ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1926/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată prin Sentința civilă nr. 598

din 11 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr. 614/119/2009

s-a admis cererea formulată și precizată de reclamanta SC A.I. SRL

în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA, și în consecință: a

fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 315304,44

RON reprezentând despăgubiri și dobânda legală calculată de

la data producerii riscului asigurat până la data plății

efective a despăgubirilor și a sumei de 15739 RON cu titlul de

cheltuieli de judecată.

Apelul declarat

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 94/

Ap din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială.

Instanța de

control judiciar a reținut că invocarea prevederilor art. 1000 alin. (3)

C. civ., pentru justificarea susținerii privind existența cauzei de

excludere prevăzută de art. 6.4 lit. g) raportat la art. 6.5

(conducerea autovehiculului avariat de către angajatul persoanei juridice

în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu știrea

conducerii unității ) este cu totul nefondată.

Pârâta a ignorat

complet că în speță suntem în cadrul unui raport juridic de

asigurare, în care conducătorul auto, prepus al asiguratului, nu este

parte și care nu generează obligații decât între

părțile contractante (asigurator si asigurat). Ori, art. 1000 alin. (3)

C. civ. se referă la răspunderea comitentului pentru fapta

prepusului, care este un domeniu cu totul aparte de materia răspunderii

contractuale în cadrul unui raport juridic special de asigurări, cum este

în cazul din speță.

Potrivit art. 969 C.

civ., contractul încheiat de părți este legea părților, iar

instanța a constatat că prevederile art. 6. 4 nu sunt ambigue ca

să necesite o interpretare.

Chiar dacă ar

exista o clauză neclară aceasta potrivit interpretării

gramaticale a textului trebuie să aibă ca finalitate executarea

contractului, iar excluderile de la aplicare au fost strict și limitativ

menționate de către părți.

Mai mult contractul

de asigurare este un act de adeziune, iar asiguratul nu îl poate modifica

potrivit nevoilor sale, ceea ce duce implicit la o poziție favorizată

a asigurătorului care enumără clauzele de excludere după

cum apreciază că este mai eficient și mai avantajos pentru el.

Ori nu se poate cere asiguratului să prevadă și alte posibile

cauze de excludere de la plată în caz de accident, cât timp acesta nu

poate modifica clauzele tip ale contractului de asigurare tip Casco pe care

alege să îl semneze cu asigurătorul.

Aplicarea

dispozițiilor art. 1000 C. civ., ce reglementează răspunderea

civilă delictuală, exclude răspunderea contractuală

întemeiată pe contractul de asigurare încheiat de părți.

În

consecință nu s-a putut reține că la semnarea contractului

de asigurare asiguratul trebuia să prevadă că anumite cauze de

excludere au un alt conținut decât cel menționat în cuprinsul

actului, clauze ce fac inaplicabil contractul atunci când evenimentul asigurat

a fost produs din vina unuia din angajații săi, pentru care acesta va

răspunde întotdeauna în calitate de comitent pentru prepusul său.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta care a invocat dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările în România, susținând că nici una dintre

instanțe nu a ținut cont de faptul că în speță s-a

invocat un contract de asigurare facultativ tip eurocasco. Astfel, în cadrul

asigurării facultative, raporturile dintre asigurat si asigurător,

precum și drepturile și obligațiile fiecăruia, se stabilesc

de părți, printr-un mod special, parte prin negociere, parte prin

adeziune. Având în vedere caracterul consensual al contractului facultativ de

asigurare, încheierea acestuia presupune întrunirea simultană, pe deplin

concordantă, a ofertei de a contracta cu acceptarea acelei oferte ca rod

al manifestării și acordului de voință între asigurat

și asigurător.

Referitor la

capătul de cerere privind dobânda legală calculată de la data

producerii riscului asigurat până la data plații efective, recurenta

învederează faptul că, potrivit art. 12.3 din Condițiile de

asigurare, "A. are obligația să achite despăgubirile în

termen de 20 de zile lucrătoare de la prezentarea ultimului document

solicitat asiguratului".

Având în vedere

faptul că intimata-reclamantă nu a pus la dispoziție pârâtei

declarația șoferului cu privire la condițiile și

împrejurările producerii evenimentului rutier, în opinia recurentei

calculul dobânzii legale trebuie să curgă de la data

pronunțării sentinței, și nu de la data producerii

evenimentului rutier.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Recurenta

susține că potrivit art. 6.4 și art. 6.5 din Condițiile de

asigurare, nu se acordă despăgubiri când asiguratul sau prepusul

acestuia, vinovat de producerea riscului asigurat s-a aflat sub influența

băuturilor alcoolice.

Aceasta este

însă o susținere și o prezentare trunchiată a prevederilor

condițiilor de asigurare, care nu vorbesc nicăieri de prepusul

asiguratului, textul art. 6.4 fiind următorul: "A. nu acordă

despăgubiri atunci când asiguratului persoană fizică sau

persoanelor din conducerea asiguratului persoană juridică, li se

atribuie săvârșirea următoarelor fapte,. iar la lit. g).se

arată: "se află sub influența băuturilor

alcoolice".

Din economia acestor

texte rezultă că asiguratului persoană juridică i se

aplică doar situația prevăzută de la art. 6.4 combinat cu art.

6.5, care reglementează situația în care faptele de la art. 6.4,

săvârșite de alte persoane, au fost cunoscute de conducerea

asiguratului, în cazul persoanelor juridice. Pe bună dreptate aceste

susțineri au fost înlăturate și de către instanța de

apel ca fiind nefondate și contrare condițiilor de asigurare.

Așadar, în

cauză nu subzistă nici una dintre cauzele de excludere prevăzute

de contract, clauze ce sunt enumerate în art. 6.4 din Condițiile de

asigurare, așa încât criticile aduse prin cererea de recurs deciziei

Curții de Apel Brașov și sentinței Tribunalului Covasna

sunt cu totul nefondate.

În legătură

cu susținerea recurentei, cum că asiguratul nu a respectat clauza

contractuală de la art. 11.6 lit. f) capitolul 2 din Condițiile de

asigurare, urmează a se constata că și ele sunt nefondate. În

primul rând datorită faptului că prevederea din condiții

arată că declarația conducătorului auto se depune "acolo

unde este necesar". În cazul de față reclamanta a sesizat

asigurătorul de producerea evenimentului, asigurătorul a efectuat de

îndată cercetări, a solicitat documentele necesare formării

dosarului de despăgubiri, solicitare la care intimata s-a conformat

deîndată.

Cu privire la

criticile privind data de la care s-a acordat dobânda legală, Înalta Curte

apreciază că atât sentința primei instanțe, cât și

decizia instanței de apel sunt legale și în această privință.

În speță ne

aflăm în situația refuzului de plată a despăgubirilor

și nu în situația invocată de asigurător,

prevăzută de art. 12.3 din Condițiile de asigurare, cum că

despăgubirile se plătesc în termen de 20 zile de la data depunerii

ultimului document solicitat asiguratului, pentru simplul motiv că nu s-a

solicitat în mod expres și oficial nici un document de către

asigurător, evenimentul fiind cercetat direct de către

reprezentanții acestuia.

Prin urmare cele

două instanțe au considerat că în cauză, în mod corect

și legal a fost acordată dobânda legală de la data producerii

riscului asigurat și până la plata efectivă a

despăgubirilor conform O.G. nr. 9/2001.

Pentru aceste

considerente conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de

pârâta SC A.R.A. SA împotriva Deciziei nr. 94/ Ap din 26 octombrie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Văzând

dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va obliga

recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA la plata sumei de 500 RON cheltuieli de

judecată către intimata-reclamantă SC L. SRL, apreciind că

această sumă corespunde cu valoarea pricinii și munca

îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A.R.A. SA împotriva Deciziei nr. 94/Ap din 26 octombrie 2010

a Curții de Apel Brașov, secția comercială.

Obligă

recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA la plata sumei de 500 RON cheltuieli de

judecată către intimata-reclamantă SC L. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.