Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2009
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2011

HOTĂRÂRE
18.11.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1747/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 72 din 31 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. 4848/101/2009, judecătorul din cadrul Tribunalului Mehedinți - secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC A.C.M. SA și a respins acțiunea față de aceasta; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâții SC A.R.A. SA sucursala Mehedinți și G.C.L. și a obligat în solidar pârâții la plata sumei de 38.809,014 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu constând în avarierea autobuzului; a obligat pârâtul G.C.A. să-i plătească reclamantei suma de 34.125 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu constând în lipsa de folosință a bunului și a cheltuielilor tăcute în acest sens; a respins acțiunea față de același pârât pentru plata sumei de 6.900 Euro.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, instanță care și-a declinat competența în favoarea tribunalului, obligarea pârâților la suportarea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier produs în data de 05 octombrie 2008 din vina pârâtului G.C.L. din care a rezultat avarierea autocarului, proprietatea reclamantei. Judecătorul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.C.M. SA, în ședința publică din 18 noiembrie 2009, motivat de faptul că la data producerii accidentului, autoturismul ce a provocat accidentul se afla în folosința altei persoane, iar G.C.L.

nu era angajatul acestei societăți, nefiind întrunite prevederile art. 1000 alin. (3) C. proc. civ. Pe fondul cauzei a reținut că în condițiile în care există o poliță de asigurare RCA, asigurătorul trebuie să despăgubească păgubitul pentru prejudiciul suferit, conform art. 42, 43 și 44 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 50 din Ordinul nr. 8/2008 al CSA. S-a reținut că valoarea despăgubirilor, calculate conform raportului de expertiză efectuat în cauză, este de 38.809,014 lei, sumă stabilită la cursul de schimb la momentul întocmirii raportului de expertiză. Nu a fost reținută susținerea reclamantei în sensul că despăgubirea trebuia stabilită la valoarea de nou a autocarului, expertiza stabilind valoarea acestuia la momentul producerii accidentului.

Judecătorul a apreciat că s-a dovedit de către reclamantă suportarea unui prejudiciu în urma avarierii autocarului, rezultate din necesitatea respectării contractului încheiat cu o altă societate, prejudiciul fiind cert, stabilit prin expertiză. In raport de prevederile art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat pârâtul G.C.L. la suportarea contravalorii acestui prejudiciu. A fost apreciată ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a aceluiași pârât la contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada ulterioară expirării contractului menționat, reclamanta nedovedind că pentru această perioadă a avut alte relații comerciale, iar lipsa autocarului ar fi condus la scăderea profitului lunar.

Sentința de fond a fost apelată de reclamantă și de pârâții obligați la plată. Prin decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Craiova - secția comercială a respins apelurile declarate de SC A.R.A. V.I.G. SA - sucursala Mehedinți și SC A.R.A. V.I.G. SA București în contradictoriu cu pârâta intimată SC A.C.M. SA; a respins apelul declarat de reclamanta SC E.C. SRL; a admis apelul declarat de pârâtul G.C.L., a schimbat sentința de fond în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta SC A.R.A. V.I.G. SA sucursala Mehedinți la 38.809,14 lei reprezentând contravaloare avariere autocar și a înlăturat obligarea pârâtului G.C.L. la suportarea prejudiciului cauzat de accidentul rutier.

În considerentele deciziei, completul de apel a reținut următoarele: a apreciat temeinicia apelului declarat de pârâtul G.C.L., prin raportare la prevederile art. 50 din ordinul nr. 8/2008 și art. 26 alin. (2) din Normele de aplicare ale acestui ordin, reținând că asigurătorul răspunde în limita maximă de 150.000 Euro pentru toate prejudiciile cauzate prin accidentul rutier, inclusiv lipsa de folosință; s-a mai reținut că întrucât despăgubirile nu depășesc limita maximă prevăzută de actele normative, nu există temei legal pentru obligarea la plată a persoanei vinovate de producerea accidentului; a fost înlăturată critica acestui apelant referitoare la necompetența teritorială a Tribunalului Mehedinți în soluționarea cauzei, reținându-se că excepția nu a fost invocată în cursul soluționării cauzei în fond, neputând fi primită nici în calea de atac.

Apelul reclamantei SC E.C. SRL a fost apreciat ca neîntemeiat, judecătorii apelului reținând corecta aplicare a legii în stabilirea valorii despăgubirii, nefiind fondată susținerea acestei părți referitoare la stabilirea acestor despăgubiri la valoarea de nou a autocarului; au fost înlăturate și criticile reclamantei referitoare la greșita neacordare în totalitate a despăgubirilor solicitate în primă instanță, motivat de lipsa de temei legal pentru obligarea autorului accidentului în condițiile în care despăgubirile acordate nu depășesc limita maximă stabilită de lege; a fost înlăturată și critica vizând greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC A.C.M. SA, prin raportare la prevederile art. 54 din legea nr. 136/1995, judecătorul fondului stabilind în mod legal că această parte nu are calitate procesuală.

A fost respins apelul declarat de pârâta SC A.R.A. V.I.G. SA sucursala Mehedinți, reținându-se calitatea procesuală pasivă a acesteia, în raport de prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., participarea acesteia în proces fiind impusă și de faptul că a întocmit dosarul de daună; s-a mai reținut că sucursala a fost reprezentată de avocat în cursul judecării cauzei în fond, avocat care a reprezentat atât sucursala cât și societatea mamă pe tot parcursul judecării cauzei: A fost respins și apelul declarat de SC A.R.A. V.I.G. SA București, fiind reținute aceleași considerente în ceea ce privește critica lipsei calității procesuale pasive; s-au înlăturat criticile referitoare la contravaloarea despăgubirilor, reținându-se că nu au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat la fond, judecătorul stabilind în mod corect suma datorată cu titlu de despăgubiri; a fost înlăturată și critica referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 275 C. proc.

civ., reținându-se că pârâta a recunoscut doar dreptul reclamantei la despăgubiri, cuantumul acestora fiind cel care a determinat declanșarea procesului. Decizia de apel a fost recurată de pârâtele SC A.R.A. V.I.G. SA București și SC A.R.A. V.I.G. SA - sucursala Mehedinți. Pârâta SC A.R.A. V.I.G. SA București a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel din perspectiva greșitei aplicări și interpretări a legii; a susținut sub acest aspect că potrivit prevederilor art. 50 alin. (11) din Ordinul nr. 8/2008 al C.S.A., despăgubirile cuvenite se calculează în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data producerii accidentului, judecătorii apelului acordând în mod nelegal echivalentul acestor despăgubiri la cursul de schimb de la data efectuării expertizei; pârâta a mai criticat decizia de apel și sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 275 C. proc.

civ., susținând că nu trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care a recunoscut pretențiile reclamantei la prima zi de înfățișare. Pârâta SC A.R.A. V.I.G. SA - sucursala Mehedinți a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive în condițiile în care nu a fost parte în proces, sentința de fond fiind pronunțată și în contradictoriu cu ea, fiind obligată la plată. Prin întâmpinare, reclamanta SC E.C. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind legalitatea deciziei de apel. Nu au fost administrate înscrisuri noi în această fază procesuală. Analizându-se legalitatea deciziei de apel din perspectiva criticilor formulate și a apărărilor invocate se rețin următoarele: Recursul pârâtei SC A.R.A.

V.I.G. SA București este apreciat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente: decizia judecătorilor de apel de acordare a despăgubirilor prin raportare la cursul de schimb al valutei - euro din data efectuării expertizei este nelegală raportat la prevederile art. 50 alin. (11) din Ordinul CSA nr. 8/2008 (în vigoare la data producerii accidentului), care stabilesc că în cazul în care prețurile pentru piesele de schimb din cataloage sunt exprimate în valută, se va calcula echivalentul în lei la cursul de schimb al pieței valutare comunicat de B.N.R. la data producerii accidentului. Judecătorii apelului nu au respectat această prevedere legală, nefundamentându-și soluția pe nici un text de lege care să conducă la inaplicabilitatea prevederii art. 50 alin. (11) din Ordinul C.S.A.

nr. 8/2008. în consecință, este apreciată ca fiind întemeiată această critică a pârâtei, decizia de apel urmând a fi modificată în parte în sensul acordării despăgubirii în echivalent în lei la cursul de schimb de la data producerii accidentului. Este înlăturată critica pârâtei referitoare la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, judecătorii apelului statuând legal cu privire la inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 275 C. proc. civ., neputând fi reținută o recunoaștere din partea acestei părți; pentru a fi aplicabilă prevederea art. 275 C. proc. civ. nu este suficientă doar recunoașterea generică a dreptului reclamantei; recunoașterea certă de textul de lege are în vedere o confirmare totală a dreptului pretins de reclamantă, nu doar sub aspectul existenței dreptului, ci și sub aspectul nivelului acestuia.

Or, pârâta, așa cum a reținut și completul de apel a recunoscut doar generic dreptul reclamantei la despăgubiri, contestând cuantumul acestuia, fapt ce a determinat formularea acțiunii injustiție. În acest condiții nu poate fi aplicat art. 275 C. proc. civ., nefiind în prezența unei recunoașteri depline a dreptului pretins de reclamantă. Recursul pârâtei SC A.R.A. V.I.G. SA - sucursala Mehedinți este apreciat ca nefondat, nefiind întemeiată critica acestei părți referitoare la o greșită aplicare a legii sub aspectul soluționării excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Așa cum a reținut și completul de apel, sucursala a fost citată pe parcursul soluționării cauzei în fond, participarea sa la proces fiind impusă atât de prevederile art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., cât și de faptul că aceasta a încheiat polița de asigurare și a întocmit dosarul de daună. Se reține faptul că pârâta a fost reprezentată în cursul judecării cauzei, împuternicirea avocațială depusă la dosar fiind acordată atât pentru societatea mamă, cât și pentru sucursală. De asemenea, apărările în cauză au fost făcute sub semnătura și ștampila reprezentantului legal al sucursalei. În acest condiții nu se poate reține că sucursala nu ar fi avut calitate procesuală în cauză, ori că nu a fost parte în proces, în mod legal hotărârea vizând și sucursala, nu doar societatea mamă. în consecință, recursul acestei pârâte va fi respins ca nefondat. Văzând prevederile art. 312 C. proc. civ.,

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. V.I.G. SA București împotriva deciziei nr. 230 din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova - secția comercială. Modifică în parte decizie recurată în sensul că admite apelul pârâtei SC A.R.A. V.I.G. SA București. Schimbă în parte sentința nr. 72 din 31 martie 2010 a Tribunalului Mehedinți - secția comercială și de contencios administrativ în sensul că obligă pârâtele SC A.R.A. V.I.G. SA București și SC A.R.A. V.I.G. SA - sucursala Mehedinți la plata sumei de 35.900 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu constând în avarierea autocarului și la plata sumei de 4047 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC E.C. SRL Dr. Tr. Severin.

Menține restul dispozițiilor deciziei recurate. Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. V.I.G. SA sucursala Mehedinți împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3866/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 794/1259/2010 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC C.I.R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.A. SA
ÎCCJ 2014-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3866/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 794/1259/2010 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, reclamanta SC C.I.R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.A. SA
ÎCCJ 2012-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 811/2012
Ședința publică de la 21 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC D. SRL prin Cabinet Individual de Insolvență P.E., prin cererea înregistrată pe rolul Jud
ÎCCJ 2011-11-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3545/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr. 3132/208/2008, reclamantele R.C. și C.R. au chemat în judecată pe pârâții S.R., S.C.R.F. și soc
ÎCCJ 2010-02-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 389/2010
nța penală nr. 555 din 27 martie 2006 a Judecătoriei Târgu Mureș a fost admisă acțiunea civilă a reclamantei, fiind obligat inculpatul C.M.N. la plata sumei de 84.478,594 ron reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului implicat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă