ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4099/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 decembrie 2011, reclamanta T.A.A. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea T.M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea parțială a Hotărârii Senatului Universității T.M., nr. 29 în sensul suspendării art. 1 a poziției 17, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului București.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune această suspendare, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004: a fost depusă plângere prealabilă împotriva hotărârii - cererea din data 24 noiembrie 2011, este probat cazul justificat pentru că hotărârea încalcă prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an universitar a fost realizată în baza Deciziei nr. 377 din 12 noiembrie 2004 a Universității T.M. Paguba iminentă constă în faptul că această hotărâre, odată executată, creează un puternic impact negativ, viitor și previzibil la adresa reclamantei, creând premisele incompatibilității exercitării profesiei de medic stomatolog.

Prin Sentința civilă nr. 30 din 04 ianuarie 2012 a Tribunalului București a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta T.A.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea T.M., în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16 februarie 2012. La termenul din data de 02 martie 2012, a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând admiterea cererii, pe motiv că în urma controlului pe care l-a efectuat la Universitatea T.M., s-a constatat că reclamata a desfășurat studiile, fără a fi îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege.

I.2. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 1495 din 2 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în interesul pârâtei și a respins acțiunea reclamantei de suspendare a Hotărârii Senatului Universității T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, în speță, actul a cărui suspendare se cere se bucură de tripla prezumție: prezumția de legalitate - actul a fost emis în baza prevederilor art. 146 din Legea nr. 1/2011, prezumția de autenticitate - actul emană de la rectorul universității, care emite și semnează hotărârea cu avizul senatului universitar și prezumția de veridicitate - decizia exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent. În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 - prevenirea unei pagube iminente - s-a reținut că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada iminenței unei pagube ce nu ar putea fi reparate. I.3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cât și excepția necompetenței materiale a instanței de fond, cu privire la soluționarea cererii de suspendare a Hotărârii Senatului Universității T.M. nr. 29 din 12 septembrie 2011. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu de instanță, Înalta Curte constată că prima instanță a soluționat cererea dedusă judecății cu încălcarea normelor de competență. Astfel, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl constituie suspendarea Hotărârii Senatului Universității T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17, până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului București.

Emitenta actului administrativ a cărei suspendare se solicită prin prezenta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică. Or, în speța de față, prin Legea nr. 239/2002, a fost înființată Universitatea "T.M." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

În cauza de față, Universitatea "T.M." din București este o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome sau unui organ central al administrației publice. Prin urmare, pârâta aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea "T.M." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. În cauza de față, o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În consecință, în stabilirea instanței competente de a soluționa litigiul dedus judecății, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea T.M.

din București este o autoritate publică locală iar actul a cărui suspendare se solicită este Hotărârea Senatului Universității T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că în sensul pronunțării unei astfel de soluții este și faptul că acțiunea în anularea Hotărârii Senatului Universității T.M., nr. 29, art. 1 a poziției 17 a făcut obiectul Dosarului nr. 73817/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Municipiului București fiind soluționată de această instanță. În concluzie, pentru considerentele sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) din C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.A.A. împotriva Sentinței nr. 1495 din 2 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN