ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4546/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

A.N.V. și A.N.A.F., suspendarea efectelor actului administrativ cu caracter

individual, reprezentat de Ordinul nr. 186/2012, până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anularea respectivului ordin.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin ordinul menționat s-a dispus încetarea raporturilor

de serviciu prin eliberarea din funcția publică de execuție, inspector vamal

grad profesional principal, gradația 5, clasa de salarizare 48 la Biroul Vamal

Porție de Fier I din cadrul D.R.A.O.V. Timișoara.

A mai arătat că

această măsură a fost luată în baza unui act normativ nepublicat în M. Of.,

printr-un simplu preaviz, în condițiile în care reorganizarea ce a motivat

eliberarea din funcție nu a avut caracter efectiv. A mai susținut reclamanta că

ordinul atacat este rezultatul încălcării de către instituția publică emitentă

cât și de către instituția publică ierarhic superioară a dispozițiilor legale

referitoare la condițiile și modalitățile de reorganizare a activității

autorității vamale prin reducerea unor posturi, la încetarea raporturilor de

serviciu, la ocuparea funcțiilor publice din cadrul autorității vamale, precum

și la desfășurarea „examenului de testare profesională”.

De asemenea, a

învederat reclamanta că actul administrativ privind eliberarea din funcție este

de natură să îi cauzeze o pagubă iminentă, prin lipsirea de orice mijloc

financiar, în contextul realității pieței muncii și a vârstei pe care o are, ce

constituie impedimente la găsirea unui alt loc de muncă.

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 372 pronunțată

în data de 13 aprilie 2012, a respins cererea de suspendare formulată de

reclamanta T.M., în contradictoriu cu pârâtele A.N.V. și A.N.A.F.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut, în esență, următoarele:

În

legătură cu cazul bine justificat, s-a reținut că reclamanta a invocat în

cererea adresată lipsa unei reorganizări efective, aspect ce ține însă de

fondul cauzei.

Instanța

a reținut că din analiza sumară a ordinului contestat se observă că sunt

menționate dispozițiile legale din actele care au stat la baza adoptării

ordinului contestat, cât și motivele pentru care respectivele acte au

aplicabilitate, astfel că, cel puțin în aparență în drept și în fapt, nu există

o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că susținerile reclamantei cu privire la nepublicarea în M.

Of. a celor două acte normative reprezentate de Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011

ale Președintelui A.N.A.F., care au stat la baza ordinului de eliberare din funcție,

nu pot fi primite, deoarece ordinele menționate nu au caracter normativ,

nefiind de aplicabilitate generală și, prin urmare, nu există obligativitatea

publicării acestora în M. Of. al României.

Referitor la paguba

iminentă creată prin Ordinul de încetare a raportului de serviciu, prima

instanță a reținut că, prejudiciul material viitor și previzibil nu se confundă

cu eventualul prejudiciu material și moral produs reclamantei, urmare a

constatării nelegalității procedurii de eliberare din funcție printr-o acțiune

de fond, iar o pagubă iminentă trebuie analizată și probată în concret,

raportat la persoana reclamantei și cerințele familiei sale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta T.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Arată recurenta, în

esență, că aspectul nepublicării celor două ordine cu caracter normativ în M.OF.

al României, în ciuda obligativității publicării lor, ar conduce la nulitatea

actelor în baza cărora s-a desfășurat procedura de reorganizare finalizată cu

emiterea Ordinului de eliberare din funcție, care a avut ca rezultat și

perturbarea funcționării D.J.A.O.V. Timiș, A.N.V. detașând mai mulți

funcționari publici, pentru a suplini lipsa de personal.

Mai invocă recurenta,

în susținerea cererii de recurs, Recomandarea nr. 89 adoptată de Comitetul de

Miniștrii din cadrul Consiliului Europei care se referă la protecția

jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

În ceea ce privește

paguba iminentă arată că lipsa veniturilor lunare îi afectează situația

financiară, fiind în imposibilitate să își întrețină familia și să își achite

creditele bancare contractate.

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și

temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:

Suspendarea

executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a

drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin

aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua

legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, două condiții care trebuie

îndeplinite cumulativ, cazul bine justificat și iminența unei pagube, conform

definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) literele ș) și t) din același

act normativ.

În cadrul cererii de

suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de

admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

paguba iminentă.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii

suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii,

nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță,

motivele invocate de recurenta-reclamantă nu au caracterul unor indicii

aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci

necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, în mod

corect a apreciat instanța de fond că nu este îndeplinită condiția „cazului

bine justificat”, având în vedere că în cauză nu există împrejurări legate de

stare de fapt și de drept din care să rezulte aparența de nelegalitate menită

să creeze o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se

bucură actul administrativ.

„Paguba iminentă”,

cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se dispune suspendarea

executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr.

554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte

constată că argumentele reținute în sentința atacată sunt corecte în sensul nedovedirii

unui prejudiciu creat reclamantei prin emiterea ordinului a cărui suspendare se

solicită, în sensul definiției date de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, este necontestat că prin eliberarea reclamantei din funcția publică,

aceasta a pierdut drepturile salariale corespunzătoare, dar atâta vreme cât

acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de

legalitate, pierderea respectivă are, la rândul său, caracter prezumat legal,

care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

Or, pentru a

înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea, așa cum am arătat, să efectueze numai o cercetare sumară a

aparenței dreptului.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că

reclamanta, prin cererea de suspendare, nu a furnizat instanței în concret

suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu,

să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat și o

pagubă iminentă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru

a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.M., împotriva Sentinței civile nr. 372 din 13 aprilie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2012.