ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.01.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2010

HOTĂRÂRE
13.01.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului civil de față;

Din examinarea

actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1885 din 19

noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, secția civilă, a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanții B.V., B.N. și S.A., în contradictoriu cu pârâta

U.T.G.A. IAȘI, prin reprezentantul său legal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de

fapt și de drept:

Reclamanții B.V., B.N.

și S.A. au formulat o notificare, inițial în anul 2001, înregistrată sub nr.

69/2001, comunicată prin executor judecătoresc, în termenul prevăzut de art. 21

din Legii nr. 10/2001, prin care au revendicat imobilul situat în municipiul Iași,

str. Tăietoarei, notificare soluționată prin decizia nr. 763 din 23 iunie 2003

a Rectorului U.T.G.A. IAȘI. Reclamanții nu au contestat decizia administrativă nr.

763/2003.

Reclamanții,

ulterior, au formulat o nouă cerere cu privire la același imobil și în baza

aceleiași proceduri (după apariția Legii nr. 247/2005), cerere înregistrată sub

nr. 5943 din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iași, înaintată cu

adresa nr. 90304 din 26 aprilie 2008 la U.T.G.A. IAȘI, soluționată prin decizia

nr. 1083/2008.

Din

cuprinsul acestei cereri rezultă clar că reclamanții au înțeles să formuleze o

nouă cerere având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul

preluat abuziv de stat, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Legea

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției a adus o

serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate în Titlul I.

Aceste

modificări nu se referă însă la art. 21 din Legea nr. 10/2001 care prevede

obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni,

respectiv 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziția art.

21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2001

și nu poate fi vorba nici de instituția repunerii în termen.

Prin decizia civilă nr.

59 din 25 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost

admis apelul reclamanților, a fost desființată sentința primei instanțe si

trimisă cauza pentru judecarea în fond a cererii formulate.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de

fapt si de drept:

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001,

evidențiate punctual prin Titlul I.

Aceste modificări

nu se referă însă și la art. 21 din

Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în

termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie

2002.

În

litigiu de față, reclamanții-apelanți B.V., B.N. si S.A. au depus în

termen legal notificarea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru

imobilul din Iași, str. Tăietoare, ce a aparținut părinților acestora.

Notificarea

a fost depusă la Biroul Executorului Judecătoresc Z.C., la nr. 69/2001, solicitarea

expresa a reclamanților fiind de restituire în natură sau prin echivalent a

imobilului, casă și teren de 2475 m.p. situat în municipiul Iași, str.

Tăietoare.

Prin

decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 emisă de U.T.G.A., a fost respinsa

notificarea nr. 69/2001, înregistrată sub nr. 16324 din 9 octombrie 2001, cu motivația

că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la

imobilul solicitat si nici nu au făcut dovada preluării abuzive a acestuia.

Din

copiile xerox ale comunicării deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, rezultă că

această

decizie a fost comunicată numai

reclamanților B.N. și S.A., la data de 25 iunie 2003,

reclamantul B.V. fiind

și în prezent în termenul de formulare a contestației împotriva deciziei susmenționată

(art. 26 din Legea nr. 10/2001).

Cu

înscrisurile alăturate cererii nr. 90304 din 28 noiembrie 2005, toți cei trei

reclamanți au depus actele prevăzute de lege pentru dovedirea dreptului de

proprietate.

Aceste

înscrisuri sunt: actul de vindere-cumpărare nr. 5049 din 18 februarie 1971,

planul de situație al imobilului, decretele de expropriere nr. 462 din 14

decembrie 1971 și nr. 465 din 3 noiembrie 1970, nr. 632 din 22 noiembrie 1973,

prin care a fost trecut în proprietatea statului imobilul proprietatea

părinților apelanților B.G.B.E. din Iași, str. Tăietoarei și în administrarea

Institutului Politehnic din Iași.

Or,

toate aceste acte fac

dovada dreptului de

proprietate a autorilor apelanților asupra imobilului în litigiu și a preluării

abuzive a acestuia.

În

urma depunerii acestor acte, parata U.T.G.A. din Iași a emis decizia nr. 1083

din 14 aprilie 2008 prin care a respins ca tardiv formulată, notificarea depusă

de câtre cei trei reclamanți.

Instanța

de apel a reținut că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, contestația

reglementată de acest articol este o cale de atac cu caracter devolutiv îndreptată

împotriva dispoziției sau deciziei emise de unitatea notificată.

Este

cert că toți cei trei reclamanți au depus în anul 2001, în termen legal, notificarea

prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, dar cu o documentație incompletă,

pe care însă ulterior au înțeles sa o completeze, respectiv prin cererea formulata

in anul 2005.

Reclamantului

B.V. nu i-a fost comunicată decizia nr. 763 din 23 iunie 2003, ceea ce permite

instanței de judecată să analizeze cauza în condițiile generale reglementate de

Codul de procedură civilă.

Ca

atare, concluzia instanței de apel a fost in sensul ca decizia nr. 763 din 23

iunie 2003 nu poate produce efecte juridice fata de acest reclamant-apelant.

Prin

urmare, reclamantul-apelant B.V. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului situat în Iași, str. Tăietoare și a preluării abuzive a imobilului

în condițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Având

în vedere dispozițiile art. 48 C. proc. civ. și natura raportului juridic

dedus judecății, s-a apreciat ca decizia nr. 763/2003,

neproducând efecte față de B.V., nu poate produce

efecte juridice nici

față de B.N. și S.A.

Greșit

a fost calificată cererea din anul 2005 ca notificare, când în fapt aceasta a

fost doar o revenire la notificarea din anul 2001.

Așa

fiind, concluzia instanței de apel a fost in sensul ca, notificarea expediata

de reclamanți cu privire la imobilul din Iași, str. Tăietoare, nu a fost tardiv

formulată.

Împotriva

deciziei instanței de apel a formulat, în termen legal, cerere de recurs, la

data de 9 aprilie 2009, pârâtă U.G.A. din Iași, prin care a criticat-o pentru

nelegalitate, sub următoarele aspecte;

Din

perspectiva incidentei dispozițiilor art. 26, recurenta-parata a solicitat să se

constate că, nu poate fi primită opinia instanței anterioare, potrivit căreia,

și pentru ceilalți doi apelanți, decizia administrativa nu produce efecte, atât

timp cât însăși instanța a confirmat faptul că s-a făcut pe deplin dovada

comunicării către aceștia a deciziei nr. 763/2003, existând depuse la dosarul

cauzei confirmările de primire.

Dacă într-o primă

etapă, instanța a reținut că, exista dovada comunicării deciziei, ulterior, în

mod cu totul curios și contrar propriilor afirmații, consemnează că aceasta nu

își poate produce efectele juridice față de reclamanții B.N. și S.A.

Această motivare nu

poate fi primită, întrucât Legea nr. 10/2001 nu conferă efecte de natura celor

avute în vedere de instanța de apel, întrucât nu oferă posibilitatea

persoanelor îndreptățite de a beneficia de prevederile legii speciale, dacă nu au

formulat notificare.

Concluzia simpla ce se

impunea a fi reținută era in sensul ca, apelanții B.N. și S.A. nu mai erau in

termenul legal de promovare a vreunui demers judecătoresc, atât timp cat au

primit decizia in anul 2003, imediat după emiterea ei, fără sa o conteste.

În ceea ce privește

cel de al doilea considerent pentru care instanța de apel a primit cererea, s-a

solicitat a se constata că, cererea formulată de apelanți în anul 2005 nu este

nicidecum o revenire la notificarea formulată în anul 2001, ci o cerere total noua,

distinctă ca temei juridic.

Este evident faptul

că, în anul 2005, toți apelanții au formulat o nouă cerere având ca temei Legea

nr. 247/2005, cerere prin care aceștia au formulat o nouă solicitare, întrucât

aveau cunoștința de faptul că notificarea formulată în anul 2001 fusese respinsă.

Acest lucru rezultă chiar din modul în care reclamanții au formulat această

cerere ce cuprinde mențiuni referitoare la Legea nr. 247/2005 și pretenții întemeiate

pe acest text de lege.

Nu poate fi apreciat

acest nou demers ca o revenire la notificarea nr. 69/2001, în condițiile în

care notificarea inițială fusese deja soluționată printr-o decizie

administrativa, în condițiile legii.

Mai mult decât atât,

dacă ar fi fost așa, reclamanții din prezenta cauza ar fi trebuit sa învedereze

instanței, prin prezenta acțiune judecătorească, că, nu au avut cunoștință de

modul de soluționare a notificării, prin decizia nr. 764/2003, și să solicite

desființarea ei pentru acest motiv.

Însă din petitul

acțiunii introductive rezultă fără nici un dubiu ca reclamanții au formulat o

noua cerere în anul 2005 având în vedere prevederile noii legi, Legea nr. 247/2005.

În

mod vădit eronat a reținut instanța de apel faptul că, apelantul B.V. este, și

în prezent, în termenul legal de a formula o contestație împotriva deciziei nr.

763/2003 emisă de universitate, ca urmare a soluționării notificării

înregistrate sub nr. 69/2001 la Birou Executor Judecătoresc Z.C.

Într-adevăr,

în termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (și nu de art. 21

cum în mod eronat reține instanța de apel în considerentele deciziei recurate),

toți apelanții au formulat o notificare înregistrată sub nr. 69/2001 la Birou

Executor Judecătoresc Z.C. cu privire la imobilul situat în Iași, fosta stradela

Tăietoarei.

Însă,

această cerere a fost soluționată prin Decizia nr. 764/2003, comunicata

apelanților prin poștă, cu confirmare de primire.

De

la momentul primirii acestei decizii și până în prezent, nici unul din apelanți

nu a formulat în condițiile art. 26 alin. (3) din aceeași lege, contestație.

Faptul

că au avut cunoștință de modul de soluționare a acestei notificări este

confirmat de însăși apelanții prin depunerea cererii înregistrate sub nr. 90304

din 28 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iași, după apariția Legii nr. 247/2005.

În

această cerere se arată în mod expres că „în anul 2001 am intervenit la U.T.G.A.

din Iași cu documentația întocmita în baza Legii nr. 10/2001, însă ne-a fost

respinsă pe motive vădit neîntemeiate”, fiind anexată chiar decizia administrativa

nr. 763/2003.

Rezultă,

așadar, cu evidenta faptul că, toți apelanții aveau cunoștință, chiar și la

nivelul anului 2005, de modul de soluționare a notificării nr. 69/2001.

Recursul

este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Criticile

formulate de recurentul-parat au fost susținute din perspectiva motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea și

interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 de câtre instanța de

apel, atunci când a concluzionat, in circumstanțele particulare ale cauzei,

corect stabilite in mare parte, inclusiv pe chestiuni relevante de drept, ca

cererea formulata de reclamanți în anul 2005, ar reprezenta de fapt, o revenire

la notificarea din anul 2001, si prin urmare, cererea acestora nu ar fi tardiva.

În drept,

cauza pendinte nu poate fi analizata cu nesocotirea dispozițiilor exprese ale art.

22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora persoana îndreptățită va

notifica în termen de 6 luni (termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin

O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001, ceea ce înseamnă ca acesta

expira la data de 14 februarie 2002) de la data intrării în vigoare a prezentei

legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului, text de lege care nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

Instanta

de apel a reținut corect aspectele de fapt relevante pentru cauza, fără însă să

ofere și o soluție corectă din perspectiva cadrului procesual de investire și susmenționatelor

dispoziții legale speciale incidente raportului juridic dedus judecății.

În

cuprinsul hotărârii atacate, instanța de apel a reținut corect ca,

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001,

evidențiate punctual prin Titlul I, dar ca, aceste modificări

nu se

referă și la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede

obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni,

respectiv până la data de 14 februarie 2002.

Aceasta

aserțiune a instanței de apel trebuia sa constituie si soluția juridica

particularizata cauzei deduse judecați de către reclamanți, in confruntarea lor

cu unitatea destinatoarea a imobilului in litigiu.

Din

perspectiva situației de fapt a dosarului, s-a reținut in mod corect ca, reclamanții

B.V., B.N. si S.A. au depus în termen legal notificarea prevăzută de art. 21

din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul din Iași, str. Tăietoare, ce a aparținut

părinților acestora, solicitarea expresa a reclamanților la acel moment fiind

de restituire în natură sau prin echivalent.

Prin

decizia nr. 763 din 23 iunie 2003 emisă de U.T.G.A., a fost respinsa

notificarea nr. 69/2001, înregistrată sub nr. 16324 din 9 octombrie 2001, cu motivația

că solicitanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la

imobilul solicitat si nici nu au făcut dovada preluării abuzive a acestuia.

Reclamanții nu au

contestat decizia administrativă nr. 763/2003.

Reclamanții,

ulterior, au formulat o nouă cerere cu privire la același imobil și în baza

aceleiași proceduri (după apariția Legii n. 247/2005), cerere înregistrată sub nr.

5943 din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Iași, înaintată cu adresa nr.

90304 din 26 aprilie 2008 la U.T.G.A. IAȘI, soluționată prin decizia nr. 1083/2008.

Din

cuprinsul acestei cereri rezulta clar că reclamanții au înțeles să formuleze o

nouă cerere având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul

preluat abuziv de stat, întemeiata in drept pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Prin

decizia nr. 1083 din 14 aprilie 2008, emisa de parata U.T.G.A. din Iași,

notificarea depusă de către cei trei reclamanți a fost respinsa ca tardiv

formulată.

În

fața primei instanțe, reclamanții au înțeles sa atace aceasta ultima decizie

administrativa emisa de unitatea deținătoare, din cuprinsul cererii

introductive de instanță rezultând cu pregnanta ca pretenția acestora s-a întemeiat

pe noua lege de modificare a Legii nr. 10/2001.

S-a

făcut precizarea expresa, în cuprinsul cererii, conform căreia reclamanții au

uzat de procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001, finalizata deja

prin emiterea deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003, fără însă a fi susținute

chestiuni legate de ineficienta procedurilor de comunicarea a acesteia.

În

acest cadru procesual se impunea a fi analizata solicitarea reclamanților și nu

din perspectiva unui amalgam de fapte și dispoziții legale, irelevante și nesusținute

în cauza.

Acestea

sunt motivele pentru care, Înalta Curte apreciază ca, alegațiile instanței de

apel referitoare la modalitatea de comunicare a deciziei nr. 763 din 23 iunie 2003,

la ineficienta acestei proceduri în privința unuia dintre reclamanți, la

incidenta dispozițiile art. 48 C. proc. civ., apar ca fiind străine de natura

pricinii, și se impun a fi înlăturate.

Înalta

Curte constata ca, fata de cadrul procesual de investire, situația de fapt pe

deplin stabilită în cauza, redata in mare parte cu precizie chiar de instanța

de apel, față de incidenta dispozițiilor imperative ale art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, cererea noua a reclamanților cu privire la același imobil a

fost corect soluționată de unitatea deținătoare, prin decizia nr. 1083/2008, pe

temeiul tardivității.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., va a

dmite

recursul declarat de

pârâta

U.T.G.A. Iași împotriva deciziei nr. 59 din 25 martie 2009 a Curții de Apel

Iași, secția civilă, va modifica decizia atacată și rejudecând, în conformitate

cu dispozițiile art. 296 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1885 din 19 noiembrie

2008 a Tribunalului Iași.

Admite recursul

declarat de

pârâta

U.T.G.A. Iași împotriva deciziei nr. 59 din 25 martie 2009 a Curții de Apel

Iași, secția civilă.

Modifică decizia

atacată și rejudecând, respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 1885 din 19 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 717/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Contestatorii Ț.I. și Ț.E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata U.T. G.A. Iași, anularea deciziei nr. 768 din 23 iunie 2003, emisă de aceasta
ÎCCJ 2010-04-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2297/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Prin Sentința civilă nr. 545 din 09 aprilie 2008, Tribunalul Iași a respins ca nefondată acțiunea reclamanților G.I.R. și G.I.M., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iași, a respins pentru
ÎCCJ 2010-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6263/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la 14 iulie 2008, reclamantele C.M.I., C.G. și B.L.E. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la soluționarea not
ÎCCJ 2010-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4907/2010
Prin acțiunea formulată de reclamantul U.L. și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 4758/245/2008 s-a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Iași, Municipiul Iași și L.A., să se constate nulitatea absolută a contr
ÎCCJ 2010-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2010
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 6451/99/2007 pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, la data de 15 august 2007, petenta A.G. a formulat contestație împotriva dispoziției din 14 mai 2007
Sursă