ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5303/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 352 din 31 octombrie 2011,

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta C.O.E., în contradictoriu cu

pârâții Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România, a anulat decizia

din 13 ianuarie 2011 emisă de Baroul Suceava și decizia emisă de Uniunea

Națională a Barourilor din România și a obligat pe primul pârât la emiterea, în

favoarea reclamantei, a deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire

de examen.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta și-a

întemeiat cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, pe

prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora „La

cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen (...) cel care până la

data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcția de judecător,

procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10

ani și dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac

nedemn pentru profesia de avocat”.

Conform înscrisurilor

depuse, reclamanta îndeplinește aceste condiții; îndeplinirea de către

reclamantă a condițiilor legale menționate, este de natură a crea prezumția că

o persoană, în speță reclamanta, care a exercitat timp de 10 ani, una din

profesiile enumerate, a dobândit cunoștințele necesare exercitării profesiei de

avocat, termenul de 10 ani constituind și temeiul scutirii de examen pentru

intrarea în profesie. Ca atare, prevederile legale fiind îndeplinite, cum și

celelalte condiții legale sunt îndeplinite (ex. nedemnitatea), cererea este

întemeiată.

Cu referire la

prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care dau

posibilitatea Consiliului Baroului de a verifica cunoștințele solicitantului cu

privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, evident că acestea,

consacrate printr-un act cu forță juridică inferioară Legii nr. 51/1995, nu pot

duce la concluzia posibilității de a organiza o testare echivalentă unui examen

și pe care legea specială nu o prevede.

În același context,

nici hotărârea din 11 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a

Barourilor din România București nu constituie un temei legal a deciziilor

contestate.

Este de precizat, în

subsidiar, că procedura aplicată reclamantei, neprevăzută de lege, nu numai că

excede scopului prevăzut de legiuitor, dar încalcă și prevederile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, lăsând la latitudinea arbitrariului aplicarea

sau nu a unor prevederi din Statutul profesiei de avocat, în speță pe cele ale

art. 21 alin. (2), în funcție numai de persoana solicitantului.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții,

invocând prevederile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și susținând, în

esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile

invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi

prezentate în continuare.

În cauză, este

necontestat, că intimata-reclamantă îndeplinește condițiile prevăzute la art.

16 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

De asemenea, rezultă

din actele dosarului că intimata-reclamantă a precizat, în scris, că nu

înțelege să participe la procedura pentru verificarea cunoștințelor.

Prin decizia din 13

ianuarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire în

profesie cu scutire de examen, ca urmare a neprezentării la verificarea

cunoștințelor cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Potrivit prevederilor

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, în forma în vigoare la

data formulării/soluționării cererii reclamantei, puteau fi primite în profesia

de avocat, cu scutire de examen, la cerere, persoanele care îndeplineau

condițiile enumerate la lit. a) și lit. b) din cadrul aceluiași alineat.

Se constată că legiuitorul,

prin edictarea unei norme juridice permisive, sub forma sintagmei „poate fi

primit în profesie”, a conferit autorității competente un drept de apreciere

discreționar, care stă la baza prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, adoptat la Congresul avocaților din România, și justifică

legalitatea acestora.

Potrivit acestor

prevederi statutare, „În cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de

examen, consiliul baroului poate să verifice cunoștințele solicitantului cu

privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat”, ceea ce nu

reprezintă o adăugare la dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995,

ci punerea în practică/exercitarea efectivă a dreptului de apreciere menționat

mai sus, care i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice

permisive.

De asemenea, în

scopul asigurării unei transparențe, care să permită instanțelor competente să

verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere și

existența/inexistența oricărei forme de arbitrariu, prin hotărârea din 11

februarie 2010, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a adoptat

Ghidul de bună practică privind procedura soluționării transparente a cererilor

de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost

atacat/constatat ca fiind nelegal.

Este adevărat că la

pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoștințelor va consta

dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuții libere în cadrul unui interviu,

cu privire la legislația specifică organizării și exercitării profesiei de

avocat, dar se prevede și că barourile pot decide ca verificarea să se facă și

în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de față.

Baroul Suceava a

avut, așadar, temei legal și regulamentar să procedeze la realizarea verificării

respective, la care reclamanta a declarat că nu înțelege să se prezinte.

Jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este,

într-adevăr, în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat

examen, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca dispozițiile legale incidente

speței însă, cum reclamanta nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că

această modalitate de verificare a cunoștințelor reprezintă, în realitate, un

examen.

Așadar, în contextul

în care reclamanta nu s-a prezentat pentru verificarea cunoștințelor cu privire

la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Baroul Suceava nu a putut să

își exercite dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de

avocat, lipsind astfel una dintre condițiile obligatorii pentru intrarea în

profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință,

apreciind că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul greșitei interpretări de către prima instanță a prevederilor

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și art. 21 alin. (2) din Statutul

profesiei de avocat, în temeiul art. 312 din același cod, vor fi admise

recursurile și va fi modificată sentința atacată, în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Baroul Suceava și de Uniunea Națională a Barourilor din România

împotriva sentinței nr. 352 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de C.O.E., ca neîntemeiată.

Obligă

intimata-reclamantă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată către Uniunea națională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 decembrie 2012.