ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1730/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârile pronunțate de instanța de fond 1.1. Prin încheierea din 6 noiembrie 2012 Curtea de Apel Glalați, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus admiterea cererii de suspendare formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., A.N.V., D.A.T.V. București și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării deciziilor din 7 iunie 2012 și din 25 aprilie 2012 emise de pârâtă până la soluționarea pe fond a contestației irevocabil.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În speță, reclamanta a formulat contestație împotriva actului administrativ a cărui suspendare o solicită, apreciind că suplimentarea garanției aferente autorizațiilor de antrepozit fiscal emise societății SC M. SA este netemeinică și nelegală și a achitat cauțiunea prevăzută de lege, așa încât aceasta este îndreptățită a beneficia de măsura suspendării executării.

Fără a antama fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că nemulțumirea reclamantei față de concluziile actului de control, nemulțumire declinată în cadrul contestației formulate în cauză, se încadrează într-un caz bine justificat în accepțiunea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existând dubii față de legalitatea și temeinicia sumei solicitate reclamantei cu titlu de garanție actualizată, verificarea acestor susțineri fiind, însă, condiționată de adâncirea cercetării materialului probator, în condițiile în care din preambulul deciziei contestate nu rezultă temeiurile de fapt al măsurii contestate, respectiv cifra de afaceri la care s-a aplicat procentul legal pentru cuantificarea garanției.

A apreciat judecătorul fondului că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul contestației împotriva deciziei de actualizare a garanției aferentă autorizațiilor de antrepozit fiscal, apar, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, ca apte să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat. Referitor la a doua condiție cerută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, respectiv iminența producerii unei pagube, instanța de fond a reținut că din actele depuse la dosar (contracte de credit, contracte de vânzare-cumpărare și contracte de prestări servicii, în care reclamanta are calitatea de vânzător, respectiv de beneficiar, contrate aflate în derulare) rezultă că reclamanta este în situația de a nu-și putea onora obligațiile, plata imediată a sumelor de bani stabilite de pârâtă fiind de natura a destabiliza funcționarea societății.

Se mai reține în hotărârea instanței de fond că cea de-a doua condiție, paguba iminentă este dată de prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență, față de profilul de activitate al reclamantei și față de contextul crizei economice actuale. 1.2. Prin sentința nr. 647 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., A.N.V., D.A.T.V. București și pe cale de consecință a dispus anularea deciziilor din 25 aprilie 2012 și din 07 iunie 2012 emise de autoritatea pârâtă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În cauză autoritatea pârâtă a majorat obligația fiscală a reclamantei privitor la actualizarea garanției, fără a explicita și demonstra această corecție a obligațiilor fiscale ale reclamantei.

Această atitudine a fost motivată prin aceea că reclamanta a omis să transmită informațiile necesare pentru actualizarea garanției până la termenul de 15 ianuarie 2012. O asemenea omisiune este indiscutabil culpabilă, dar sancțiunea aplicată de către pârâtă prin majorarea cuantumului garanției în mod discreționar, fără o bază de calcul, nu se încadrează nici în spiritul și nici în litera legii. Simpla prezentare a unor texte normative în preambulul deciziei criticate nu constituie o respectare a cerinței arătării în concret a considerentelor pe care se sprijină măsura dispusă. În acest context instanța de fond a apreciat că, autoritatea pârâtă a încălcat o serie de principii fundamentale în materia administrării impozitelor, taxelor și contribuțiilor ce se stabilesc în cadrul raporturilor juridice fiscale.

În acest context, se reține că, este de principiu că respectând limitele atribuțiilor și competențelor sale, organul fiscal are dreptul de apreciere asupra stărilor de fapt fiscale și dreptul sau obligația de a adopta soluția admisă de lege. Această apreciere însă trebuie să se întemeieze pe mijloacele de probă prevăzute de lege, cazul opus, în speță, este expresia unei puteri exercitată discreționar întemeiat pe dispoziții elastice ale legii. Așa cum se recomandă și prin Directiva nr. 2005/60/CE din 26 octombrie 2005, utilizarea dreptului de apreciere nu poate fi discreționară, ci, organul fiscal trebuie să acționeze echilibrat și rezonabil în toate actele și deciziile sale.

Apreciază judecătorul fondului că în cauză este discutabilă și respectarea principiului bunei credințe, căci în scopul realizării cerințelor legii, relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, aceasta presupunând că atât organul fiscal cât și contribuabilul să pornească de la scopul urmărit de legiuitor și nu de la înțelesul constatării neapărat a unor fapte ilicite. În prezenta cauză, nimic nu-i este imputabil sub acest aspect reclamantei decât că a întârziat comunicarea unor date contabile, date ce i-au fost comunicate oricum pârâtei cu aproape două luni anterior emiterii deciziei de impunere, respectiv la data de 28 februarie 2012 cu actul înregistrat la A.N.V.

2. Cererile de recurs Atât împotriva Încheierii de ședință din 6 noiembrie 2012 cât și a sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012, ambele pronunțate de a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs D.R.A.O.V. Galați, în nume propriu precum și în numele și pentru A.N.V., criticând-le pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2.1.

Prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziilor din 25 aprilie 2012 și din 7 iunie 2012 emise de A.N.V., D.A.T.V., în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care actele dosarului nu oferă suficiente îndoieli de răsturnare a prezumției de nelegalitate a celor două acte administrativ-fiscale ce au făcut obiectul cererii de suspendare formulate de intimata-reclamantă care în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat s-a limitat doar la a face apărări pe fondul cauzei, complet nejustificate în cazul unei cereri de suspendare.

Consideră recurenta-pârâtă că nici condiția pagubei iminente nu este justificată în cauză, în condițiile în care valoarea obligației fiscale contestate a fost stabilită în baza unor acte administrativ fiscale care se bucură de prezumția de legalitate. 2.2. În susținerea recursului declarat împotriva sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică și nu a ținut cont de apărările formulate, ignorând cu desăvârșire toate susținerile prezentate în dovedirea situației de fapt invocate.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că în mod eronat instanța de fond a reținut că autoritatea vamală nu a explicitat și demonstrat valoarea cuantumului garanției dispuse prin decizia din 25 aprilie 2012, la valoarea de 2.016.567 euro, în condițiile în care actualizarea garanției a fost efectuată pe baza datelor invocate în preambulul respectivei decizii și care reflectă activitatea desfășurată de intimată în calitate de antrepozitar autorizat în cursul anului 2011. Mai arată recurenta-pârâtă că instanța de fond a ignorat apărările precum și înscrisurile depuse la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea, respectiv modul de calcul al garanției și declarația intimatei-reclamante privind capacitatea de producție în antrepozitul de producție bietanol, alcool etilic, alcool etilic denaturat și nu a reținut faptul că potrivit art. 206 54 alin. (4), alin. (4 1 ) și alin. (5) C. fisc., coroborate cu pct. 108 alin. (8 1 ) și alin. (49) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G.

nr. 44/2004, la stabilirea nivelului garanției actualizate se au în vedere mai multe elemente, nu doar valoarea accizelor înregistrate și plătite în anul anterior așa cum a susținut intimata-reclamantă. 3. Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., însă prin notele scrise depuse la dosarul cauzei a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate. 4. Hotărârea Înaltei Curți cu privire la cele două recursuri declarate în cauză 4.1.

Recursul declarat împotriva Încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, urmează a fi respins ca tardiv, față de considerentele ce urmează: Față de principiul legalității termenului de exercitare a căii de atac, Înalta Curte constată că, în cauză calea de atac a recursului trebuia promovată cu respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 (5 zile de la comunicare), prin derogare de la dispozițiile art. 301 C. proc. civ. (15 zile de la comunicare).

Cum în cauză încheierea de ședință din 6 noiembrie a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12 decembrie 2012 iar recursul a fost declarat la data de 20 decembrie 2012, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat după împlinirea termenului legal imperativ (5 zile de la data comunicării hotărârii), ceea ce atrage decăderea recurentei-pârâte din dreptul de exercitare a respectivei căi de atac, conform art. 103 C. proc. civ. Drept urmare a acestei decăderi, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, va fi respins ca tardiv formulat.

4.2. Recursul declarat împotriva sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Verificând, susținerile recurentei-pârâte prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. se constată că acestea sunt fondate, în condițiile în care sentința atacată reflectă evaluarea incompletă a materialului probator, cu consecința necercetării corespunzătoare a fondului raportului juridic litigios.

Astfel, așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, la soluționarea cauzei, instanța de fond nu a analizat în concret apărările recurentei-pârâte, nu a examinat înscrisurile la care s-a făcut referire prin apărările invocate în fața instanței de fond (corespondența purtată în vederea obținerii informațiilor necesare actualizării nivelului garanției contestate, declarația intimatei-reclamante privind capacitățile de producție în antrepozitul de producție bietanol, alcool etilic, alcool pentru perioada septembrie 2010-august 2011, modul de calcul al garanției stabilite în sarcina intimatei-reclamante în calitate de antrepozitar autorizat, înscrisurile care au stat la baza stabilirii obligației de plată a garanției), a omis să cerceteze împrejurări de fapt esențiale în cauză, nu a evocat normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, și nu a motivat în mod convingător hotărârea pronunțată, respectiv nu a indicat, pe baza căror elemente de fapt și de drept a înlăturat apărările recurentei-pârâte ci s-a limitat la a prelua susținerile intimatei-reclamante din cererea de chemare în judecată fără a reda printr-un raționament propriu motivele care au condus la reținerea nelegalității celor două acte administrativ-fiscale contestate, ceea ce echivalează practic cu necercetarea corespunzătoare a fondului raportului juridic litigios.

Totodată, în mod greșit instanța de fond a apreciat nelegalitatea actelor administrativ fiscale contestate prin prisma viciului nemotivării în condițiile în care din simpla lecturare a preambulului deciziei din 25 aprilie 2012 rezultă atât situația de fapt cât și temeiurile de drept care au condus la stabilirea cuantumului garanției actualizate, pentru intimata-reclamantă, în calitate de antrepozitar autorizat, la valoarea de 2.016.567 euro, în baza unor informații privind activitatea desfășurată în perioada analizată provenite de la intimata-reclamantă, și deci bine cunoscute de aceasta, și după un algoritm de calcul detaliat cu claritate prin înscrisurile depuse odată cu întâmpinarea la dosarul de fond.

De altfel, instanța de fond trebuia să observe că intimata-reclamantă, nu a negat faptul că nu și-a îndeplinit la timp și în mod corespunzător obligația privind comunicarea informațiilor necesare actualizării garanției aferente autorizației de antrepozit fiscal deținute, ceea ce a pus organele fiscale în situația de a efectua aceste calcule pe baza informațiilor referitoare la activitatea intimatei din aplicația EMCS, situație în care este injust a sancționa organul fiscal în sensul expus de judecătorul fondului, cu atât mai puțin prin prisma încălcării principiului bunei credințe.

Relevant, în acest sens, este și faptul că în considerentele sentinței nu este indicată nicio normă juridică din legislația primară sau secundară din care să rezulte modul defectuos de stabilire, în sarcina intimatei-reclamante a obligației de plată a garanției contestate, astfel încât instanța de control judiciar să poată verifica modul în care instanța de fond a apreciat asupra nelegalității și temeiniciei deciziei din 25 aprilie 2012. În consecință, Înalta Curte constată că judecătorul fondului, pentru a determina în mod corect raportul juridic dedus judecății, nu a evalua întreg materialul probator administrat în cauză, nu a examina prin prisma dispozițiilor legale din materie, dacă probele administrate fac dovada celor susținute de intimata-reclamantă, a astfel de atitudine echivalând cu o necercetare judecătorească efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți.

În aceste condiții, recurentei-pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunțată în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 304 1 , art. 312 alin. (1)-alin. (3) și art. 313 C. proc.

civ., admiterea recursului declarat de recurenta, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, care, în respectul garanțiilor unei proceduri echitabile, urmează să analizeze și să răspundă motivelor și apărărilor invocate de părți, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format convingerea asupra soluției pronunțate.

La soluționarea cauzei, instanța de fond va trebui să analizeze raportul juridic litigios ținând cont atât de particularitățile cauzei determinate de interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materia stabilirii garanției pentru antrepozitele autorizate, interpretate, de altfel, diferit de părțile litigante, datele economice și financiare reale privind activitatea intimatei-reclamante în perioada de referință, în raport de care să se verifice algoritmul de calcul al valorii garanției stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ceea ar putea justifica, în cauză și discutarea necesității suplimentării probatoriului cu o expertiză de specialitate, de apărărilor recurentei-pârâte, de ansamblu înscrisurilor care au stat la emiterii celor două acte administrativ fiscale contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Galați în nume propriu și pentru A.N.V. în prezent A.N.A.F., D.R.F.P. Galați împotriva încheierii de ședință din data de 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat. Admite recursul declarat de D.R.A.O.V. Galați în nume propriu și pentru A.N.V. în prezent A.N.A.F., D.R.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 647 din 18 decembrie 2012 a aceleiași instanțe. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014.