ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3421/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe: Prin sentința nr. 235 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta R.C.H., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., având ca obiect modificarea Deciziei nr. 4277 din 23 aprilie 2009 emisă de autoritatea pârâtă, în ceea ce privește cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubire.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că reclamanta, în motivarea acțiunii sale, a susținut că suma de 319.441 lei de la data evaluării, respectiv 13 noiembrie 2008, este cu mult mai mică la data acordării despăgubirii, ca efect al devalorizării monedei naționale, și că autoritatea pârâtă a emis decizia de despăgubire fără a stabili distinct valoarea terenului și a construcției și cotele celor îndreptățiți să primească despăgubirea. Instanța a constatat că în cauză s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, în sensul respectării interpretării date acestor dispoziții de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2007, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, și prin care s-a stabilit faptul că dispozițiile art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor și dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În acest sens, instanța a constatat că dosarul de despăgubire a urmat parcursul stabilit de lege, în sensul evaluării pe calea expertizei printr-o procedură administrativă finalizată prin emiterea deciziei de despăgubire. Împrejurarea că la paritatea leu/euro, datorită devalorizării monedei naționale, suma stabilită inițial nu mai este aceeași, nu a fost considerată un motiv temeinic pentru refacerea expertizei de evaluare, atâta vreme cât plățile în România se fac în lei, iar nu alte monede care ar putea da acestei plăți un caracter speculativ; împărțirea între comoștenitori a despăgubirii nu constituie o obligație a autorității pârâte, partajul despăgubirii putând fi făcut fie pe cale amiabilă, fie în fața instanței judecătorești.

2. Recursul exercitat de reclamantă Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În opinia recurentei-reclamante, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 cod - pronunțarea sentinței cu interpretarea greșită a actului dedus judecății constă în validarea deciziei emise de autoritatea administrativă fără a fi fost verificată temeinicia acesteia. Procedând în acest mod, instanța s-a substituit în mod nelegal autorității administrative și a încălcat prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, care nu interzice, ci, dimpotrivă, prevede că atunci când în titlul de despăgubire a fost stabilită contravaloarea despăgubirilor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptățite, individualizate în cuprinsul acesteia, despăgubirile în numerar urmează a fi acordate fiecăreia dintre persoanele îndreptățite, în cotele indicate în titlul de despăgubire.

3. Apărările intimatului-pârât Prin întâmpinarea depusă la dosar, Statul Român, prin C.C.S.D., a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că raportul de evaluare a fost întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, așa cum se prevede în art. 3 lit. d) și e) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, că suma stabilită cu titlu de despăgubiri reprezintă valoarea construcției demolate și a terenului, din care s-a scăzut cuantumul despăgubirilor încasate pentru construcție la data de 24 mai 1990, actualizate cu indicele de inflație, și că evaluatorul a răspuns motivat obiecțiunilor formulate de recurenta-reclamantă în cadrul procedurii administrative. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 19-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Decizia nr. 4277 din 23 aprilie 2009, reprezentând titlul de despăgubire emis de C.C.S.D. în favoarea persoanelor îndreptățite B.V., Ș. g. și R.C.H., pentru suma totală de 301.140,96 lei, act a cărui natură juridică a fost corect interpretată de instanța de fond. Despăgubirile au fost acordate pentru imobilul situat în municipiul Brăila, compus din teren în suprafață de 287 mp și construcții în suprafață de 134,13 mp, în prezent demolate.

În esență, reclamanta a contestat cuantumul total al despăgubirilor, faptul că acestea nu au fost stabilite defalcat pentru construcție și teren și faptul că nu a fost individualizată suma cuvenită fiecăreia dintre persoanele îndreptățite, conform cotelor stabilite prin sentința nr. 1668 din 11 mai 1990 a Judecătoriei Brăila. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte constată că în motivarea deciziei contestate s-a reținut că suma acordată reprezintă valoarea stabilită prin raportul de evaluare întocmit în Dosarele anexate nr. 15671/ CC și nr. 21910/ CC din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 56.716 lei, încasate la data de 24 mai 1990, actualizate cu indicele de inflație.

Din raportul sintetic de evaluare și răspunsul întocmit de evaluator la obiecțiunile formulate de recurenta-reclamantă - înscrisuri depuse, în copie, la dosarul de fond - rezultă că evaluarea s-a făcut conform criteriilor cuprinse în ediția a 8-a a Standardelor Internaționale de Evaluare, valoarea de 319.441 lei reprezentând totalul valorii construcției demolate și a terenului. Raportarea la standardele internaționale de evaluare rezultă din prevederile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/204 care, stabilind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească evaluatorul, se referă la punerea în aplicare, în mod corect, a metodelor și tehnicilor recunoscute și necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile, în conformitate cu Standardele Internaționale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare.

Credibilitatea evaluării astfel efectuate nu a fost combătută cu argumente rezonabile și consistente de către recurenta-reclamantă, care, în motivele de recurs, a exprimat numai „aprecierea personală că valoarea stabilită în decizie nu este reală, fiind mai mică decât în realitate” și a făcut referire la sumele vehiculate în unele oferte de vânzare publicate în presă. Împrejurarea că suma încasată cu titlu de despăgubiri în anul 1990 a fost dedusă din valoarea totală a imobilului (teren +construcție), iar nu doar din valoarea construcției, nu alterează rezultatul matematic final. Hotărârea primei instanțe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pentru că instanța a efectuat un control adecvat al legalității deciziei și al modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere.

În situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largă de persoane, așa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităților naționale trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate și a nivelului indemnizațiilor acordate, fiind ținute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuție. În cea ce privește stabilirea sumei cuvenite fiecărui moștenitor, curtea de apel a reținut corect, în acord cu prevederile art. 18 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/205, că autoritatea emitentă nu avea o obligație în acest sens, întinderea drepturilor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptățite urmând a fi stabilită pe calea dreptului comun.

În lipsa unei manifestări de voință a tuturor celor îndreptățiți, sentința civilă nr. 1668 din 11 mai 1990 a Judecătoriei Brăila nu putea constitui, în mod singular, fundamentul individualizării sumelor cuvenite fiecăreia dintre persoanele îndreptățite, de către C.C.S.D., prin decizia contestată, pentru că prin hotărârea judecătorească respectivă a fost consfințită numai o tranzacție cu un obiect strict determinat, constând în partajarea sumei de 56.716 lei reprezentând despăgubirea acordată în anul 1990 pentru imobilul expropriat. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 8, 9 și 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.C.H. împotriva sentinței nr. 235 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.