ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Constată că prin decizia nr. 4836 din data de

19 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise

recursurile declarate de Statul Român, Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și de Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței nr. 132/F/2010

din 12 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii sesizării formulate

de Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Anticorupție de pe lângă Curtea de

Apel Brașov

continuată de reclamantele Agenția Națională de Integritate și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Brașov. În consecință, s-a

constatat că persoanele cercetate V.D. și V.D.M. au efectuat

în perioada cercetată cheltuieli nejustificate în valoare de 129.517,80 dolari SUA

și s-a dispus confiscarea acestei sume și obligarea persoanele cercetate să

o plătească în termen de 6 luni, calculat de la data pronunțării deciziei, în echivalent

RON la data plății.

Pentru a pronunța

soluția mai sus menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut următoarele:

Problema de drept supusă

cercetării judecătorești în această cauză era aceea de a se stabili caracterul licit

sau ilicit a bunurilor mobile și imobile dobândite de intimații-cercetați V.D. și

V.D.M. în perioada 8 octombrie 1999-8 ianuarie 2003.

Expertizele de specialitate

efectuate în cauză la instanța de fond au evaluat bunurile dobândite de cercetați

în perioada verificată, au contabilizat veniturile și cheltuielile acestora.

Astfel, s-a relevat că

din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.C. a rezultat

că:

I. Veniturile intimaților

din perioada supusă cercetării 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003 sunt în valoare

de 6.251.321.845 ROL, respectiv 203.909,40 dolari SUA și se compun din:

obținute de cercetați în perioada 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003, care însumează

în RON suma de 823.751.845 ROL, iar în valută 31.024,28 dolari SUA;

2.- venituri obținute

din vânzarea bunurilor de către cercetați în perioada 2000-2002 este de 400.050.000

ROL, iar în dolari SUA la data vânzării este de 89.727 dolari SUA: - a) apartamentul

situat pe str. R., Brașov, la data de 23 noiembrie 2000 conform actului autentificat

la notar public pentru suma de 100.000.000 ROL, echivalent în valută a 3.963,85

dolari SUA; - b) imobilul situat în Brașov pe str. A.I.C., conform în contract încheiat

la 18 octombrie 2001 pentru suma de 200.000.000 ROL, echivalent 6.000.492,87 ROL,

iar la data vânzării echivalentul fiind de 30.000.803 dolari SUA; - c) autoturism

M.P. la data de 16 decembrie 2002 conform declarației autentice date la notar pentru

suma de 150.000.000 RON, în dolari SUA echivalând a 33.796 dolari SUA.

din împrumuturi contractate de la persoane fizice în valoare totală de 158.000

dolari SUA, iar în ROL 4.977.570.000,00 ROL, respectiv împrumuturi de la: - P.G.

la data de 21 ianaurie 2001 în sumă de 30.000 dolari SUA; - F.V. la data de 7

februarie 2002 în sumă de 25.000 dolari SUA; - R.T. la data de 1 martie 2002 în

sumă de 25.000 dolari SUA; - S.V. la data de 4 aprilie 2002 în sumă de 20.000

dolari SUA; - B.F. la data de 14 aprilie 2002 în sumă de 28.000 dolari SUA; - B.A.

la data de 17 august 2002 în sumă de 30.000 dolari SUA, în total, sumă împrumutată

în perioada 2001-2002 este de 158.000 dolari SUA.

II. Cheltuielile efectuate

de cercetați în perioada supusă analizei 18 octombrie 1999-7 ianuarie 2003 conform

anexei nr. 2 de la expertiză contabilă sunt în ROL în sumă de 5.643.333.612,50 ROL

ce se compune din achiziții bunuri, facturi de achitare a utilităților și cheltuieli

diverse, valoarea cheltuielilor calculată în valută fiind în sumă de 175.437,20

dolari SUA.

Din actele dosarului,

a rezultat că în perioada 18 octombrie 1999-7 martie 2003 cercetații au achiziționat

următoarele bunuri:

Cheltuieli privind achiziții

de bunuri, în valoare de 5.101.852,570 ROL, respectiv 155.640,132 dolari SUA: -

a) imobilul din A.I.C., Brașov la 23 noiembrie 2000 pentru suma de 200.000.000 ROL

în valoare de 7.927,70 dolari SUA; - b) teren agricol situat în localitatea H.,

achiziționat la 29.05.2001 în valoare de 12.000.000 ROL echivalent în dolari

SUA 418,24 dolari SUA; - c) Vila C. din Poiana Brașov achiziționată la 2

aprilie 2002 pentru suma de 700.000.000 ROL, valoare în dolari SUA de 21.314,17

dolari SUA; - d) imobilul situat pe str. M.V. construcții și teren hale țesut covoare

în baza licitației din 8 aprilie 2002 achitat în patru tranșe respectiv la 9

aprilie 2002, 12 aprilie 2002, 8 iulie 2002, 1 noiembrie 2002 în valoare totală

de 3.899.752.570 ROL

echivalent în dolari

SUA 117,212 dolari SUA; - e) un autoturism W. achiziționat la 8 februarie 2002 în

valoare de 290.000.000 ROL echivalent în dolari SUA în sumă de 8.768,22 dolari

SUA. A mai arătat instanța de recurs că, dintre aceste bunuri, conform actelor

de la dosar, rezultă că imobilul din str. A.I.C. și Vila C. au fost la rândul lor

vândute, încât în prezent aceste bunuri nu se mai află în proprietatea cercetaților,

însă la calculul veniturilor și cheltuielilor expertul contabil a avut în vedere

cumpărarea-vânzarea bunurilor mobile, imobile fapt ce rezultă din raportul de expertiză

depus la dosar.

facturilor la utilități însumează 163.775.639 în ROL și 5.796,87 dolari SUA;

și anume: cheltuieli curente pentru alimente, îmbrăcăminte, deplasări, cheltuieli

pentru pensie alimentară, excursii în străinătate cuprinse în anexele de la dosar,

în valoare de 377.705.403,50 ROL, respectiv 14.000 dolari SUA.

S-a considerat că pentru

stabilirea corectă a caracterului licit și ilicit a bunurilor mobile și imobile

dobândite de cercetați în perioada menționată anterior este esențial a se stabili

dacă împrumuturile pretins efectuate de cercetați au fost dovedite conform legii,

dacă este corect că acestea să fie luate în considerare numai ca „venituri”, întrucât

termenul de restituire se situa în afara perioadei supusă verificării, și dacă

respectivele operațiuni puteau fi reale și efective.

Instanța de recurs a constatat

că înscrisurile depuse la dosar de intimați cu titlu de contracte de împrumut încheiate

cu persoane fizice, nu sunt opozabile terților, deoarece nu au dată certă, așa cum

prevede expres art. 1182 C. civ. Dispozițiile art. 1176 invocate de recurenți privesc

valoarea probatorie a înscrisului sub semnătură privată, recunoscut de partea căruia

i se opune, raportată la părțile care l-au întocmit, neavând incidența asupra drepturilor

și intereselor terților afectate de respectivul înscris. În plus, a apreciat Înalta

Curte că nu s-au respectat nici dispozițiile art. 1179 C. civ. în vigoare la data

contactării împrumuturilor, privind menționarea numărului exemplarelor întocmite,

care trebuie să corespundă numărul părților cu interese contrare.

Martorii audiați în cauză,

împrumutătorii unor sume de bani semnificative nu au prezentat originalele chitanțelor

din diverse motive, martora P.E. declarând că „nu știe de originalul chitanței”

privind împrumutul de 30.000 dolari SUA, Dosar nr. 1/2003 al Comisiei de Cercetare,

martorul B.F. declarând că originalul chitanței privind împrumutul de 28.000

dolari SUA se află în posesia cercetatului, iar martorul F.V., împrumutătorul a

25.000 dolari SUA proveniți din vânzarea unor terenuri și din bani primiți de la

rude din Canada declarând că originalul chitanței constatatoare a împrumutului se

află la intimata cercetată.

Împrejurarea că restituirea

împrumuturilor s-ar dovedi cu înscrisuri intitulate „declarații” ce au dată certă,

atribuită de avocat, după perioada verificată a fost considerată fără relevanță,

aceste înscrisuri întocmite ulterior expirării perioadei cercetate neacoperind viciile

contractelor inițiale depuse ca probe în dosar.

Prin urmare, a conchis

instanța de control judiciar că înscrisurile depuse în cauză cu titlu de contracte

de împrumut sub semnătură privată nu fac legal dovada împrumuturilor pretins acordate

intimaților cercetați în valoare de 158.000 dolari SUA, de către șase împrumutători

persoane fizice.

De altfel, s-a observat

că în declarațiile inițiale intimații cercetați nu au menționat ca sursă de venituri

aceste împrumuturi, deși ele constituiau principala sursă de venituri din perioada

cercetată, fiind de circa 5 ori mai mare ca valoare decât veniturile salariale ale

cercetaților din această perioadă, declarația comună a intimaților din 29

martie 2003 din Dosarul nr. 1/2003 al Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, completată cu declarația intimatului V.D. de la același dosar.

Declarațiile martorilor

împrumutători audiați în cauză, de asemenea, au fost catalogate ca fiind necredibile,

martorii fiind persoane cu posibilități financiare medii, unii chiar modeste, pensionari,

T.R. și F.I., toți locuind în apartamente situate în blocuri, unii declarând că

sunt susținuți financiar de rude sau soți, S.V., P.G. cu soția casnică, astfel că

s-a apreciat că nu sunt verosimile declarațiile acestora că au împrumutat intimaților

sume cu valoare cuprinsă între 20-30.000 dolari SUA, ce depășeau cu mult posibilitățile

de acumulare ale împrumutătorilor, sau obținute în urma vânzării unor imobile (S.V.,

F.V.) ori în temeiul unei hotărâri judecătorești, T.R. Argumentele întemeiate pe

relațiile de prietenie, afinitate sau rudenie au fost apreciate ca fiind neconvingătoare,

deoarece rezerva de resurse financiare a intimaților cercetați, care putea asigura

restituirea împrumuturilor era extrem de limitată.

De aceea, luând în considerare

veniturile din salarii ale intimaților rezultate din ultimul raport de expertiză

contabilă întocmit de expert B.C. și cheltuielile familiale strict necesare (consumuri,

utilități din facturi și diverse) excluzând investițiile, s-a considerat că posibilitățile

de economisire ale intimaților erau reduse, de mai puțin de 300 dolari SUA/lună,

media venitului lunar al familiei cercetaților fiind de 805,82 dolari SUA (31.024

dolari SUA: 38,5 luni cât cuprinde perioada cercetată) iar media lunară a cheltuielilor

de 509 dolari SUA (5.796 dolari SUA facturi utilități + 14.000 dolari SUA diverse):

38,5 luni.

La același rezultat s-a

ajuns și raportând la valoarea în dolari, așa cum s-au contactat împrumuturile,

excedentul de circa 11.420,28 dolari SUA rezultat pe perioada verificată, de trei

ani și jumătate, între veniturile permanente, cu caracter de continuitate, reprezentate

de salariile încasate de cercetați (vânzările de bunuri având caracter ocazional

și de excepție) respectiv 31.024,28 dolari SUA și cheltuielile curente, excluzând

investițiile de 19.596 RON, respectiv 579,6 dolari SUA utilități din facturi și

14.000 dolari SUA diverse, ce s-ar fi acumulat în cele 38,5 luni supuse cercetării,

rezultând că ar fi fost necesară o perioadă mai mare de 44 de ani pentru restituirea

împrumuturilor, din excedentul de circa 300 dolari SUA/lună care s-ar fi putut aloca

restituirii împrumuturilor de familia cercetaților.

S-a observat că totuși

aceste împrumuturi contractate în perioada 2001-2002 s-au restituit la începutul

anului 2005, prin contractarea unui nou împrumut de către intimați în valoare de

110.000 dolari SUA de la P.G., la 5 ianuarie 2005, care îi împrumutase anterior

pe intimați la 21 ianuarie 2001 cu 30.000 dolari SUA, cu termen de restituire la

31 decembrie 2004, această adevărată suveică a împrumuturilor având menirea să justifice

cheltuielile excedentare ale intimaților, în raport cu veniturile realizate.

Din declarația martorului

de la Dosarul nr. 250/2006 al Curții de Apel Brașov, rezultă că acesta a relatat

că originalul înscrisurilor constatatoare a celor două împrumuturi „s-au aflat la

mine și în continuare cred că se află la mine (...)”, ceea ce este neverosimil,

în cazul unei sume de bani ce reprezintă acumularea timp de o viață a împrumutătorului,

director la un post de radio local, cu soția casnică, chiar dacă acesta era nașul

cercetaților, în bune relații cu aceștia. Martorul a declarat că banii i-au fost

restituiți în vara anului 2006, deși potrivit algoritmului de calcul utilizat anterior,

ar fi fost necesari mai mult de 30 de ani pentru achita această datorie din media

excedentului de 300 dolari SUA/lună rezultat în urma scăderii cheltuielilor curente

din veniturile salariale ale cercetaților.

A considerat Înalta Curte

că, practic, nu exista posibilitatea reală a rambursării unui împrumut de 110.000

dolari contactat în ianuarie 2005, după un an și jumătate, în condițiile în care

nu a rezultat din expertizele efectuate că cercetații ar fi înstrăinat vreun imobil

până la data rambursării acestui împrumut, la care s-a adăugat și cel de 30.000

dolari împrumutați în august 2002, veniturile acestora din salarii acoperind cheltuielile

curente strict necesare, și altele, diverse, în care nu au fost cuprinse decât cheltuieli

obișnuite cu întreținerea familiei, îmbrăcămintea, agrementul, excedentul rezultat

fiind foarte redus.

Aceste considerente, s-a

arătat, nu înseamnă că instanța și-a extins verificarea peste perioada cercetată,

ci reprezintă numai un argument de logică adus în sprijinul concluziei că nu sunt

credibile afirmațiile intimaților cu privire la posibilitatea restituirii într-o

perioadă atât de scurtă a împrumuturilor exorbitante contractate. În plus, în înscrisurile

depuse de intimați cu titlu de „declarații de împrumut” nu s-a stabilit nici o dobândă,

nu s-a convenit nici o garanție pentru caz de întârziere a rambursării sau imposibilitatea

restituirii sumelor importante de bani pretins împrumutate, unele contracte neavând

prevăzută o dată de rambursare (S.V. pentru 20.0000 dolari SUA în maxim 2 ani) iar

cu B.A. nu s-a convenit o dată anume de rambursare pentru cei 30.000 dolari SUA,

specificându-se că se va restitui suma în 2003, împrumutătorul declarând că a primit

în totalitate banii în martie 2005, adică la mai mult de 2 ani față de înțelegerea

evazivă a părților (Dosar nr. 250/2006 al Curții de Apel Brașov).

Instanța de recurs

a relevat că este greu de imaginat, în contextul prezentat, al unor creditori cu

venituri obișnuite, majoritatea chiar sub veniturile medii, care au împrumutat intimaților

sume valoroase, ce reprezentau prețul unui imobil vândut sau acumulări financiare

semnificative față de situația personală a fiecărui împrumutant, cum de niciunul

dintre aceștia nu a dovedit o minimă diligență pentru a prevedea o sancțiune în

cazul întârzierii sau al imposibilității restituirii banilor și nici un fel de garanție.

Înalta Curte a apreciat

că și din punct de vedere contabil în mod eronat sumele împrumutate s-au luat în

considerare numai ca venituri, deși acestea fiind surse temporare de finanțare,

grevau deopotrivă pasivul cercetaților, care le-au restituit după perioada verificată,

contractând un nou împrumut de 110.000 dolari SUA de la unul dintre împrumutători,

pe care în mod surprinzător l-a rambursat în termen de un an și jumătate, în mod

evident, după încheierea perioadei verificate. Toată această sarabandă a împrumuturilor,

s-a precizat, s-a probat în scopul de a se justifica diferența de valoare între

veniturile și cheltuielile mult mai mari ale cercetaților din perioada supusă verificării,

însă, pentru considerentele deja prezentate, Înalta Curte a constatat că nu pot

fi avute în vedere la capitolul venituri împrumuturile pretins acordate cercetaților

de 6 persoane fizice în valoare de 158.000 dolari SUA.

Excluzând această sursă

de venituri, s-a arătat că între veniturile real justificate de intimați, de 45.919,40

dolari SUA reprezentând salarii în valoare de 31.024 dolari SUA și cele rezultate

din vânzarea unor bunuri în valoare de 14.895,12 dolari SUA și cheltuielile intimaților

din perioada supusă verificării, respectiv 175.437 dolari SUA rezultă o disproporție

vădită, astfel că s-a considerat că diferența de 129.517,80 dolari SUA are o proveniență

nelicită, impunându-se prin urmare confiscarea acestei sume, în temeiul art. 18

din Legea nr. 115/1996.

Critica formulată de recurentul

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov,

privind investițiile efectuate de SC N.C. SRL la imobilul din H., a căror valoare

este contestată de recurentă, a fost apreciată ca fiind nefondată. Astfel, din actele

dosarului, coroborate cu răspunsurile la interogatoriu și la cele consemnate cu

ocazia efectuării cercetării locale, a rezultat că în fapt cercetații nu au făcut

investiții la imobilul hală situat în H., str. M.V., nici pe terenul aferent, ci

la casa din H., unde locuiesc, dar nu în perioada supusă controlului, de către firma

administrată de intimat, SC N.C. SRL, fapt ce rezultă și din interogatoriu luat

de instanță din oficiu în Dosarul nr. 250/F/2006 al Curții de Apel Brașov. Cele

6 volume de înscrisuri depuse de cercetatul V.D., la dosar, privind lucrările executate

de societatea SC N.C. SRL la imobilul situat în H., str. M.V., nu au fost analizate

de instanță și nu fost luate în considerare, deoarece priveau lucrări executate

în perioada 30 noiembrie 2006-30 noiembrie 2007, deci ulterior perioadei supuse

controlului judiciar asupra averii cercetaților, dobândite în perioada 18

octombrie 1999-7 ianuarie 2003, valoarea respectivelor lucrări, contestată de recurentă,

neavând relevanță în cauză.

Împotriva deciziei

nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

formulat calea extraordinară de atac a revizuirii V.D. și V.D.M., prin care,

în temeiul prevederilor art. 322 pct. 5 și ale art. 326 și urm. C. proc.

civ., s-a solicitat încuviințarea cererii și, după administrarea înscrisurilor

descoperite și rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a deciziei atacate în

sensul respingerii recursurilor declarate de Statul Român și Ministerul Public

împotriva sentinței nr. 132/F din data de 2 iulie 2010 dată de Curtea de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 186/64/2009.

A considerat revizuentul,

în lumina principiului accesului liber la justiție, consfințit de

art. 21 alin. (3) din Constituția României și prin art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

„împrejurare mai presus de voința părților” este și argumentarea

imprevizibilă față de mersul și conținutul dezbaterilor cu care o

instanță își motivează hotărârea. Nepusă în discuția părților,

o asemenea argumentare nu poate priva justițiabilul de șansa de a face

contradovada pe care, în mod rezonabil, nu a avut cum să o anticipeze.

Un proces are un anumit

obiect, exprimat prin anumite petituri, din care decurs pentru părți anumite

sarcini probatorii. Administrarea dovezilor nu se poate transforma într-un transport

în cauză al dovezilor en-gros privind întreaga existență și întregul patrimoniu

de drepturi și datorii al părților. Concludența și pertinența

probelor pot fi analizate numai și numai dacă tezele probatorii sunt cunoscute

de părți, propuse fie de ele, fie puse în discuție din oficiu.

Evoluția procesului

precum și motivele de recurs nu făceau previzibile două considerente cu totul

noi și decisive în economia soluției pronunțate: 1. înlăturarea tuturor

înscrisurilor care dovedeau împrumuturi primite de cercetați, precum și

a altor dovezi care se coroborau cu acele înscrisuri; 2. Extinderea analizei întreprinse

de instanța de recurs în afara perioadei cercetate.

Prin urmare, au fost imprevizibile

pentru părți, afectând în mod direct echilibrul procesual în defavoarea revizuentului,

întemeierea soluției judecătorești pe mai multe supoziții, anume

că persoanele împrumutătoare nu aveau resurse pentru a acorda astfel de împrumuturi,

că persoanele cercetate nu aveau posibilitatea ulterioară de a restitui sumele împrumutate

și că prețurile de vânzare ale unor bunuri importante vândute după perioada

cercetată nu prezintă importanță pentru aprecierea generală a solvabilității

cercetaților, chiar dacă instanța face aprecieri hotărâtoare despre lipsa

de solvabilitate.

Logic și pe temeiul

prevederilor legale, s-a învederat că cercetații au fost în măsură să propună

probe numai pentru perioada verificată, dar numărul mare de referiri și argumente

din afara perioadei verificate constituie împrejurare imprevizibilă, deci mai presus

de voința lor. Ei pot astfel combate cu dovezi toate îndoielile și supozițiile

pe care instanța de recurs și-a clădit hotărârea pronunțată.

Revizuentul a menționat

că o parte a acestor dovezi (acte autentice) nu se află în posesia sa, ci în posesia

terților, pentru că privesc raporturi juridice ale acelor terți, dar sunt

concludente pentru situația financiară a acelor terți, împrumutători ai

cercetaților, situație financiară care, la rândul ei, a fost reținută

de instanța de recurs diferit față de cea reală.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Brașov, structură descentralizată a Ministerului Finanțelor Publice, reprezentant

al acestuia pentru Statul Român, a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătându-se

că cererea de revizuire este inadmisibilă având în vedere că nu sunt îndeplinite

condițiile imperative prevăzute de lege referitoare la exercitarea acestei căi extraordinare

de atac.

Cererea de revizuire a

deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată

de V.D. și V.D.M., urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu

au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților

(…)”.

Pentru a fi incident cazul

de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. trebuie îndeplinite

cumulativ mai multe cerințe legale, respectiv: prezentarea unui înscris nou,

înscrisul să fie doveditor, adică să aibă forță probantă prin el însuși,

înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere

revizuită, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat

hotărârea atacată (fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică fie dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților), precum și aceea ca înscrisul

să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia

judecării fondului soluția ar fi alta decât cea pronunțată.

În cauză nu sunt îndeplinite

cerințele cumulative mai sus menționate, nefăcându-se dovada că înscrisurile

noi depuse în susținerea cererii de revizuire nu au putut fi invocate, dintr-o

împrejurare mai presus de voința revizuenților, în procesul în care s-a

pronunțat decizia nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal. Or, printr-o „împrejurare mai presus de voința părții”, avută

în vedere de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., se înțelege „forța majoră”,

adică acel fapt neobișnuit, acel eveniment extraordinar, care a putut împiedica

partea să cunoască existența actului, a înscrisului, în afara oricărei imputabilități,

ceea ce nu este cazul în litigiu.

Susținerile revizuenților

în sensul că numărul mare de referiri și argumente din afara perioadei verificate

constituie împrejurare imprevizibilă, deci mai presus de voința lor, și

că aceștia numai astfel pot combate cu dovezi toate îndoielile și supozițiile

pe care instanța de recurs și-a clădit hotărârea pronunțată, nu sunt

întemeiate, rezultând din considerentele deciziei atacate că instanța de recurs

nu a extins analiza peste perioada cercetată ci doar a prezentat acele argumente

de logică care au stat la baza concluziei că nu erau credibile afirmațiile

intimaților Vele cu privire la posibilitatea restituirii într-o perioadă scurtă

a „împrumuturilor exorbitante contractate”.

Prin urmare, constatând

că nu sunt întrunite cerințele legale de existență a cazului de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., se va dispune, în temeiul

art. 326 din același act normativ, respingerea ca inadmisibilă a cererii de

revizuire a deciziei nr. 4836 din data de 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, formulată de V.D. și V.D.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de V.D. și V.D.M., împotriva deciziei nr. 4836 din 19 octombrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2012.