Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2013
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5299/2013

HOTĂRÂRE
17.05.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5299/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R.G.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, anularea Deciziei din 31 ianuarie 2011 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 și Raportul de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj în sensul anulării totale a deciziei de impunere și anulării parțiale a raportului de inspecție fiscală în ceea ce privește punctele de la A1 la A8 și punctele de la B1 la B6, să se constate că societatea are de recuperat suma de 5.366.680 RON reprezentând TVA, conform balanței de verificare din data de 30 iunie 2010, iar în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare a contestației formulate în fața organului administrativ-jurisdicțional.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției pentru că în speță nu se realizează identitatea cerută de lege între cel care stă în judecată în calitate de pârât (Ministerul Finanțelor Publice) și cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecății. Altfel, din conținutul cererii de chemare în judecată, rezultă că indicarea Ministerului Finanțelor Publice printre pârâții în contradictoriu cu care înțelege reclamanta să se judece nu conduce automat la a-i conferi Ministerului Finanțelor Publice calitate procesuală, atâta timp cât reclamanta nu a indicat în concret motivele de fapt și de drept, și nici dovezile pe care se sprijină chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile față de Ministerul Finanțelor Publice. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a menționat că de vreme ce contestația nu a fost formulată în termenul de 30 de zile de la data comunicării, conform art. 207 alin. (1) C. proc. fisc., în mod corect aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată. În subsidiar, s-a arătat că în situația în care se apreciază că reclamanta a formulat contestația în termen, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 se impune emiterea unei noi decizii care să soluționeze această contestație.

2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 526 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice invocată de acesta prin întâmpinare, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC R.G. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, a anulat Decizia din 31 ianuarie 2011 a Direcției de Soluționare a Contestațiilor și a obligat organul fiscal la soluționarea pe fond a contestației înregistrată la 25 ianuarie 2011, a respins în rest acțiunea, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele: Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a observat că pentru a fi justificată această calitate, trebuie făcută dovada existenței identității dintre persoana pârâtului și persoana care este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății. Instanța de fond a mai constatat că actele administrativ-fiscale împotriva cărora reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată sunt emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Dolj și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, iar nu de către Ministerul Finanțelor Publice.

Așadar, raporturile juridice nu s-au creat între reclamantă și Ministerul Finanțelor Publice. Având în vedere soluția pronunțată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analizarea excepției inadmisibilității invocate de acest pârât dat fiind faptul că aceasta apare ca fiind invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că prin Decizia din 31 ianuarie 2011 privind soluționarea contestației depusă de SC R.G.

SRL emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 30 septembrie 2010 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Dolj - Activitatea de Inspecție Fiscală ca nedepusă în termen. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată din 30 septembrie 2011 emisă în baza raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Dolj a fost comunicată societății contestatoare la data de 4 octombrie 2010, corespondența fiind restituită cu mențiunea „destinatar mutat din localitate, nu se cunoaște noua adresă”.

În raport de această situație, decizia de impunere contestată a fost afișată pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală la data de 12 octombrie 2010, conform anunțului individual din 8 octombrie 2010. S-a menționat că de vreme ce actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la afișarea anunțului, respectiv la data de 28 octombrie 2010, termenul de 30 de zile în care putea fi formulată contestația s-a împlinit la data de 28 noiembrie 2010, ultima zi de depunere a contestației fiind 29 noiembrie 2010. Or, așa cum rezultă din ștampila Serviciului Registratură din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Dolj, contestația a fost depusă la data de 17 ianuarie 2011. În cauza de față, instanța a apreciat că, într-adevăr, organul fiscal emitent a procedat la comunicarea raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 și a deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 prin poștă, la domiciliul fiscal al reclamantei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, corespondența fiind restituită cu mențiunea „Dest.

mutat de la adresă fără a comunica noua adresă”, motiv pentru care a procedat la comunicarea acestora prin publicitate, respectiv prin afișare, la data de 12 octombrie 2010, pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a anunțului individual din 8 octombrie 2010. Cu toate acestea, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că înainte de a proceda la comunicarea actelor administrativ-fiscale prin publicitate, organul emitent a încercat să le comunice reclamantei prin modalitățile prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. a) și b), respectiv prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului sau prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului.

În aceste condiții, instanța a apreciat că nu se poate reține că actele administrativ-fiscale menționate anterior au fost considerate comunicate în mod legal la data expirării termenului de 15 zile de la momentul afișării pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a anunțului individual din 8 octombrie 2010, respectiv data de 28 octombrie 2010, și că acesta ar putea constitui momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 în care poate fi formulată contestația. În raport de aceste date, instanța a observat că, de vreme ce reclamanta a formulat contestația la data de 17 ianuarie 2011, rezultă că aceasta a fost formulată în ultima zi a termenului, aspect în raport cu care soluția pronunțată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, de respingere a contestației ca nedepusă în termen, apare ca fiind greșită.

În condițiile în care contestația formulată de reclamantă nu a fost analizată pe fond, ci a fost respinsă ca nefiind depusă în termen, instanța de fond a apreciat că în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, soluționarea acțiunii în sensul anulării Deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală din 30 septembrie 2010 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj constituie o imixtiune a instanței de contencios în atribuțiile autorității administrative. Controlul judecătoresc asupra fondului litigiului poate fi exercitat doar în momentul emiterii deciziei de soluționare pe fond a contestației formulate de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 526 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată. În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a învederat că susținerea reclamantei potrivit căreia nu au fost respectate dispozițiile art. 44 alin. (2) lit. a) - d) nu poate fi reținută având în vedere că publicarea pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a datorat faptului că în urma transmiterii deciziei prin poștă, cu confirmare de primire, la sediul reclamatei declarat la organul fiscal, la data de 6 octombrie 2010, aceasta nu a fost primită.

Ulterior publicării acestui anunț, intimata-reclamantă a solicitat la 7 decembrie 2010, o copie a actului de control din 30 septembrie 21010 și a deciziei de impunere din 30 septembrie 2010, acte care i-au fost comunicate la 16 decembrie 2010. S-a apreciat că argumentele instanței de fond potrivit cărora decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală ar fi fost comunicate prin scrisoare recomandată la data de 15 decembrie 2010 sunt nefondate, deoarece actele contestate au fost comunicate prin publicare pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Recurenta a considerat că modalitățile de comunicare reglementate de art. 44 alin. (2) C. proc. fisc. nu sunt enunțate în ordinea priorității, iar modul de comunicare prin publicitate reglementat de art. 44 alin. (2) lit. d) C. proc.

fisc. nu are caracter subsidiar, fiind justificat de imposibilitatea organelor fiscale de a comunica actul administrativ fiscal la domiciliul fiscal al contribuabilului. Înainte de a dispune publicarea anunțului individual pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a încercat comunicarea deciziei de impunere prin mijloace care să asigure primirea acesteia de către reclamant și anume prin intermediul P. și, totodată, să se confirme primirea de către reclamantă, iar contestația înregistrată la 14 ianuarie 2011 nu a fost depusă în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, astfel că în mod corect a fost respinsă contestația ca tardiv formulată de reclamantă.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în anulare a Deciziei din 31 ianuarie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care contestația formulată de SC R.G. SRL împotriva Deciziei de impunere din 30 septembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj a fost respinsă ca nedepusă în termen. Prin sentința recurată a fost admisă, în parte, acțiunea, anulată Decizia din 31 ianuarie 2011 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și obligat organul fiscal să soluționeze pe fond contestația reclamantei.

În motivele de recurs se critică soluția pentru greșita aplicare a art. 44 alin. (2) lit. a) - d) C. proc. fisc., dar aceste critici sunt nefondate. Potrivit art. 44 alin. (2) C. proc.

fisc.: „Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate”, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede: „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.

În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”. Deși instanța de fond a făcut referiri la considerentele și dispozitivul Deciziei din 28 aprilie 2011 a Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, recurenta nu a combătut aceste susțineri ci, dimpotrivă, motivele de recurs ignorată cele reținute de Curtea Constituțională în acea decizie.

În considerentele Deciziei din 28 aprilie 2011, Curtea Constituțională a arătat că procedând la o interpretare teleologică a dispozițiilor art. 44 alin. (2) lit. a) - d) din O.G. nr. 92/2003, enumerarea pe care o conține nu este întâmplătoare, ci modalitățile de comunicare a acelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constând în prezentarea contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură.

De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b) și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c) comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se menționează comunicarea prin publicitate, a cărei descriere se găsește în textul de lege criticat în cauza de față. Prin urmare, susținerile recurentei potrivit cărora modalitatea de comunicare prin publicitate reglementată de art. 44 alin. (2) lit. d) C. proc.

fisc., nu ar avea un caracter subsidiar și nu ar fi o situație de excepție, sunt nefondate. Nu se contestată de către instanța de fond faptul că organul fiscal ar fi încercat comunicarea actului administrativ fiscal prin poștă la domiciliul fiscal declarat de organul fiscal, ci s-a reproșat că nu există dovezi din care să rezulte încercarea de comunicare către contribuabil a actului administrativ-fiscal prin modalitățile prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. a) și b), respectiv: „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului”.

Numai printr-o asemenea interpretare se poate face aplicarea, care este obligatorie, a considerentelor Deciziei nr. 536/2011 a Curții Constituționale. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 526 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2013. Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2827/2011
ținând celelalte dispoziții ale actelor administrative fiscale atacate. - obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 15.607,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu parțial avocat și expert, taxă judicia
ÎCCJ 2013-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5329/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2015-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1282/2015
a Finanțelor Publice Dolj, instituție care, deși se află în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală are capacitate de drept public în calitate de emitent al actelor contestate. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 27
ÎCCJ 2015-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1723/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și procedura desfășurată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios adminis
ÎCCJ 2017-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2847/2017
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fisc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă