ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4088/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

I.1. Cererea de

chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 30

noiembrie 20111 pronunțată în Dosarul nr. 5875/296/2011 al Judecătoriei Satu

Mare a fost sesizată Curtea de Apel Oradea cu privire la soluționarea excepției

de nelegalitate parțială a Hotărârii de Guvern nr. 967/2001, invocată de pârâta

Biserica Greco-Catolică P. în cursul soluționării acțiunii civile îndreptată

împotriva reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pomi prin

Primar.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, în dosarul Judecătoriei Satu Mare nr. 5875/296/2011,

reclamanta Biserica Greco-Catolică P. a invocat excepția nelegalității parțiale

a Hotărârii de Guvern nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al

județului Satu Mare, municipiilor, orașelor și comunelor din județul Satu Mare,

publicată în M. Of. nr. 685/17.09.2002, în privința poziției nr. 216 din

"inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei

Pomi", pentru suprafața de 2493 mp, proprietatea sa tabulară.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamanta a arătat că trecerea unui bun din

domeniul privat în domeniul public se poate face numai în privința bunurilor

prevăzute la pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sau alte bunuri de uz sau

de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea excepției

ca inadmisibilă, întrucât această hotărâre, a cărei nelegalitate a fost

invocată pe cale de excepție de către reclamantă, în baza art. 4 din Legea nr.

554/2004, așa cum a fost modificată și completată, reprezintă un act

administrativ individual, deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al

județului Satu Mare, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Satu Mare, delimitând astfel domeniul public al unităților

administrativ teritoriale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele

prevăzute în anexe.

Acest act

administrativ individual a fost publicat în M. Of. nr. 685/17.09.2002, deci

anterior datei de 07 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 și nu poate face obiectul unei

excepții de nelegalitate invocate în temeiul acestor dispoziții.

I.2. Hotărârea

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

76/CA/2012 - PI din 6 martie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția comercială de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 967/2001, publicată în M. Of. nr. 685

bis/17.09.2002, Anexa 44, poziția 216 din inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al Comunei Pomi.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că H.G. nr. 967/2002, a cărei excepție de

nelegalitate a fost invocată, a intrat în vigoare anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004.

Așadar, dispoziția

legală cuprinsă în art. 4 nu poate fi aplicată decât actelor administrative

individuale sau normative, comunicate sau publicate după data de 6 ianuarie

2005, întrucât până la această dată verificarea lor era guvernată de

prevederile Legii nr. 29/1990.

Prima instanță a

reținut că, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor

administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004, dispozițiile menționate din Legea contenciosului

administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului și în practica Curții Europene a

Drepturilor Omului, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiul securității

juridice".

I.3. Recursul

declarat în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Biserica Greco-Catolică P., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut,

în esență, că legea nu interzice cercetarea, oricând în cadrul unui proces, pe

cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate a legalității

unui act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte

scopul instituirii normei citate era acela de a reglementa procedural un mijloc

de apărare la îndemâna celui vătămat printr-un act administrativ nelegal, fie

el individual ori normativ, act promulgat chiar și anterior apariției sale.

Astfel, a apreciat

recurenta, în mod greșit prima instanță a respins acțiunea formulată, întrucât

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 967/2002, privind atestarea domeniului

public al județului Satu Mare, municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Satu Mare, act administrativ cu caracter normativ, este pe deplin admisibilă.

Totodată, recurenta a

invocat art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului, susținând că Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reținută

de prima instanță nu este aplicabilă speței, întrucât scopul excepției invocate

a fost acela de a garanta dreptul de proprietate.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obiectul excepției de

nelegalitate îl constituie H.G. nr. 967/2002, privind atestarea domeniului

public al județului Satu Mare, municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Satu Mare, act administrativ cu caracter individual.

Caracterizarea unui

act administrativ ca individual sau normativ se face în raport de conținutul

acestuia și efectele produse în ordinea juridică.

Actul administrativ

normativ este acel act administrativ prin care se formează reguli de drept

generale și impersonale, se stabilesc situații juridice cu același caracter,

aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept.

Actul administrativ

normativ, din punct de vedere material, al cuprinsului său, se aseamănă cu

legile pentru că edictează reguli, norme, dispoziții generale și obligatorii

pentru un număr nelimitat de subiecte.

Actul administrativ

individual este un act administrativ concret care privește un subiect de drept.

În speță, H.G. nr.

967/2002, poziția nr. 216 din Anexă este un act administrativ individual,

deoarece se referă la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public pentru

suprafața de 2493 mp, proprietatea tabulară a reclamantei, prin această

hotărâre neinstituindu-se norme juridice care să reglementeze situații juridice

cu caracter de generalitate, impersonale.

Instanța de control

judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actului administrativ

unilateral cu caracter individual anterior nominalizat nu poate fi primită,

întrucât, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și

suspendă cauza (...).

Actul administrativ

aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este

de menționat faptul că instanța constituțională, prin Deciziile nr. 425 și nr.

426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2)

teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în

raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1),

art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce

privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept

al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că

judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2)

din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce

reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim-judecător al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor

acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere

contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea

acesteia de către legiuitor" (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie

2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Așadar, prin

raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la

jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune

înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art.

II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată,

care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției

de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme

interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele

aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor

administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.

6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de art. 47 din Carta

Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

principiului securității juridice.

Ca o consecință a

celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din

Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția de

nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile

art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului

administrativ, modificată.

Mai mult decât atât,

în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată,

instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Biserica Greco-Catolică P. împotriva Sentinței nr. 76/CA/2012 - PI

din 6 martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - NN