ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1086/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1086/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, reclamantul Municipiul Alba-Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea deciziei nr. 134 din 22 aprilie 2013 emisă de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Comisia de soluționare a contestației; anularea titlului de creanță, respectiv a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2013 privind proiectul cu titlul „Reconstituire și punere în valoare acces latura de vest Cetatea Alba Carolina, fortificația de tip Vauban, municipiul Alba-Iulia 14+600”, beneficiar U.A.T.
Municipiul Alba-Iulia, emisă de către Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene; exonerarea pe cale de consecință a Municipiului Alba-Iulia de la plata tuturor sumelor stabilite conform notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2013; obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția de necompetență teritorială a Curții de Apel Alba-Iulia, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 257 din data de 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și, în consecință a trimis cauza spre competentă soluționare, Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Instanța a reținut, în esență, că litigiul decurge din contractul de finanțare din 9 decembrie 2010, actele contestate fiind emise ca urmare a nerespectării, de către reclamantă, a clauzei contractuale referitoare la obligația de a respecta legislația în domeniul achizițiilor publice, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 23 alin. (1) din contractul de finanțare, de atribuire a competenței teritoriale instanțelor competente material din București.
La rândul său, prin sentința civilă nr. 3973 din data de 11 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către această instanță din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că litigiul nu se referă la executarea obligațiilor izvorâte din contractul de finanțare, ci la acte administrative emise în cadrul procedurii reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, nefiind incidentă, astfel, clauza atributivă de competență inserată în art. 23 din contractul de finanțare, ci dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 51 din O.U.G.
nr. 66/2011. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București a decis, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (2) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 22 februarie 2013 privind proiectul cu titlul „Reconstituire și punere în valoare acces latura de vest Cetatea Alba Carolina, fortificația de tip Vauban, municipiul Alba-Iulia 14+600”, beneficiar U.A.T.
Municipiul Alba-Iulia, emisă de către Direcția Generală Constatare și Stabilire Nereguli Fonduri Europene, prin care s-a aplicat reclamantului o corecție financiară de 25% din valoarea unui contract de lucrări, reprezentând un debit în valoare de 18.117,01 RON. Actul contestat a fost emis în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță.
De altfel, din interpretarea respectivului capitol al legii, rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziții legale, obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, cererii de anulare a unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale. De altfel, în acest sens este și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Din această perspectivă, este evident faptul că actele astfel emise sunt acte administrative unilaterale guvernate de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și ale O.G. nr. 92/2003, justificate de existența unor raporturi juridice anterioare intervenite între părți ca urmare a unui contract de finanțare, dar emise în îndeplinirea, de către autoritatea publică, parte în contract, a unui mandat și a unor obligații fixate de lege, iar nu în executarea unor obligații contractuale.
În consecință, contestarea actelor astfel emise este supusă regimului juridic atras de către O.U.G. nr. 66/2011, și anume dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în materia competenței fiind incidente prevederile art. 10 din acest act normativ, iar reclamantul și-a manifestat deja opțiunea de a sesiza instanța de la sediul său, prin introducerea acțiunii pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia. Pentru aceste considerente și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Alba-Iulia în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2014.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.