raportare la prevederile legale incidente și faptul ca nu îndeplinesc

cerințele stipulate în Ordinul nr. 762/2007.

Studiind ordinul, se poate

observa faptul ca, toate criteriile de apreciere se raportează la tulburarea autista

și nicidecum la Sindromul Down.

În timp ce autismul reprezintă

o tulburare a dezvoltării, ce se diagnostichează abia după vârsta de 3 ani și care

este determinată de anumiți factori, Sindromul Down, reprezintă o anomalie cromozomială,

cu care se naște persoana, deci, ireversibilă.

Din analiza prevederilor

ordinului, actelor medicale și rapoartelor efectuate în cauză, reclamantul se încadrează

la deficiență gravă, singura excepție referindu-se la IQ care apare, în acest caz

50, dar cei care emit certificatul trebuie să realizeze o coroborare a tuturor aspectelor

de ordin medical, psihologic și social, pentru o corectă încadrare, ceea ce în acest

caz nu s-a realizat.

Nu se încadrează la categoria

„Deficiență accentuată-handicap accentuat”, deoarece la aceasta se prevede că „persoana

are un ritm de dezvoltare lent, curba de perfecționare este plafonată, având loc

blocaje psihice, ar fi capabil să efectueze sarcini simple sub supraveghere, și

se poate adapta la viață de familie, comunitate.”

Situația reclamantului

este mult mai gravă, iar toate înscrisurile de la dosar întăresc această convingere.

Este evident ca Ordinul

nr. 762/2007 exclude situația excepțională a persoanelor suferinde de Sindrom Down,

dar acești oameni sunt incapabili să se integreze sau să se descurce singuri.

În ceea ce privește înscrisurile

de la dosar, elocvente cauzei de față, sunt:

Referatul medical din

7 martie 2011 în care se menționează ca nu are abilitați de autoîngrijire și necesită

însoțitor permanent.

Examenul psihologic care

concluzionează ca nu poate efectua operații logice, este afectată sever memorarea,

este evidentă incapacitatea de a citi sau scrie, necesită însoțire și supraveghere

permanentă, relațiile sociale sunt restrânse la spațiul familial.

Ancheta socială din 7

aprilie 2011 în care se menționează: Igiena corporală-necesită îngrijire; Îmbrăcat-dezbrăcat-dependent

de altă persoană; Deplasare în exterior-dependent de alte persoane; Preparare hrană-dependent

de alții; Activități gospodărești-incapabil; Gestionare venituri-incapabil; Efectuare

cumpărături-depinde de alții; Utilizare mijloace transport-numai însoțit; Dezorientat

în spațiu și timp; Are nevoie de multă atenție; Este necesar sprijin și ajutor familial

permanent.

Raportul de evaluare complexă-includere

socială cu dificultăți mari.

Respingând dreptul reclamantului

la însoțitor, instanța de fond îl condamnă la izolare totală, la neputința de a

se mai hrăni, de a se mai îmbrăca, de a ieși din casă, la neputința de a trai, deoarece

mama acestuia, care îi era însoțitor, va fi nevoită să se angajeze, neputând trai

doar din salariul tatălui.

În ceea ce privește codurile

de diagnosticare a bolilor de care acesta suferă acordate atât de Comisia de Evaluare

a Persoanelor cu Handicap sector 6, cât și cel modificat de Comisia Superioară,

precizez faptul ca, ambele, nu reflectă realitatea.

În certificatul de încadrare

în grad de handicap este prevăzut codul F38, adică alte tulburări ale dispoziției

(afective) cu referire la orice alte tulburări ale dispoziției care nu justifică

clasificarea la F30-F34, deoarece ele nu sunt suficient de severe sau nu au o durata

suficienta, o codificare total eronata ce nu are legătura cu situația reala.

Comisia Superioară înlocuiește

acest cod cu F71, Retardare mentală moderată, Interval aproximativ al IQ de la 35

pana la 49 (la adulți, vârsta mentala de la 6 la sub 9 ani). „Probabil rezultă întârzieri

marcate de dezvoltare în copilărie, dar cei mai mulți pot învăța să dezvolte un

oarecare grad de independență în îngrijirea proprie și să dobândească o comunicare

adecvată și abilitați convenționale. Adulții vor avea nevoie de diferite grade de

sprijin pentru a trai și munci în comunitate. Include: subnormalitatea intelectuală

moderată”.

Cum se poate asimila situația

reală a reclamantului cu aceste particularități ale codului bolii, când toate actele

și anchetele de la dosar dovedesc faptul că acesta nu se poate îngriji, hrăni, deplasa

decât dacă este însoțit, ajutat și că este dezorientat în spațiu

și timp.

Elocvent în cazul de fata,

ar fi fost codul F72 Retardare mentala severa-Interval aproximativ al IQ de la 20

pana la 34 (la adulți, vârsta mentala de la 3 la sub 6 ani). Rezultă o continuă

necesitate de sprijinire. Include: subnormalitatea mentală severă.

Instanța de fond nu a

luat în considerare toate aceste susțineri și nici faptul că reclamantul suferă,

conform codului F53 de astigmatism și hipermetropie, ceea ce îi îngreunează și mai

mult deplasarea.

Gradele de retardare mentală

sunt estimate în mod convențional prin teste de inteligență standardizate.

Modul cum a fost testat

cu exerciții specifice minorilor, dovedește neseriozitatea ambelor comisii. Exercițiile

trebuiau sa fie adaptate vârstei reale pentru o corecta apreciere, ceea ce nu s-a

realizat.

Persoane reunite într-o

comisie, pot spune, fără sensibilitate umana, iau hotărâri abuzive și discreționare,

pe când în alte state ale Uniunii Europene și nu numai, se caută, pentru cei suferinzi

de Sindromul Down, găsirea a cât mai multe facilitați și sprijinirea sub toate formele

a acestora.

Curtea urmează sa aibă

în vedere faptul că până în anul 2011, deci și după ce devenise major, a avut gradul

de handicap grav cu însoțitor, iar situația era considerată, întârziere psihică

severă.

Deși, nu s-a schimbat

nimic de atunci și nici nu are cum, deoarece în cazul acestei boli nu există îmbunătățire

și evoluție ascendentă spre bine, totuși se ajunge, în urma gândirii a cinci persoane

reunite într-o comisie, la această soluție incalificabilă, menținută în mod nelegal

și de către instanța de fond.

Toate instituțiile care

se ocupă de sprijinirea persoanelor cu Sindrom Down au concluzionat, față de această

situație creată de lacuna legii cu privire la această boală, faptul că nu există

specificații precise și concrete, iar toate clasificările se fac prin comparație

cu alte boli, ceea ce nu este normal.

Reclamantul face parte

din Asociația Sindrom Down București, iar toate activitățile pe care le desfășoară

acolo, nu le-ar putea exercita fără existența asistentului personal, care este mama

reclamantului.

Tot

cei înscriși în această

asociație sunt diagnosticați cu gradul de handicap grav cu însoțitor și nu s-au

confruntat cu înjosirea pe care trebuie să o suporte reclamantul din partea statului

român care, prin soluțiile consfințite de către instanțele din România, îl obligă

să se adreseze C.E.D.O. pentru stoparea abuzului săvârșit.

Persoanele cu Sindrom

Down pot avea un IQ peste medie, dar vor avea nevoie de ajutor toată viața pentru

că, chiar dacă știu să spună frumos la comisie cum îi cheamă și cât fac 1+1, nu

vor putea niciodată trece singuri strada sau să aprindă aragazul să-și încălzească

mâncarea. Sunt exemple celebre cu persoane care, deși știau formule matematice complicate,

nu puteau să-și lege șireturile la pantofi.

Așadar, la încadrarea

în grad de handicap, trebuia să se țină seama nu doar de situația medicală a reclamantului,

ci și de aspectele psihice și sociale, iar instanța de fond putea să aprecieze,

cu privire la posibilitatea de a se descurca numai cu însoțitor, pe baza celorlalte

criterii prevăzute de lege, pornind însăși de la definiția termenilor „persoană

cu handicap” și trebuia să îl încadreze la Deficiența gravă, cu următoarele caracteristici:

având o minima dezvoltare senzitivo-motorie, reacționează la comenzi simple îndelung

executate, are nevoie de asistenta permanenta fiind incapabil de autoconductie

și autocontrol, necesitând asistent personal.

Față de situația dată,

sunt necesare masuri de protecție a reclamantului ș

i, în consecință, se impune

admiterea recursului, instanța fiind singura în măsură a stopa aceste hotărâri abuzive

și discreționare.

Daca în alte state ale

Uniunii Europene din care și România face parte, deviza cu privire la cei care suferă

de Sindrom Down este de a-i ajuta și iubi, sprijinindu-i prin numeroase acte normative,

în țară noastră, se caută a se limita drepturile unor astfel de persoane, prin încadrări

nereale și lipsirea lor de ajutorul obligatoriu pe care îl oferă un însoțitor permanent.

Se solicită admiterea

recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 772 din 6 februarie 2012,

pronunțata de Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ

și fiscal și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata, respectiv

anularea deciziei din 27 mai 2001 de încadrare în grad de handicap emisa de Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și a Certificatului de încadrare

în grad de handicap din 29 aprilie 2011, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Local sector 6 și obligarea la emiterea

unui nou certificat de încadrare în grad de handicap prin care să se recunoască

încadrare în grad de handicap cu deficiența funcțională gravă, cu asistent personal,

începând cu data de 20 aprilie 2011, cu recunoașterea și acordarea tuturor drepturilor

de care trebuia să beneficieze.

Recursul este fondat.

Actele administrative

supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

sunt decizia de încadrare în grad de handicap din 27 mai 2011 prin care Comisia

Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a atestat încadrarea recurentului-reclamant

în gradul de handicap accentuat, fără asistent personal, și certificatul de încadrare

în grad de handicap, din 29 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap, sector 6.

Ceea ce a contestat destinatarul

actelor infralegislative amintite, domnul C.N., este încadrarea în gradul de handicap

accentuat, fără asistent personal, ca urmare a revizuirii certificatului emis în

2010, măsură considerată de acesta ca fiind nelegală în condițiile în care anterior,

încă din anul 1994 și până în anul 2010, a beneficiat de încadrare în grad de handicap

grav, cu asistent personal, consecință a faptului că a fost diagnosticat cu Sindromul

Down, anomalie cromozomială ireversibilă.

Potrivit art. 85

alin. (1) din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap beneficiază de drepturile

prevăzute în art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul

de handicap, dreptul la asistență socială, fiind prevăzut în art. 6 lit. d) din

acest act normativ.

Astfel cum se precizează

în art. 35 din actul normativ precitat, persoana cu handicap are dreptul, în baza

evaluării socio-medicale, la un asistent personal, iar criteriile în temeiul cărora

se stabilește gradul de handicap sunt cele aprobate prin Ordinul comun al Ministerului

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerului Sănătății Publice, nr. 762/1992/2007.

În raport de aceste dispoziții

legale, Înalta Curte apreciază, contrar celor reținute de prima instanță, și în

acord cu criticile recurentului-reclamant, că actele administrative atacate sunt

nelegale, în condițiile în care domnul C.N. a fost diagnosticat încă din 1994 cu

Sindromul Down, iar în mod constant la emiterea periodică a certificatelor de încadrare

în grad de handicap până în 2010, pe fondul păstrării diagnosticului inițial, fără

o justificare legală, în 2011 atât Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor

Adulte cu Handicap, cât și comisia de la nivelul sectorului 6 București, au procedat

la schimbarea gradului de handicap.

În acest context, decizia

luată de autoritățile amintite, de schimbare a gradului de handicap, fără a învedera

care sunt împrejurările care au determinat modificarea practicii administrative

pe de o parte, și fără o justificare legală pe de altă parte, apare ca nelegală

și demonstrează modul discreționar de stabilire a gradului de handicap, și care

nu poate scăpa controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ.

Așadar, nelegalitatea

actelor atacate derivă din împrejurarea că în cuprinsul acestora, conform celor

mai sus arătate, nu se motivează decizia administrativă de schimbare a gradului

de handicap, odată ce lipsește explicația modului în care autoritățile emitente

ale respectivelor acte infralegislative au înțeles să aplice dispozițiile legale

în vigoare, pe fondul păstrării diagnosticului inițial.

Simpla mențiune din cuprinsul

actelor administrative în discuție la Ordinul nr. 762/1992/2007 nu satisface exigența

motivării, condiție de valabilitate a actelor infralegislative, fără o justificare

completă, precisă și circumstanțiată, a schimbării opiniei autorităților emitente,

cu atât mai mult cu cât în perioada 2007-2010, sub imperiul prevederilor aceluiași

ordin, domnul C.N. a fost încadrat în gradul de handicap grav, cu însoțitor personal.

În ceea ce privește împrejurarea

că reclamantul are IQ de 50, iar nu sub pragul de 21, astfel cum a reținut prima

instanță, acest element nu poate conduce el singur la schimbarea încadrării gradului

de handicap câtă vreme autoritățile medicale competente l-au plasat în mod constant

pe reclamant încă din 1994 în gradul de handicap, cu însoțitor permanent, cu luarea

în considerare și a acestui aspect.

În consecință, Înalta

Curte reținând temeinicia recursului declarat de reclamantul C.N., pentru considerentele

ce preced, conform art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. îl va admite,

va modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii, anulării actelor administrative

contestate, obligării pârâtelor la emiterea actelor infralegislative de încadrare

a reclamantului în gradul de handicap grav, cu însoțitor, începând cu 20

aprilie 2011 dată la care a încetat valabilitatea certificatului emis anterior,

și cu acordarea drepturilor bănești corespunzătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.N. împotriva sentinței nr. 772 din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea reclamantului C.N.

Anulează decizia din

27 mai 2011 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap

și Certificatul, din 29 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte

cu Handicap de pe lângă Consiliul Local sector 6.

Obligă autoritățile pârâte

să emită actele administrative de încadrare a recurentului reclamant în gradul de

handicap grav, cu drept de însoțitor, începând cu data de 20 aprilie 2011, cu acordarea

drepturilor bănești corespunzătoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2012.