ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal la data de 20 iulie 2011, reclamanta A.J.V.P.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta A.N.P.A. din cadrul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale anularea articolelor B/6, B/13 și B/15 din actul

administrativ emis de intimată cu denumirea Anexa 1 la decizia nr. 116 din 28

ianuarie 2011 a Președintelui A.N.P.A. „Procedura de emitere și eliberare a

permisului de pescuit recreativ/sportiv și a autorizației de pescuit

recreativ/sportiv” și a autorizațiilor de pescuit sportiv eliberate în baza

acestei proceduri.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pct. B/6 din anexa nr. 1, care prevede că „În cazul în care

două sau mai multe asociații de pescari sportivi solicită eliberarea autorizației

de pescuit recreativ/sportiv, acestea vor depune, în copie legalizată, contractul/convenția

notarială de asociere în care este menționată asociația de pescari sportivi desemnată

ca titular al autorizației pentru zona solicitată”, astfel cum este formulat, aduce

atingere libertății dreptului acesteia de asociere (art. 40 alin. (1) Constituția

României) și contravine prevederilor Ordinului nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale (criterii de evaluare-anexa 5) în a căror aplicare a fost

emisă decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011.

În ceea ce privește

pct. B/13 din Anexa nr. 1, parag. al doilea, care statuează că Asociațiile de pescari

care au în administrare parcuri naturale/arii protejate au prioritate la emiterea

autorizației de pescuit recreativ/sportiv pe zona de responsabilitate a acestora,

în condițiile legii”, reclamanta a arătat că acesta hotărăște arbitrar, prin adaos

la lege, o așa zisă prioritate pentru asociațiile de pescari care au în administrare

parcuri naturale/arii protejate, fără nicio bază legală, O.U.G nr. 57/2007 privind

regimul ariilor protejate modificată de Legea nr. 49/2011, referindu-se la cu totul

alte obiective.

Textul analizat este,

așadar, ilegal și abuziv prin atingerea adusă regimului special al bunului public

reprezentat de resursa acvatică vie (Legea nr. 213/1998, Legea nr. 278/2010) care

are un administrator al statului desemnat de lege.

A mai precizat că administrarea

unei arii protejate, în condițiile legii, se face de o structură aparte, independentă,

cu personalitate juridică proprie, personal propriu și cu un plan de management

bine stabilit adaptat tuturor activităților din arie și aprobat de autoritatea de

mediu, conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 modificată de Legea nr. 49/2011,

art. 18 lit. a) și art. 19 alin. (1), dar nu pentru exploatarea resurselor de orice

fel și nu direct de către o asociație, fie ea chiar și de pescari sportivi.

Referitor la pct. B/15

din Anexa nr. 1, care stabilește ordinea criteriilor de departajare a solicitărilor

de autorizare pentru aceeași zonă, reclamanta a susținut că prin acesta sunt vătămate

interesele A.J.V.P.S. Galați, dat fiind că nu există o justificare pentru clasificarea

criteriului eliminator „tariful cel mai mic” pe prima poziție, deoarece tariful

de acces în zona de pescuit autorizată este, conform legii, impozabil în favoarea

bugetului de stat, așa încât organul administrativ nu este interesat să accepte

un tarif modic.

Tariful de acces prevăzut

la pct. B/15 din Anexa 1 a deciziei nr. 116/2011 nu se regăsește nici în Legea

nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și

nici în prevederile H.G. nr. 1016/2008, privind cuantumul taxelor de licențiere

și autorizare pescuit și acvacultură, fiind adaos nepermis la lege.

A învederat, de asemenea,

că dispozițiile art. 17 din Legea nr. 333/2003 prevăd că paza fondurilor de vânătoare

și pescuit se asigură de către operatorii economici în profil, iar conform art.

39 lit. d) din aceeași lege, persoana angajată pentru pază trebuie să fie atestată

profesional. În condițiile Legii nr. 333/2003, paza fondurilor de pescuit se asigură

numai prin personal angajat prin contract de muncă, atestat profesional de Poliție.

Deși Legea nr. 317/2009

de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura prevede la

art. 12 alin. (7) realizarea pazei resursei în condițiile Legii nr. 333/2003,

pct. B/15 din Anexa I subpct. 3 - număr personal angajat cu atribuții de control/pază

- dă posibilitatea considerării și punctării pentru personalul angajat ca paznic,

dar care nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

În drept reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile

actelor normative invocate în cuprinsul cererii.

Pârâta A.N.P.A. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

de fond

Prin sentința nr. 401

din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește

pct. B/6 din Anexa 1, Curtea a apreciat că existența condiției prealabile a asocierii

între asociațiile de pescari sportivi nu rezultă în niciun fel din faptul că s-a

impus desemnarea asociației căreia i se va elibera autorizația în ipoteza solicitării

simultane a autorizației de două sau mai multe asociații de pescari sportive și

că, dimpotrivă, asocierea este prezentată ca o posibilitatea de sporire a șanselor

de eligibilitate în comparație cu asociațiile care singure nu ar putea obține un

punctaj suficient, astfel încât critica reclamantei cât privește acest punct din

Anexa 1 nu este întemeiată.

Prima instanță a constatat

că nici critica adusă pct. B/13 nu este întemeiată, câtă vreme nu s-a argumentat

o eventuală contradicție între această dispoziție și vreun alt text legal în vigoare

și că, dimpotrivă, o astfel de dispoziție transpune abilitarea pârâtei de a organiza

în mod optim administrarea resursei acvatice vii, cu deosebire în zonele protejate,

fiind preferate la eliberarea autorizației de pescuit asociațiile de pescari care

au în administrare parcuri naționale/arii protejate, considerentele preferabilității

fiind, desigur, de ordin practic (prezumându-se cunoașterea de către o atare asociație

a obligațiilor derivând din regimul juridic al unei astfel de arii).

Instanța de fond a apreciat

că astfel de considerente au fundamentat și art. B/15 din Anexa 1 în care este inserat

ca și criteriu de departajare „numărul personalului angajat cu atribuții de control/pază”,

grija pentru sporirea securității unei zone/arii protejate fiind de această dată

mai evidentă.

De asemenea, Curtea a

reținut că atât criteriile din Ordin cât și din decizie au fost puse în discuția

asociațiilor de pescari în cadrul consultărilor publice ce au precedat emiterea

acestora și au fost acceptate de reprezentanții acestora și că această împrejurare

nu a fost contestată de reclamantă.

Prima instanță a considerat

că dovada îndeplinirii tuturor criteriilor cerute pentru calificarea și obținerea

autorizației de către asociațiile de pescari sportive, a căror acces la resursa

acvatică vie dintr-o anumită zonă de pescuit în vederea practicării pescuitului

recreativ sportiv a fost autorizat, relevă nu caracterul discriminatoriu al cerințelor

de autorizare, ci tocmai accesibilitatea condițiilor și criteriilor gândite în scopul

unei bune gestionări a activității de pescuit sportiv/recreativ.

Prin urmare, Curtea a

apreciat concordanța Anexei 1 a deciziei nr. 116 din 28 ianuarie 2011 cu Ordinul

nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și compatibilitatea

textelor legale criticate cu dispozițiile H.G. nr. 545/2010, ale O.U.G. nr. 23/2008

și ale O.U.G. nr. 127/2010.

A.J.V.P.S. Galați

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Galați, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a motivat lapidar hotărârea, nu

a indicat care este motivul pentru care a înlăturat contradicțiile între dispozițiile

criticate și textele legale invocate, precum și faptul că aceasta nu a analizat

niciun moment textele legale invocate.

Referitor la pct. B/6

din Anexa 1, în opinia recurentei-pârâte, prima instanță în mod greșit a reținut

că nu rezultă în niciun fel condiția prealabilă a asocierii între asociațiile de

pescari și că asocierea reprezintă o posibilitate de sporire a șanselor de eligibilitate

în comparație cu asociațiile care singure nu ar putea obține un punctaj suficient.

Recurenta a arătat că

această prevedere este neconstituțională, discriminatorie, aducând atingere libertății

dreptului de asociere (art. 40 alin. (1) din Constituție) și fiind în contradicție

cu însăși prevederile Ordinului nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Cât privește pct. B/13

din Anexa 1, instanța de fond a susținut în mod eronat că reclamanta nu a argumentat

contradicția între dispoziția prevăzută la acest punct și vreun alt text legal în

vigoare, atâta timp cât s-a invocat că aspectul prevăzut la pct. B/13 nu are nicio

bază legală, O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, referindu-se

la alte obiective, fiind edificatoare, în acest sens, și adresa din 22 martie 2011

a Ministerului Mediului și Pădurilor - Direcția Biodiversității, în care se arată

că administratorul unei arii protejate „nu beneficiază de facilități legale pentru

atribuirea directă a exploatării resurselor naturale, bun public” (act ce se află

la dosarul cauzei).

A mai precizat recurenta-reclamantă

că se face confuzie între administrarea unei arii protejate și administrarea resursei

acvatice vii, aceasta din urmă fiind definită ca bun public al cărui regim este

reglementat prin legi speciale - Legea nr. 213/1998, Legea nr. 278/2010.

Privitor la pct. B/15,

recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță s-a referit doar la criteriul de

departajare „număr personal angajat (nu voluntari n.n.) cu atribuții de control

pază“ și nu face nicio referire la “tariful de acces cel mai mic în zona de pescuit

solicitată”, aspecte ce vizează motive de nelegalitate a hotărârii.

Recurenta a susținut că

instanța de fond, argumentând netemeinicia criticii adusă acestui punct din anexă

în același mod ca și la punctul anterior, în mod greșit a considerat că nu s-au

arătat contradicțiile între dispozițiile criticabile și vreun alt text de lege.

A arătat că tariful de

acces în zona de pescuit este impozabil în favoarea bugetului de stat, prin urmare

organul administrativ nu are interes să accepte un tarif de 0 RON și acesta nu se

regăsește nici în Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul

și acvacultura și nici în prevederile H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor

de licențiere și autorizare în pescuit și acvacultură, fiind adaos nepermis la lege.

Cât privește paza fondurilor

de vânătoare și pescuit, conform art. 17 din Legea nr. 333/2003, aceasta se asigură

de către operatorii economici de profil, iar conform art. 39 lit. d), persoana angajată

pentru pază trebuie să fie atestată profesional, paza fiind asigurată numai prin

personal angajat prin contract de muncă, atestat profesional de poliție.

În final, recurenta-reclamantă

a arătat că, deși Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 la art. 12

alin. (7)) prevede că realizarea pazei resursei se face în condițiile Legii nr.

333/2003, în Decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011 la pct. B15 din Anexa 1 subpct.

3 se prevede pentru pază un număr de personal angajat cu atribuții de control/pază,

dându-se posibilitatea punctării și pentru personalul angajat, dar care nu îndeplinește

cerințele prevăzute de lege pentru paza resursei acvatice vii.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă

A.N.P.A. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, susținând

că instanța de fond a reținut corectitudinea actelor administrative atacate, adică

decizia Președintelui A.N.P.A. nr. 116/2011 emisă cu respectarea Ordinului Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/2011.

II. Decizia instanței

de recurs

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea

îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii introductive

de instanță îl constituie anularea art. B/6, B/13, B/15 a Anexei 1 la decizia Președintelui

A.N.P.A. nr. 116/2011, legalitatea emiterii acesteia fiind analizată în raport de

Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/2011.

În raport de obiectul

acțiunii, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile

art. 23 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, astfel

cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 317/2009 și O.U.G. nr. 127/2010

„în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei

ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării

rurale, se vor stabili condițiile de practicare a pescuitului recreativ sportiv,

regulamentul de practicare a pescuitului recreativ sportiv, precum și modelele permiselor

de pescuit sportiv, la propunerea A.N.P.A., după consultarea cu forurile de reprezentare

ale asociațiilor de pescari sportivi legal constituite la nivel național”.

În temeiul textului de

lege mai sus enunțat, A.N.P.A. a elaborat Ordinul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale. nr. 15/2011, prin care au fost reglementate condițiile privind

practicarea pescuitului recreativ sportiv, inclusiv emiterea și eliberarea permiselor

de pescuit recreativ sportiv.

Pentru a se pune în executare

prevederile acestui ordin, care la art. 2 alin. (1) reglementează practicarea pescuitului

recreativ în baza permiselor emise de către administratorul resurselor acvatice

vii, Președintele A.N.P.A. a emis decizia nr. 116/2011 privind aprobarea procedurii

de emitere și eliberare a permisului de pescuit recreativ sportiv și a autorizației

de pescuit recreativ sportiv.

Este evident astfel că,

singurul temei privind explorarea resursei acvatice vii din ariile naturale este

O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, A.N.P.A. neavând atribuții

privind concesionarea resurselor acvatice vii.

În aceste condiții, dispozițiile

legale a căror anulare se solicită (art. B/6, B/13, B/15 din Anexa 1 la decizia

nr. 116/2011) nu contravin cu nimic dispozițiilor legii-cadru, respectiv a O.U.G.

nr. 23/2008 și nici ale Ordinului nr. 15/2011 emis de Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale. și nici nu aduc în vreun fel atingere libertății de asociere.

Astfel, pct. B/6 din Anexa

1 prevede că „în cazul în care două sau mai multe asociații de pescari sportivi

solicită eliberarea autorizației de pescuit recreativ sportiv, acestea vor depune

în copie legalizată contractul sau convenția de asociere”; pct. B 13 din aceeași

anexă prevede că „asociațiile de pescari care au în administrare parcuri naturale

au prioritate la emiterea autorizației de pescuit pe zona de responsabilitate a

acestora, în condițiile legii”, iar pct. B/15 stabilește ordinea criteriilor de

departajare a solicitărilor de autorizare pentru aceeași zonă de pescuit.

De menționat este și faptul

că toate criteriile cuprinse în Ordinul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale nr. 15/2011 și respectiv în decizia nr. 116/2011 a Președintelui

A.N.P.R. au fost puse în discuția asociațiilor de pescari în cadrul consultărilor

publice, fiind acceptate de reprezentanții acestora, împrejurare necontestată de

recurentă.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Galați

împotriva deciziei nr. 401/2011 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie

2013.