ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 452 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 14781/115/2008, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea civilă formulată de reclamantele A.A.M. și C.C.I. împotriva pârâtelor SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești și SC U.H. SA. A constatat nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 30 martie 2005 de către executorul judecătoresc N.N., prin care imobilul construcție „C.C.” de pe Muntele Semenic, înscris în CF 1424 Văliug a trecut în proprietatea pârâtelor SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești, în cotă de 55/100 și SC U.H. SA în cotă de 45/100 și a dispus anularea acestuia. A obligat pârâtele să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul mai sus descris.

A dispus radierea din CF nr. 1424 Văliug a dreptului de proprietate a celor două pârâte și a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantelor asupra construcției mai sus descrise, drept de proprietate obținut conform sentinței civile nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 962/ R din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele: Referitor la excepția de necompetență materială a Secției Civile a Tribunalului Caraș-Severin de a judeca prezentul litigiu Tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, deoarece litigiul este de natură civilă, având în vedere că obiectul său nu derivă dintr-o activitatea comercială.

Mai mult, toate litigiile părților având ca obiect acest imobil au fost judecate de secția civilă. În consecință, în speță nu trebuiau respectate dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., cu privire la îndeplinirea procedurii prealabile în materie comercială, astfel încât și excepția prematurității introducerii acțiunii apare ca nefondată. Cu privire la excepția de litispendență, instanța a reținut ca în dosarul nr. 1958/290/2008 înregistrat pe rolul altei instanțe, respectiv Judecătoria Reșița, s-a renunțat la judecată, astfel încât nu se poate pune în discuție identitatea de obiect, cauză și părți între acest dosar și un alt dosar. Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că obiectul acțiunii este constatare nulitate absolută, acțiune care este imprescriptibilă, astfel încât și această excepție apare ca nefondată.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că această excepție poate ti ridicată în cazul acțiunii în revendicare a imobilelor preluate abuziv de la stat, acțiune ce ar fi fost promovată pe calea dreptului comun, după apariția Legii nr. 10/2001. O astfel de acțiune nu face însă obiectul prezentului dosar, reclamantele beneficiind deja de dreptul de proprietate asupra imobilului stabilit definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 4885/2000 a Judecătoriei Brașov, astfel încât și această excepție a fost respinsă. Cu privire la fondul litigiului, prima instanță a menținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 962/ R din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov a fost admisă în parte acțiunea reclamantelor în sensul înscrierii dreptului de proprietate al acestora în calitate de moștenitoare legale după tatăl lor C.A.

în cote de 1/2 pentru fiecare a imobilului înscris în CF 1424 Văliug - teren și construcții cu denumirea de Cabana Centrala. Imobilul înscris în CF 1424 Văliug - teren și construcții, a aparținut și a fost deținut de către antecesorul reclamantelor C.A. și a fost preluat abuziv prin rechiziție în anul 1948 conform ordinului 1037/1948 și a procesului verbal nr. 11/1948 fiind dat în folosința fostului Sfat Popular al orașului Reșița. Deși dețin un tidu asupra imobilului în CF 1424 Văliug sub forma unei hotărâri judecătorești irevocabile reclamantele nu au putut intabula dreptul de proprietate și nu s-au putut bucura și dispune de acesta în conformitate cu art. 480 C. civ. Cererea de intabulare a sentinței civile nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov a fost înscrisă numai parțial cu privire la teren respingându-se înscrierea și asupra construcției denumită Cabana Centrala.

Conform deciziei civile nr. 1563 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, deciziei civile nr. l 11/ A din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, a deciziei civile nr. 5454 din 02 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și justiție și a deciziei civile nr. 7628 din 12 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului C.C. încheiate între SC T.S. SA, SC M.R.G.E. SRL și SC M.C. SRL. În timpul proceselor purtate, pârâta prin încheierea nr. 915 din 28 ianuarie 2005 notează în cartea funciară somația de plată în baza procesului verbal de situație nr. 69 din 27 ianuarie 2005 formulată de SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești, pentru suma de 7.897.254.061 ROL iar prin încheierea nr. 3354 din 23 martie 2005 se notează somația de plată formulată de aceeași pârâtă pentru suma de 1.620.185.000 ROL.

Așadar, la data notării în CF 1424 Văliug asupra construcției „C.C.” a somațiilor de plată în baza cărora s-a obținut actul de adjudecare în contul datoriei era notată în cartea funciară prin încheierea 6053 din 18 noiembrie 2003 acțiunea civilă de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din dosarul cu nr. 4562/2003 al Tribunalului Caraș-Severin. Cu toate acestea prin încheierea nr. 3915 din 06 aprilie 2005 în baza actului de adjudecare din data de 30 martie 2005 se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de adjudecare asupra construcției „C.C.” în favoarea lui: SC L.D. SRL în cote de 55/100 părți și SC U.H. SA în cote de 45/100 părți, a unui bun litigios așa cum rezultă din înscrierile efectuate în cartea funciară.

Raportându-ne la prevederile art. 968 C. civ., trebuie condiționată valabilitatea actului de adjudecare încheiat în asemenea condiții de caracterul licit și moral al cauzei sau scopului său. Or, atâta timp cât în CF a existat notată acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din dosar nr. 4562/2003, întocmirea procesului verbal de adjudecare din 30 martie 2005 de către executorul judecătoresc N.N. nu poate avea decât un caracter ilicit, scopul încheierii actului fiind fraudarea legii. Încălcându-se aceste condiții de valabilitate a unui act juridic, Tribunalul a apreciat că aceste cauze de nulitate absolută, atrag nulitatea actului juridic, respectiv nulitatea procesului verbal de adjudecare, ce se impune a fi anulat.

Ca o consecință a anulării procesului verbal de adjudecare, Tribunalul a dispus radierea din C.F. a dreptului de proprietate al pârâtelor și întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele SC U.H. SA și SC L.R. SRL, iar prin decizia civilă nr. l45 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara s-au respins apelurile pârâtelor reținându-se următoarele: În legătură cu prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă în baza art. 520 alin. (l) C. proc. civ., s-a reținut că excepția este neîntemeiată, întrucât acțiunea are ca obiect constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare, acțiune ce este imprescriptibilă. S-a mai reținut de către instanța de apel că este neîntemeiată și excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului Caraș-Severin de a judeca litigiul dat fiind natura civilă a litigiului.

În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de adjudecare încheiat de către executorul judecătoresc la data de 30 martie 2005, pentru cauză ilicită, în condițiile în care, la data notării în cartea funciară a somațiilor de plată de către pârâte, era notată, în baza încheierii nr. 6053 din 18 noiembrie 2003, acțiunea civilă formulată de reclamante pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acțiune ce a fost admisă prin Decizia civilă nr. lll/ A din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă.

Or, înscrierile în cartea funciară, în speță notarea acțiunii reclamantelor, își produc efectele de opozabilitate față de terți, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, de la data înregistrării cererilor (în speță 18 noiembrie 2003), iar conform alin. (l) din Legea nr. 7/1996, cuprinsul cărții funciare se consideră exact numai în folosul acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu tidu legal, a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, dobânditorul fiind considerat de bună credință, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă, la data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.

Prin urmare, în mod cu totul justificat prima instanță a reținut reaua credință a pârâtelor și caracterul ilicit, conform art. 968 C. civ., a actului de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc la 30 martie 2005, cu atât mai mult cât printr-o hotărâre irevocabilă a fost admisă acțiunea notată în C.F. iar printr-o altă hotărâre irevocabilă s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamantelor în cartea funciară (Decizia civilă nr. 962 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov), decizie care nu a putut fi pusă în executare decât în privința terenului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petentele SC U.H. SA și SC L.R. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel, se susține că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 520 alin. (l) C. proc. civ. Se susține că din analiza actelor existente la dosar vizează că dreptul de proprietate asupra imobilului, dobândit de autorul SC M.C. SRL la 7 mai 2003 este cu mult peste termenul de 3 ani, prevăzut expres de dispozițiile art. 520 alin. (l) C. proc. civ. O altă critică vizează faptul ca instanțele au reținut că actul de adjudecare are caracter ilicit, fără a reține că acesta a fost rezultatul urmării unei prevederi de executare silită iar unicul scop a fost de ștergere a unor debite restante datorate de proprietarul bunului imobil executat.

O alta critică vizează nemotivarea hotărârii, nefiind arătată modalitatea în care s-a ajuns la concluzia că "caracterul actului întocmit de executorul judecătoresc este unul ilicit". Recurenta SC L. SA a mai criticat hotărârea, prin faptul că nu a fost analizată buna credință la dobândirea bunului adjudecat fiind astfel incident principiul „resolutio inre dantis, rezoluitor ins accipientis”. Astfel, recurenta SC U.H. SA susține că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței materiale, și că s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbându-se și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. O altă critică vizează faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi și probe administrate ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În susținerea acestor motive de recurs, recurenta învederează faptul că la data ipotecării imobilul era proprietatea SC M.C. SRL, așa cum rezultă din extrasul CF emis de Judecătoria Reșița. Se susține că urmare a nerespectării obligațiilor contractuale, s-a inițiat procedura de executare finalizată cu adjudecarea în favoarea ei. Astfel, față de faptul că obiectul dedus judecății vizează un bun comercial, o cabană cu destinație turistică și reprezintă un fond de comerț, litigiul este de natură comercială iar competența materială a instanței este dată în acest sens de dispozițiile art. 7 C. com. Aceeași recurentă susține că sunt prezente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., întrucât s-a interpretat greșit actul dedus judecății iar desființarea actului de adjudecare în baza acțiunii în anulare era promovată de reclamante este cu totul nelegală. Se mai invocă și excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantelor la data promovării acțiunii. Recurenta mai critică hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea fiind lipsită de temei legal. Examinând recursurile declarate de pârâtele SC L.R. SRL și SC U.H. SA prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Obiectul dedus judecății vizează anularea procesului verbal de adjudecare încheiat la 30 mai 2005 de B.E.J.

N.N. Instanța de apel în examinarea motivelor de apel formulate de pârâtele SC U.H. SA și SC L.R. SRL, trebuia să aibă în vedere toate aspectele invocate, ce vizau netemeinicia hotărârii instanței de fond prin prisma obiectului dedus judecății. Or, examinând considerentele hotărârii atacate este de reținut că motivele de apel nu au fost suficient de analizate, câta vreme au fost invocate și aspecte legate de aplicabilitatea dispozițiilor art. 520 alin. (l) C. proc. civ. Deși motivele de apel au fost dezvoltate de cele două apelante în detaliu, instanța de apel nu răspunde motivelor invocate, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.

În considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate fiecare capăt de cerere și de apărare, probele ce au fost administrate, motivând pentru ce unele dintre ele au fost reținute iar altele înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate și normele juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită. Orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât justițiabilul să poată cunoaște care dintre argumentele sale au fost acceptate și motivele pentru care i s-au respins cererile din apărări. Din această perspectivă și a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., instanțele sunt obligate să își motiveze hotărârile, ceea ce presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument.

Motivarea hotărârilor face posibil de altfel controlul judiciar, care are un caracter esențial și înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, încadrarea unei situații particulare, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Ca atare din perspectiva celor expuse, a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil în condițiile art. 6 C.E.D.O., neputând fi exercitat controlul judiciar în condițiile în care nu au fost examinate toate motivele de apel invocate de apelante, sunt incidente dispozițiile art. 315 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se admite ambele recursuri, a se casa hotărârea instanței de apel cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții SC U.H. SA și SC L.R. SA SRL împotriva deciziei nr. 145 din 6 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și în consecință: Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publica, astăzi, 5 iulie 2010.