ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4355/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ, reclamanții V.M. și V.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, SC A.L.F. SA, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Ploiești, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Județului Prahova și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale având ca titular SC A.L.F.

SA, înscris în cartea funciară nr. x a localității Ploiești cu număr cadastral q și suspendarea executării actului administrativ atacat în baza art. 14 și următoarele din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile de către instanța de contencios administrativ. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta SC A.L.F. SA, în temeiul H.G. nr. 834/1991, a depus la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale documentația necesară întocmirii și eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar aceasta, primind documentația înregistrată la nr. 1400/2001 la O.C.G.C.J. Prahova, a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Totodată, prin încheierea 30680 din 2 noiembrie 2005 s-a intabulat imobilul în Cartea Funciară nr. x a localității Ploiești la nr. A.2 nr. cadastral q. Au mai arătat reclamanții că, odată cu eliberarea certificatului de atestare și înscrierea în cartea funciară, terenul a intrat în circuitul civil, dobândirea de către pârâta SC A.L.F. SA căpătând o aparență de legalitate, beneficiarul atestării omițând însă să precizeze că o parte din acest teren, 0,50 ha, este proprietatea reclamanților și că terenul era în litigiu pe rolul instanțelor de judecată la data emiterii actului administrativ. Au mai precizat reclamanții că au formulat cereri privind restituirea acestui teren potrivit Legii nr. 10/2001, respectiv în temeiul art. 20 alin. (3), cererea fiind respinsă inițial de Comisia Locală Ploiești.

A fost înregistrat Dosarul nr. 9030/105/2006 pe rolul Tribunalului Prahova prin care petenții au cerut anularea deciziei de restituire în natură a suprafeței de 5000 mp situat în Ploiești, Prelungirea Malu Roșu sat Nou, actualmente Șoseaua Vestului nr. 27, în care s-a și pronunțat Sentința nr. 317/2007, dosarul fiind suspendat pe rolul Curții de Apel Ploiești până la soluționarea litigiului de fond funciar. Beneficiind de prevederile Legii nr. 247/2005 care au modificat Legea nr. 18/1991, reclamanții au depus cerere la Comisia Locală Ploiești, solicitând reconstituirea pe vechiul amplasament, punerea în posesie și emiterea titlului de proprietatea, iar potrivit Hotărârii nr. 5370 din 25 mai 2007 emisă de Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, s-a aprobat reconstituirea pentru suprafața de 0,50 ha.

Au arătat reclamanții că, în aceste condiții, în care actele normative stabilesc ca principiu de bază restituirea în natură și pe vechiul amplasament a tuturor imobilelor, terenuri și construcții, sunt prejudiciați prin atestarea dreptului de proprietate în favoarea unei societăți comerciale care nu are niciun drept asupra terenului preluat abuziv de către stat, potrivit art. III din Legea nr. 18/1991, fiind nule de drept toate acele constituiri, reconstituiri, atestări ale dreptului de proprietate pentru persoane care nu sunt îndreptățite. S-a mai arătat că a fost parcursă procedura prealabilă cerută de Legea nr. 554/2004, însă pârâtul M.A.P.D.R. a răspuns că pentru reglementarea situației trebuie să se adreseze instanței de judecată.

Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. De asemenea a invocat excepția inadmisibilității pentru tardivitatea introducerii plângerii prealabile și excepția tardivității acțiunii raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 399 din 30 iunie 2009 Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale invocată de către pârâta Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reținând că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/ 2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice central, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, la nr. 729/42/2009, care prin Sentința nr. 273 din 14 decembrie 2009, a admis excepția tardivității plângerii prealabile și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Curtea de apel reținând aplicabilitatea art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că reclamanții nu au îndeplinit în termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin Decizia nr. 3732 din 21 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul formulat de reclamanți și a fost casată Sentința nr. 273 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind trimisă cauza spre rejudecare. Înalta Curtea a reținut că prima instanță a luat în calcul în mod greșit termenul de realizare a procedurii prealabile de 30 zile și nu pe cel de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3), dată fiind calitatea de terți față de certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de apel, administrându-se proba cu expertiză topografică, iar prin încheierea din data de 18 martie 2011, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comisia Locală Ploiești de aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Județului Prahova, Primarul Municipiului Ploiești și a A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova. S-a reținut sub acest aspect că față de obiectul cererii de chemare în judecată, constatarea nulității parțiale a unui act administrativ - certificat de atestare a dreptului de proprietate, au calitate procesuală pasivă titularul actului, pârâta SC A.L.F.

SA, și emitentul acestuia, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Prin Sentința nr. 249 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu Comisia Locală Ploiești de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Județului Prahova, și A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, pârâți față de care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive prin încheierea pronunțată la data de 18 martie 2011, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea pentru constatarea nulității absolute parțiale și suspendarea executării actului formulată împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.L.F. SA, fiind obligați reclamanții la 12.355 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC A.L.F. SA. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a reținut că deși au solicitat suspendarea executării, reclamanții nu au invocat și nu au făcut dovada unui caz bine justificat și a pagubei iminente, condiții cumulative, necesar a fi îndeplinite. În ce privește cererea de constatare a nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a reținut că potrivit adeverințelor nr. 98516, 98519/1991, nr. 42501/2001, nr. 41615, 4145 din 5 aprilie 2007 eliberate de Primăria Municipiului Ploiești, defunctul V.G., autorul reclamanților, a figurat înscris în Registrul agricol în 1959 cu 0,50 ha teren arabil în zona Malu Roșu - câmp.

Inițial cererea reclamanților a fost respinsă de Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar, însă prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007, Comisia Județeană Prahova de aplicare a legii fondului funciar a admis contestația formulată de reclamanți și a aprobat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea reclamanților. S-a mai reținut că potrivit procesului-verbal al ședinței comisiei județene de fond funciar, s-a propus admiterea contestației cu mențiunea că pe vechiul amplasament (din schița petenților) se află Societatea Legume și Fructe, iar în cazul în care nu se poate identifica amplasamentul sau pune la dispoziție un alt amplasament la aceeași valoare, se vor propune despăgubiri.

Totodată, prin adresa din 20 octombrie 2008 s-a adus la cunoștință reclamanților de către Compartimentul Evidența Bunurilor din Domeniul Privat Ploiești că s-a aprobat cererea de reconstituire, dar nu pe vechiul amplasament, deoarece acesta este proprietatea SC A.L.F. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 2005 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, fiind comunicată și lista terenurilor disponibile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente. În ce privește certificatul în speță s-a reținut că acesta a fost emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 și a Criteriilor de aplicare a ale Ministerului Economiei și Finanțelor sub nr. 2665 din 28 februarie 1992, respectiv ale Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului sub nr. 1C/311/1992 și completările nr. 21541 din 15 octombrie 1998 și nr. 8392 din 15 octombrie 1998. Legea nr. 15/1990 și H.G.

nr. 834/1991 reglementează procedura de stabilire și evaluare a terenurilor care existau în patrimoniul unităților economice de stat cu titlu de administrare directă și care trec în patrimoniul societăților comerciale rezultate în urma reorganizării, cu titlu de drept de proprietate, dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 prevăzând că bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu. Astfel, pentru emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate este necesar ca terenurile să se fi aflat în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora și să fie necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate.

În speță, din documentația întocmită în vederea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a rezultat că SC A.L.F. SA s-a înființat potrivit Legii nr. 15/1990, conform H.G. nr. 613 din 25 mai 1990 privind preluarea de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a activității de desfacere cu amănuntul de către întreprinderile comerciale de stat pentru legume și fructe din subordinea Comerțului Interior și H.G. nr. 46 din 17 ianuarie 1991 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume și fructe.

Totodată, terenul aflat în patrimoniul societății la data înființării a fost dat în administrarea autoarei societății prin Dispoziția nr. 91474 din 22 septembrie 1965 a Consiliului Superior al Agriculturii și prin Ordinul nr. 601/1984 al Ministerului Comerțului Interior, prin care, în baza Decretului nr. 409/1955 și Decretului nr. 446/1972, s-a transmis suprafața de 10305 mp din administrarea întreprinderii comerțului cu ridicata Ploiești (ICRA) în administrarea întreprinderii pentru legume și fructe. S-au identificat și evaluat terenurile aflate în patrimoniu la data înființării, în baza planurile topografice și documentației de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată la nr. 1400 din 12 noiembrie 2001 la Oficiul de Cadastru, Geodezie și Cartografie al Județului Prahova și avizată de Direcția de urbanism și amenajare a teritoriului din cadrul Consiliului județean, iar în baza documentației întocmită conform H.G.

nr. 834/1991 și criteriilor comune date în aplicarea acesteia, a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale certificatul nr. 3082/2005 de atestare în favoarea SC A.L.F. SA a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36995 mp. A apreciat judecătorul fondului că din probele administrate în cauză rezultă că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și Criteriile de aplicare nr. 2665/1C/311/1992. În raport cu criticile formulate de reclamanți s-a constatat că dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu se aplică certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, acte administrative emise în baza H.G.

nr. 834/1991. În ce privește susținerile referitoare la faptul că la data emiterii actului administrativ terenul de 0,50 ha era proprietatea reclamanților și în litigiu pe rolul instanțelor de judecată, instanța a apreciat că această împrejurare nu constituie motive de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește referirea la Legea nr. 10/2011, s-a constatat că reclamanții nu au notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 unitatea deținătoare, pârâta SC A.L.F. SA, iar cererea de restituire formulată către Primăria Ploiești a fost respinsă de către aceasta, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate neexistând vreun litigiu pe rolul instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, s-a mai reținut că din probele administrate, înscrisuri, adeverințe, fila registrului agricol, declarațiile autentificate ale numitelor M.J. și C.P.M., potrivit cărora terenul se afla în zona Malu Roșu Câmp, nu a rezultat amplasamentul terenului în suprafață de 5000 mp.

Sub acest aspect, s-a reținut că potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză și răspunsului la obiecțiuni, amplasamentul terenului de 5000 mp nu poate fi stabilit în funcție de actele existente la dosar, amplasamentul terenului solicitat de reclamanți fiind reprezentat pe planul de situație conform precizărilor făcute de reclamant, iar suprapunerea prezentată în raportul de expertiză și invocată de reclamanți pentru admiterea cererii este rezultatul precizărilor făcute de aceștia privind amplasamentul terenului revendicat și nu rezultatul suprapunerii din acte, nefiind prezentate acte sau schițe de plan din care să rezulte dimensiunile laturilor, forma terenului, vecinătățile și amplasamentul.

2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V.M. și V.D., considerând-o netemeinică și nelegală. În motivarea căii de atac se menționează că în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce-i privește pe pârâții: Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul județului Prahova, A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Prahova, întrucât acești pârâți au fost implicați în procedura de emitere a Certificatului nr. 3082/2005.

Cu privire la fondul cauzei, se susține că soluția pronunțată este nelegală întrucât nu s-a avut în vedere faptul că la momentul emiterii certificatului a cărui anulare se solicită fusese formulată cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005 pentru terenul de 5.000 m.p., înregistrată sub nr. 262B din 19 octombrie 2005, care a fost soluționată favorabil prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007 a Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Se menționează și faptul că în mod eronat, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 167/1997 nu sunt incidente cauzei, deși acestea conduc la nulitatea parțială a certificatului emis în favoarea intimatei-pârâte.

În altă ordine, criticile se referă la faptul că instanța de fond nu a admis completarea raportului de expertiză cu privire la delimitarea vechiului amplasament al terenului ce se află în incinta SC A.L.F. SA, inclusiv cu toate variantele în care se poate identifica terenul liber, întrucât, în opinia recurenților, 3.500 m.p. sunt neafectați de construcții, alei, etc, acest teren putând fi restituit. În ceea ce privește soluția care vizează cheltuielile de judecată, recurenții susțin că acestea au fost acordate într-un cuantum exagerat, impunându-se chiar înlăturarea acestora în totalitate pentru a nu reprezenta un mijloc de constrângere pentru renunțarea la proces. Intimata-pârâtă SC A.L.F. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată și combătând criticile recurenților-reclamanți.

Se apreciază că în mod corect a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză. Se menționează că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la 28 octombrie 2005 de M.A.D.R. cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de H.G. nr. 834/1991, iar din Hotărârea nr. 5370/2007 emisă de Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, nu rezultă că a fost admisă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe amplasamentul pentru care s-a emis certificatul care face obiectul prezentului litigiu, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea reclamanților. Referitor la cheltuielile de judecată, se susține că acestea au fost determinate de acțiunea promovată de reclamanți, iar culpa procesuală a determinat obligarea la plata acestora.

În cauză, a formulat întâmpinare și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se ca legală și temeinică sentința recurată, întrucât actul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar afirmațiile recurenților-reclamanți nu sunt de natură să conducă la nulitatea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și implicit respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul județului Prahova, A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Prahova, este corectă. Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005 emis de M.A.D.R. în favoarea SC A.L.F. SA. Prin urmare, calitate procesuală pasivă în cauză au emitentul actului și societatea beneficiară a certificatului a cărui anulare parțială se solicită, întrucât în ceea ce-i privește pe ceilalți pârâți nu se poate reține identitate între persoana acestora și persoanele care ar avea obligații în virtutea raportului juridic dedus judecății.

În consecință, criticile sub aceste aspecte sunt nefondate. În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, se constată că toate criticile formulate vizează respingerea acțiunii referitoare la constatarea nulității absolute parțiale a certificatului menționat, acestea fiind subsumate motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se reține că în raport de dispozițiile H.G. nr. 834/1991 nu au fost indicate și nici identificate motive de nelegalitate a certificatului menționat prin cererea de recurs, criticile întemeindu-se, în principal, pe încălcarea dreptului de proprietate, astfel că sub acest aspect hotărârea recurată este legală și temeinică. Celelalte critici aduse de recurenții-reclamanți sentinței atacate sunt nefondate.

Instanța de recurs reține că într-adevăr, s-a formulat de către recurenții-reclamanți cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005 înregistrată sub nr. 262B din 19 octombrie 2005 pentru suprafața de 0,50 ha, care inițial a fost respinsă, iar urmare a contestației formulate potrivit Hotărârii nr. 5370 din 25 mai 2007 a Comisiei Județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere și anexelor acesteia a fost reconstituit pentru reclamanți dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha.

Din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că recurenților-reclamanți pentru terenul pentru care li s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în suprafață de 0,50 ha, conform Legii nr. 247/2005, potrivit Hotărârii nr. 5370/2007 a Comisiei județene de fond funciar Prahova, le-a fost comunicată lista terenurilor disponibile (22 de amplasamente) în vederea alegerii unui amplasament pe care să fie puși în posesie. La dosarul cauzei nu se regăsește niciun înscris din care să rezulte că recurenții-reclamanți au fost puși în posesie sau li s-a emis titlul de proprietate în care să fie evidențiată și identificată suprafața de 0,50 ha pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate, cu aceleași coordonate ale terenului pentru care intimatei-pârâte i-a fost emis certificatul a cărui anulare parțială se solicită, la momentul la care acest act administrativ a fost emis.

În consecință, la momentul emiterii certificatului a cărui anulare se solicită recurenților-reclamanți nu le fusese admisă cererea privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha, nefiind puși în posesie și nici nu le fusese emis titlul de proprietate pentru această suprafață, iar cererea formulată și înregistrată la nr. 262B din 19 octombrie 2005 mi le conferea decât o vocație și nu o certitudine cu privire la dreptul de proprietate solicitat. Cum toate argumentele recurenților-reclamanți pentru anularea parțială a certificatului menționat se bazează pe dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,50 ha și întrucât, astfel cum s-a reținut anterior, nu a fost dovedită existența unui asemenea drept la momentul emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005, în raport și de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamanților.

În altă ordine, sunt nefondate criticile recurenților-reclamanți referitoare la emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și art. III din Legea nr. 169/1997. Recurenților-reclamanți nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, cele reținute de instanța de fond cu referire la aspectele invocate de reclamant fiind corecte. De asemenea, în raport de situația de fapt reținută, cu referire la demersurile recurenților-reclamanți în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate de 0,50 ha care a fost finalizată prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007, ulterioară actului a cărui anulare se solicită, cât și de faptul că temeiul legal al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea intimatei-pârâte, îl constituie H.G.

nr. 834/1991, în mod corect instanța a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu sunt incidente în cauză. În altă ordine, sunt nefondate criticile referitoare la proba cu expertiză, încuviințată în cauză. Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, au fost admise obiecțiunile formulate de recurenții-reclamanți, completat raportul de expertiză cu răspunsul la obiecțiuni, în raport de documentele puse la dispoziție în vederea efectuării expertizei. După cum se constată, nu au fost indicate și nici depuse la dosarul cauzei până la momentul judecării recursului, înscrisuri care ar fi putut avea relevanță în ceea ce privește identificarea terenului în litigiu cu ocazia efectuării expertizei care să justifice criticile formulate.

Referitor la criticile ce vizează cheltuielile de judecată se reține că acestea sunt nefondate, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, se reține că nu este exagerat de mare cuantumul cheltuielilor de judecată, acestea având un caracter rezonabil, în raport de complexitatea cauzei, de faptul că aceasta a implicat mai multe cicluri procesuale cât și administrarea de probe. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., reține că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.M. și V.D. împotriva Sentinței nr. 249 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN