ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4355/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4355/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ, reclamanții V.M. și

V.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, SC A.L.F. SA, Comisia Locală de Aplicare a

Legii nr. 18/1991 Ploiești, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană

Prahova de Aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul Județului Prahova și Agenția

Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Prahova, constatarea nulității absolute parțiale a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale având ca titular SC

A.L.F. SA, înscris în cartea funciară nr. x a localității Ploiești cu număr

cadastral q și suspendarea executării actului administrativ atacat în baza art.

14 și următoarele din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea unei hotărâri

definitive și irevocabile de către instanța de contencios administrativ.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că pârâta SC A.L.F. SA, în temeiul H.G. nr.

834/1991, a depus la Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

documentația necesară întocmirii și eliberării certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar aceasta, primind documentația

înregistrată la nr. 1400/2001 la O.C.G.C.J. Prahova, a emis certificatul de

atestare a dreptului de proprietate.

Totodată, prin

încheierea 30680 din 2 noiembrie 2005 s-a intabulat imobilul în Cartea Funciară

nr. x a localității Ploiești la nr. A.2 nr. cadastral q.

Au mai arătat

reclamanții că, odată cu eliberarea certificatului de atestare și înscrierea în

cartea funciară, terenul a intrat în circuitul civil, dobândirea de către

pârâta SC A.L.F. SA căpătând o aparență de legalitate, beneficiarul atestării

omițând însă să precizeze că o parte din acest teren, 0,50 ha, este

proprietatea reclamanților și că terenul era în litigiu pe rolul instanțelor de

judecată la data emiterii actului administrativ.

Au mai precizat

reclamanții că au formulat cereri privind restituirea acestui teren potrivit

Legii nr. 10/2001, respectiv în temeiul art. 20 alin. (3), cererea fiind

respinsă inițial de Comisia Locală Ploiești.

A fost înregistrat

Dosarul nr. 9030/105/2006 pe rolul Tribunalului Prahova prin care petenții au

cerut anularea deciziei de restituire în natură a suprafeței de 5000 mp situat

în Ploiești, Prelungirea Malu Roșu sat Nou, actualmente Șoseaua Vestului nr.

27, în care s-a și pronunțat Sentința nr. 317/2007, dosarul fiind suspendat pe

rolul Curții de Apel Ploiești până la soluționarea litigiului de fond funciar.

Beneficiind de

prevederile Legii nr. 247/2005 care au modificat Legea nr. 18/1991, reclamanții

au depus cerere la Comisia Locală Ploiești, solicitând reconstituirea pe

vechiul amplasament, punerea în posesie și emiterea titlului de proprietatea,

iar potrivit Hotărârii nr. 5370 din 25 mai 2007 emisă de Comisia Județeană

Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, s-a aprobat reconstituirea pentru

suprafața de 0,50 ha.

Au arătat reclamanții

că, în aceste condiții, în care actele normative stabilesc ca principiu de bază

restituirea în natură și pe vechiul amplasament a tuturor imobilelor, terenuri

și construcții, sunt prejudiciați prin atestarea dreptului de proprietate în

favoarea unei societăți comerciale care nu are niciun drept asupra terenului

preluat abuziv de către stat, potrivit art. III din Legea nr. 18/1991, fiind

nule de drept toate acele constituiri, reconstituiri, atestări ale dreptului de

proprietate pentru persoane care nu sunt îndreptățite.

S-a mai arătat că a

fost parcursă procedura prealabilă cerută de Legea nr. 554/2004, însă pârâtul

M.A.P.D.R. a răspuns că pentru reglementarea situației trebuie să se adreseze

instanței de judecată.

Pârâtul Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care

a invocat excepția necompetenței materiale, conform art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 coroborat cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., și a solicitat

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Ploiești. De asemenea a invocat excepția inadmisibilității pentru tardivitatea

introducerii plângerii prealabile și excepția tardivității acțiunii raportat la

prevederile Legii nr. 554/2004, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 399

din 30 iunie 2009 Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței materiale

invocată de către pârâta Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, reținând că

potrivit art. 10 din Legea nr. 554/ 2004, litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice central, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, la nr. 729/42/2009, care prin Sentința nr. 273 din 14

decembrie 2009, a admis excepția tardivității plângerii prealabile și a respins

acțiunea ca inadmisibilă.

Curtea de apel

reținând aplicabilitatea art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și art.

109 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că reclamanții nu au îndeplinit în

termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 3732

din 21 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis

recursul formulat de reclamanți și a fost casată Sentința nr. 273 din 14

decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, fiind trimisă cauza spre

rejudecare.

Înalta Curtea a

reținut că prima instanță a luat în calcul în mod greșit termenul de realizare

a procedurii prealabile de 30 zile și nu pe cel de 6 luni prevăzut de art. 7

alin. (3), dată fiind calitatea de terți față de certificatul de atestare a

dreptului de proprietate.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de apel, administrându-se proba cu expertiză

topografică, iar prin încheierea din data de 18 martie 2011, a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comisia Locală Ploiești

de aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii

nr. 18/1991, Prefectul Județului Prahova, Primarul Municipiului Ploiești și a

A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova.

S-a reținut sub acest

aspect că față de obiectul cererii de chemare în judecată, constatarea

nulității parțiale a unui act administrativ - certificat de atestare a

dreptului de proprietate, au calitate procesuală pasivă titularul actului,

pârâta SC A.L.F. SA, și emitentul acestuia, pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale.

Prin Sentința nr. 249

din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată în

contradictoriu cu Comisia Locală Ploiești de aplicare a Legii nr. 18/1991,

Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii

nr. 18/1991, Prefectul Județului Prahova, și A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova, pârâți față de care a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive prin încheierea pronunțată la data

de 18 martie 2011, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Totodată, a fost

respinsă ca neîntemeiată acțiunea pentru constatarea nulității absolute

parțiale și suspendarea executării actului formulată împotriva pârâților

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC A.L.F. SA, fiind obligați

reclamanții la 12.355 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC A.L.F. SA.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța fondului a reținut că deși au solicitat suspendarea

executării, reclamanții nu au invocat și nu au făcut dovada unui caz bine

justificat și a pagubei iminente, condiții cumulative, necesar a fi

îndeplinite.

În ce privește

cererea de constatare a nulității parțiale a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate s-a reținut că potrivit adeverințelor nr. 98516,

98519/1991, nr. 42501/2001, nr. 41615, 4145 din 5 aprilie 2007 eliberate de

Primăria Municipiului Ploiești, defunctul V.G., autorul reclamanților, a

figurat înscris în Registrul agricol în 1959 cu 0,50 ha teren arabil în zona

Malu Roșu - câmp.

Inițial cererea

reclamanților a fost respinsă de Comisia Locală de aplicare a legii fondului

funciar, însă prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007, Comisia Județeană

Prahova de aplicare a legii fondului funciar a admis contestația formulată de

reclamanți și a aprobat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în

favoarea reclamanților.

S-a mai reținut că

potrivit procesului-verbal al ședinței comisiei județene de fond funciar, s-a

propus admiterea contestației cu mențiunea că pe vechiul amplasament (din

schița petenților) se află Societatea Legume și Fructe, iar în cazul în care nu

se poate identifica amplasamentul sau pune la dispoziție un alt amplasament la

aceeași valoare, se vor propune despăgubiri.

Totodată, prin adresa

din 20 octombrie 2008 s-a adus la cunoștință reclamanților de către

Compartimentul Evidența Bunurilor din Domeniul Privat Ploiești că s-a aprobat

cererea de reconstituire, dar nu pe vechiul amplasament, deoarece acesta este

proprietatea SC A.L.F. SA, conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate din 2005 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, fiind comunicată și lista terenurilor disponibile pentru reconstituirea

dreptului de proprietate pe alte amplasamente.

În ce privește

certificatul în speță s-a reținut că acesta a fost emis în temeiul H.G. nr.

834/1991 și a Criteriilor de aplicare a ale Ministerului Economiei și

Finanțelor sub nr. 2665 din 28 februarie 1992, respectiv ale Ministerului

Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului sub nr. 1C/311/1992 și

completările nr. 21541 din 15 octombrie 1998 și nr. 8392 din 15 octombrie 1998.

Legea nr. 15/1990 și

H.G. nr. 834/1991 reglementează procedura de stabilire și evaluare a

terenurilor care existau în patrimoniul unităților economice de stat cu titlu

de administrare directă și care trec în patrimoniul societăților comerciale

rezultate în urma reorganizării, cu titlu de drept de proprietate, dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 prevăzând că bunurile din patrimoniul

societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite

cu alt titlu.

Astfel, pentru

emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate este necesar ca

terenurile să se fi aflat în patrimoniul societăților comerciale cu capital de

stat la data înființării acestora și să fie necesare desfășurării activității

conform obiectului lor de activitate.

În speță, din

documentația întocmită în vederea emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, a rezultat că SC A.L.F. SA s-a înființat potrivit

Legii nr. 15/1990, conform H.G. nr. 613 din 25 mai 1990 privind preluarea de

către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a activității de

desfacere cu amănuntul de către întreprinderile comerciale de stat pentru

legume și fructe din subordinea Comerțului Interior și H.G. nr. 46 din 17

ianuarie 1991 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni prin

reorganizarea întreprinderilor pentru legume și fructe.

Totodată, terenul

aflat în patrimoniul societății la data înființării a fost dat în administrarea

autoarei societății prin Dispoziția nr. 91474 din 22 septembrie 1965 a

Consiliului Superior al Agriculturii și prin Ordinul nr. 601/1984 al

Ministerului Comerțului Interior, prin care, în baza Decretului nr. 409/1955 și

Decretului nr. 446/1972, s-a transmis suprafața de 10305 mp din administrarea

întreprinderii comerțului cu ridicata Ploiești (ICRA) în administrarea

întreprinderii pentru legume și fructe.

S-au identificat și

evaluat terenurile aflate în patrimoniu la data înființării, în baza planurile

topografice și documentației de stabilire și evaluare a terenurilor

înregistrată la nr. 1400 din 12 noiembrie 2001 la Oficiul de Cadastru, Geodezie

și Cartografie al Județului Prahova și avizată de Direcția de urbanism și

amenajare a teritoriului din cadrul Consiliului județean, iar în baza

documentației întocmită conform H.G. nr. 834/1991 și criteriilor comune date în

aplicarea acesteia, a fost emis de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale certificatul nr. 3082/2005 de atestare în favoarea SC A.L.F.

SA a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 36995 mp.

A apreciat

judecătorul fondului că din probele administrate în cauză rezultă că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în conformitate

cu dispozițiile legale prevăzute de H.G. nr. 834/1991 și Criteriile de aplicare

nr. 2665/1C/311/1992.

În raport cu

criticile formulate de reclamanți s-a constatat că dispozițiile art. III din

Legea nr. 169/1997 nu se aplică certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate, acte administrative emise în baza H.G. nr. 834/1991.

În ce privește

susținerile referitoare la faptul că la data emiterii actului administrativ

terenul de 0,50 ha era proprietatea reclamanților și în litigiu pe rolul

instanțelor de judecată, instanța a apreciat că această împrejurare nu

constituie motive de constatare a nulității certificatului de atestare a

dreptului de proprietate.

Astfel, pe de o

parte, în ceea ce privește referirea la Legea nr. 10/2011, s-a constatat că

reclamanții nu au notificat în temeiul Legii nr. 10/2001 unitatea deținătoare,

pârâta SC A.L.F. SA, iar cererea de restituire formulată către Primăria

Ploiești a fost respinsă de către aceasta, la data emiterii certificatului de

atestare a dreptului de proprietate neexistând vreun litigiu pe rolul

instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că din probele administrate, înscrisuri, adeverințe, fila

registrului agricol, declarațiile autentificate ale numitelor M.J. și C.P.M.,

potrivit cărora terenul se afla în zona Malu Roșu Câmp, nu a rezultat

amplasamentul terenului în suprafață de 5000 mp.

Sub acest aspect, s-a

reținut că potrivit raportului de expertiză topo efectuat în cauză și

răspunsului la obiecțiuni, amplasamentul terenului de 5000 mp nu poate fi

stabilit în funcție de actele existente la dosar, amplasamentul terenului

solicitat de reclamanți fiind reprezentat pe planul de situație conform

precizărilor făcute de reclamant, iar suprapunerea prezentată în raportul de

expertiză și invocată de reclamanți pentru admiterea cererii este rezultatul

precizărilor făcute de aceștia privind amplasamentul terenului revendicat și nu

rezultatul suprapunerii din acte, nefiind prezentate acte sau schițe de plan

din care să rezulte dimensiunile laturilor, forma terenului, vecinătățile și

amplasamentul.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții V.M. și V.D., considerând-o netemeinică

și nelegală.

În motivarea căii de

atac se menționează că în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei

calității procesuale pasive în ceea ce-i privește pe pârâții: Comisia Locală de

aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia Județeană

Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul județului Prahova,

A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Prahova,

întrucât acești pârâți au fost implicați în procedura de emitere a

Certificatului nr. 3082/2005.

Cu privire la fondul

cauzei, se susține că soluția pronunțată este nelegală întrucât nu s-a avut în

vedere faptul că la momentul emiterii certificatului a cărui anulare se

solicită fusese formulată cerere de reconstituire în baza Legii nr. 247/2005

pentru terenul de 5.000 m.p., înregistrată sub nr. 262B din 19 octombrie 2005,

care a fost soluționată favorabil prin Hotărârea nr. 5370 din 25 mai 2007 a

Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Se menționează și

faptul că în mod eronat, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. III

din Legea nr. 167/1997 nu sunt incidente cauzei, deși acestea conduc la

nulitatea parțială a certificatului emis în favoarea intimatei-pârâte.

În altă ordine,

criticile se referă la faptul că instanța de fond nu a admis completarea

raportului de expertiză cu privire la delimitarea vechiului amplasament al

terenului ce se află în incinta SC A.L.F. SA, inclusiv cu toate variantele în

care se poate identifica terenul liber, întrucât, în opinia recurenților, 3.500

m.p. sunt neafectați de construcții, alei, etc, acest teren putând fi

restituit.

În ceea ce privește

soluția care vizează cheltuielile de judecată, recurenții susțin că acestea au

fost acordate într-un cuantum exagerat, impunându-se chiar înlăturarea acestora

în totalitate pentru a nu reprezenta un mijloc de constrângere pentru

renunțarea la proces.

Intimata-pârâtă SC

A.L.F. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată și combătând

criticile recurenților-reclamanți.

Se apreciază că în

mod corect a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată în cauză.

Se menționează că

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis la 28 octombrie

2005 de M.A.D.R. cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de H.G. nr.

834/1991, iar din Hotărârea nr. 5370/2007 emisă de Comisia Județeană Prahova de

aplicare a Legii nr. 18/1991, nu rezultă că a fost admisă cererea de

reconstituire a dreptului de proprietate pe amplasamentul pentru care s-a emis

certificatul care face obiectul prezentului litigiu, astfel că în mod corect a

fost respinsă acțiunea reclamanților.

Referitor la

cheltuielile de judecată, se susține că acestea au fost determinate de acțiunea

promovată de reclamanți, iar culpa procesuală a determinat obligarea la plata

acestora.

În cauză, a formulat

întâmpinare și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se ca legală și

temeinică sentința recurată, întrucât actul atacat a fost emis cu respectarea

dispozițiilor legale în vigoare, iar afirmațiile recurenților-reclamanți nu

sunt de natură să conducă la nulitatea parțială a Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005.

de recurs

Înalta Curte

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află

la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Soluția instanței de

fond în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive

și implicit respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâții Comisia

Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, Primarul Municipiului Ploiești, Comisia

Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 18/1991, Prefectul județului Prahova,

A.N.C.P.I. Prahova - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Prahova,

este corectă.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie anularea parțială a Certificatului de

atestare a dreptului de proprietate din 28 octombrie 2005 emis de M.A.D.R. în

favoarea SC A.L.F. SA.

Prin urmare, calitate

procesuală pasivă în cauză au emitentul actului și societatea beneficiară a

certificatului a cărui anulare parțială se solicită, întrucât în ceea ce-i

privește pe ceilalți pârâți nu se poate reține identitate între persoana

acestora și persoanele care ar avea obligații în virtutea raportului juridic

dedus judecății.

În consecință,

criticile sub aceste aspecte sunt nefondate.

În ceea ce privește

soluția pe fondul cauzei, se constată că toate criticile formulate vizează

respingerea acțiunii referitoare la constatarea nulității absolute parțiale a

certificatului menționat, acestea fiind subsumate motivului de recurs de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se reține că în

raport de dispozițiile H.G. nr. 834/1991 nu au fost indicate și nici

identificate motive de nelegalitate a certificatului menționat prin cererea de

recurs, criticile întemeindu-se, în principal, pe încălcarea dreptului de

proprietate, astfel că sub acest aspect hotărârea recurată este legală și

temeinică.

Celelalte critici

aduse de recurenții-reclamanți sentinței atacate sunt nefondate.

Instanța de recurs

reține că într-adevăr, s-a formulat de către recurenții-reclamanți cerere de

reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 247/2005

înregistrată sub nr. 262B din 19 octombrie 2005 pentru suprafața de 0,50 ha,

care inițial a fost respinsă, iar urmare a contestației formulate potrivit

Hotărârii nr. 5370 din 25 mai 2007 a Comisiei Județene Prahova pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și

forestiere și anexelor acesteia a fost reconstituit pentru reclamanți dreptul

de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha.

Din înscrisurile de

la dosarul cauzei rezultă că recurenților-reclamanți pentru terenul pentru care

li s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în suprafață de 0,50 ha,

conform Legii nr. 247/2005, potrivit Hotărârii nr. 5370/2007 a Comisiei

județene de fond funciar Prahova, le-a fost comunicată lista terenurilor

disponibile (22 de amplasamente) în vederea alegerii unui amplasament pe care

să fie puși în posesie.

La dosarul cauzei nu

se regăsește niciun înscris din care să rezulte că recurenții-reclamanți au

fost puși în posesie sau li s-a emis titlul de proprietate în care să fie

evidențiată și identificată suprafața de 0,50 ha pentru care a fost

reconstituit dreptul de proprietate, cu aceleași coordonate ale terenului

pentru care intimatei-pârâte i-a fost emis certificatul a cărui anulare

parțială se solicită, la momentul la care acest act administrativ a fost emis.

În consecință, la

momentul emiterii certificatului a cărui anulare se solicită

recurenților-reclamanți nu le fusese admisă cererea privind reconstituirea

dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha, nefiind puși în posesie

și nici nu le fusese emis titlul de proprietate pentru această suprafață, iar

cererea formulată și înregistrată la nr. 262B din 19 octombrie 2005 mi le

conferea decât o vocație și nu o certitudine cu privire la dreptul de

proprietate solicitat.

Cum toate argumentele

recurenților-reclamanți pentru anularea parțială a certificatului menționat se bazează

pe dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,50 ha și întrucât,

astfel cum s-a reținut anterior, nu a fost dovedită existența unui asemenea

drept la momentul emiterii Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate din 28 octombrie 2005, în raport și de dispozițiile art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea

reclamanților.

În altă ordine, sunt

nefondate criticile recurenților-reclamanți referitoare la emiterea actului

administrativ atacat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și art. III

din Legea nr. 169/1997.

Recurenților-reclamanți

nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001,

cele reținute de instanța de fond cu referire la aspectele invocate de

reclamant fiind corecte.

De asemenea, în

raport de situația de fapt reținută, cu referire la demersurile

recurenților-reclamanți în ceea ce privește reconstituirea dreptului de

proprietate de 0,50 ha care a fost finalizată prin Hotărârea nr. 5370 din 25

mai 2007, ulterioară actului a cărui anulare se solicită, cât și de faptul că

temeiul legal al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate

în favoarea intimatei-pârâte, îl constituie H.G. nr. 834/1991, în mod corect

instanța a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 nu sunt

incidente în cauză.

În altă ordine, sunt

nefondate criticile referitoare la proba cu expertiză, încuviințată în cauză.

Astfel cum rezultă

din înscrisurile de la dosarul cauzei, au fost admise obiecțiunile formulate de

recurenții-reclamanți, completat raportul de expertiză cu răspunsul la

obiecțiuni, în raport de documentele puse la dispoziție în vederea efectuării

expertizei.

După cum se constată,

nu au fost indicate și nici depuse la dosarul cauzei până la momentul judecării

recursului, înscrisuri care ar fi putut avea relevanță în ceea ce privește

identificarea terenului în litigiu cu ocazia efectuării expertizei care să

justifice criticile formulate.

Referitor la

criticile ce vizează cheltuielile de judecată se reține că acestea sunt

nefondate, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, se

reține că nu este exagerat de mare cuantumul cheltuielilor de judecată, acestea

având un caracter rezonabil, în raport de complexitatea cauzei, de faptul că

aceasta a implicat mai multe cicluri procesuale cât și administrarea de probe.

Față de toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., reține că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de V.M. și V.D. împotriva Sentinței nr. 249 din 22 septembrie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN