ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3529/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanta SC A.T.G. SA a solicitat în contradictoriu cu C.N.A. anularea Deciziei nr. 276 din 7 aprilie 2011 emisă de pârât și exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON. În subsidiar, a solicitat să se constate că sancțiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporționată față de gravitatea faptei reținute și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice. De asemenea, a solicitat suspendarea deciziei atacate până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 229 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.G.

SA în contradictoriu cu C.N.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 276 din 7 aprilie 2011 emisă de pârât, reclamanta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea, în cadrul emisiunii "A." din 4 februarie 2011, difuzată de postul de televiziune A.A., a art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 6 alin. (1) referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, prevederi potrivit cărora: "- art. 2: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte principiul interesului superior al minorului. - art. 3 alin. (1): Minorul are dreptul la protejarea imaginii și a vieții sale intime, private și familiale.

- art. 6 alin. (1): Minorul cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani acuzat de comiterea unei infracțiuni sau victimă a unei infracțiuni ori abuzat fizic, psihic sau sexual poate fi prezentat în programele de știri, în emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) existența consimțământului scris al acestuia; b) existența prealabilă a consimțământului părinților sau al reprezentantului legal, în formă scrisă; c) asistarea pe parcursul transmisiei sau al înregistrării de către un părinte ori de către reprezentantul legal, respectiv de către avocat în cazul cercetării penale sau arestării. Minorul nu poate fi asistat de către părintele presupus autor al abuzului.". Pârâtul a reținut în conținutul deciziei că sesizarea Consiliului în legătură cu emisiunea "A." din 4 februarie 2011 a fost formulată de organizația R.O.

Pitești (înființată în anul 1999), ce are ca obiect de activitate asistența, protecția și reintegrarea victimelor traficului de ființe umane. Organizația a considerat că, prin conținutul ei, emisiunea a afectat dreptul la viață intimă și privată a două minore, victime ale traficului de ființe umane, care au constituit subiect al emisiunii, aflate într-un program de consiliere în cadrul organizației, la Centrul de la Valea Ursului din județul Argeș. Consiliul a vizionat înregistrarea audio-video, a analizat sesizarea, raportul de monitorizare întocmit de direcția de specialitate din cadrul C.N.A.

și a audiat pe președinta organizației menționate (la solicitarea acesteia), precum și pe avocatul reclamantei, în ședința publică din 7 aprilie 2011, rezultând următoarele: Subiectul ediției "A." din 4 februarie 2011, transmisă sub titlul: "Acuzație șoc: Minore abuzate sexual; Copilele au fost chinuite cu electroșocuri", a fost prezentat astfel: "S.G.: Mergem mai departe cu un caz șocant. Două mame susțin că fiicele lor sunt sechestrate, terorizate cu electroșocuri și abuzate sexual. Disperate, femeile arată cu degetul către conducerea Centrului de plasament în care fetele trăiesc de 2 ani. Minorele au fost luate de lângă familiile lor după mai multe anchete sociale și o hotărâre judecătorească.

În scandal ar fi implicat și un actor". La data difuzării emisiunii, drepturile parentale ale celor două mame ce au sesizat postul A.A. erau suspendate de Tribunalul Vaslui (în cazul N.D.) și, respectiv, Pitești (în cazul M.D.), din cauza violenței și abuzului prin neglijență manifestate de familie față de cele două minore. Cu două zile înainte de difuzarea emisiunii, respectiv în data de 2 februarie 2011, președinta organizației, d-na I.M., a avut o întâlnire, la sediul Centrului de la Valea Ursului, cu reporterul E.S., căruia i-a pus la dispoziție informații cu privire la statutul organizației, precum și la situația celor două minore, sugerându-i să ia legătura cu Direcția de protecție a copilului Argeș, instituție a statului competentă în domeniu și care cunoștea situația familială a minorelor ce au fost subiect al emisiunii.

Cu toate acestea, în ziua de 4 februarie 2011, în timpul emisiunii "A.", reporterul reclamantei a efectuat o transmisiune în direct de la sediul centrului menționat, unde a intrat în absența conducerii organizației și fără a avea un acord din partea acesteia de a filma în incinta centrului, însoțit de mamele minorelor. Pe parcursul emisiunii, dl. E.S. s-a raportat numai la afirmațiile acestor persoane, ignorând informațiile oferite de conducerea organizației, insistând pe ideea prezentării unor elemente "șocante" din viața unor minore, cu prețul afectării vieții intime a acestora.

Instanța de primă jurisdicție a reținut că, fără a se ține cont de interesul superior al copilului, situația minorelor a fost prezentată de reclamantă într-o manieră de natură a le prejudicia, urmărindu-se doar aspecte "senzaționale" ce ar fi putut să influențeze ratingul emisiunii, aspecte precum "electroșocuri în fund, întreținere de relații sexuale, boli venerice", care nu au putut fi susținute de reclamantă ca fiind reale și care să justifice intruziunea brutală în viața unor copii pe care viața i-a plasat într-un mediu familial ostil și care au trăit experiențe traumatizante la vârsta copilăriei. Curtea a constatat că potrivit raportului de monitorizare, mamele celor două minore au afirmat, printre altele, că fiicele lor au fost duse la niște filmări la Constanța, sugerându-se că ar fi vorba despre un film pentru adulți, în care acestea au fost protagoniste.

În legătură cu aceste filmări, se constată că membrii Consiliului au solicitat clarificări d-nei I.M., președinta organizației R.O. Pitești, prezentă în cadrul ședinței Consiliului din 7 aprilie 2011. D-na I.M. a explicat că cele două minore au participat la un casting pentru un film L., care și-a propus ca subiect problema traficului de ființe umane prin metoda "îndrăgostirii", film regizat de C.M. (care a avut premiera în luna mai 2011), pentru a cărui documentare au fost consultate și autorități ale statului cu competențe în acest domeniu. Pentru participarea minorelor la aceste filmări, ce au avut loc la Constanța, pe parcursul a două luni, organizația a întocmit un dosar ce a fost supus aprobării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

La filmări, pentru care minorele și-au dat acordul, acestea au fost însoțite de d-na I.M., iar scopul participării acestora la o astfel de producție - ce trata un subiect traumatizant pentru ele - a fost unul terapeutic și de reintegrare. Având în vedere toate aceste elemente care au constituit situația de fapt, pârâtul a constatat că în mod intenționat reclamanta nu a făcut vorbire despre aceasta, așa cum a fost reținută de Consiliu în baza raportului de monitorizare, precum și a celorlalte documente ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, întrucât nu a avut niciun contraargument pertinent.

În legătură cu precizarea făcută de reclamantă referitoare la faptul că a prezentat punctele de vedere ale celor două mame, dar și a actorului bănuit că a întreținut relații sexuale cu una dintre minore, Curtea a reținut că acest aspect nu este de natură să înlăture constatările Consiliului cu privire la încălcarea reglementărilor audiovizuale referitoare la protecția copiilor. De asemenea, afirmația reclamantei potrivit căreia președinta organizației R.O. "nu a dorit să apară în emisiune" nu echivalează cu faptul că reclamanta nu cunoștea punctul ei de vedere referitor la situația din cadrul Centrului, înainte de difuzarea emisiunii, d-na I.M. nedorind să își exprime opinia în fața camerelor de luat vederi, iar acest fapt nu înlătura obligația postului A.A.

de a difuza emisiunea, al cărei subiect viza situația unor minore, cu respectarea principiului interesului superior al copilului. Curtea a reținut că susținerile reclamantei, care consideră că prejudicierea intereselor minorelor este o simplă afirmație neargumentată în cuprinsul deciziei contestate, sunt nefondate, având în vedere că prin conținutul său, emisiunea "A." din 4 februarie 2011 a fost de natură să afecteze viața intimă a unor minore, aflate într-un centru de consiliere pentru persoane ce au fost victime ale traficului de ființe umane, urmărindu-se doar senzaționalul unei povești de această natură, cu prețul expunerii publice a minorelor, fără a se dovedi existența unui interes legitim în acest sens, respectiv că acestea ar fi supuse unor abuzuri.

Curtea a reținut că subiectul emisiunii a fost prezentat astfel: "S.G.: Mergem mai departe cu un caz șocant. Două mame susțin că fiicele lor sunt sechestrate, terorizate cu electroșocuri și abuzate sexual. Disperate, femeile arată cu degetul către conducerea Centrului de plasament în care fetele trăiesc de 2 ani. Minorele au fost luate de lângă familiile lor după mai multe anchete sociale și o hotărâre judecătorească. În scandal ar fi implicat și un actor.". Cu privire la critica vizând limitarea libertății de informare și de exprimare prin emiterea actului administrativ adoptat de către pârât, Curtea a constatat că este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată, având în vedere principiile jurisprudențiale desprinse din analiza hotărârilor pronunțate în aplicarea art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, instanța constată că una dintre limitele convenționale de exercitare a libertății de exprimare o constituie respectarea drepturilor și libertăților altor persoane, în special a intereselor superioare ale minorilor, prin prisma aplicării art. 8 din aceeași convenție europeană.

Coroborând aceste principii cu situația de fapt expusă, instanța de primă jurisdicție a reținut că reclamanta nu a prezentat cu bună-credință situația celor două minore, sugerând și afirmând lipsa de diligență din partea autorităților statului și lipsirea nelegală a părinților minorelor de drepturile părintești, prin plasarea acestora în centre de ocrotire în cadrul cărora ar fi expuse în continuare unor riscuri directe și imediate, fără a prezenta dovezi minime asupra acestor susțineri, după cum chiar reporterul aflat la fața locului și însăși persoana care a fost moderatorul emisiunii în cauză recunosc, la întrebarea invitaților cu privire la dovezile deținute asupra susținerilor mamelor minorelor în cauză.

Instanța a reținut că reclamanta nu a solicitat în prealabil difuzării emisiunii, conform art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Codul Audiovizualului, acordul scris al celor două minore în vârstă de peste 15 ani și nu a obținut consimțământul persoanei care conducea centrul de ocrotire în care au fost internate, iar reclamanta a avut în considerare exclusiv simpla expunere a opiniei subiective a celor două mame ale minorelor, cu privire la situația concretă a acestora și a permis totodată divulgarea numelui uneia dintre minore, prezentând imagini blurate ale unor persoane de sex feminin, inducând ideea că ar fi vorba tocmai de aceste minore, în ipostaze care sugerează un anumit comportament.

Instanța a constatat că prin imaginile difuzate a fost identificată locația centrului de ocrotire și a fost arătat că minorelor le este aplicat un tratament degradant și de tortură în cadrul centrului în cauză, fără a prezenta un minim de probe în acest sens, precum și faptul că minorele au participat la realizarea unui film pentru adulți, întreținând chiar raporturi sexuale cu actorul protagonist al producției în cauză și că ar fi consumat și băuturi alcoolice.

Toate aceste împrejurări coroborate cu relatările reporterului de la fața locului, care a declarat explicit că este îngrozit de condițiile din centrul de ocrotire respectiv, care ar avea un gard electrificat, lipsind de libertate minorele în cauză, chiar împotriva consimțământului acestora, fără a se furniza un minim de dovezi în acest sens și fără a da curs obligației de verificare minimă a declarațiilor celor două mame ale minorelor și a înregistrărilor telefonice prezentate de către acestea, au condus instanța la concluzia că în mod corect pârâtul a procedat la aprecierea vinovăției reclamantei în sensul nerespectării principiului interesului superior al minorului, reclamanta evitând să prezinte situația reală din viața familială și privată a celor două minore.

Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate reclamantei, Curtea a apreciat având în vedere deciziile anterioare pronunțate de către pârât față de reclamantă, tot pentru încălcări de același tip, fiind sancționată prin somație publică și publicarea acestei sancțiuni în cadrul difuzării emisiunilor realizate de către reclamantă, precum și limitele maxime și minime ale amenzii prevăzute pentru fapta reținută în sarcina reclamantei. Instanța a avut în vedere și comportamentul concret al acesteia atât anterior, în timpul difuzării și ulterior în fața pârâtului cu privire la situația minorelor, reținând că pârâtul a aplicat în mod corect criteriile de individualizare a sancțiunii, aplicând o amendă orientată către minimul legal prevăzut de dispozițiile legale în vigoare la data săvârșirii faptei.

3. Recursul declarat de SC A.T.G. SA Prin cererea de recurs formulată recurenta a reluat în fapt cererea de chemare în judecată, prezentând aceleași motive care au stat la baza formulării acțiunii introductive, schimbând numai temeiul juridic al formulării cererii. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat, a constatat faptul că recursul nu cuprinde motivele de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii atacate, situație în care va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 302 1 C. proc. civ., conform cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, a constatat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.

Întrucât recurenta nu a respectat dispozițiile mai sus arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârii atacate, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancțiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului formulat de SC A.T.G. SA împotriva Sentinței nr. 229 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2013. Procesat de GGC - AZ