ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5033/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5033/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamanta A.J.V.P.S. Galați a
solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor, anularea Ordinului comun nr.
159/1266/2011 emis de cele două ministere, privind aprobarea condițiilor de
practicare a pescuitului recreativ/sportiv în ariile protejate. A mai solicitat
reclamanta să se dispună finalizarea documentației de atribuire prin licitație
publică și demararea licitației publice cât mai curând posibil.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a învederat instanței că ordinul în discuție este
netemeinic și nelegal.
A opinat reclamanta
în acest sens că de lege lata, resursa acvatică este un bun public. Așa fiind,
exploatarea resursei acvatice vii trebuie concesionată, prin licitație publică,
legea nelăsând o altă posibilitate în acest sens.
S-a susținut că
modalitatea de autorizare și avizare a exploatării resursei acvatice vii, așa
cum este reglementată prin Ordinului comun nr. 159/1266/2011 emis de cele două
ministere contravine flagrant legii (disp. art. 23 alin. (4), art. 4 alin. (3)
din O.U.G. nr. 23/2008, art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr.
54/2006, Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al
acesteia etc.).
A apreciat reclamanta
că din economia dispozițiilor invocate rezultă că singura posibilitate de
accesare a resursei acvatice vii, indiferent de entitatea care administrează
resursa acvatică vie în numele statului, este concesionarea prin licitație
publică asociațiilor de pescari legal constituite.
Totodată, în ceea ce
privește atribuirea dreptului de pescuit pe teritoriul Rezervației Biosferei
"Delta Dunării", ordinul nu ține seama de prevederile art. 9 alin.
(3) din O.U.G. nr. 23/2008, aprobată prin Legea nr. 317/2009, rezultând de aici
iminența atribuirii abuzive, discriminatorii etc. a dreptului de organizare a
activității de pescuit recreativ/sportiv între diferite asociații de pescari
sportivi.
S-a mai opinat că
respectarea prevederilor legale privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice prevăzute în
O.U.G. nr. 57/2007, aprobată prin Legea nr. 49/2011, nu necesită și nu
motivează publicarea unui ordin special privind exercitarea pescuitului
recreativ/sportiv, așa cum se specifică în art. 1 alin. (3) din ordinul
criticat, iar emiterea unor alte permise de pescuit, cu alt model, așa cum se
prevede la art. 2 alin. (5) și art. 5 alin. (1) din ordinul criticat,
reprezintă un adaos nepermis la lege.
Sub acest aspect s-a
mai susținut că încasarea obligatorie a taxelor de eliberare a permiselor de
pescuit recreativ/sportiv valabile în zone din perimetrul Rezervației Biosferei
"Delta Dunării", care se constituie ca venit la bugetul de stat, în
condițiile imperative ale H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de
licențiere și autorizare în pescuit și acvacultură, reprezintă indubitabil o dublă
taxare a pescarului sportiv pentru accesarea aceluiași bun public, administrat
de stat prin intermediul a două entități juridice diferite (A.N.P.A., respectiv
Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării").
S-a mai susținut că
prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, modificată și aprobată prin Legea
nr. 317/2009, dispun în sensul că responsabilitatea privind definirea și
implementarea politicii referitoare la conservarea resursei acvatice vii din
habitatele acvatice naturale revine Ministerului Agriculturii și Dezvoltării
Rurale, prin A.N.P.A., legea neprevăzând posibilitatea transferării acestei
responsabilități către alte persoane, custozi/administratori de arii naturale,
context în care sub acest aspect, prevederile art. 2 lit. b) din ordinul
criticat referitoare la avizul custozilor/administratorilor ariilor naturale
constituie un adaos nepermis la lege.
În plus, așa cum
rezultă din conținutul art. 2 lit. b) din ordinul criticat, fiecare pescar
sportiv trebuie să-și obțină un aviz de la un custode/administrator, ordinul în
speță nespecificând însă dacă acest aviz este valabil o zi sau un an,
criteriile, termenele și modalitatea de eliberare, etc., creându-se astfel, în
opinia reclamantei, posibilitatea generării de abuzuri la eliberarea acestor
avize.
O altă critică
formulată de reclamantă vizează faptul că ordinul criticat nu specifică cărei
entități îi revine sarcina asigurării pazei resursei acvatice vii, pe care
trebuie să o realizeze administratorul resursei acvatice vii în cazul în care
nu există alți beneficiari, în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (7)
din O.U.G. nr. 23/2008, modificată și aprobată prin Legea nr. 317/2009, și ale
Legii nr. 333/2003, această sarcină revenind până nu demult asociațiilor
tradiționale de pescari sportivi care aveau încheiate contracte de gestionare
(închiriere, folosință, etc.) a resursei cu autoritatea statului și care puteau
constata și sancționa eficient cazurile de contravenție la lege.
S-a mai susținut că
prin aplicarea acestui ordin criticat se aduce un grav prejudiciu atât
reclamantei, cât și celorlalte asociații legal constituite, întrucât o serie de
pescari se vor duce către cei care au în administrare zona protejată, creând
astfel o pagubă altor asociații, creându-se astfel o concurență neloială patronată
de însele ministerele, în favoarea administratorilor ariilor protejate și a
Biosferei Delta Dunării.
A fost invocată
prevederea art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ, potrivit căreia în ipoteza în care se emite un nou act
administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta
este suspendat de drept, în acest caz nefiind obligatorie plângerea prealabilă.
Or, executarea
Ordinului nr. 15 din 20 ianuarie 2011 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale a fost suspendată prin hotărâre judecătorească, împreună cu procedura de
emitere și eliberare a permiselor de pescuit recreativ/sportiv, și a
autorizațiilor de pescuit recreativ/sportiv, Anexa 1 la Decizia nr. 116 din 28
ianuarie 2011 emisă în aplicarea ordinului, până la soluționarea cauzei pe
fond.
În acest context
reclamanta a precizat că Ordinul nr. 15/2011 se referă la condițiile de
practicare a pescuitului recreativ/sportiv, regulamentul de practicare a
pescuitului recreativ/sportiv, precum și modelele permiselor de pescuit
recreativ/sportiv, în toate habitatele piscicole naturale, deci inclusiv în
ariile naturale protejate, iar Ordinul comun nr. 159/1.266/2011 emis de cele
două ministere se referă la aprobarea condițiilor de practicare a pescuitului
recreativ/sportiv, regulamentului de practicare a pescuitului recreativ/sportiv
și modelelor permiselor de pescuit recreativ/sportiv în ariile naturale
protejate.
Pârâtul Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că Legea
nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia este o
lege-cadru care reglementează doar posibilitatea concesionării, fără a dispune
în mod imperativ, recunoscând concesionarea ca pe o posibilitate de delegare a
unor atribuții.
A susținut pârâtul că
O.U.G. nr. 54/2006 nu este imperativă, lăsând la latitudinea administratorului
bunului posibilitatea încheierii unui contract de concesiune.
Având în vedere
necesitatea reglementării situației resursei acvatice vii din perimetrul
Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în comun cu ministrul mediului
și pădurilor, a fost elaborată O.U.G. nr. 127/2010.
În temeiul art. 23
alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, A.N.P.A. a
elaborat Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011,
prin care au fost reglementate condițiile privind practicarea pescuitului
recreativ/sportiv, inclusiv emiterea și eliberarea permiselor de pescuit
recreativ/sportiv.
S-a apreciat că
legislația specifică în vigoare a lăsat la latitudinea administratorului
resursei acvatice vii politica de exploatare a acesteia și regulile privind
activitatea de pescuit sportiv, iar prin transmiterea administrării resursei
acvatice vii din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării"
prin O.U.G. nr. 127/2010 către Administrația Rezervației Biosferei "Delta
Dunării" se atribuie și dreptul de a stabili modelul permisului de pescuit
recreativ/sportiv. Dreptul de a avea propriul model de permis de pescuit
recreativ/sportiv este stipulat prin art. 4 și 5 din Ordinul nr. 159/1266/2011.
În raport cu
susținerile reclamantei, pârâtul a arătat că paza resursei acvatice vii revine
administratorului acesteia, care o exercită în diferite moduri, adaptate la
situația specifică, astfel încât între A.N.P.A. și "asociațiile
tradiționale" nu a existat și nu este cu putință să existe contracte de
gestionare-închiriere, folosință a resursei acvatice vii.
Totodată, pescuitul
recreativ/sportiv se poate practica în baza unui permis nominal, emis de
A.N.P.A. și eliberat de asociațiile de pescari sportive, după caz.
A apreciat pârâtul că
reclamanta A.J.V.P.S. Galați nu este prejudiciată în drepturi prin emiterea
ordinului atacat, aceasta nefăcând dovada unui prejudiciu iminent.
Totodată, Ordinul nr.
159/1266/2011 a fost emis după ce suspendarea Ordinului ministrului
agriculturii și dezvoltării rurale nr. 15/2011 încetase de drept, neavând un
conținut identic.
Pârâtul Ministerul
Mediului și Pădurilor a formulat de asemenea întâmpinare prin care a solicitat
respingerea acțiunii, susținând în esență că ordinul atacat a fost emis în
executarea legii, neîncălcând în vreun mod prevederile legale sau drepturile
reclamantei.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr.
221/2012 din 7 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios
administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.
A apreciat instanța
fondului că emiterea ordinului contestat se înscrie în cadrul obligațiilor
stabilite în sarcina Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de către
legislația în vigoare.
Totodată, s-a mai
reținut, chiar dacă resursa acvatică vie este, într-adevăr, bun public, nu
există niciun temei legal imperativ pentru concesionarea acestuia către
particulari, administratorul acestei resurse fiind abilitat să reglementeze
doar condițiile de acces la exploatarea resursei acvatice vii, fiind apreciate
relevante în acest sens dispozițiile art. 9 alin. (1
1
) din O.U.G. nr.
23/2008.
S-a constatat că
ordinul contestat nu este decât transpunerea dispozițiilor O.U.G. nr. 23/2008,
act normativ ce a dispus și elaborarea modelelor de permis de pescuit sportiv,
așa încât nu subzistă criticile reclamantei cu privire la inoportunitatea unui
ordin de felul celui contestat.
Au fost înlăturate
criticile reclamantei vizând obținerea în instanță a suspendării executării
unui ordin cu conținut similar, apreciindu-se că acestea nu prezintă relevanță
câtă vreme reclamanta nu a probat formularea în termen a unei acțiuni de
anulare a acelui ordin, precum și cele vizând permisele de pescuit,
reținându-se că posibilitatea de a dispune cu privire la limitarea în spațiu a
permiselor nu excede abilitării legale a administratorului ori custodelui zonei
protejate.
Prima instanță a mai
constatat că reclamanta nu a adus argumente în sprijinul prejudicierii sale
prin aplicarea ordinului contestat.
Recursul declarat
în cauză de reclamanta A.J.V.P.S. Galați
Motivele de recurs
sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ.
Cu privire la
excepția lipsei interesului invocată de prima instanță, decurgând din faptul
neprejudicierii prin ordinul contestat, se arată că prin emiterea ordinului
atacat, pescarii sportivi din cadrul asociației sunt obligați să plătească două
permise de pescuit în locul unuia singur, conform H.G. nr. 1016/2008.
Asociația nu va mai
putea folosi convențiile de reciprocitate încheiate în temeiul O.U.G. nr.
23/2008, modificată și aprobată prin Legea nr. 317/2009. Prin aceste convenții,
pescarii aveau acces la mai multe zone de pescuit, fără să plătească un alt
permis.
În prezent, pescarii
membri ai asociației recurente, pentru a pescui în alte bazine pot să plătească
un permis nou, la o altă asociație sau să se mute la asociația unde doresc să
pescuiască, prejudiciul fiind evident.
Cu privire la
exploatarea resursei acvatice vii, bun public, art. 136 alin. (4) din
Constituția României, Legea nr. 213/1998, art. 23 alin. (4) coroborat cu art. 4
alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, modificată și completată, art. 9 alin. (1) și
art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006 stabilesc în mod limitativ modul de
atribuire a resursei acvatice vii, numai prin concesiune.
Altă formă de
exploatare a acestei resurse este inadmisibilă. Ordinul adaugă la lege.
Instanța fondului nu
a răspuns la toate criticile aduse prin cererea introductivă.
Apărările
formulate de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Prin întâmpinare și
notele de ședință, intimatul arată că nu mai are calitate procesuală pasivă în
cauză, deoarece A.N.P.A. nu se mai află în subordinea Ministerului Agriculturii
și Dezvoltării Rurale, ci în subordinea Ministerului Mediului și Schimbărilor
Climatice.
Pe fondul recursului
intimatul solicită respingerea ca nefondat, la emiterea ordinului, au fost
respectate prevederile art. 23 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008.
II. Considerentele
Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară
exercitată
Cu privire la
excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și
Dezvoltării Rurale
Actul a cărui anulare
s-a cerut a fost emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și
Ministerul Mediului și Pădurilor.
Nu are nicio
relevanță în prezenta cauză împrejurarea că A.N.P.A. nu se mai află în
subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Calitatea procesuală
pasivă în procesele de contencios administrativ aparține autorității/organului
care a emis actul atacat.
Emitentul actului
atacat nu este A.N.P.A., ci însuși Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale.
Ipoteza subrogației
legale, prin preluarea activității de autoritate publică centrală a
Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, cu consecința dovedirii
calității procesuale în prezenta cauză a Agenției, este pertinentă numai atunci
când prin acțiunea introductivă se solicită ca autoritatea competentă să
îndeplinească o obligație pe viitor (să răspundă la o cerere, să emită un act,
să achite contravaloarea unei daune etc.).
În speță, s-a
solicitat anularea unui act administrativ emis de o altă autoritate publică,
care are dreptul și obligația de a sta în proces în calitate de pârâtă.
În ceea ce
privește motivele de recurs formulate
Ordinul comun nr.
159/1266 din 19 iulie 2011 a fost emis în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr.
23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări
prin Legea nr. 317/2009, modificată și completată; H.G. nr. 367/2012 privind
aprobarea Statutului Rezervației Biosferei "Delta Dunării"; O.U.G.
nr. 57/2012 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei și faunei sălbatice.
Ordinul a pus în
aplicare dispozițiile art. 9 alin. (1
1
) din O.U.G. nr. 23/2008,
modificată și completată, prin care se arată că "accesul la resursele
acvatice vii din ariile naturale protejate este reglementat pe baza normelor
aprobate prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și
ministrului mediului și pădurilor".
Este adevărat că
modificările și completările la O.U.G. nr. 23/2008 conțin schimbări ale
reglementărilor deja existente, dar acestea nu pot fi imputate ordinului comun.
Emiterea normelor
privind accesul la resursele acvatice vii din ariile naturale protejate a fost
impusă de actele normative cu forță juridică superioară ordinului atacat.
Modelul permisului de
pescuit a fost lăsat la latitudinea A.N.P.A.
Convențiile de
reciprocitate pot fi încheiate în continuare, potrivit art. 23 alin. (2) din
O.U.G. nr. 23/2008.
Potrivit anexei 3 la
ordin, permisul de pescuit eliberat de Rezervația Biosferei "Delta
Dunării" are valabilitate în toate zonele din teritoriul Rezervației, cu
excepția zonelor strict protejate.
Instanța de fond nu a
invocat excepția lipsei de interes. Referirea la "neprejudicierea"
recurentei-reclamante s-a făcut în contextul invocării dispozițiilor art. 1 din
Legea nr. 554/2004, modificată și completată, care presupune dovedirea unui
drept sau interes legitim din partea persoanei vătămate.
În speță nu există
această vătămare deoarece dispozițiile cuprinse în ordinul atacat sunt conforme
cu actul juridic ce are o valoare juridică superioară.
Resursele acvatice
vii, definite ca bunuri publice, nu pot fi exploatate decât în interesul public
și nu în interesul particular al persoanelor fizice sau juridice. Interesul
public primează interesului personal, astfel încât nu este posibilă invocarea
vătămării prin plata unei sume de 30 RON de către fiecare persoană sau de
opțiunea unor pescari de a se muta la o altă asociație.
Administratorul zonei
este A.N.P.A., care potrivit O.U.G. nr. 23/2008, modificată și completată prin
Legea nr. 317/2009 și O.U.G. nr. 127/2010, nu poate concesiona resursa acvatică
vie, ci autorizează accesul asociațiilor la aceasta.
Ordinul comun a
stabilit numai modalitatea în concret de practicare a permisului
recreativ/sportiv în zonă.
Față de aceasta și
constatând că instanța de fond a răspuns criticilor esențiale aduse prin
cererea introductivă, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, modificată și
completată, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de A.J.V.P.S. Galați împotriva Sentinței nr. 221 din 7 mai 2012 a
Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 18 aprilie 2013.
Procesat
de GGC - AZ