ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 363 din 7 noiembrie 2011

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta D.L.V., în contradictoriu cu

intimații Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România; a

anulat decizia din 24 februarie 2011, emisă de Baroul Suceava și decizia din 8

iulie 2011, emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România; a obligat prim

pârâtul Baroul Suceava la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei de

primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că reclamanta și-a întemeiat

cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe prevederile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care statuează: „la cerere, poate fi primit

în profesie cu scutire de examen (...) cel care până la data primirii în profesia

de avocat a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic

sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu i-a încetat activitatea din

motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

A apreciat instanța de

fond, în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta îndeplinește

aceste condiții și acest fapt este de natură a crea prezumția că o persoană, în

speță reclamanta, care a exercitat timp de 10 ani una din profesiile enumerate,

a dobândit cunoștințele necesare exercitării profesiei de avocat, termenul de 10

ani constituind și temeiul scutirii de examen pentru intrarea în profesie, astfel

că cererea sa este întemeiată.

Instanța a reținut, în

subsidiar, că procedura aplicată reclamantei, neprevăzută de lege, nu numai că excede

scopului prevăzut de legiuitor, dar încalcă și prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, lăsând la latitudinea arbitrariului aplicarea sau

nu a unor prevederi din Statutul profesiei de avocat, în speță pe cele ale art.

21 alin. (2), funcție numai de persoana solicitantului.

S-a mai reținut că în

aceeași manieră s-a pronunțat în spețe similare Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, dar și C.E.D.O. în cauza Ștefan Șt. împotriva

României.

Conform prevederilor

art. 1, art. 8, art. 10, art. 11, art. 18, art. 20 din Legea nr. 554/2004, acțiunea

a fost admisă în parte, cu consecința anulării deciziei din 24 februarie 2011 emisă

de Baroul Suceava și a deciziei din 8 iulie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Barourilor

din România, a constatării situației că reclamanta îndeplinește prevederile legale

pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și obligării prim-pârâtului

la eliberarea în favoarea reclamantei a deciziei de primire în profesia de avocat

cu scutire de examen.

Cererea vizând înscrierea

reclamantei în tabloul avocaților a fost respinsă prin admiterea excepției prematurității

formulării ei, instanța reținând că înscrierea în tabloul avocaților este o operațiune

ulterioară primirii în profesie și eliberării deciziei în acest sens. Ori, conform

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în caz de incompatibilitate, această decizie

va produce efecte numai de la data încetării stării de incompatibilitate, ce trebuie

rezolvată în termen de 2 luni de la emiterea deciziei.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs pârâții Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din

România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererilor

de recurs formulate se arată, în esență, faptul că instanța de fond a pronunțat

o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Astfel, arată recurenții

că dispoziția art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1985 privind organizarea

și exercitarea profesiei de avocat are un caracter supletiv și nu-i conferă reclamantei

un drept necondiționat de a accede la profesia de avocat, ci doar o vocație care

trebuie corelată cu condiția de a face dovada însușirii corespunzătoare a condițiilor

legate de modul de organizare al acestei profesii, însă instanța de fond a interpretat

greșit aceste dispoziții.

Se arată de către recurenți

că, în mod nejustificat, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 21

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat nu au relevanță în cauză, dat fiind faptul

că își are originea într-un act juridic inferior supremației legii. Consideră recurenții

însă că acest text de lege nu vine în contradicție cu norma supletivă consacrată

în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1985, ci doar în completarea acesteia.

Arată, de asemenea, recurenții

că în aprecierea unei cereri de intrare în profesia de avocat, cu scutire de examen,

este recunoscută competența Consiliului unui Barou de a proceda la verificarea cunoștințelor

referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Se mai arată în motivele

de recurs formulate că instanța de fond a înlăturat nejustificat argumentele privind

adoptarea hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor

din România, care conține norme procedurale relevante în privința modului de soluționare

a cererilor de intrare în profesie.

În drept cererile de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Reclamanta-intimată a

formulat o cerere adresată Baroului Suceava, solicitând primirea în profesie cu

scutire de examen în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin decizia din 24

februarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire în profesia

de avocat, motivând că, deși petenta îndeplinește condițiile formale pentru primirea

în profesie, sub aspectul vechimii în funcția de consilier juridic, așa cum impun

dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, aceasta nu a făcut

dovada asimilării unor cunoștințe suficiente referitoare la legislația profesiei

de avocat, cunoștințe care au fost verificate în scris, sub forma unui chestionar

tip grilă.

Prin decizia Uniunii Naționale

a Barourilor din România din 8 iulie 2011 s-a respins contestația formulată de reclamantă

împotriva deciziei din 24 februarie 2011 a Consiliului Baroului Suceava.

La data formulării cererii

de primire în profesie de către intimată art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat avea următorul

cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel

care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn

pentru profesia de avocat”.

Ulterior, prin Statutul

profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a adăugat că „în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”.

Prin hotărârea din 11

septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, care la

pct. 5 detaliază procedura de verificare a cunoștințelor privind legislația specifică

profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar și că „Rezultatul verificării cunoștințelor

(…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.

Jurisprudența constantă

a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie, mai ales după pronunțarea

hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009 în cauza Ștefan și Ștef împotriva

României, care semnala divergențele de jurisprudență, a fost în sensul că impunerea

unor condiții suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea

nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1)

lit. n) din Legea nr. 554/2004 (exemplu: decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).

Concret, în privința practicii

administrative de a realiza verificarea cunoștințelor specifice profesiei pe calea

unei testări scrise cu barem și punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă

un examen, instanța supremă s-a pronunțat în sensul că în acest mod este golită

de conținut prevederea legală și, contrar susținerilor recurenților, această practică

s-a menținut și după adoptarea hotărârii din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii

Naționale a Barourilor din România (ex.: decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 și

decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal).

Referitor la motivul de

recurs privind interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, Înalta Curte reține că sintagma

utilizată de legiuitor „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate

fi interpretată ca instituind o simplă vocație. Câtă vreme intimata care a formulat

cererea de primire în profesie cu scutire de examen îndeplinește condițiile expres

arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcția de consilier juridic peste 10

ani și nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă

pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din același act normativ,

ea are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit

decât pentru motive temeinice, proporționale cu scopul urmărit de recurenți în organizarea

profesiei de avocat.

Din analiza art. 16

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată se constată că singurul motiv

pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiției de vechime

cerută de lege și încetarea activității din una din funcțiile enumerate în cuprinsul

său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.

Este adevărat că art.

21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de

primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoștințele

solicitantului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, însă

această prevedere nu trebuie înțeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza

o testare a solicitanților sub forma unui examen scris.

A primi o asemenea interpretare

realizată de autoritățile intimate, înseamnă a goli de conținut și de eficiență

prevederea respinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.

Prin hotărârea din 11

septembrie 2010 prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura

soluționării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate

la latitudinea barourilor.

De altfel, trebuie precizat

că practica Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal în materia

interpretării dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 și a

art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat este constantă în a aprecia că,

dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen pe motiv că nu a

fost promovată cerința verificării cunoștințelor solicitantului cu privire la organizarea

și exercitarea profesiei de avocat sau neprezentarea la examen constituie o exercitare

abuzivă a dreptului de apreciere al autorităților și, de aceea, au fost anulate

actele emise de Uniunea Națională a Barourilor din România pentru acest motiv.

Față de această practică

constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii

de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect

încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces

echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin urmare, Înalta Curte

reține că prin impunerea unui test grilă pentru admiterea cererii de primire în

profesia de avocat, practic cererea de primire în profesia de avocat cu scutire

de examen se transformă într-una cu susținerea unui examen scris, fiind instituită

astfel o nouă condiție în afara celor stabilite de art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995.

Consideră Înalta Curte

că dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor

proceduri și condiții care adaugă la condițiile prevăzute de legea cadru.

Această condiție impusă

de verificare a cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei

este exacerbată și disproporționată, în raport cu condițiile stabilite prin lege

și care, fără îndoială, sunt condiții obiective (vechime în magistratură, consilier

juridic, nu au existat motive disciplinare care să-l facă nedemn pentru profesia

de avocat) și prevalează în mod firesc unor aprecieri subiective privind verificarea

cunoștințelor despre câteva acte normative, fie ele și despre organizarea profesiei

de avocat.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Baroul Suceava și de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței

nr. 363 din 7 noiembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.