ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4099/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

I.1. Cererea de

chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 22 decembrie 2011, reclamanta T.A.A. a chemat în judecată pe pârâta

Universitatea T.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună suspendarea parțială a Hotărârii Senatului Universității T.M., nr.

29 în sensul suspendării art. 1 a poziției 17, până la soluționarea irevocabilă

a Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului

București.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune

această suspendare, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004:

a fost depusă plângere prealabilă împotriva hotărârii - cererea din data 24

noiembrie 2011, este probat cazul justificat pentru că hotărârea încalcă

prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar parcurgerea a doi ani

de studii într-un singur an universitar a fost realizată în baza Deciziei nr.

377 din 12 noiembrie 2004 a Universității T.M. Paguba iminentă constă în faptul

că această hotărâre, odată executată, creează un puternic impact negativ,

viitor și previzibil la adresa reclamantei, creând premisele incompatibilității

exercitării profesiei de medic stomatolog.

Prin Sentința civilă

nr. 30 din 04 ianuarie 2012 a Tribunalului București a fost admisă excepția

necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei

formulată de reclamanta T.A.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea T.M.,

în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal la data de 16 februarie 2012.

La termenul din data

de 02 martie 2012, a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând

admiterea cererii, pe motiv că în urma controlului pe care l-a efectuat la

Universitatea T.M., s-a constatat că reclamata a desfășurat studiile, fără a fi

îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege.

I.2. Hotărârea

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

1495 din 2 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în interesul pârâtei și a

respins acțiunea reclamantei de suspendare a Hotărârii Senatului Universității

T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul

bine justificat și paguba iminentă. Astfel, în speță, actul a cărui suspendare

se cere se bucură de tripla prezumție: prezumția de legalitate - actul a fost

emis în baza prevederilor art. 146 din Legea nr. 1/2011, prezumția de

autenticitate - actul emană de la rectorul universității, care emite și semnează

hotărârea cu avizul senatului universitar și prezumția de veridicitate -

decizia exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - prevenirea

unei pagube iminente - s-a reținut că nici aceasta nu este îndeplinită,

întrucât reclamanta nu a făcut dovada iminenței unei pagube ce nu ar putea fi

reparate.

I.3. Recursul

declarat în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, din

oficiu, a pus în discuția părților motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ. cât și excepția necompetenței materiale a instanței de fond, cu

privire la soluționarea cererii de suspendare a Hotărârii Senatului

Universității T.M. nr. 29 din 12 septembrie 2011.

Referitor la motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu de

instanță, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat cererea dedusă

judecății cu încălcarea normelor de competență.

Astfel, obiectul

prezentului litigiu de contencios administrativ îl constituie suspendarea

Hotărârii Senatului Universității T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17, până la

soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul

Tribunalului Municipiului București.

Emitenta actului

administrativ a cărei suspendare se solicită prin prezenta este încadrată în

noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice

de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică

sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 239/2002, a fost înființată Universitatea "T.M." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ.

În cauza de față,

Universitatea "T.M." din București este o persoană juridică de drept

privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem

național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități

administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "T.M." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În consecință, în

stabilirea instanței competente de a soluționa litigiul dedus judecății, Înalta

Curte va avea în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios

administrativ, față de împrejurarea că Universitatea T.M. din București este o

autoritate publică locală iar actul a cărui suspendare se solicită este Hotărârea

Senatului Universității T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17.

Pe de altă parte,

Înalta Curte reține că în sensul pronunțării unei astfel de soluții este și

faptul că acțiunea în anularea Hotărârii Senatului Universității T.M., nr. 29,

art. 1 a poziției 17 a făcut obiectul Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul

Tribunalului Municipiului București fiind soluționată de această instanță.

În concluzie, pentru

considerentele sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) din

C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de T.A.A. împotriva Sentinței nr. 1495 din 2 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN