ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 118/R/ CA - fisc. din 14

octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov a fost admisă excepția de nelegalitate,

așa cum a fost precizată, invocată de H.A. în contradictoriu cu F.P.V.S. și cu

SC B.C.R.A. SA - Sucursala Brașov privind nelegalitatea dispozițiilor art. 2 pct.

6 lit. a), art. 3 și art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul C.S.A. București,

raportat la dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările,

art. 971 și art. 1295 alin. (1) C. civ. și la dispozițiilor H.G. nr. 610/2002

privind Cartea de identitate a autovehiculului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de contencios administrativ, sesizată cu

soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor sus arătate, a reținut situația

de fapt a cauzei.

Astfel, a reținut că

H.A. a condus un autoturism, proprietatea tatălui său, dobândit la data de 12

decembrie 2006, la data de 13 septembrie 2007, când din vina sa a avut un

accident.

La data producerii

accidentului, autovehiculul era asigurat cu poliță, încheiată pe numele H.E.M.,

de către SC B.C.R.A. SA - Sucursala Brașov, cu valabilitate pentru perioada 21

iunie 2007-20 iunie 2008.

Reclamantul F.P.V.S. a

chemat în judecată pe pârâtul H.A. pentru plata sumei de 2.592,94 lei cu titlu

de despăgubiri, iar acesta a chemat în garanție pe SC B.C.R.A. SA Sucursala

Brașov.

Instanța a reținut că

SC B.C.R.A. SA - Sucursala Brașov a refuzat plata acestor despăgubiri pe

motivul că autovehiculul nu era asigurat la data producerii accidentului,

apreciind că polița de asigurare nu este valabilă. Pentru aceste considerente,

pârâtul H.A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului C.S.A. din 2006 din

care fac parte normele a căror nelegalitate le invocă, respectiv art. 2 pct. 6 lit.

a), art. 3 și art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul C.S.A. București raportat

la dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

art. 971, art. 1295 alin. (1) C. civ., H.G. nr. 610/1992 privind Cartea de

identitate a autovehiculului.

Instanța a constatat că

normele emise de C.S.A. trebuie să fie în concordanță cu dispozițiile legii

asigurărilor, însă în cauză instanța a reținut că dispozițiile art. 2 pct. 6 și

art. 3 din Ordinul C.S.A. din 2006 nu recunosc ca fiind valabilă o poliță de

asigurare decât atunci când această poliță este încheiată de persoana care are

calitatea de proprietar, potrivit actelor de identitate ale vehiculului și nu

recunosc dreptul de proprietate dobândit în condițiile art. 971 C. civ. și art.

1295 C. civ.

S-a reținut că

dispozițiile criticate ca fiind nelegale impun pentru recunoașterea

transferului proprietății o condiție suplimentară, pe care legea nu o prevede,

anume îndeplinirea formalităților administrative necesare pentru înscrierea noului

proprietar în documentele de identitate ale autovehiculului.

Instanța a

concluzionat că dispozițiile atacate, respectiv cele ale art. 2 pct. 6 și art. 3

din Ordinul C.S.A. București sunt nelegale.

În privința dispozițiilor

art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul atacat, instanța a constatat că prin aceste

dispoziții emitentul actului a adăugat în mod nepermis o condiție suplimentară pentru

angajarea răspunderii asiguratorului pe baza unei polițe R.C.A., în sensul că o

condiționează de reînmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar,

adăugându-se astfel la dispozițiile art. 48 din Legea asigurărilor nr. 136/1995

modificată și republicată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs C.S.A., solicitând modificarea ei în sensul respingerii

excepției de nelegalitate a prevederilor art. 2 pct. 6 lit. a), art. 3 și art.

26 alin. (1) lit. c) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, puse în

aplicare prin Ordinul din 2006.

În motivarea

recursului s-a apreciat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanță reținând în mod greșit că prin aceste

prevederi s-a adăugat în mod nepermis o condiție suplimentară pentru angajarea răspunderii

asiguratorului pe baza unei polițe R.C.A., deoarece art. 53 din Legea nr. 136/1995

prevede în mod expres faptul că prin Norme se stabilesc și alte informații

referitoare la acest tip de asigurare.

În opinia recurentei,

în conformitate cu prevederile art. 26 lit. c) din Norme, începerea răspunderii

asiguratorului este afectată de o condiție suspensivă, respectiv de obligația

noului proprietar de a reînmatricula autovehiculul pe numele său, fără a fi

contestată calitatea acestuia de proprietar, în sensul legii civile.

Recursul nu este

fondat.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, hotărârea atacată fiind dată cu

aplicarea corectă a legii, având în vedere argumentele ce succed.

Potrivit art. 48 alin.

(1) din Legea nr. 136/1995 în forma în vigoare la momentul încheierii poliței

de asigurare R.C.A. în discuție și producerea evenimentului rutier, persoanele

fizice și juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în

România au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca

urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule în limitele

teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare

prin plata primelor de asigurare.

Prevederile din Norme

a căror nelegalitate s-a invocat, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

dispun următoarele:

a): „proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul reprezintă: a)

proprietarul/coproprietarul autovehiculului - persoana fizică sau juridică

înscrisă în documentele de identitate ale autovehiculului”;

„se consideră că un autovehicul este asigurat dacă proprietarul sau

utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule”;

c) - „răspunderea asiguratorului R.C.A. începe: din momentul plății primei de

asigurare și al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de

data intrării în vigoare a autorizației provizorie de circulație sau a

înmatriculării/înregistrării autovehiculului, pentru autovehicule

comercializate, care urmează a fi înmatriculate/reînmatriculate ori

înregistrate/reînregistrate”.

Totodată, H.G. nr. 610/1992

reglementează, prin art. 1, caracterul confirmativ al înscrierilor din cartea

de identitate a autovehiculului, care atesta proprietatea deținătorului față de

terți și nicidecum caracterul constitutiv al dreptului de proprietate asupra

vehiculului, acesta transmițându-se solo consenso conform art. 971 și 1295 alin.

(1) C. civ.

Comparând aceste

dispoziții normative, prima instanță a reținut în mod corect că prevederile din

Norme ce formează obiectul excepției de nelegalitate adaugă în mod nepermis o

condiție suplimentară pentru angajarea răspunderii asiguratorului pe baza unei

polițe R.C.A., față de cele impuse prin actele normative cu forță juridică

superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, condiționând-o de

reînmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar.

Hotărârea atacată

este în consens cu jurisprudența în materie, nelegalitatea dispozițiilor

similare ale art. 4 lit. c din Normele aprobate prin Ordinul din 2004 fiind

constatată prin sentința civilă nr. 210/CA/2007/ PI a Curții de Apel Oradea,

devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1292 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ordinul din 2006 a

fost abrogat prin actele normative ulterioare, respectiv Ordinele din 2007 și din

2008, emise de C.S.A., nemaifiind condiționată valabilitatea poliței de

asigurare R.C.A. de înmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar,

în cazul unei înstrăinări fiind considerată proprietar persoana indicată în

alte acte doveditoare, împrejurare de natură să întărească justețea soluției de

admitere a excepției de nelegalitate.

Față de cele expuse,

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.S.A. împotriva sentinței civile nr. 118/R/ CA - fisc din 14

octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2010.