Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2012

HOTĂRÂRE
16.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă cu nr. 9930 din 10 noiembrie 2011 Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.M.L. și pârâții Spitalul Sf. P. București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății în favoarea Curții de Apel București. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta P.M.L. a chemat în judecată pe pârâții Spitalul Sf.

P. București, Direcția de Sănătate Publica a Municipiului București și Ministerul Sănătății, solicitând a se constata că, la data concursului la care a participat, punctajul activităților profesionale și științifice era de 91,47 puncte, conform anexei nr. 3 din Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 698/2001, cu consecința rectificării rezultatului final, să fie obligat pârâtul Spitalul Sf. P. București la depunerea rezultatelor obținute de cele două candidate, atât în ceea ce privește probele de concurs, cât și activitatea profesională și științifică și să fie validate rezultatele concursului, în conformitate cu punctajul rectificat, să fie obligat pârâtul Ministerul Sănătății la atragerea răspunderii persoanei care se face vinovată de nesoluționarea pe fond a contestației sale și tergiversarea acesteia timp de peste 4 luni.

În motivarea cererii a arătat reclamanta că în 17-18 februarie 2011 a susținut examen pe post la Spitalul Sf. P. București Unitatea Primiri Urgențe, pe postul de medic specialist medicină de urgență. În afara probelor de concurs efectiv, conform anexei nr. 3 Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 698/2001, se iau în calcul și punctajul din activitatea profesională și științifică, anexa nr. 3 prezentând metodologia de calcul a acestui punctaj. Conform art. 8 din Capitolul 2 la Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 698/2001, „la punctajele obținute în urma promovării probelor prevăzute la lit. a) și lit. b) se va adaugă un punctaj rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice, pe baza documentelor depuse de candidați la dosar, conform metodologiei cuprinse în anexa nr. 3 la ordin”.

Procedura de desfășurare a concursului este reglementată de art. 18 și urm. din Ordinul nr. 698/2001 al ministrului sănătății și familiei pentru aprobarea unor metodologii privind angajarea, transferarea și detașarea medicilor, farmaciștilor, biologilor, biochimiștilor și chimiștilor și a altui personal de specialitate cu studii superioare din unitățile sanitare publice și din cabinetele medicale organizate conform O.G. nr. 124/1998. Potrivit art. 22 din ordinul menționat, rezultatele concursului, consemnate în procesul-verbal comunicat candidaților, se pot contesta în scris la comisie în termen de 24 de ore de la comunicare, răspunsul comisiei fiind comunicat în scris tot în termen de 24 de ore de la depunerea contestației.

Totodată, art. 23 reglementează validarea concursului de către conducerea unității care a publicat postul și afișarea la avizierul acesteia, precum și posibilitatea contestării modului de validare a concursului, care se adresează Ministerului Sănătății și Familiei în termen de 15 zile de la afișarea rezultatelor finale. Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat rectificarea rezultatului obținut la concurs și obligarea pârâtului Spitalul Sf. P. București să valideze rezultatele concursului conform punctajelor rectificate, reclamanta acționând în judecată cu scopul de a contesta modul de validare a concursului, iar potrivit procedurii reglementate de Ordinul nr. 698/2001 al ministrului sănătății și familiei.

Ministerul Sănătății și Familiei, acesta se pronunță asupra modului de validare a concursului, reclamanta, nemulțumită de modul de soluționare a contestației, având posibilitatea să se adreseze instanței de judecată, tribunalul a constatat că nu este competent să soluționeze litigiul și, în temeiul art. 158, art. 159 pct. 2 și art. 159 1 , raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București. Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3124 din 11 mai 2012 a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta P.M.L., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Sf.

Pantelimon București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că raportul juridic dedus judecății privește, în principal, operațiuni și acte administrative emise de Spitalul Sf.

P. Față de obiectul principal al cererii introductive și emitentul actelor a căror anulare parțială se solicită, elemente determinante pentru stabilirea competenței materiale, Curtea apreciază a fi competent material în soluționarea cererii reclamantei Tribunalul, în speță Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în raport de rangul emitentului actului administrativ, parte în cadrul raportului juridic litigios, care nu poate fi considerat a fi o instituție publică centrală. Tribunalul București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, declinând competența de soluționare a cererii, s-a raportat la calitatea de autoritate centrală a Ministerului Sănătății, însă operațiunile și actele administrative care au dat naștere unor raporturi juridice în speță sunt cele întreprinse de Spitalul Sf.

P. care este o instituție publică de nivel local. Indiferent de modul de soluționare a contestației administrative prealabile dată în competența Ministerului Sănătății, prin dispozițiile art. 23 ale Ordinului nr. 698/2001 actele administrative primare, producătoare de efecte juridice sunt cele emise de organizatorul concursului. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Contrar celor reținute de instanțele de judecată aflate în conflict, competența materială nu se determină doar prin raportare la calitatea pârâților de autorități publice locale și centrale ci, în egală măsură, este relevant obiectul cauzei care trebuie să privească un raport juridic administrativ. În acest sens este chiar definiția contenciosului administrativ cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, acesta reprezentând „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Or, după cum rezultă din partea introductivă a acestor considerente, reclamanta P.M.L. a contestat rezultatele concursului desfășurat în perioada 17-18 februarie 2011 pentru ocuparea postului de medic specialist în medicina de urgență în cadrul Spitalului Sf. P. la care a participat, solicitând ca în urma reevaluării punctajului obținut să fie validată pe postul respectiv. Neîndoielnic, finalitatea demersului judiciar al reclamantei o reprezintă încheierea contractului individual de muncă pe durată nedeterminată pentru postul pentru care a candidat, conform art. 30 din Metodologia privind angajarea, transferarea și detașarea medicilor, farmaciștilor, biologilor, biochimiștilor, chimiștilor și a altui personal de specialitate cu studii superioare din unitățile sanitare publice și din cabinetele medicale organizate conform O.G.

nr. 124/1998, cu modificările și completările ulterioare, care încheie contract cu casele de asigurări de sănătate, aprobată prin Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 698/2001. Ca urmare, nefiind în discuție un raport de drept administrativ, ci un raport de muncă, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., căruia i se va trimite dosarul.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta P.M.L., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Sf. P. București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-04-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2420/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea formulată, reclamanta P.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, fostul M
ÎCCJ 2010-01-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2010
.J. nr. 2854/C/2004, conform cărora concursul de încadrare a personalului cu studii superioare pentru sectorul medical se va organiza de către Direcția Medicală din cadrul A.N.P., cu respectarea reglementărilor specifice Ministerului Sănătă
ÎCCJ 2011-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5573/2011
este practic în deplină concordanță nu doar cu cea de nivel superior dar și cu legislația generală, C. mun. care reglementează necesitatea încheierii unui contract individual de muncă care să reglementeze drepturile și obligațiile dintre an
ÎCCJ 2012-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2012
, invocând totodată excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că Ministerul Sănătății este cel care organizează concurs național de intrare în rezidențiat pe loc și rezidențiat pe post în domeniile medicină, medicină dentară
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84812)
uție și ale art.52 din Codul de procedură penală, invocate de reclamant nu au nicio relevanță în soluționarea cauzei, iar prevederile contestate de reclamant sunt în concordanță cu dispozițiile Legii nr.95/2006 și ale H.G. nr.144/2010 privi
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă