ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2012

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că prin decizia nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile declarate de Statul Român, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței nr. 132/F/2010 din 12 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii sesizării formulate de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție de pe lângă Curtea de Apel Brașov continuată de reclamantele Agenția Națională de Integritate și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov.

În consecință, s-a constatat că persoanele cercetate V.D. și V.D.M. au efectuat în perioada cercetată cheltuieli nejustificate în valoare de 129.517,80 dolari SUA și s-a dispus confiscarea acestei sume și obligarea persoanele cercetate să o plătească în termen de 6 luni, calculat de la data pronunțării deciziei, în echivalent RON la data plății. Pentru a pronunța soluția mai sus menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut următoarele: Problema de drept supusă cercetării judecătorești în această cauză era aceea de a se stabili caracterul licit sau ilicit a bunurilor mobile și imobile dobândite de intimații-cercetați V.D. și V.D.M. în perioada 8 octombrie 1999-8 ianuarie 2003. Expertizele de specialitate efectuate în cauză la instanța de fond au evaluat bunurile dobândite de cercetați în perioada verificată, au contabilizat veniturile și cheltuielile acestora.

Astfel, s-a relevat că din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.C.

a rezultat că: I. Veniturile intimaților din perioada supusă cercetării 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003 sunt în valoare de 6.251.321.845 ROL, respectiv 203.909,40 dolari SUA și se compun din: 1. - venituri salariale obținute de cercetați în perioada 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003, care însumează în RON suma de 823.751.845 ROL, iar în valută 31.024,28 dolari SUA; 2.- venituri obținute din vânzarea bunurilor de către cercetați în perioada 2000-2002 este de 400.050.000 ROL, iar în dolari SUA la data vânzării este de 89.727 dolari SUA: - a) apartamentul situat pe str. R., Brașov, la data de 23 noiembrie 2000 conform actului autentificat la notar public pentru suma de 100.000.000 ROL, echivalent în valută a 3.963,85 dolari SUA; - b) imobilul situat în Brașov pe str. A.I.C., conform în contract încheiat la 18 octombrie 2001 pentru suma de 200.000.000 ROL, echivalent 6.000.492,87 ROL, iar la data vânzării echivalentul fiind de 30.000.803 dolari SUA; - c) autoturism M.P.

la data de 16 decembrie 2002 conform declarației autentice date la notar pentru suma de 150.000.000 RON, în dolari SUA echivalând a 33.796 dolari SUA. 3. - venituri obținute din împrumuturi contractate de la persoane fizice în valoare totală de 158.000 dolari SUA, iar în ROL 4.977.570.000,00 ROL, respectiv împrumuturi de la: - P.G. la data de 21 ianaurie 2001 în sumă de 30.000 dolari SUA; - F.V. la data de 7 februarie 2002 în sumă de 25.000 dolari SUA; - R.T. la data de 1 martie 2002 în sumă de 25.000 dolari SUA; - S.V. la data de 4 aprilie 2002 în sumă de 20.000 dolari SUA; - B.F. la data de 14 aprilie 2002 în sumă de 28.000 dolari SUA; - B.A. la data de 17 august 2002 în sumă de 30.000 dolari SUA, în total, sumă împrumutată în perioada 2001-2002 este de 158.000 dolari SUA.

II. Cheltuielile efectuate de cercetați în perioada supusă analizei 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003 conform anexei nr. 2 de la expertiză contabilă sunt în ROL în sumă de 5.643.333.612,50 ROL ce se compune din achiziții bunuri, facturi de achitare a utilităților și cheltuieli diverse, valoarea cheltuielilor calculată în valută fiind în sumă de 175.437,20 dolari SUA.

Din actele dosarului, a rezultat că în perioada 18 octombrie 1999-7 martie 2003 cercetații au achiziționat următoarele bunuri: Cheltuieli privind achiziții de bunuri, în valoare de 5.101.852,570 ROL, respectiv 155.640,132 dolari SUA: - a) imobilul din A.I.C., Brașov la 23 noiembrie 2000 pentru suma de 200.000.000 ROL în valoare de 7.927,70 dolari SUA; - b) teren agricol situat în localitatea H., achiziționat la 29.05.2001 în valoare de 12.000.000 ROL echivalent în dolari SUA 418,24 dolari SUA; - c) Vila C. din Poiana Brașov achiziționată la 2 aprilie 2002 pentru suma de 700.000.000 ROL, valoare în dolari SUA de 21.314,17 dolari SUA; - d) imobilul situat pe str. M.V.

construcții și teren hale țesut covoare în baza licitației din 8 aprilie 2002 achitat în patru tranșe respectiv la 9 aprilie 2002, 12 aprilie 2002, 8 iulie 2002, 1 noiembrie 2002 în valoare totală de 3.899.752.570 ROL echivalent în dolari SUA 117,212 dolari SUA; - e) un autoturism W. achiziționat la 8 februarie 2002 în valoare de 290.000.000 ROL echivalent în dolari SUA în sumă de 8.768,22 dolari SUA. A mai arătat instanța de recurs că, dintre aceste bunuri, conform actelor de la dosar, rezultă că imobilul din str. A.I.C. și Vila C. au fost la rândul lor vândute, încât în prezent aceste bunuri nu se mai află în proprietatea cercetaților, însă la calculul veniturilor și cheltuielilor expertul contabil a avut în vedere cumpărarea-vânzarea bunurilor mobile, imobile fapt ce rezultă din raportul de expertiză depus la dosar.

2. Cheltuieli pentru plata facturilor la utilități însumează 163.775.639 în ROL și 5.796,87 dolari SUA; 3. Cheltuieli diverse și anume: cheltuieli curente pentru alimente, îmbrăcăminte, deplasări, cheltuieli pentru pensie alimentară, excursii în străinătate cuprinse în anexele de la dosar, în valoare de 377.705.403,50 ROL, respectiv 14.000 dolari SUA. S-a considerat că pentru stabilirea corectă a caracterului licit și ilicit a bunurilor mobile și imobile dobândite de cercetați în perioada menționată anterior este esențial a se stabili dacă împrumuturile pretins efectuate de cercetați au fost dovedite conform legii, dacă este corect că acestea să fie luate în considerare numai ca „venituri”, întrucât termenul de restituire se situa în afara perioadei supusă verificării, și dacă respectivele operațiuni puteau fi reale și efective.

Instanța de recurs a constatat că înscrisurile depuse la dosar de intimați cu titlu de contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice, nu sunt opozabile terților, deoarece nu au dată certă, așa cum prevede expres art. 1182 C. civ. Dispozițiile art. 1176 invocate de recurenți privesc valoarea probatorie a înscrisului sub semnătură privată, recunoscut de partea căruia i se opune, raportată la părțile care l-au întocmit, neavând incidența asupra drepturilor și intereselor terților afectate de respectivul înscris. În plus, a apreciat Înalta Curte că nu s-au respectat nici dispozițiile art. 1179 C. civ. în vigoare la data contactării împrumuturilor, privind menționarea numărului exemplarelor întocmite, care trebuie să corespundă numărul părților cu interese contrare.

Martorii audiați în cauză, împrumutătorii unor sume de bani semnificative nu au prezentat originalele chitanțelor din diverse motive, martora P.E. declarând că „nu știe de originalul chitanței” privind împrumutul de 30.000 dolari SUA, Dosar nr. 1/2003 al Comisiei de Cercetare, martorul B.F. declarând că originalul chitanței privind împrumutul de 28.000 dolari SUA se află în posesia cercetatului, iar martorul F.V., împrumutătorul a 25.000 dolari SUA proveniți din vânzarea unor terenuri și din bani primiți de la rude din Canada declarând că originalul chitanței constatatoare a împrumutului se află la intimata cercetată. Împrejurarea că restituirea împrumuturilor s-ar dovedi cu înscrisuri intitulate „declarații” ce au dată certă, atribuită de avocat, după perioada verificată a fost considerată fără relevanță, aceste înscrisuri întocmite ulterior expirării perioadei cercetate neacoperind viciile contractelor inițiale depuse ca probe în dosar.

Prin urmare, a conchis instanța de control judiciar că înscrisurile depuse în cauză cu titlu de contracte de împrumut sub semnătură privată nu fac legal dovada împrumuturilor pretins acordate intimaților cercetați în valoare de 158.000 dolari SUA, de către șase împrumutători persoane fizice. De altfel, s-a observat că în declarațiile inițiale intimații cercetați nu au menționat ca sursă de venituri aceste împrumuturi, deși ele constituiau principala sursă de venituri din perioada cercetată, fiind de circa 5 ori mai mare ca valoare decât veniturile salariale ale cercetaților din această perioadă, declarația comună a intimaților din 29 martie 2003 din Dosarul nr. 1/2003 al Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Brașov, completată cu declarația intimatului V.D.

de la același dosar. Declarațiile martorilor împrumutători audiați în cauză, de asemenea, au fost catalogate ca fiind necredibile, martorii fiind persoane cu posibilități financiare medii, unii chiar modeste, pensionari, T.R. și F.I., toți locuind în apartamente situate în blocuri, unii declarând că sunt susținuți financiar de rude sau soți, S.V., P.G. cu soția casnică, astfel că s-a apreciat că nu sunt verosimile declarațiile acestora că au împrumutat intimaților sume cu valoare cuprinsă între 20-30.000 dolari SUA, ce depășeau cu mult posibilitățile de acumulare ale împrumutătorilor, sau obținute în urma vânzării unor imobile (S.V., F.V.) ori în temeiul unei hotărâri judecătorești, T.R. Argumentele întemeiate pe relațiile de prietenie, afinitate sau rudenie au fost apreciate ca fiind neconvingătoare, deoarece rezerva de resurse financiare a intimaților cercetați, care putea asigura restituirea împrumuturilor era extrem de limitată.

De aceea, luând în considerare veniturile din salarii ale intimaților rezultate din ultimul raport de expertiză contabilă întocmit de expert B.C. și cheltuielile familiale strict necesare (consumuri, utilități din facturi și diverse) excluzând investițiile, s-a considerat că posibilitățile de economisire ale intimaților erau reduse, de mai puțin de 300 dolari SUA/lună, media venitului lunar al familiei cercetaților fiind de 805,82 dolari SUA (31.024 dolari SUA: 38,5 luni cât cuprinde perioada cercetată) iar media lunară a cheltuielilor de 509 dolari SUA (5.796 dolari SUA facturi utilități + 14.000 dolari SUA diverse): 38,5 luni.

La același rezultat s-a ajuns și raportând la valoarea în dolari, așa cum s-au contactat împrumuturile, excedentul de circa 11.420,28 dolari SUA rezultat pe perioada verificată, de trei ani și jumătate, între veniturile permanente, cu caracter de continuitate, reprezentate de salariile încasate de cercetați (vânzările de bunuri având caracter ocazional și de excepție) respectiv 31.024,28 dolari SUA și cheltuielile curente, excluzând investițiile de 19.596 RON, respectiv 579,6 dolari SUA utilități din facturi și 14.000 dolari SUA diverse, ce s-ar fi acumulat în cele 38,5 luni supuse cercetării, rezultând că ar fi fost necesară o perioadă mai mare de 44 de ani pentru restituirea împrumuturilor, din excedentul de circa 300 dolari SUA/lună care s-ar fi putut aloca restituirii împrumuturilor de familia cercetaților.

S-a observat că totuși aceste împrumuturi contractate în perioada 2001-2002 s-au restituit la începutul anului 2005, prin contractarea unui nou împrumut de către intimați în valoare de 110.000 dolari SUA de la P.G., la 5 ianuarie 2005, care îi împrumutase anterior pe intimați la 21 ianuarie 2001 cu 30.000 dolari SUA, cu termen de restituire la 31 decembrie 2004, această adevărată suveică a împrumuturilor având menirea să justifice cheltuielile excedentare ale intimaților, în raport cu veniturile realizate.

Din declarația martorului de la Dosarul nr. 250/2006 al Curții de Apel Brașov, rezultă că acesta a relatat că originalul înscrisurilor constatatoare a celor două împrumuturi „s-au aflat la mine și în continuare cred că se află la mine (...)”, ceea ce este neverosimil, în cazul unei sume de bani ce reprezintă acumularea timp de o viață a împrumutătorului, director la un post de radio local, cu soția casnică, chiar dacă acesta era nașul cercetaților, în bune relații cu aceștia. Martorul a declarat că banii i-au fost restituiți în vara anului 2006, deși potrivit algoritmului de calcul utilizat anterior, ar fi fost necesari mai mult de 30 de ani pentru achita această datorie din media excedentului de 300 dolari SUA/lună rezultat în urma scăderii cheltuielilor curente din veniturile salariale ale cercetaților.

A considerat Înalta Curte că, practic, nu exista posibilitatea reală a rambursării unui împrumut de 110.000 dolari contactat în ianuarie 2005, după un an și jumătate, în condițiile în care nu a rezultat din expertizele efectuate că cercetații ar fi înstrăinat vreun imobil până la data rambursării acestui împrumut, la care s-a adăugat și cel de 30.000 dolari împrumutați în august 2002, veniturile acestora din salarii acoperind cheltuielile curente strict necesare, și altele, diverse, în care nu au fost cuprinse decât cheltuieli obișnuite cu întreținerea familiei, îmbrăcămintea, agrementul, excedentul rezultat fiind foarte redus. Aceste considerente, s-a arătat, nu înseamnă că instanța și-a extins verificarea peste perioada cercetată, ci reprezintă numai un argument de logică adus în sprijinul concluziei că nu sunt credibile afirmațiile intimaților cu privire la posibilitatea restituirii într-o perioadă atât de scurtă a împrumuturilor exorbitante contractate.

În plus, în înscrisurile depuse de intimați cu titlu de „declarații de împrumut” nu s-a stabilit nici o dobândă, nu s-a convenit nici o garanție pentru caz de întârziere a rambursării sau imposibilitatea restituirii sumelor importante de bani pretins împrumutate, unele contracte neavând prevăzută o dată de rambursare (S.V. pentru 20.0000 dolari SUA în maxim 2 ani) iar cu B.A. nu s-a convenit o dată anume de rambursare pentru cei 30.000 dolari SUA, specificându-se că se va restitui suma în 2003, împrumutătorul declarând că a primit în totalitate banii în martie 2005, adică la mai mult de 2 ani față de înțelegerea evazivă a părților (Dosar nr. 250/2006 al Curții de Apel Brașov).

Instanța de recurs a relevat că este greu de imaginat, în contextul prezentat, al unor creditori cu venituri obișnuite, majoritatea chiar sub veniturile medii, care au împrumutat intimaților sume valoroase, ce reprezentau prețul unui imobil vândut sau acumulări financiare semnificative față de situația personală a fiecărui împrumutant, cum de niciunul dintre aceștia nu a dovedit o minimă diligență pentru a prevedea o sancțiune în cazul întârzierii sau al imposibilității restituirii banilor și nici un fel de garanție.

Înalta Curte a apreciat că și din punct de vedere contabil în mod eronat sumele împrumutate s-au luat în considerare numai ca venituri, deși acestea fiind surse temporare de finanțare, grevau deopotrivă pasivul cercetaților, care le-au restituit după perioada verificată, contractând un nou împrumut de 110.000 dolari SUA de la unul dintre împrumutători, pe care în mod surprinzător l-a rambursat în termen de un an și jumătate, în mod evident, după încheierea perioadei verificate. Toată această sarabandă a împrumuturilor, s-a precizat, s-a probat în scopul de a se justifica diferența de valoare între veniturile și cheltuielile mult mai mari ale cercetaților din perioada supusă verificării, însă, pentru considerentele deja prezentate, Înalta Curte a constatat că nu pot fi avute în vedere la capitolul venituri împrumuturile pretins acordate cercetaților de 6 persoane fizice în valoare de 158.000 dolari SUA.

Excluzând această sursă de venituri, s-a arătat că între veniturile real justificate de intimați, de 45.919,40 dolari SUA reprezentând salarii în valoare de 31.024 dolari SUA și cele rezultate din vânzarea unor bunuri în valoare de 14.895,12 dolari SUA și cheltuielile intimaților din perioada supusă verificării, respectiv 175.437 dolari SUA rezultă o disproporție vădită, astfel că s-a considerat că diferența de 129.517,80 dolari SUA are o proveniență nelicită, impunându-se prin urmare confiscarea acestei sume, în temeiul art. 18 din Legea nr. 115/1996. Critica formulată de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, privind investițiile efectuate de SC N.C.

SRL la imobilul din H., a căror valoare este contestată de recurentă, a fost apreciată ca fiind nefondată. Astfel, din actele dosarului, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu și la cele consemnate cu ocazia efectuării cercetării locale, a rezultat că în fapt cercetații nu au făcut investiții la imobilul hală situat în H., str. M.V., nici pe terenul aferent, ci la casa din H., unde locuiesc, dar nu în perioada supusă controlului, de către firma administrată de intimat, SC N.C. SRL, fapt ce rezultă și din interogatoriu luat de instanță din oficiu în Dosarul nr. 250/F/2006 al Curții de Apel Brașov. Cele 6 volume de înscrisuri depuse de cercetatul V.D., la dosar, privind lucrările executate de societatea SC N.C.

SRL la imobilul situat în H., str. M.V., nu au fost analizate de instanță și nu fost luate în considerare, deoarece priveau lucrări executate în perioada 30 noiembrie 2006-30 noiembrie 2007, deci ulterior perioadei supuse controlului judiciar asupra averii cercetaților, dobândite în perioada 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003, valoarea respectivelor lucrări, contestată de recurentă, neavând relevanță în cauză. Împotriva deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat calea extraordinară de atac a revizuirii V.D. și V.D.M., prin care, în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 și ale art. 326 și urm. C. proc.

civ., s-a solicitat încuviințarea cererii și, după administrarea înscrisurilor descoperite și rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii recursurilor declarate de Statul Român și Ministerul Public împotriva sentinței nr. 132/F din data de 2 iulie 2010 dată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 186/64/2009. A considerat revizuentul, în lumina principiului accesului liber la justiție, consfințit de art. 21 alin. (3) din Constituția României și prin art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „împrejurare mai presus de voința părților” este și argumentarea imprevizibilă față de mersul și conținutul dezbaterilor cu care o instanță își motivează hotărârea.

Nepusă în discuția părților, o asemenea argumentare nu poate priva justițiabilul de șansa de a face contradovada pe care, în mod rezonabil, nu a avut cum să o anticipeze. Un proces are un anumit obiect, exprimat prin anumite petituri, din care decurs pentru părți anumite sarcini probatorii. Administrarea dovezilor nu se poate transforma într-un transport în cauză al dovezilor en-gros privind întreaga existență și întregul patrimoniu de drepturi și datorii al părților. Concludența și pertinența probelor pot fi analizate numai și numai dacă tezele probatorii sunt cunoscute de părți, propuse fie de ele, fie puse în discuție din oficiu.

Evoluția procesului precum și motivele de recurs nu făceau previzibile două considerente cu totul noi și decisive în economia soluției pronunțate: 1. înlăturarea tuturor înscrisurilor care dovedeau împrumuturi primite de cercetați, precum și a altor dovezi care se coroborau cu acele înscrisuri; 2. Extinderea analizei întreprinse de instanța de recurs în afara perioadei cercetate.

Prin urmare, au fost imprevizibile pentru părți, afectând în mod direct echilibrul procesual în defavoarea revizuentului, întemeierea soluției judecătorești pe mai multe supoziții, anume că persoanele împrumutătoare nu aveau resurse pentru a acorda astfel de împrumuturi, că persoanele cercetate nu aveau posibilitatea ulterioară de a restitui sumele împrumutate și că prețurile de vânzare ale unor bunuri importante vândute după perioada cercetată nu prezintă importanță pentru aprecierea generală a solvabilității cercetaților, chiar dacă instanța face aprecieri hotărâtoare despre lipsa de solvabilitate. Logic și pe temeiul prevederilor legale, s-a învederat că cercetații au fost în măsură să propună probe numai pentru perioada verificată, dar numărul mare de referiri și argumente din afara perioadei verificate constituie împrejurare imprevizibilă, deci mai presus de voința lor.

Ei pot astfel combate cu dovezi toate îndoielile și supozițiile pe care instanța de recurs și-a clădit hotărârea pronunțată. Revizuentul a menționat că o parte a acestor dovezi (acte autentice) nu se află în posesia sa, ci în posesia terților, pentru că privesc raporturi juridice ale acelor terți, dar sunt concludente pentru situația financiară a acelor terți, împrumutători ai cercetaților, situație financiară care, la rândul ei, a fost reținută de instanța de recurs diferit față de cea reală. Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov, structură descentralizată a Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant al acestuia pentru Statul Român, a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătându-se că cererea de revizuire este inadmisibilă având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile imperative prevăzute de lege referitoare la exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Cererea de revizuire a deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de V.D. și V.D.M., urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…)”. Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ. trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe legale, respectiv: prezentarea unui înscris nou, înscrisul să fie doveditor, adică să aibă forță probantă prin el însuși, înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere revizuită, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată (fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților), precum și aceea ca înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului soluția ar fi alta decât cea pronunțată.

În cauză nu sunt îndeplinite cerințele cumulative mai sus menționate, nefăcându-se dovada că înscrisurile noi depuse în susținerea cererii de revizuire nu au putut fi invocate, dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuenților, în procesul în care s-a pronunțat decizia nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Or, printr-o „împrejurare mai presus de voința părții”, avută în vedere de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., se înțelege „forța majoră”, adică acel fapt neobișnuit, acel eveniment extraordinar, care a putut împiedica partea să cunoască existența actului, a înscrisului, în afara oricărei imputabilități, ceea ce nu este cazul în litigiu.

Susținerile revizuenților în sensul că numărul mare de referiri și argumente din afara perioadei verificate constituie împrejurare imprevizibilă, deci mai presus de voința lor, și că aceștia numai astfel pot combate cu dovezi toate îndoielile și supozițiile pe care instanța de recurs și-a clădit hotărârea pronunțată, nu sunt întemeiate, rezultând din considerentele deciziei atacate că instanța de recurs nu a extins analiza peste perioada cercetată ci doar a prezentat acele argumente de logică care au stat la baza concluziei că nu erau credibile afirmațiile intimaților Vele cu privire la posibilitatea restituirii într-o perioadă scurtă a „împrumuturilor exorbitante contractate”. Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerințele legale de existență a cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc.

civ., se va dispune, în temeiul art. 326 din același act normativ, respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire a deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de V.D. și V.D.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de V.D. și V.D.M., împotriva deciziei nr. 4836 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.