ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.G.D. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F.

suspendarea actului administrativ unilateral reprezentat de Ordinul nr. 143/2012,

anularea acestui ordin, obligarea autorității la emiterea unui nou ordin care

să rețină reluarea raporturilor de serviciu, constatarea nelegalității

operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 143/2012,

și obligarea autorității pârâte la plata unor despăgubiri bănești reprezentate

de plata drepturilor salariale de care a fost privată ca urmare a emiterii ordinului

nelegal, începând cu 8 august 2011 până la momentul emiterii unui nou ordin de

numire în funcția publică deținută anterior.

În motivarea cererii de

suspendare a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv

existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În ce privește existența

cazului bine justificat, se reține că măsura de punere la dispoziția unității a

reclamantei este o măsură abuzivă și nelegală, întrucât prin aceasta se suprimă

drepturi și un raport juridic individual.

Cât privește condiția

pagubei iminente reclamanta arată că aceasta este îndeplinită și constă în suprimarea

veniturilor salariale și implicit a asigurărilor sociale, sarcină vădit excesivă

și disproporționată.

La termenul de judecată

din data de 19 martie 2012 pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a depus întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, apreciind

că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 349 din 9

aprilie 2012 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării

Ordinului nr. 143/2012 emis de vicepreședintele Autorității Naționale a Vămilor,

până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Totodată, a dispus și

fixarea unui nou termen de judecată la data de 14 mai 2012, pentru când a pus în

vedere reprezentantei pârâtei să depună actele ce au stat la baza emiterii deciziei

contestate așa cum au fost individualizate.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării

ordinului contestat și că soluția suspendării acestui act până la pronunțarea instanței

de fond se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură

care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională fără ca astfel să se

aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun

particularilor o serie de obligații.

Referitor la fondul cauzei

s-a reținut că se impune acordarea unui nou termen de judecată până la care pârâta

să depună actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate așa cum au fost

individualizate.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Autoritatea Națională

a Vămilor precum și A.N.A.F.

I. Recursul declarat de

A.N.A.F.

Recurenta a susținut,

în esență, că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 1 și art.

2 din H.G. nr. 109/2009 este organizată și funcționează ca organ de specialitate

al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice

și că Autoritatea Națională a Vămilor funcționează în subordinea sa ca instituție

publică cu personalitate juridică.

Astfel, susține recurenta

ordinul a cărei suspendare s-a solicitat nu a fost emis de către aceasta și, ca

atare, nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății.

II. I. Recursul declarat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este criticabilă pe considerentul că în speță nu sunt

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

Astfel, în ce privește

existența unui caz bine justificat s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada

acestuia. Argumentarea existenței unui caz bine justificat prin aceea că actul prin

care a fost eliberată din funcție reclamanta nu a fost publicat în Monitorul Oficial

nu este fondată, susține recurenta, întrucât ordinele președintelui A.N.A.F. nu

reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează

unui număr restrâns de subiecți care au luat cunoștință de conținutul acestora.

Referitor la condiția

privind prevenirea unei pagube iminente, recurenta a susținut că nici aceasta nu

este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a dovedit acest lucru iar simplele afirmații

făcute de recurentă nu au nici o relevanță juridică.

I. Analizând recursul

declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor Înalta Curte constată că acesta este fondat

pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În fapt, actul vizat de

cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 143/2012 emis de autoritatea pârâtă,

prin care intimata-reclamantă a fost eliberată din funcția publică teritorială de

execuție, inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5 la biroul Vamal

Porțile de Fier I din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale

Timișoara, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile generale

ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării

unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când

acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept, ope legis) ori când

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea

persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit

art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea

instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea

executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte,

un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în

care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții:

existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente

ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța

de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal

a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant.

În jurisprudența sa constantă,

secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru

conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ,

instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care

se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și

limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care

au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă

cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor

dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ

(reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare),

etc.

De asemenea, din dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în

vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat

că prin eliberarea reclamantei din funcția publică, veniturile acesteia au suferit

o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care

se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său,

caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1)

lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor

art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi desființată, iar

cererea de suspendare a Ordinului nr. 7156/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.

II. Recursul declarat

de A.N.A.F. este fondat, urmând să fie admis să se modifice sentința atacată și

să se respingă cererea de suspendare față de această autoritate ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În conformitate cu prevederile

art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.,

A.N.A.F. se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației

publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului

Finanțelor Publice finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii (art. 1).

Potrivit art. 2, în subordinea

A.N.A.F. funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcțiile

Generale ale Finanțelor Publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.

Pe de altă parte, potrivit

art. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce

i-a fost cauzată”.

Așadar, o autoritate publică

poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ

contestat sau nu a soluționat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve

o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Cum ordinul a cărei suspendare

s-a solicitat nu a fost emis de către A.N.A.F., aceasta nu poate face parte din

raportul juridic dedus judecății astfel că se va admite recursul , modifică sentința

și respinge cererea de suspendare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 349

din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă în contradictoriu

cu A.N.A.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă și împotriva Autorității Naționale a Vămilor, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.