ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată prin Sentința civilă nr. 598 din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr. 614/119/2009 s-a admis cererea formulată și precizată de reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA, și în consecință: a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 315304,44 RON reprezentând despăgubiri și dobânda legală calculată de la data producerii riscului asigurat până la data plății efective a despăgubirilor și a sumei de 15739 RON cu titlul de cheltuieli de judecată. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 94/ Ap din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Instanța de control judiciar a reținut că invocarea prevederilor art. 1000 alin. (3) C. civ., pentru justificarea susținerii privind existența cauzei de excludere prevăzută de art. 6.4 lit. g) raportat la art. 6.5 (conducerea autovehiculului avariat de către angajatul persoanei juridice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu știrea conducerii unității ) este cu totul nefondată. Pârâta a ignorat complet că în speță suntem în cadrul unui raport juridic de asigurare, în care conducătorul auto, prepus al asiguratului, nu este parte și care nu generează obligații decât între părțile contractante (asigurator si asigurat). Ori, art. 1000 alin. (3) C. civ. se referă la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, care este un domeniu cu totul aparte de materia răspunderii contractuale în cadrul unui raport juridic special de asigurări, cum este în cazul din speță.

Potrivit art. 969 C. civ., contractul încheiat de părți este legea părților, iar instanța a constatat că prevederile art. 6. 4 nu sunt ambigue ca să necesite o interpretare. Chiar dacă ar exista o clauză neclară aceasta potrivit interpretării gramaticale a textului trebuie să aibă ca finalitate executarea contractului, iar excluderile de la aplicare au fost strict și limitativ menționate de către părți. Mai mult contractul de asigurare este un act de adeziune, iar asiguratul nu îl poate modifica potrivit nevoilor sale, ceea ce duce implicit la o poziție favorizată a asigurătorului care enumără clauzele de excludere după cum apreciază că este mai eficient și mai avantajos pentru el. Ori nu se poate cere asiguratului să prevadă și alte posibile cauze de excludere de la plată în caz de accident, cât timp acesta nu poate modifica clauzele tip ale contractului de asigurare tip Casco pe care alege să îl semneze cu asigurătorul.

Aplicarea dispozițiilor art. 1000 C. civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală, exclude răspunderea contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat de părți. În consecință nu s-a putut reține că la semnarea contractului de asigurare asiguratul trebuia să prevadă că anumite cauze de excludere au un alt conținut decât cel menționat în cuprinsul actului, clauze ce fac inaplicabil contractul atunci când evenimentul asigurat a fost produs din vina unuia din angajații săi, pentru care acesta va răspunde întotdeauna în calitate de comitent pentru prepusul său. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, susținând că nici una dintre instanțe nu a ținut cont de faptul că în speță s-a invocat un contract de asigurare facultativ tip eurocasco.

Astfel, în cadrul asigurării facultative, raporturile dintre asigurat si asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecăruia, se stabilesc de părți, printr-un mod special, parte prin negociere, parte prin adeziune. Având în vedere caracterul consensual al contractului facultativ de asigurare, încheierea acestuia presupune întrunirea simultană, pe deplin concordantă, a ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte ca rod al manifestării și acordului de voință între asigurat și asigurător.

Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală calculată de la data producerii riscului asigurat până la data plații efective, recurenta învederează faptul că, potrivit art. 12.3 din Condițiile de asigurare, "A. are obligația să achite despăgubirile în termen de 20 de zile lucrătoare de la prezentarea ultimului document solicitat asiguratului". Având în vedere faptul că intimata-reclamantă nu a pus la dispoziție pârâtei declarația șoferului cu privire la condițiile și împrejurările producerii evenimentului rutier, în opinia recurentei calculul dobânzii legale trebuie să curgă de la data pronunțării sentinței, și nu de la data producerii evenimentului rutier.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Recurenta susține că potrivit art. 6.4 și art. 6.5 din Condițiile de asigurare, nu se acordă despăgubiri când asiguratul sau prepusul acestuia, vinovat de producerea riscului asigurat s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice. Aceasta este însă o susținere și o prezentare trunchiată a prevederilor condițiilor de asigurare, care nu vorbesc nicăieri de prepusul asiguratului, textul art. 6.4 fiind următorul: "A. nu acordă despăgubiri atunci când asiguratului persoană fizică sau persoanelor din conducerea asiguratului persoană juridică, li se atribuie săvârșirea următoarelor fapte,.

iar la lit. g).se arată: "se află sub influența băuturilor alcoolice". Din economia acestor texte rezultă că asiguratului persoană juridică i se aplică doar situația prevăzută de la art. 6.4 combinat cu art. 6.5, care reglementează situația în care faptele de la art. 6.4, săvârșite de alte persoane, au fost cunoscute de conducerea asiguratului, în cazul persoanelor juridice. Pe bună dreptate aceste susțineri au fost înlăturate și de către instanța de apel ca fiind nefondate și contrare condițiilor de asigurare. Așadar, în cauză nu subzistă nici una dintre cauzele de excludere prevăzute de contract, clauze ce sunt enumerate în art. 6.4 din Condițiile de asigurare, așa încât criticile aduse prin cererea de recurs deciziei Curții de Apel Brașov și sentinței Tribunalului Covasna sunt cu totul nefondate.

În legătură cu susținerea recurentei, cum că asiguratul nu a respectat clauza contractuală de la art. 11.6 lit. f) capitolul 2 din Condițiile de asigurare, urmează a se constata că și ele sunt nefondate. În primul rând datorită faptului că prevederea din condiții arată că declarația conducătorului auto se depune "acolo unde este necesar". În cazul de față reclamanta a sesizat asigurătorul de producerea evenimentului, asigurătorul a efectuat de îndată cercetări, a solicitat documentele necesare formării dosarului de despăgubiri, solicitare la care intimata s-a conformat deîndată. Cu privire la criticile privind data de la care s-a acordat dobânda legală, Înalta Curte apreciază că atât sentința primei instanțe, cât și decizia instanței de apel sunt legale și în această privință.

În speță ne aflăm în situația refuzului de plată a despăgubirilor și nu în situația invocată de asigurător, prevăzută de art. 12.3 din Condițiile de asigurare, cum că despăgubirile se plătesc în termen de 20 zile de la data depunerii ultimului document solicitat asiguratului, pentru simplul motiv că nu s-a solicitat în mod expres și oficial nici un document de către asigurător, evenimentul fiind cercetat direct de către reprezentanții acestuia. Prin urmare cele două instanțe au considerat că în cauză, în mod corect și legal a fost acordată dobânda legală de la data producerii riscului asigurat și până la plata efectivă a despăgubirilor conform O.G. nr. 9/2001. Pentru aceste considerente conform art. 312 C. proc.

civ. se va respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA împotriva Deciziei nr. 94/ Ap din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC L. SRL, apreciind că această sumă corespunde cu valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA împotriva Deciziei nr. 94/Ap din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Obligă recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC L. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.