ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4796/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F.G.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F. suspendarea actului administrativ unilateral reprezentat de Ordinul nr. 143/2012, anularea acestui ordin, obligarea autorității la emiterea unui nou ordin care să rețină reluarea raporturilor de serviciu, constatarea nelegalității operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 143/2012, și obligarea autorității pârâte la plata unor despăgubiri bănești reprezentate de plata drepturilor salariale de care a fost privată ca urmare a emiterii ordinului nelegal, începând cu 8 august 2011 până la momentul emiterii unui nou ordin de numire în funcția publică deținută anterior.

În motivarea cererii de suspendare a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. În ce privește existența cazului bine justificat, se reține că măsura de punere la dispoziția unității a reclamantei este o măsură abuzivă și nelegală, întrucât prin aceasta se suprimă drepturi și un raport juridic individual. Cât privește condiția pagubei iminente reclamanta arată că aceasta este îndeplinită și constă în suprimarea veniturilor salariale și implicit a asigurărilor sociale, sarcină vădit excesivă și disproporționată. La termenul de judecată din data de 19 martie 2012 pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 349 din 9 aprilie 2012 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 143/2012 emis de vicepreședintele Autorității Naționale a Vămilor, până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Totodată, a dispus și fixarea unui nou termen de judecată la data de 14 mai 2012, pentru când a pus în vedere reprezentantei pârâtei să depună actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate așa cum au fost individualizate.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile suspendării ordinului contestat și că soluția suspendării acestui act până la pronunțarea instanței de fond se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Referitor la fondul cauzei s-a reținut că se impune acordarea unui nou termen de judecată până la care pârâta să depună actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate așa cum au fost individualizate. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor precum și A.N.A.F.

I. Recursul declarat de A.N.A.F. Recurenta a susținut, în esență, că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 109/2009 este organizată și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice și că Autoritatea Națională a Vămilor funcționează în subordinea sa ca instituție publică cu personalitate juridică. Astfel, susține recurenta ordinul a cărei suspendare s-a solicitat nu a fost emis de către aceasta și, ca atare, nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății. II. I. Recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.

Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este criticabilă pe considerentul că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Astfel, în ce privește existența unui caz bine justificat s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada acestuia. Argumentarea existenței unui caz bine justificat prin aceea că actul prin care a fost eliberată din funcție reclamanta nu a fost publicat în Monitorul Oficial nu este fondată, susține recurenta, întrucât ordinele președintelui A.N.A.F. nu reprezintă acte cu caracter normativ, neavând o aplicabilitate generală, ci se adresează unui număr restrâns de subiecți care au luat cunoștință de conținutul acestora.

Referitor la condiția privind prevenirea unei pagube iminente, recurenta a susținut că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a dovedit acest lucru iar simplele afirmații făcute de recurentă nu au nici o relevanță juridică. I. Analizând recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. În fapt, actul vizat de cererea de suspendare îl constituie Ordinul nr. 143/2012 emis de autoritatea pârâtă, prin care intimata-reclamantă a fost eliberată din funcția publică teritorială de execuție, inspector vamal grad profesional asistent, gradația 5 la biroul Vamal Porțile de Fier I din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, potrivit art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept, ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de nelegalitate invocate de reclamant. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantei din funcția publică, veniturile acesteia au suferit o diminuare, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrative care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 15 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, recursul fiind întemeiat, astfel soluția instanței de fond va fi desființată, iar cererea de suspendare a Ordinului nr. 7156/2011 va fi respinsă ca neîntemeiată.

II. Recursul declarat de A.N.A.F. este fondat, urmând să fie admis să se modifice sentința atacată și să se respingă cererea de suspendare față de această autoritate ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În conformitate cu prevederile art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F., A.N.A.F. se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice finanțată din bugetul de stat și din venituri proprii (art. 1). Potrivit art. 2, în subordinea A.N.A.F. funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice județene și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.

Pe de altă parte, potrivit art. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Așadar, o autoritate publică poate avea calitatea de pârât, în măsura în care este emitentul actului administrativ contestat sau nu a soluționat în termen legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Cum ordinul a cărei suspendare s-a solicitat nu a fost emis de către A.N.A.F., aceasta nu poate face parte din raportul juridic dedus judecății astfel că se va admite recursul , modifică sentința și respinge cererea de suspendare ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de A.N.A.F., împotriva sentinței nr. 349 din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă în contradictoriu cu A.N.A.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și împotriva Autorității Naționale a Vămilor, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012.