ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1721/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal la data de 20 iulie 2011, reclamanta A.J.V.P.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.P.A. din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale anularea articolelor B/6, B/13 și B/15 din actul administrativ emis de intimată cu denumirea Anexa 1 la decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011 a Președintelui A.N.P.A. „Procedura de emitere și eliberare a permisului de pescuit recreativ/sportiv și a autorizației de pescuit recreativ/sportiv” și a autorizațiilor de pescuit sportiv eliberate în baza acestei proceduri.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pct. B/6 din anexa nr. 1, care prevede că „În cazul în care două sau mai multe asociații de pescari sportivi solicită eliberarea autorizației de pescuit recreativ/sportiv, acestea vor depune, în copie legalizată, contractul/convenția notarială de asociere în care este menționată asociația de pescari sportivi desemnată ca titular al autorizației pentru zona solicitată”, astfel cum este formulat, aduce atingere libertății dreptului acesteia de asociere (art. 40 alin. (1) Constituția României) și contravine prevederilor Ordinului nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (criterii de evaluare-anexa 5) în a căror aplicare a fost emisă decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011. În ceea ce privește pct. B/13 din Anexa nr. 1, parag.

al doilea, care statuează că Asociațiile de pescari care au în administrare parcuri naturale/arii protejate au prioritate la emiterea autorizației de pescuit recreativ/sportiv pe zona de responsabilitate a acestora, în condițiile legii”, reclamanta a arătat că acesta hotărăște arbitrar, prin adaos la lege, o așa zisă prioritate pentru asociațiile de pescari care au în administrare parcuri naturale/arii protejate, fără nicio bază legală, O.U.G nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate modificată de Legea nr. 49/2011, referindu-se la cu totul alte obiective. Textul analizat este, așadar, ilegal și abuziv prin atingerea adusă regimului special al bunului public reprezentat de resursa acvatică vie (Legea nr. 213/1998, Legea nr. 278/2010) care are un administrator al statului desemnat de lege.

A mai precizat că administrarea unei arii protejate, în condițiile legii, se face de o structură aparte, independentă, cu personalitate juridică proprie, personal propriu și cu un plan de management bine stabilit adaptat tuturor activităților din arie și aprobat de autoritatea de mediu, conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2007 modificată de Legea nr. 49/2011, art. 18 lit. a) și art. 19 alin. (1), dar nu pentru exploatarea resurselor de orice fel și nu direct de către o asociație, fie ea chiar și de pescari sportivi. Referitor la pct. B/15 din Anexa nr. 1, care stabilește ordinea criteriilor de departajare a solicitărilor de autorizare pentru aceeași zonă, reclamanta a susținut că prin acesta sunt vătămate interesele A.J.V.P.S.

Galați, dat fiind că nu există o justificare pentru clasificarea criteriului eliminator „tariful cel mai mic” pe prima poziție, deoarece tariful de acces în zona de pescuit autorizată este, conform legii, impozabil în favoarea bugetului de stat, așa încât organul administrativ nu este interesat să accepte un tarif modic. Tariful de acces prevăzut la pct. B/15 din Anexa 1 a deciziei nr. 116/2011 nu se regăsește nici în Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și nici în prevederile H.G. nr. 1016/2008, privind cuantumul taxelor de licențiere și autorizare pescuit și acvacultură, fiind adaos nepermis la lege. A învederat, de asemenea, că dispozițiile art. 17 din Legea nr. 333/2003 prevăd că paza fondurilor de vânătoare și pescuit se asigură de către operatorii economici în profil, iar conform art. 39 lit. d) din aceeași lege, persoana angajată pentru pază trebuie să fie atestată profesional.

În condițiile Legii nr. 333/2003, paza fondurilor de pescuit se asigură numai prin personal angajat prin contract de muncă, atestat profesional de Poliție. Deși Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura prevede la art. 12 alin. (7) realizarea pazei resursei în condițiile Legii nr. 333/2003, pct. B/15 din Anexa I subpct. 3 - număr personal angajat cu atribuții de control/pază - dă posibilitatea considerării și punctării pentru personalul angajat ca paznic, dar care nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege. În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și pe dispozițiile actelor normative invocate în cuprinsul cererii.

Pârâta A.N.P.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 401 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește pct. B/6 din Anexa 1, Curtea a apreciat că existența condiției prealabile a asocierii între asociațiile de pescari sportivi nu rezultă în niciun fel din faptul că s-a impus desemnarea asociației căreia i se va elibera autorizația în ipoteza solicitării simultane a autorizației de două sau mai multe asociații de pescari sportive și că, dimpotrivă, asocierea este prezentată ca o posibilitatea de sporire a șanselor de eligibilitate în comparație cu asociațiile care singure nu ar putea obține un punctaj suficient, astfel încât critica reclamantei cât privește acest punct din Anexa 1 nu este întemeiată.

Prima instanță a constatat că nici critica adusă pct. B/13 nu este întemeiată, câtă vreme nu s-a argumentat o eventuală contradicție între această dispoziție și vreun alt text legal în vigoare și că, dimpotrivă, o astfel de dispoziție transpune abilitarea pârâtei de a organiza în mod optim administrarea resursei acvatice vii, cu deosebire în zonele protejate, fiind preferate la eliberarea autorizației de pescuit asociațiile de pescari care au în administrare parcuri naționale/arii protejate, considerentele preferabilității fiind, desigur, de ordin practic (prezumându-se cunoașterea de către o atare asociație a obligațiilor derivând din regimul juridic al unei astfel de arii).

Instanța de fond a apreciat că astfel de considerente au fundamentat și art. B/15 din Anexa 1 în care este inserat ca și criteriu de departajare „numărul personalului angajat cu atribuții de control/pază”, grija pentru sporirea securității unei zone/arii protejate fiind de această dată mai evidentă. De asemenea, Curtea a reținut că atât criteriile din Ordin cât și din decizie au fost puse în discuția asociațiilor de pescari în cadrul consultărilor publice ce au precedat emiterea acestora și au fost acceptate de reprezentanții acestora și că această împrejurare nu a fost contestată de reclamantă.

Prima instanță a considerat că dovada îndeplinirii tuturor criteriilor cerute pentru calificarea și obținerea autorizației de către asociațiile de pescari sportive, a căror acces la resursa acvatică vie dintr-o anumită zonă de pescuit în vederea practicării pescuitului recreativ sportiv a fost autorizat, relevă nu caracterul discriminatoriu al cerințelor de autorizare, ci tocmai accesibilitatea condițiilor și criteriilor gândite în scopul unei bune gestionări a activității de pescuit sportiv/recreativ. Prin urmare, Curtea a apreciat concordanța Anexei 1 a deciziei nr. 116 din 28 ianuarie 2011 cu Ordinul nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și compatibilitatea textelor legale criticate cu dispozițiile H.G.

nr. 545/2010, ale O.U.G. nr. 23/2008 și ale O.U.G. nr. 127/2010. 3. Recursul declarat de A.J.V.P.S. Galați Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta A.J.V.P.S. Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 1 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a motivat lapidar hotărârea, nu a indicat care este motivul pentru care a înlăturat contradicțiile între dispozițiile criticate și textele legale invocate, precum și faptul că aceasta nu a analizat niciun moment textele legale invocate. Referitor la pct. B/6 din Anexa 1, în opinia recurentei-pârâte, prima instanță în mod greșit a reținut că nu rezultă în niciun fel condiția prealabilă a asocierii între asociațiile de pescari și că asocierea reprezintă o posibilitate de sporire a șanselor de eligibilitate în comparație cu asociațiile care singure nu ar putea obține un punctaj suficient.

Recurenta a arătat că această prevedere este neconstituțională, discriminatorie, aducând atingere libertății dreptului de asociere (art. 40 alin. (1) din Constituție) și fiind în contradicție cu însăși prevederile Ordinului nr. 15/2011 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Cât privește pct. B/13 din Anexa 1, instanța de fond a susținut în mod eronat că reclamanta nu a argumentat contradicția între dispoziția prevăzută la acest punct și vreun alt text legal în vigoare, atâta timp cât s-a invocat că aspectul prevăzut la pct. B/13 nu are nicio bază legală, O.U.G.

nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, referindu-se la alte obiective, fiind edificatoare, în acest sens, și adresa din 22 martie 2011 a Ministerului Mediului și Pădurilor - Direcția Biodiversității, în care se arată că administratorul unei arii protejate „nu beneficiază de facilități legale pentru atribuirea directă a exploatării resurselor naturale, bun public” (act ce se află la dosarul cauzei). A mai precizat recurenta-reclamantă că se face confuzie între administrarea unei arii protejate și administrarea resursei acvatice vii, aceasta din urmă fiind definită ca bun public al cărui regim este reglementat prin legi speciale - Legea nr. 213/1998, Legea nr. 278/2010.

Privitor la pct. B/15, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță s-a referit doar la criteriul de departajare „număr personal angajat (nu voluntari n.n.) cu atribuții de control pază“ și nu face nicio referire la “tariful de acces cel mai mic în zona de pescuit solicitată”, aspecte ce vizează motive de nelegalitate a hotărârii. Recurenta a susținut că instanța de fond, argumentând netemeinicia criticii adusă acestui punct din anexă în același mod ca și la punctul anterior, în mod greșit a considerat că nu s-au arătat contradicțiile între dispozițiile criticabile și vreun alt text de lege. A arătat că tariful de acces în zona de pescuit este impozabil în favoarea bugetului de stat, prin urmare organul administrativ nu are interes să accepte un tarif de 0 RON și acesta nu se regăsește nici în Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G.

nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și nici în prevederile H.G. nr. 1016/2008 privind cuantumul taxelor de licențiere și autorizare în pescuit și acvacultură, fiind adaos nepermis la lege. Cât privește paza fondurilor de vânătoare și pescuit, conform art. 17 din Legea nr. 333/2003, aceasta se asigură de către operatorii economici de profil, iar conform art. 39 lit. d), persoana angajată pentru pază trebuie să fie atestată profesional, paza fiind asigurată numai prin personal angajat prin contract de muncă, atestat profesional de poliție. În final, recurenta-reclamantă a arătat că, deși Legea nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 23/2008 la art. 12 alin. (7)) prevede că realizarea pazei resursei se face în condițiile Legii nr. 333/2003, în Decizia nr. 116 din 28 ianuarie 2011 la pct. B15 din Anexa 1 subpct.

3 se prevede pentru pază un număr de personal angajat cu atribuții de control/pază, dându-se posibilitatea punctării și pentru personalul angajat, dar care nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru paza resursei acvatice vii. Prin întâmpinare, intimata-pârâtă A.N.P.A. a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, susținând că instanța de fond a reținut corectitudinea actelor administrative atacate, adică decizia Președintelui A.N.P.A. nr. 116/2011 emisă cu respectarea Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/2011. II. Decizia instanței de recurs Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie anularea art. B/6, B/13, B/15 a Anexei 1 la decizia Președintelui A.N.P.A.

nr. 116/2011, legalitatea emiterii acesteia fiind analizată în raport de Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/2011. În raport de obiectul acțiunii, Curtea reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (2) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 317/2009 și O.U.G. nr. 127/2010 „în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, se vor stabili condițiile de practicare a pescuitului recreativ sportiv, regulamentul de practicare a pescuitului recreativ sportiv, precum și modelele permiselor de pescuit sportiv, la propunerea A.N.P.A., după consultarea cu forurile de reprezentare ale asociațiilor de pescari sportivi legal constituite la nivel național”.

În temeiul textului de lege mai sus enunțat, A.N.P.A. a elaborat Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. nr. 15/2011, prin care au fost reglementate condițiile privind practicarea pescuitului recreativ sportiv, inclusiv emiterea și eliberarea permiselor de pescuit recreativ sportiv. Pentru a se pune în executare prevederile acestui ordin, care la art. 2 alin. (1) reglementează practicarea pescuitului recreativ în baza permiselor emise de către administratorul resurselor acvatice vii, Președintele A.N.P.A. a emis decizia nr. 116/2011 privind aprobarea procedurii de emitere și eliberare a permisului de pescuit recreativ sportiv și a autorizației de pescuit recreativ sportiv. Este evident astfel că, singurul temei privind explorarea resursei acvatice vii din ariile naturale este O.U.G.

nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, A.N.P.A. neavând atribuții privind concesionarea resurselor acvatice vii. În aceste condiții, dispozițiile legale a căror anulare se solicită (art. B/6, B/13, B/15 din Anexa 1 la decizia nr. 116/2011) nu contravin cu nimic dispozițiilor legii-cadru, respectiv a O.U.G. nr. 23/2008 și nici ale Ordinului nr. 15/2011 emis de Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. și nici nu aduc în vreun fel atingere libertății de asociere.

Astfel, pct. B/6 din Anexa 1 prevede că „în cazul în care două sau mai multe asociații de pescari sportivi solicită eliberarea autorizației de pescuit recreativ sportiv, acestea vor depune în copie legalizată contractul sau convenția de asociere”; pct. B 13 din aceeași anexă prevede că „asociațiile de pescari care au în administrare parcuri naturale au prioritate la emiterea autorizației de pescuit pe zona de responsabilitate a acestora, în condițiile legii”, iar pct. B/15 stabilește ordinea criteriilor de departajare a solicitărilor de autorizare pentru aceeași zonă de pescuit. De menționat este și faptul că toate criteriile cuprinse în Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 15/2011 și respectiv în decizia nr. 116/2011 a Președintelui A.N.P.R.

au fost puse în discuția asociațiilor de pescari în cadrul consultărilor publice, fiind acceptate de reprezentanții acestora, împrejurare necontestată de recurentă. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Galați împotriva deciziei nr. 401/2011 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.