ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții B.V., B.N. și S.A., în contradictoriu cu pârâta U.T.G.A. IAȘI, prin reprezentantul său legal. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Reclamanții B.V., B.N. și S.A. au formulat o notificare, inițial în anul 2001, înregistrată sub nr. 69/2001, comunicată prin executor judecătoresc, în termenul prevăzut de art. 21 din Legii nr. 10/2001, prin care au revendicat imobilul situat în municipiul Iași, str. Tăietoarei, notificare soluționată prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 a Rectorului U.T.G.A.

IAȘI. Reclamanții nu au contestat decizia administrativă nr. 763/2003. Reclamanții, ulterior, au formulat o nouă cerere cu privire la același imobil și în baza aceleiași proceduri (după apariția Legii nr. 247/2005), cerere înregistrată sub nr. 5943 din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iași, înaintată cu adresa nr. 90304 din 26 aprilie 2008 la U.T.G.A. IAȘI, soluționată prin decizia nr. 1083/2008. Din cuprinsul acestei cereri rezultă clar că reclamanții au înțeles să formuleze o nouă cerere având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate în Titlul I. Aceste modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziția art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2001 și nu poate fi vorba nici de instituția repunerii în termen. Prin decizia civilă nr. 59 din 25 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost admis apelul reclamanților, a fost desființată sentința primei instanțe si trimisă cauza pentru judecarea în fond a cererii formulate.

Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt si de drept: Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I. Aceste modificări nu se referă însă și la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. În litigiu de față, reclamanții-apelanți B.V., B.N. si S.A. au depus în termen legal notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Iași, str. Tăietoare, ce a aparținut părinților acestora.

Notificarea a fost depusă la Biroul Executorului Judecătoresc Z.C., la nr. 69/2001, solicitarea expresa a reclamanților fiind de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului, casă și teren de 2475 m.p. situat în municipiul Iași, str. Tăietoare. Prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 emisă de U.T.G.A., a fost respinsa notificarea nr. 69/2001, înregistrată sub nr. 16324 din 9 octombrie 2001, cu motivația că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat si nici nu au făcut dovada preluării abuzive a acestuia. Din copiile xerox ale comunicării deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, rezultă că această decizie a fost comunicată numai reclamanților B.N.

și S.A., la data de 25 iunie 2003, reclamantul B.V. fiind și în prezent în termenul de formulare a contestației împotriva deciziei susmenționată (art. 26 din Legea nr. 10/2001). Cu înscrisurile alăturate cererii nr. 90304 din 28 noiembrie 2005, toți cei trei reclamanți au depus actele prevăzute de lege pentru dovedirea dreptului de proprietate. Aceste înscrisuri sunt: actul de vindere-cumpărare nr. 5049 din 18 februarie 1971, planul de situație al imobilului, decretele de expropriere nr. 462 din 14 decembrie 1971 și nr. 465 din 3 noiembrie 1970, nr. 632 din 22 noiembrie 1973, prin care a fost trecut în proprietatea statului imobilul proprietatea părinților apelanților B.G.B.E. din Iași, str. Tăietoarei și în administrarea Institutului Politehnic din Iași.

Or, toate aceste acte fac dovada dreptului de proprietate a autorilor apelanților asupra imobilului în litigiu și a preluării abuzive a acestuia. În urma depunerii acestor acte, parata U.T.G.A. din Iași a emis decizia nr. 1083 din 14 aprilie 2008 prin care a respins ca tardiv formulată, notificarea depusă de câtre cei trei reclamanți. Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, contestația reglementată de acest articol este o cale de atac cu caracter devolutiv îndreptată împotriva dispoziției sau deciziei emise de unitatea notificată. Este cert că toți cei trei reclamanți au depus în anul 2001, în termen legal, notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, dar cu o documentație incompletă, pe care însă ulterior au înțeles sa o completeze, respectiv prin cererea formulata in anul 2005. Reclamantului B.V.

nu i-a fost comunicată decizia nr. 763 din 23 iunie 2003, ceea ce permite instanței de judecată să analizeze cauza în condițiile generale reglementate de Codul de procedură civilă. Ca atare, concluzia instanței de apel a fost in sensul ca decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 nu poate produce efecte juridice fata de acest reclamant-apelant. Prin urmare, reclamantul-apelant B.V. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Iași, str. Tăietoare și a preluării abuzive a imobilului în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Având în vedere dispozițiile art. 48 C. proc. civ. și natura raportului juridic dedus judecății, s-a apreciat ca decizia nr. 763/2003, neproducând efecte față de B.V., nu poate produce efecte juridice nici față de B.N.

și S.A. Greșit a fost calificată cererea din anul 2005 ca notificare, când în fapt aceasta a fost doar o revenire la notificarea din anul 2001. Așa fiind, concluzia instanței de apel a fost in sensul ca, notificarea expediata de reclamanți cu privire la imobilul din Iași, str. Tăietoare, nu a fost tardiv formulată. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat, în termen legal, cerere de recurs, la data de 9 aprilie 2009, pârâtă U.G.A. din Iași, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte; Din perspectiva incidentei dispozițiilor art. 26, recurenta-parata a solicitat să se constate că, nu poate fi primită opinia instanței anterioare, potrivit căreia, și pentru ceilalți doi apelanți, decizia administrativa nu produce efecte, atât timp cât însăși instanța a confirmat faptul că s-a făcut pe deplin dovada comunicării către aceștia a deciziei nr. 763/2003, existând depuse la dosarul cauzei confirmările de primire.

Dacă într-o primă etapă, instanța a reținut că, exista dovada comunicării deciziei, ulterior, în mod cu totul curios și contrar propriilor afirmații, consemnează că aceasta nu își poate produce efectele juridice față de reclamanții B.N. și S.A. Această motivare nu poate fi primită, întrucât Legea nr. 10/2001 nu conferă efecte de natura celor avute în vedere de instanța de apel, întrucât nu oferă posibilitatea persoanelor îndreptățite de a beneficia de prevederile legii speciale, dacă nu au formulat notificare. Concluzia simpla ce se impunea a fi reținută era in sensul ca, apelanții B.N. și S.A. nu mai erau in termenul legal de promovare a vreunui demers judecătoresc, atât timp cat au primit decizia in anul 2003, imediat după emiterea ei, fără sa o conteste.

În ceea ce privește cel de al doilea considerent pentru care instanța de apel a primit cererea, s-a solicitat a se constata că, cererea formulată de apelanți în anul 2005 nu este nicidecum o revenire la notificarea formulată în anul 2001, ci o cerere total noua, distinctă ca temei juridic. Este evident faptul că, în anul 2005, toți apelanții au formulat o nouă cerere având ca temei Legea nr. 247/2005, cerere prin care aceștia au formulat o nouă solicitare, întrucât aveau cunoștința de faptul că notificarea formulată în anul 2001 fusese respinsă. Acest lucru rezultă chiar din modul în care reclamanții au formulat această cerere ce cuprinde mențiuni referitoare la Legea nr. 247/2005 și pretenții întemeiate pe acest text de lege.

Nu poate fi apreciat acest nou demers ca o revenire la notificarea nr. 69/2001, în condițiile în care notificarea inițială fusese deja soluționată printr-o decizie administrativa, în condițiile legii. Mai mult decât atât, dacă ar fi fost așa, reclamanții din prezenta cauza ar fi trebuit sa învedereze instanței, prin prezenta acțiune judecătorească, că, nu au avut cunoștință de modul de soluționare a notificării, prin decizia nr. 764/2003, și să solicite desființarea ei pentru acest motiv. Însă din petitul acțiunii introductive rezultă fără nici un dubiu ca reclamanții au formulat o noua cerere în anul 2005 având în vedere prevederile noii legi, Legea nr. 247/2005. În mod vădit eronat a reținut instanța de apel faptul că, apelantul B.V.

este, și în prezent, în termenul legal de a formula o contestație împotriva deciziei nr. 763/2003 emisă de universitate, ca urmare a soluționării notificării înregistrate sub nr. 69/2001 la Birou Executor Judecătoresc Z.C. Într-adevăr, în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (și nu de art. 21 cum în mod eronat reține instanța de apel în considerentele deciziei recurate), toți apelanții au formulat o notificare înregistrată sub nr. 69/2001 la Birou Executor Judecătoresc Z.C. cu privire la imobilul situat în Iași, fosta stradela Tăietoarei. Însă, această cerere a fost soluționată prin Decizia nr. 764/2003, comunicata apelanților prin poștă, cu confirmare de primire. De la momentul primirii acestei decizii și până în prezent, nici unul din apelanți nu a formulat în condițiile art. 26 alin. (3) din aceeași lege, contestație.

Faptul că au avut cunoștință de modul de soluționare a acestei notificări este confirmat de însăși apelanții prin depunerea cererii înregistrate sub nr. 90304 din 28 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iași, după apariția Legii nr. 247/2005. În această cerere se arată în mod expres că „în anul 2001 am intervenit la U.T.G.A. din Iași cu documentația întocmita în baza Legii nr. 10/2001, însă ne-a fost respinsă pe motive vădit neîntemeiate”, fiind anexată chiar decizia administrativa nr. 763/2003. Rezultă, așadar, cu evidenta faptul că, toți apelanții aveau cunoștință, chiar și la nivelul anului 2005, de modul de soluționare a notificării nr. 69/2001. Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează: Criticile formulate de recurentul-parat au fost susținute din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de câtre instanța de apel, atunci când a concluzionat, in circumstanțele particulare ale cauzei, corect stabilite in mare parte, inclusiv pe chestiuni relevante de drept, ca cererea formulata de reclamanți în anul 2005, ar reprezenta de fapt, o revenire la notificarea din anul 2001, si prin urmare, cererea acestora nu ar fi tardiva. În drept, cauza pendinte nu poate fi analizata cu nesocotirea dispozițiilor exprese ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G.

nr. 145/2001, ceea ce înseamnă ca acesta expira la data de 14 februarie 2002) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, text de lege care nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Instanta de apel a reținut corect aspectele de fapt relevante pentru cauza, fără însă să ofere și o soluție corectă din perspectiva cadrului procesual de investire și susmenționatelor dispoziții legale speciale incidente raportului juridic dedus judecății.

În cuprinsul hotărârii atacate, instanța de apel a reținut corect ca, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I, dar ca, aceste modificări nu se referă și la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Aceasta aserțiune a instanței de apel trebuia sa constituie si soluția juridica particularizata cauzei deduse judecați de către reclamanți, in confruntarea lor cu unitatea destinatoarea a imobilului in litigiu. Din perspectiva situației de fapt a dosarului, s-a reținut in mod corect ca, reclamanții B.V., B.N.

si S.A. au depus în termen legal notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Iași, str. Tăietoare, ce a aparținut părinților acestora, solicitarea expresa a reclamanților la acel moment fiind de restituire în natură sau prin echivalent. Prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 emisă de U.T.G.A., a fost respinsa notificarea nr. 69/2001, înregistrată sub nr. 16324 din 9 octombrie 2001, cu motivația că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat si nici nu au făcut dovada preluării abuzive a acestuia. Reclamanții nu au contestat decizia administrativă nr. 763/2003. Reclamanții, ulterior, au formulat o nouă cerere cu privire la același imobil și în baza aceleiași proceduri (după apariția Legii n. 247/2005), cerere înregistrată sub nr. 5943 din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iași, înaintată cu adresa nr. 90304 din 26 aprilie 2008 la U.T.G.A.

IAȘI, soluționată prin decizia nr. 1083/2008. Din cuprinsul acestei cereri rezulta clar că reclamanții au înțeles să formuleze o nouă cerere având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, întemeiata in drept pe dispozițiile Legii nr. 247/2005. Prin decizia nr. 1083 din 14 aprilie 2008, emisa de parata U.T.G.A. din Iași, notificarea depusă de către cei trei reclamanți a fost respinsa ca tardiv formulată. În fața primei instanțe, reclamanții au înțeles sa atace aceasta ultima decizie administrativa emisa de unitatea deținătoare, din cuprinsul cererii introductive de instanță rezultând cu pregnanta ca pretenția acestora s-a întemeiat pe noua lege de modificare a Legii nr. 10/2001.

S-a făcut precizarea expresa, în cuprinsul cererii, conform căreia reclamanții au uzat de procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, finalizata deja prin emiterea deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, fără însă a fi susținute chestiuni legate de ineficienta procedurilor de comunicarea a acesteia. În acest cadru procesual se impunea a fi analizata solicitarea reclamanților și nu din perspectiva unui amalgam de fapte și dispoziții legale, irelevante și nesusținute în cauza. Acestea sunt motivele pentru care, Înalta Curte apreciază ca, alegațiile instanței de apel referitoare la modalitatea de comunicare a deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, la ineficienta acestei proceduri în privința unuia dintre reclamanți, la incidenta dispozițiile art. 48 C. proc.

civ., apar ca fiind străine de natura pricinii, și se impun a fi înlăturate. Înalta Curte constata ca, fata de cadrul procesual de investire, situația de fapt pe deplin stabilită în cauza, redata in mare parte cu precizie chiar de instanța de apel, față de incidenta dispozițiilor imperative ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cererea noua a reclamanților cu privire la același imobil a fost corect soluționată de unitatea deținătoare, prin decizia nr. 1083/2008, pe temeiul tardivității. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va a dmite recursul declarat de pârâta U.T.G.A.

Iași împotriva deciziei nr. 59 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă, va modifica decizia atacată și rejudecând, în conformitate cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta U.T.G.A. Iași împotriva deciziei nr. 59 din 25 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Modifică decizia atacată și rejudecând, respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.