ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5219/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5219/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 4796 din 15 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinței nr. 349 din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta F.G.D., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și împotriva Autorității Naționale a Vămilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de fond a admis în mod greșit cererea de suspendare a Ordinului nr. 143 din 20 octombrie 2012 emis de Autoritatea Națională a Vămilor, printr-o interpretare eronată a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Înalta Curte a reținut că aceasta nu face parte din raportul juridic dedus judecății, nefiind emitenta actului administrativ contestat. 2. Contestația în anulare exercitată de recurenta-reclamantă La data de 19 noiembrie 2012, împotriva Deciziei nr. 4796 din 15 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă F.G.D.
a formulat o contestație în anulare, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., arătând că își va motiva contestația după redactarea deciziei. În temeiul art. 319 1 C. proc. civ., a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, până la soluționarea contestației în anulare. Prin Încheierea din data de 18 ianuarie 2013, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 4796 din 15 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Argumente de fapt și de drept relevante Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 alin. (1) C. proc.
civ. Art. 317 C. proc. civ. reglementează contestația în anulare de drept comun, prin care pot fi deduse judecății neregularități ale procedurii de citare pentru ziua când s-a soluționat pricina sau încălcări ale normelor de competență de ordine publică. Contestația în anulare specială ce formează obiectul de reglementare al art. 318 alin. (1) C. proc. civ. poate fi îndreptată numai împotriva deciziilor pronunțate în recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. În cauza de față, deși termenul stabilit pentru judecarea contestației de față a fost preschimbat la solicitarea contestatoarei, care a invocat urgența cauzei, Înalta Curte remarcă faptul că aceasta nu a înțeles să-și motiveze demersul procesual, invocând formal dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.
civ. Având în vedere că nu au fost expuse critici cu privire la decizia contestată, în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză nu este întrunită niciuna dintre ipotezele prevăzute de textul legal invocat drept temei al contestației în anulare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate cu privire la contestația în anulare Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de F.G.D. împotriva Deciziei nr. 4796 din 15 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.