ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 118/R/ CA - fisc. din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov a fost admisă excepția de nelegalitate, așa cum a fost precizată, invocată de H.A. în contradictoriu cu F.P.V.S. și cu SC B.C.R.A. SA - Sucursala Brașov privind nelegalitatea dispozițiilor art. 2 pct. 6 lit. a), art. 3 și art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul C.S.A. București, raportat la dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările, art. 971 și art. 1295 alin. (1) C. civ. și la dispozițiilor H.G. nr. 610/2002 privind Cartea de identitate a autovehiculului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de contencios administrativ, sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor sus arătate, a reținut situația de fapt a cauzei.

Astfel, a reținut că H.A. a condus un autoturism, proprietatea tatălui său, dobândit la data de 12 decembrie 2006, la data de 13 septembrie 2007, când din vina sa a avut un accident. La data producerii accidentului, autovehiculul era asigurat cu poliță, încheiată pe numele H.E.M., de către SC B.C.R.A. SA - Sucursala Brașov, cu valabilitate pentru perioada 21 iunie 2007-20 iunie 2008. Reclamantul F.P.V.S. a chemat în judecată pe pârâtul H.A. pentru plata sumei de 2.592,94 lei cu titlu de despăgubiri, iar acesta a chemat în garanție pe SC B.C.R.A. SA Sucursala Brașov. Instanța a reținut că SC B.C.R.A. SA - Sucursala Brașov a refuzat plata acestor despăgubiri pe motivul că autovehiculul nu era asigurat la data producerii accidentului, apreciind că polița de asigurare nu este valabilă.

Pentru aceste considerente, pârâtul H.A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului C.S.A. din 2006 din care fac parte normele a căror nelegalitate le invocă, respectiv art. 2 pct. 6 lit. a), art. 3 și art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul C.S.A. București raportat la dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și art. 971, art. 1295 alin. (1) C. civ., H.G. nr. 610/1992 privind Cartea de identitate a autovehiculului. Instanța a constatat că normele emise de C.S.A. trebuie să fie în concordanță cu dispozițiile legii asigurărilor, însă în cauză instanța a reținut că dispozițiile art. 2 pct. 6 și art. 3 din Ordinul C.S.A. din 2006 nu recunosc ca fiind valabilă o poliță de asigurare decât atunci când această poliță este încheiată de persoana care are calitatea de proprietar, potrivit actelor de identitate ale vehiculului și nu recunosc dreptul de proprietate dobândit în condițiile art. 971 C. civ.

și art. 1295 C. civ. S-a reținut că dispozițiile criticate ca fiind nelegale impun pentru recunoașterea transferului proprietății o condiție suplimentară, pe care legea nu o prevede, anume îndeplinirea formalităților administrative necesare pentru înscrierea noului proprietar în documentele de identitate ale autovehiculului. Instanța a concluzionat că dispozițiile atacate, respectiv cele ale art. 2 pct. 6 și art. 3 din Ordinul C.S.A. București sunt nelegale. În privința dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. c) din Ordinul atacat, instanța a constatat că prin aceste dispoziții emitentul actului a adăugat în mod nepermis o condiție suplimentară pentru angajarea răspunderii asiguratorului pe baza unei polițe R.C.A., în sensul că o condiționează de reînmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar, adăugându-se astfel la dispozițiile art. 48 din Legea asigurărilor nr. 136/1995 modificată și republicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.S.A., solicitând modificarea ei în sensul respingerii excepției de nelegalitate a prevederilor art. 2 pct. 6 lit. a), art. 3 și art. 26 alin. (1) lit. c) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, puse în aplicare prin Ordinul din 2006. În motivarea recursului s-a apreciat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanță reținând în mod greșit că prin aceste prevederi s-a adăugat în mod nepermis o condiție suplimentară pentru angajarea răspunderii asiguratorului pe baza unei polițe R.C.A., deoarece art. 53 din Legea nr. 136/1995 prevede în mod expres faptul că prin Norme se stabilesc și alte informații referitoare la acest tip de asigurare.

În opinia recurentei, în conformitate cu prevederile art. 26 lit. c) din Norme, începerea răspunderii asiguratorului este afectată de o condiție suspensivă, respectiv de obligația noului proprietar de a reînmatricula autovehiculul pe numele său, fără a fi contestată calitatea acestuia de proprietar, în sensul legii civile. Recursul nu este fondat. Examinând actele dosarului, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, având în vedere argumentele ce succed. Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 în forma în vigoare la momentul încheierii poliței de asigurare R.C.A.

în discuție și producerea evenimentului rutier, persoanele fizice și juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare.

Prevederile din Norme a căror nelegalitate s-a invocat, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, dispun următoarele: 1. Art. 26 pct. 6 lit. a): „proprietarul sau utilizatorul unui autovehicul reprezintă: a) proprietarul/coproprietarul autovehiculului - persoana fizică sau juridică înscrisă în documentele de identitate ale autovehiculului”; 2. Art. 3 alin. (1) - „se consideră că un autovehicul este asigurat dacă proprietarul sau utilizatorul acestuia are încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule”; 3. Art. 26 alin. (1) lit. c) - „răspunderea asiguratorului R.C.A.

începe: din momentul plății primei de asigurare și al eliberării documentului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizației provizorie de circulație sau a înmatriculării/înregistrării autovehiculului, pentru autovehicule comercializate, care urmează a fi înmatriculate/reînmatriculate ori înregistrate/reînregistrate”. Totodată, H.G. nr. 610/1992 reglementează, prin art. 1, caracterul confirmativ al înscrierilor din cartea de identitate a autovehiculului, care atesta proprietatea deținătorului față de terți și nicidecum caracterul constitutiv al dreptului de proprietate asupra vehiculului, acesta transmițându-se solo consenso conform art. 971 și 1295 alin. (1) C. civ.

Comparând aceste dispoziții normative, prima instanță a reținut în mod corect că prevederile din Norme ce formează obiectul excepției de nelegalitate adaugă în mod nepermis o condiție suplimentară pentru angajarea răspunderii asiguratorului pe baza unei polițe R.C.A., față de cele impuse prin actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emise, condiționând-o de reînmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar. Hotărârea atacată este în consens cu jurisprudența în materie, nelegalitatea dispozițiilor similare ale art. 4 lit. c din Normele aprobate prin Ordinul din 2004 fiind constatată prin sentința civilă nr. 210/CA/2007/ PI a Curții de Apel Oradea, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1292 din 27 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ordinul din 2006 a fost abrogat prin actele normative ulterioare, respectiv Ordinele din 2007 și din 2008, emise de C.S.A., nemaifiind condiționată valabilitatea poliței de asigurare R.C.A. de înmatricularea autovehiculului pe numele noului proprietar, în cazul unei înstrăinări fiind considerată proprietar persoana indicată în alte acte doveditoare, împrejurare de natură să întărească justețea soluției de admitere a excepției de nelegalitate. Față de cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.A. împotriva sentinței civile nr. 118/R/ CA - fisc din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.