ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4934/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul N.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, constatarea nulității Ordinului nr. 27 din 6 ianuarie 2012 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică pe care o deținea, obligarea pârâtelor la reîncadrarea sa în funcția deținută anterior eliberării fin funcție, obligarea pârâtelor la plata daunelor morale, precum și suspendarea ordinului atacat, în temeiul art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 55472004. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 345 din 6 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 27/2012 formulată de reclamantul N.Ș., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în cadrul cererii de suspendare, reclamantul a invocat, în susținerea cazului bine justificat, argumente ce vizează fondul cauzei, prin urmare susținerile acestuia referitoare la nepublicarea ordinelor în M. Of.

exced analizei în cadrul procesual de față. Prin urmare, prima instanță a apreciat că, în limitele permise de natura specifică a procedurii, nu există împrejurări legate de starea de fapt și de drept din care să rezulte o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ. În fine, judecătorul fondului a constatat că în cauză nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente, susținerile reclamantului referitoare la pierderea salariului și situația economică, nefiind concludente pentru a se aprecia că sunt întrunite condițiile legale ale suspendării executării actului administrativ.

3. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs reclamantul N.Ș., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: Se arată în esență că, în mod greșit, instanța de fond apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011, în baza cărora a fost emis actul administrativ atacat, nu au fost publicate în M. Of., motiv pentru care nu puteau produce efecte juridice. De asemenea, recurentul a susținut că ordinul atacat este rezultatul încălcării de către instituția emitentă a dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 și H.G.

nr. 611/2008 În fine, recurentul arată că este îndeplinită și condiția prevenirii unei pagube iminente, întrucât actul atacat îi provoacă pagube de ordin material prin pierderea drepturilor salariale, lipsa veniturilor afectând situația sa financiară, grevate pe actuală stare economică pe care o traversează întreaga societate. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevate Cauza dedusă judecății care are ca obiect cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 27 din 6 ianuarie 2012 prin care intimata Autoritatea Națională a Vămilor a dispus încetarea raportului de serviciu al recurentului, începând cu data de 1 ianuarie 2012, prin eliberare din funcția publică teritorială de execuție - inspector vamal grad profesional principal gradația 5, clasa de salarizare 48, la Biroul Vamal Porțile de Fier din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara. Ordinul nr. 27/2012 a fost emis în temeiul H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V., cu modificările și completările ulterioare, precum și a Ordinului nr. 2406/2011 și Ordinului nr. 2407/2011 emise de președintele A.N.A.F.

La emiterea ordinului au fost avute în vedere: Dispozițiile Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2406 din 4 iulie 2011 privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al Autorității Naționale a Vămilor, direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale; prevederile Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2407 din 4 iulie 2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității Naționale a Vămilor - aparat central și structuri subordonate; avizele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 896.341 din 29 iunie 2011 și nr. 896.404 din 4 iulie 2011 înregistrate la Autoritatea Națională a Vămilor cu nr. 37.601 din 29 iunie 2011 și nr. 37.516 din 4 iulie 2011; Preavizul nr. 37601/2011; lista funcțiilor publice vacante corespunzătoare puse la dispoziție pentru a opta în vederea numirii în una din funcțiile publice; opțiunea persoanei în cauză pentru ocuparea funcției publice teritoriale de execuție de inspector vamal grad profesional principal în cadrul Biroului Vamal Porțile de Fier 1. Luând în considerare înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea, în speță,

a condiției cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege. Conform acestei norme juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speței pot fi identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenței dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei. Cu referire concretă criticile formulate de recurent împotriva sentinței adoptate de judecătorul fondului, fără a păși la efectuarea unei analize care ar depăși limitele sumare ale procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte reține că cele două categorii de acte administrative trebuie diferențiate atât în funcție de obiectul lor cât și în raport de criteriul determinabilității persoanelor cărora li se aplică.

Înalta Curte constată că, atât Ordinul nr. 2406/2011 privind structura organizatorică a A.N.V. și a unităților subordonate acesteia, precum și Ordinul nr. 2407/2011 prin care au fost aprobate statele de funcții pentru A.N.V. - aparat central și structuri subordonate precum și Regulamentele pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională a funcționarilor publici și personalului contractual sunt acte administrative individuale, întrucât acestea nu prevăd reglementări de principiu și nu au o aplicabilitate generală, nu se adresează și nu produc efecte erga omnes, ci urmăresc stabilizarea unei situații juridice precise în favoarea unui număr restrâns și bine definit de subiecte de drept, respectiv funcționarilor publici și personalul contractual din cadrul A.N.V.

Astfel, Ordinele Președintelui A.N.A.F. nr. 2406/2011 și respectiv nr. 2407/2011, ce au stat la baza emiterii Ordinului nr. 27/2012, sunt acte administrative cu caracter individual, producând efecte numai în raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii A.N.V., respectiv ale căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul acestora fiind acela de a organiza în temeiul H.G. nr. 110/2009, structura concretă a A.N.V. Odată stabilit faptul că cele două ordine mai sus indicate sunt acte individuale, devin aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora: „(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of.

al României: b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate.", precum și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, potrivit cărora: „Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ clasificate potrivit legii, precum și cele cu caracter individual”.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentului privind încălcarea dispozițiile Legii nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinelor invocate în speță, emise în condițiile art. 5 alin. (3) și art. 7, art. 8 și art. 9 din H.G. nr. 110/2009. Celelalte argumente, privind nelegalitatea derulării procedurilor de reorganizare a autorității și de recrutare a funcționarilor publici în raport cu prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 188/1999 și cu legislația secundară, nu ar putea constitui temei al identificării, în speță, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că argumentele prezentate de către partea aflată în discuție nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura, de plano, consistența acestui argument, constată că, în raport cu cele reținute anterior în privința neîndeplinirii condiției cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinței, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiții.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Având în vedere considerentele menționate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.Ș. împotriva Sentinței nr. 345 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM