ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 7797 din 5 august 2011 emis de către pârâtă, anularea aceluiași ordin, obligarea autorității sus-menționate la emiterea unui nou ordin care să retină reluarea raporturilor de serviciu pentru reclamantă, constatarea nelegalității operațiunilor ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 7797/2011, precum și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești reprezentând drepturile salariale de care reclamanta a fost privată ca urmare a emiterii ordinului nelegal, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 7 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, având ca obiect suspendare executare act administrativ, respectiv a Ordinului nr. 7797 din 5 august 2011 emis de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu este întrunit în speță, în persoana reclamantei, motivul reprezentat de „ cazul bine justificat", așa cum este el definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că motivele de nelegalitate a ordinului contestat invocate de reclamantă în susținerea suspendării nu sunt suficient de pertinente pentru a înfrânge prezumția de legalitate și caracterul execuțional al acestui act administrativ, cu atât mai mult cu cât pârâta, tocmai pentru a testa capacitățile reclamantei de a-și desfășura activitatea în aproximativ aceleași condiții de muncă, i-a oferit acesteia oportunitatea de a participa la un concurs pe care însă reclamanta nu l-a promovat.

Judecătorul fondului, a apreciat că în cauză nu este îndeplinită nici condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât reclamanta nu se poate afla în ceea de-a doua ipoteză reglementată de textul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere funcția pe care a ocupat-o anterior în autoritatea publică precum și dimensiunile acesteia la nivel național. Împotriva încheierii din 7 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs în termen legal reclamanta, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat. În susținerea motivelor de recurs, reclamanta critică hotărârea primei instanței sub aspectul neanalizării motivelor invocate în susținerea cazului bine justificat, deși, în opinia recurentei, nepublicarea în M. Of.

a Ordinelor nr. 246/2011 și nr. 2407/2011, pe baza cărora a fost emis ordinul a cărui suspendare se solicită, atrage inexistența acestora. Prin urmare, susține recurenta, măsura eliberării sale din funcția publică deținută a fost dispusă în baza unor acte administrative cu caracter normativ, nule de drept, precum și în baza unor proceduri derulate cu nerespectarea prevederilor legale, inclusiv cu nerespectarea dreptului la preaviz. În dezvoltarea criticilor aduse hotărârii pronunțate de instanța de fond, recurenta mai arată că măsura eliberării sale din funcția deținută a fost dispusă cu nesocotirea dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, precum și prin încălcarea prevederilor H.G. nr. 611/2008, astfel că în cauză se poate vorbi despre o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat.

În fine, recurenta susține că în mod greșit, prima instanță a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente, deși eliberarea reclamantei din funcție începând cu data de 8 august 2011 în contextul realității social economice, a situației existente pe piața muncii, conduc la lipsirea acesteia de orice venit la acest moment. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Cauza dedusă judecății care are ca obiect cererea de suspendare a executării ordinului nr. 7797 din 5 august 2011 prin care intimata Autoritatea Națională a Vămilor a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentei, începând cu data de 8 august 2011, prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție - consilier grad profesional superior gradația 5, clasa de salarizare 59, la Compartimentul Nomenclatură Vamală și Origine din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, conform dispozițiilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3), alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată. Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația. Instanța de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către partea aflată în discuție nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei administrative contestate. Astfel, ordinele Președintelui ANAF nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual.

Conform doctrinei de specialitate, actele administrative individuale sunt manifestări de voință care creează, modifică, desființează drepturi și obligații în beneficiul sau sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate. Prin cele două acte anterior arătate, a fost aprobată structura organizatorică și statul de funcții ale Autorității Naționale a Vămilor și structurilor subordonate; ca atare, este vorba despre un subiect de drept determinat. Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual". La o analiză în aparență a înscrisurilor existente la dosar, Înalta Curte apreciază că nu a avut loc o încălcare a prevederilor art. 100 din Legea nr. 188/1999, întrucât necesitatea reorganizării și stabilirea structurii organizatorice a sistemului vamal sunt aspecte ce țin de oportunitatea emiterii unui act administrativ de către conducătorul instituției care, în contextul economic actual, a redus la nivelul întregului sistem vamal numărul de posturi de la 4589 la 3159, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 565/2011 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor.

Criticile recurentei - reclamante cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, în raport de dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 sunt nefondate, întrucât lipsirea reclamantei de drepturile salariale aferente funcției publice exercitate, nu produce acesteia o pagubă imposibil sau greu de reparat în viitor, în ipoteza în care instanța constată nelegalitatea actului administrativ atacat, având posibilitatea de a dispune acordarea drepturilor bănești de care aceasta a fost lipsită după încetarea raporturilor de serviciu. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză și va menține ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva încheierii din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2012. Procesat de GGC - DG