ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2996/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat suspendarea Ordinului nr. 8980 din

28 octombrie 2011 prin care s-a dispus

măsura încetării

raporturilor de serviciu prin eliberarea sa din funcția publică de execuție,

inspector grad profesional asistent principal gradația 4, clasa de salarizare

47.

Totodată, reclamanta a solicita

anularea Ordinului nr. 8980/2011 și a actelor administrative care au stat la

baza emiterii acestui ordin, precum și obligarea pârâtei atât la emiterea unui

nou ordin prin care să se dispună reluarea raporturilor de serviciu, cât și la

plata unor despăgubiri bănești reprezentând drepturile salariale de care a fost

privată ca urmare a emiterii ordinului, începând cu data de 08 august  2011.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, având în vedere că ordinul atacat nu este motivat, iar măsura

încetării raporturilor sale de serviciu a fost precedată de măsura punerii la

dispoziția unității care este o măsură abuzivă și nelegală.

Cu privire la caracterul iminent al

prejudiciului, reclamanta a arătat că pierderea locului său de muncă este de

natură a-i crea un prejudiciu material, viitor și sigur.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și pentru

Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat respingerea cererii de suspendare,

ca nefondată.

Prin Sentința nr. 100 din 8 februarie

2012, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare formulată de

reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a furnizat suficiente

elemente care la o sumară analiză să conducă la reținerea că în cauză ar exista

un caz bine justificat.

Astfel, prima instanță a constatat că

este nefondată susținerea reclamantei potrivit cărei prin punerea sa la

dispoziția unității s-ar crea o aparență de nelegalitate, legalitatea ordinului

de punere la dispoziție urmând a fi analizată cu ocazia soluționării fondului.

Având în vedere că în cauză nu este

îndeplinită condiția cazului bine justificat, judecătorul fondului a apreciat

că nu mai este necesară analiza îndeplinirii condiției prevenirii unei pagube

iminente.

3.Recursul reclamantei

Împotriva Sentinței nr. 100 din 8

februarie 2012 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta L.A.,

apreciind că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Astfel, recurenta-reclamantă a

susținut că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din

Legea nr. 554/2004, în condițiile în care în privința legalității Ordinului nr.

8980 din 28 octombrie 2011 există o serioasă îndoială având în vedere că acest

ordin este rezultatul unei proceduri de reorganizare a ANV ce avea să fie dispusă

în baza unor acte administrative nule de drept, în baza unor proceduri derulate

cu nerespectarea prevederilor legale.

Recurenta a mai susținut că o îndoială

serioasă există asupra legalității există și în privința Ordinelor nr. 2406/2011

și nr. 2407/2011, acte, care deși au caracter normativ, totuși nu au fost

publicate în M. Of., fiind astfel încălcate prevederile art. 100 alin. (2) din

Legea nr. 188/1999 și ale H.G. nr. 611/2008.

De asemenea, recurenta a precizat că

în cauză este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, în

condițiile în care prin încetarea raporturilor de muncă i se creează un

prejudiciu viitor, material și sigur.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor

invocate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

1 .Argumente de fapt și de drept

relevante

Așa cum s-a reținut și prin expunerea

rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Ordinul nr. 8980/2011

emis de Președintele A.N.V. s-a dispus încetarea raportului de serviciu și

eliberarea reclamantului din funcția publică deținută începând cu data de 22

octombrie 2011, în condițiile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) și alin.

(3) și (5) din Legea nr. 188/1999.

Ordinul nr. 8980/2011 a fost emis în

temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu

modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și

Ordinului nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F.

La emiterea ordinului au fost avute în

vedere:

Dispozițiile Ordinului Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 04 iulie 2011 privind

aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității

Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale,

direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni

vamale; prevederile Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 2407 din 04 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al

Autorității Naționale a Vămilor, aparat central și structuri subordonate;

avizele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 895.341 din 29 iunie 2011

și nr. 896.404 din 04 iulie 2011 înregistrate la Autoritatea Națională a

Vămilor cu nr. 36.373 din 29 iunie 2011 și nr. 37.516 din 04 iulie 2011;

preavizul nr. 38.808/2011; lista funcțiilor publice vacante corespunzătoare puse

la

dispoziție pentru a opta în vederea

numirii în una din funcțiile publice; opțiunea persoanei în cauză pentru

ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de inspector vamal grad

profesional asistent la Compartimentul Echipe Mobile din cadrul Direcției

Regionale pentru Accize și Vamale Craiova;

Luând în considerare înscrisurile

depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și

aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând

neîndeplinirea, în speță, a condiției cazului bine justificat pentru

suspendarea actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din

aceeași lege.

Conform acestei norme juridice, există

un caz bine justificat dacă din datele speței pot fi identificate anumite

împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului administrativ, împrejurări care pot fi

lesne decelate la nivelul aparenței dreptului, fără a se prejudeca fondul

cauzei.

Cu referire concretă criticile

formulate de recurent împotriva sentinței adoptate de judecătorul fondului,

fără a păși la efectuarea unei analize care ar depăși limitele sumare ale

procedurii suspendării executării actului administrativ, înalta Curte reține că

scopul publicării unei norme administrative în M. Of., în temeiul art. 11 din

Legea nr. 24/2000, este acela de a o aduce la cunoștința destinatarilor. Or,

recurenta -reclamantă, în calitatea sa de funcționar public în cadrul unei

structuri a autorității vamale, pe care a deținut-o până la eliberarea din

funcție, nu poate pretinde necunoașterea Ordinelor nr. 2406 și 2407/2011, prin

care au fost aprobate structurile organizatorice și statele de funcții ale

Autorității Naționale a Vămilor și ale structurilor deconcentrate ale acestora,

precum și regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de

testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual, de

vreme ce și-a exprimat opțiunea pentru un post din noua structură

organizatorică și s-a înscris la examenul de testare profesională, contestând

actul de eliberare din funcție după ce a fost respinsă la testare.

De aceea, cel puțin la nivelul

aparenței dreptului, în acord cu judecătorul primei instanțe, înalta Curte

constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea

nepublicării celor două ordine în M. Of.

Celelalte argumente, privind

nelegalitatea derulării procedurilor de reorganizare a autorității și de

recrutare a funcționarilor publici în raport cu prevederile corespunzătoare

cuprinse în art. 55, 56, 57, 99 și 100 din Legea nr. 188/1999 și în legislația

secundară, nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz

bine justificat, pentru că verificarea lor ar

necesita

un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în

cadrul procedurii suspendării executării actului

administrativ.

În ceea ce privește paguba iminentă,

definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, Înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument,

constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii

condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor

două condiții.

recurs.

Având în vedere considerentele

menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de L.A.

împotriva Sentinței nr. 100 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.