ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanța de fond

1.1. Prin încheierea

din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Glalați, secția contencios administrativ

și fiscal, a dispus admiterea cererii de suspendare formulată de

reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., A.N.V., D.A.T.V. București

și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării deciziilor

din 7 iunie 2012 și din 25 aprilie 2012 emise de pârâtă până la

soluționarea pe fond a contestației irevocabil.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În speță, reclamanta

a formulat contestație împotriva actului administrativ a cărui suspendare o

solicită, apreciind că suplimentarea garanției aferente autorizațiilor de

antrepozit fiscal emise societății SC M. SA este netemeinică și nelegală și a

achitat cauțiunea prevăzută de lege, așa încât aceasta este îndreptățită a

beneficia de măsura suspendării executării.

Fără a antama fondul

cauzei, instanța de fond a apreciat că nemulțumirea reclamantei față de concluziile

actului de control, nemulțumire declinată în cadrul contestației formulate în

cauză, se încadrează într-un caz bine justificat în accepțiunea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existând

dubii față de legalitatea și temeinicia sumei solicitate reclamantei cu titlu

de garanție actualizată, verificarea acestor susțineri fiind, însă,

condiționată de adâncirea cercetării materialului probator, în condițiile în

care din preambulul deciziei contestate nu rezultă temeiurile de fapt al

măsurii contestate, respectiv cifra de afaceri la care s-a aplicat procentul

legal pentru cuantificarea garanției.

A apreciat

judecătorul fondului că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în

cuprinsul contestației împotriva deciziei de actualizare a garanției aferentă

autorizațiilor de antrepozit fiscal, apar, la o primă analiză sumară, specifică

unui astfel de litigiu, ca apte să conducă la reținerea că în cauză ar exista

un caz bine justificat.

Referitor la a doua

condiție cerută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr.

554/2004, respectiv iminența producerii unei pagube, instanța de fond a

reținut că din actele depuse la dosar (contracte de credit, contracte de

vânzare-cumpărare și contracte de prestări servicii, în care reclamanta are

calitatea de vânzător, respectiv de beneficiar, contrate aflate în derulare)

rezultă că reclamanta este în situația de a nu-și putea onora obligațiile,

plata imediată a sumelor de bani stabilite de pârâtă fiind de natura a

destabiliza funcționarea societății.

Se mai reține în

hotărârea instanței de fond că cea de-a doua condiție, paguba iminentă

este dată de prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, față de

profilul de activitate al reclamantei și față de contextul crizei economice

actuale.

1.2. Prin

sentința nr. 647 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., A.N.V., D.A.T.V. București

și pe cale de consecință a dispus anularea deciziilor din 25 aprilie

2012 și din 07 iunie 2012 emise de autoritatea pârâtă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În cauză autoritatea

pârâtă a majorat obligația fiscală a reclamantei privitor la actualizarea

garanției, fără a explicita și demonstra această corecție a obligațiilor

fiscale ale reclamantei. Această atitudine a fost motivată prin aceea că

reclamanta a omis să transmită informațiile necesare pentru actualizarea

garanției până la termenul de 15 ianuarie 2012.

O asemenea omisiune

este indiscutabil culpabilă, dar sancțiunea aplicată de către pârâtă prin

majorarea cuantumului garanției în mod discreționar, fără o bază de calcul, nu

se încadrează nici în spiritul și nici în litera legii. Simpla prezentare a

unor texte normative în preambulul deciziei criticate nu constituie o

respectare a cerinței arătării în concret a considerentelor pe care se sprijină

măsura dispusă.

În acest context instanța

de fond a apreciat că, autoritatea pârâtă a încălcat o serie de principii fundamentale

în materia administrării impozitelor, taxelor și contribuțiilor ce se stabilesc

în cadrul raporturilor juridice fiscale.

În acest context, se reține

că, este de principiu că respectând limitele atribuțiilor și competențelor sale,

organul fiscal are dreptul de apreciere asupra stărilor de fapt fiscale și dreptul

sau obligația de a adopta soluția admisă de lege. Această apreciere însă trebuie

să se întemeieze pe mijloacele de probă prevăzute de lege, cazul opus, în speță,

este expresia unei puteri exercitată discreționar întemeiat pe dispoziții elastice

ale legii. Așa cum se recomandă și prin Directiva nr. 2005/60/CE din 26

octombrie 2005, utilizarea dreptului de apreciere nu poate fi discreționară, ci,

organul fiscal trebuie să acționeze echilibrat și rezonabil în toate actele și deciziile

sale.

Apreciază judecătorul

fondului că în cauză este discutabilă și respectarea principiului bunei credințe,

căci în scopul realizării cerințelor legii, relațiile dintre contribuabili și organele

fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, aceasta presupunând că atât

organul fiscal cât și contribuabilul să pornească de la scopul urmărit de legiuitor

și nu de la înțelesul constatării neapărat a unor fapte ilicite. În prezenta cauză,

nimic nu-i este imputabil sub acest aspect reclamantei decât că a întârziat comunicarea

unor date contabile, date ce i-au fost comunicate oricum pârâtei cu aproape două

luni anterior emiterii deciziei de impunere, respectiv la data de 28 februarie 2012

cu actul înregistrat la A.N.V.

Atât împotriva Încheierii

de ședință din 6 noiembrie 2012 cât și a sentinței nr. 647 din

18 decembrie 2012, ambele pronunțate de a Curții de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs D.R.A.O.V. Galați, în

nume propriu precum și în numele și pentru A.N.V., criticând-le pentru

nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.1. Prin recursul declarat

împotriva încheierii de ședință din 6 noiembrie 2012 a Curții de

Apel Galați, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța

de fond a dispus suspendarea executării deciziilor din 25 aprilie 2012 și din

7 iunie 2012 emise de A.N.V., D.A.T.V., în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004,

în condițiile în care actele dosarului nu oferă suficiente îndoieli de răsturnare

a prezumției de nelegalitate a celor două acte administrativ-fiscale ce au

făcut obiectul cererii de suspendare formulate de intimata-reclamantă care în susținerea

îndeplinirii condiției cazului bine justificat s-a limitat doar la a face apărări

pe fondul cauzei, complet nejustificate în cazul unei cereri de suspendare.

Consideră recurenta-pârâtă

că nici condiția pagubei iminente nu este justificată în cauză, în condițiile

în care valoarea obligației fiscale contestate a fost stabilită în baza unor

acte administrativ fiscale care se bucură de prezumția de legalitate.

2.2. În susținerea

recursului declarat împotriva sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal recurenta-pârâtă

a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică și nu a ținut cont de apărările formulate, ignorând cu desăvârșire

toate susținerile prezentate în dovedirea situației de fapt invocate.

Astfel, recurenta-pârâtă

a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că autoritatea

vamală nu a explicitat și demonstrat valoarea cuantumului garanției dispuse

prin decizia din 25 aprilie 2012, la valoarea de 2.016.567 euro, în condițiile

în care actualizarea garanției a fost efectuată pe baza datelor invocate în

preambulul respectivei decizii și care reflectă activitatea desfășurată

de intimată în calitate de antrepozitar autorizat în cursul anului 2011.

Mai arată recurenta-pârâtă

că instanța de fond a ignorat apărările precum și înscrisurile depuse

la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea, respectiv modul de calcul al garanției

și declarația intimatei-reclamante privind capacitatea de producție

în antrepozitul de producție bietanol, alcool etilic, alcool etilic denaturat

și nu a reținut faptul că potrivit art. 206

54

alin. (4),

alin. (4

1

)

și alin. (5) C. fisc., coroborate cu pct.

108 alin. (8

1

)

și alin. (49) din Normele metodologice

de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, la stabilirea nivelului

garanției actualizate se au în vedere mai multe elemente, nu doar valoarea

accizelor înregistrate și plătite în anul anterior așa cum a susținut

intimata-reclamantă.

Intimata-reclamantă nu

a depus întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., însă prin

notele scrise depuse la dosarul cauzei a solicitat respingerea ambelor recursuri

ca nefondate.

cu privire la cele două recursuri declarate în cauză

4.1. Recursul declarat

împotriva Încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2012 a Curții

de Apel Galați, secția

contencios administrativ

și fiscal, urmează a fi respins ca tardiv, față de considerentele ce urmează:

Față de principiul

legalității termenului de exercitare a căii de atac, Înalta Curte constată

că, în cauză calea de atac a recursului trebuia promovată cu respectarea dispozițiilor

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 (5 zile de la comunicare), prin derogare

de la dispozițiile art. 301 C. proc. civ. (15 zile de la comunicare).

Cum în cauză încheierea

de ședință din 6 noiembrie a fost comunicată recurentei-reclamante la

data de 12 decembrie 2012 iar recursul a fost declarat la data de 20 decembrie 2012,

Înalta Curte constată că recursul a fost declarat după împlinirea termenului legal

imperativ (5 zile de la data comunicării hotărârii), ceea ce atrage decăderea recurentei-pârâte

din dreptul de exercitare a respectivei căi de atac, conform art. 103 C. proc. civ.

Drept urmare a acestei

decăderi, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat

de recurenta-pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 6 noiembrie

2012 a Curții de Apel Galați, secția

contencios

administrativ și fiscal, va fi respins ca tardiv formulat.

4.2. Recursul declarat

împotriva sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal este fondat și urmează a fi admis, cu

consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași

instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Verificând, susținerile

recurentei-pârâte prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. se

constată că acestea sunt fondate, în condițiile în care sentința atacată reflectă

evaluarea incompletă a materialului probator, cu consecința necercetării corespunzătoare

a fondului raportului juridic litigios.

Astfel, așa cum rezultă

din considerentele sentinței recurate, la soluționarea cauzei, instanța de fond

nu a analizat în concret apărările recurentei-pârâte, nu a examinat înscrisurile

la care s-a făcut referire prin apărările invocate în fața instanței de

fond (corespondența purtată în vederea obținerii informațiilor necesare

actualizării nivelului garanției contestate, declarația intimatei-reclamante

privind capacitățile de producție în antrepozitul de producție bietanol,

alcool etilic, alcool pentru perioada septembrie 2010-august 2011, modul de calcul

al garanției stabilite în sarcina intimatei-reclamante în calitate de antrepozitar

autorizat, înscrisurile care au stat la baza stabilirii obligației de plată

a garanției), a omis să cerceteze împrejurări de fapt esențiale în cauză, nu

a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță,

și nu a motivat în mod convingător hotărârea pronunțată, respectiv nu

a indicat, pe baza căror elemente de fapt și de drept a înlăturat apărările

recurentei-pârâte ci s-a limitat la a prelua susținerile intimatei-reclamante

din cererea de chemare în judecată fără a reda printr-un raționament propriu

motivele care au condus la reținerea nelegalității celor două acte administrativ-fiscale

contestate, ceea ce echivalează practic cu necercetarea corespunzătoare a fondului

raportului juridic litigios.

Totodată, în mod greșit

instanța de fond a apreciat nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate

prin prisma viciului nemotivării în condițiile în care din simpla lecturare

a preambulului deciziei din 25 aprilie 2012 rezultă atât situația de fapt cât

și temeiurile de drept care au condus la stabilirea cuantumului garanției

actualizate, pentru intimata-reclamantă, în calitate de antrepozitar autorizat,

la valoarea de 2.016.567 euro, în baza unor informații privind activitatea

desfășurată în perioada analizată provenite de la intimata-reclamantă, și

deci bine cunoscute de aceasta, și după un algoritm de calcul detaliat cu claritate

prin înscrisurile depuse odată cu întâmpinarea la dosarul de fond.

De altfel, instanța

de fond trebuia să observe că intimata-reclamantă, nu a negat faptul că nu și-a

îndeplinit la timp și în mod corespunzător obligația privind comunicarea

informațiilor necesare actualizării garanției aferente autorizației

de antrepozit fiscal deținute, ceea ce a pus organele fiscale în situația

de a efectua aceste calcule pe baza informațiilor referitoare la activitatea

intimatei din aplicația EMCS, situație în care este injust a sancționa

organul fiscal în sensul expus de judecătorul fondului, cu atât mai puțin prin

prisma încălcării principiului bunei credințe.

Relevant, în acest sens,

este și faptul că în considerentele sentinței nu este indicată nicio normă

juridică din legislația primară sau secundară din care să rezulte modul defectuos

de stabilire, în sarcina intimatei-reclamante a obligației de plată a garanției

contestate, astfel încât instanța de control judiciar să poată verifica modul în

care instanța de fond a apreciat asupra nelegalității și temeiniciei deciziei

din 25 aprilie 2012.

În consecință, Înalta

Curte constată că judecătorul fondului, pentru a determina în mod corect raportul

juridic dedus judecății, nu a evalua întreg materialul probator administrat

în cauză, nu a examina prin prisma dispozițiilor legale din materie, dacă probele

administrate fac dovada celor susținute de intimata-reclamantă, a astfel de atitudine

echivalând cu o necercetare judecătorească efectivă a fondului cauzei, aspect de

natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre

părți.

În aceste condiții, recurentei-pârâte

i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond,

pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție

a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În raport de cele mai

sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor

art. 304

1

, art. 312 alin. (1)-alin. (3) și art. 313 C. proc. civ., admiterea

recursului declarat de recurenta, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceiași instanță, care, în respectul garanțiilor unei

proceduri echitabile, urmează să analizeze și să răspundă motivelor și apărărilor

invocate de părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format

convingerea asupra soluției pronunțate.

La soluționarea cauzei,

instanța de fond va trebui să analizeze raportul juridic litigios ținând cont

atât de particularitățile cauzei determinate de interpretarea și aplicarea

dispozițiilor legale în materia stabilirii garanției pentru antrepozitele

autorizate, interpretate, de altfel, diferit de părțile litigante, datele economice

și financiare reale privind activitatea intimatei-reclamante în perioada de

referință, în raport de care să se verifice algoritmul de calcul al valorii

garanției stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ceea ar putea justifica,

în cauză și discutarea necesității suplimentării probatoriului cu o expertiză

de specialitate, de apărărilor recurentei-pârâte, de ansamblu înscrisurilor care

au stat la emiterii celor două acte administrativ fiscale contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.R.A.O.V. Galați în nume propriu și pentru A.N.V. în prezent A.N.A.F.,

D.R.F.P. Galați împotriva încheierii de ședință din data de 6 noiembrie

2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv declarat.

Admite recursul declarat

de D.R.A.O.V. Galați în nume propriu și pentru A.N.V. în prezent A.N.A.F.,

D.R.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012 a aceleiași

instanțe.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2014.