ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 452 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr.
14781/115/2008, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea civilă formulată de
reclamantele A.A.M. și C.C.I. împotriva pârâtelor SC L.D. SRL București,
sucursala Ploiești și SC U.H. SA.
A constatat nulitatea absolută a
procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 30 martie 2005 de către
executorul judecătoresc N.N., prin care imobilul construcție „C.C.” de pe
Muntele Semenic, înscris în CF 1424 Văliug a trecut în proprietatea pârâtelor
SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești, în cotă de 55/100 și SC U.H. SA în
cotă de 45/100 și a dispus anularea acestuia.
A obligat pârâtele să lase
reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul mai sus descris.
A dispus radierea din CF nr. 1424
Văliug a dreptului de proprietate a celor două pârâte și a dispus întabularea
în CF a dreptului de proprietate al reclamantelor asupra construcției mai sus
descrise, drept de proprietate obținut conform sentinței civile nr. 4885 din 24
martie 2000 a Judecătoriei Brașov rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.
962/ R din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Pentru a pronunța această soluție,
Tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția de necompetență
materială a Secției Civile a Tribunalului Caraș-Severin de a judeca prezentul
litigiu Tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, deoarece litigiul este
de natură civilă, având în vedere că obiectul său nu derivă dintr-o activitatea
comercială. Mai mult, toate litigiile părților având ca obiect acest imobil au
fost judecate de secția civilă.
În consecință, în speță nu trebuiau
respectate dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., cu privire la îndeplinirea
procedurii prealabile în materie comercială, astfel încât și excepția
prematurității introducerii acțiunii apare ca nefondată.
Cu privire la excepția de
litispendență, instanța a reținut ca în dosarul nr. 1958/290/2008 înregistrat
pe rolul altei instanțe, respectiv Judecătoria Reșița, s-a renunțat la
judecată, astfel încât nu se poate pune în discuție identitatea de obiect,
cauză și părți între acest dosar și un alt dosar.
Referitor la excepția prescripției
dreptului la acțiune instanța a reținut că obiectul acțiunii este constatare
nulitate absolută, acțiune care este imprescriptibilă, astfel încât și această
excepție apare ca nefondată.
Referitor la excepția
inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că această excepție poate
ti ridicată în cazul acțiunii în revendicare a imobilelor preluate abuziv de la
stat, acțiune ce ar fi fost promovată pe calea dreptului comun, după apariția
Legii nr. 10/2001. O astfel de acțiune nu face însă obiectul prezentului dosar,
reclamantele beneficiind deja de dreptul de proprietate asupra imobilului
stabilit definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 4885/2000 a
Judecătoriei Brașov, astfel încât și această excepție a fost respinsă.
Cu privire la fondul litigiului, prima
instanță a menținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4885 din 24
martie 2000 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.
962/ R din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov a fost admisă în parte
acțiunea reclamantelor în sensul înscrierii dreptului de proprietate al
acestora în calitate de moștenitoare legale după tatăl lor C.A. în cote de 1/2
pentru fiecare a imobilului înscris în CF 1424 Văliug - teren și construcții cu
denumirea de Cabana Centrala.
Imobilul înscris în CF 1424 Văliug -
teren și construcții, a aparținut și a fost deținut de către antecesorul
reclamantelor C.A. și a fost preluat abuziv prin rechiziție în anul 1948
conform ordinului 1037/1948 și a procesului verbal nr. 11/1948 fiind dat în
folosința fostului Sfat Popular al orașului Reșița.
Deși dețin un tidu asupra imobilului
în CF 1424 Văliug sub forma unei hotărâri judecătorești irevocabile reclamantele
nu au putut intabula dreptul de proprietate și nu s-au putut bucura și dispune
de acesta în conformitate cu art. 480 C. civ.
Cererea de intabulare a sentinței
civile nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov a fost înscrisă numai
parțial cu privire la teren respingându-se înscrierea și asupra construcției
denumită Cabana Centrala.
Conform deciziei civile nr. 1563 din
29 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, deciziei civile nr. l 11/ A din 26
februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, a deciziei civile nr. 5454 din 02
iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și justiție și a deciziei civile nr. 7628
din 12 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată
nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului C.C. încheiate
între SC T.S. SA, SC M.R.G.E. SRL și SC M.C. SRL.
În timpul proceselor purtate, pârâta
prin încheierea nr. 915 din 28 ianuarie 2005 notează în cartea funciară somația
de plată în baza procesului verbal de situație nr. 69 din 27 ianuarie 2005
formulată de SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești, pentru suma de
7.897.254.061 ROL iar prin încheierea nr. 3354 din 23 martie 2005 se notează
somația de plată formulată de aceeași pârâtă pentru suma de 1.620.185.000 ROL.
Așadar, la data notării în CF 1424
Văliug asupra construcției „C.C.” a somațiilor de plată în baza cărora s-a
obținut actul de adjudecare în contul datoriei era notată în cartea funciară
prin încheierea 6053 din 18 noiembrie 2003 acțiunea civilă de constatare a
nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din dosarul cu nr.
4562/2003 al Tribunalului Caraș-Severin.
Cu toate acestea prin încheierea nr.
3915 din 06 aprilie 2005 în baza actului de adjudecare din data de 30 martie
2005 se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de adjudecare asupra
construcției „C.C.” în favoarea lui: SC L.D. SRL în cote de 55/100 părți și SC
U.H. SA în cote de 45/100 părți, a unui bun litigios așa cum rezultă din
înscrierile efectuate în cartea funciară.
Raportându-ne la prevederile art. 968
C. civ., trebuie condiționată valabilitatea actului de adjudecare încheiat în
asemenea condiții de caracterul licit și moral al cauzei sau scopului său.
Or, atâta timp cât în CF a existat
notată acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare din dosar nr. 4562/2003, întocmirea procesului verbal de
adjudecare din 30 martie 2005 de către executorul judecătoresc N.N. nu poate
avea decât un caracter ilicit, scopul încheierii actului fiind fraudarea legii.
Încălcându-se aceste condiții de valabilitate
a unui act juridic, Tribunalul a apreciat că aceste cauze de nulitate absolută,
atrag nulitatea actului juridic, respectiv nulitatea procesului verbal de
adjudecare, ce se impune a fi anulat.
Ca o consecință a anulării procesului
verbal de adjudecare, Tribunalul a dispus radierea din C.F. a dreptului de
proprietate al pârâtelor și întabularea dreptului de proprietate al
reclamantelor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
apel pârâtele SC U.H. SA și SC L.R. SRL, iar prin decizia civilă nr. l45 din 3
iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara s-au respins apelurile pârâtelor
reținându-se următoarele:
În legătură cu prescripția dreptului
la acțiune invocată de pârâtă în baza art. 520 alin. (l) C. proc. civ., s-a
reținut că excepția este neîntemeiată, întrucât acțiunea are ca obiect
constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare, acțiune ce
este imprescriptibilă.
S-a mai reținut de către instanța de
apel că este neîntemeiată și excepția necompetenței materiale a Secției civile
a Tribunalului Caraș-Severin de a judeca litigiul dat fiind natura civilă a
litigiului.
În ceea ce privește fondul litigiului,
Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a constatat nulitatea absolută
a procesului verbal de adjudecare încheiat de către executorul judecătoresc la
data de 30 martie 2005, pentru cauză ilicită, în condițiile în care, la data
notării în cartea funciară a somațiilor de plată de către pârâte, era notată,
în baza încheierii nr. 6053 din 18 noiembrie 2003, acțiunea civilă formulată de
reclamante pentru constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare, acțiune ce a fost admisă prin Decizia civilă nr. lll/ A din
26 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă.
Or, înscrierile în cartea funciară, în
speță notarea acțiunii reclamantelor, își produc efectele de opozabilitate față
de terți, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, de la data
înregistrării cererilor (în speță 18 noiembrie 2003), iar conform alin. (l) din
Legea nr. 7/1996, cuprinsul cărții funciare se consideră exact numai în folosul
acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu tidu legal, a dobândit cu
bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, dobânditorul fiind
considerat de bună credință, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă, la
data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost
notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.
Prin urmare, în mod cu totul
justificat prima instanță a reținut reaua credință a pârâtelor și caracterul
ilicit, conform art. 968 C. civ., a actului de adjudecare întocmit de
executorul judecătoresc la 30 martie 2005, cu atât mai mult cât printr-o
hotărâre irevocabilă a fost admisă acțiunea notată în C.F. iar printr-o altă
hotărâre irevocabilă s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al
reclamantelor în cartea funciară (Decizia civilă nr. 962 din 14 octombrie 2002
a Curții de Apel Brașov), decizie care nu a putut fi pusă în executare decât în
privința terenului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat
recurs petentele SC U.H. SA și SC L.R. solicitând modificarea ei în sensul
admiterii apelului.
Criticile aduse hotărârii instanței de
apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel, se susține că instanța de apel
și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.
520 alin. (l) C. proc. civ.
Se susține că din analiza actelor
existente la dosar vizează că dreptul de proprietate asupra imobilului,
dobândit de autorul SC M.C. SRL la 7 mai 2003 este cu mult peste termenul de 3
ani, prevăzut expres de dispozițiile art. 520 alin. (l) C. proc. civ.
O altă critică vizează faptul ca
instanțele au reținut că actul de adjudecare are caracter ilicit, fără a reține
că acesta a fost rezultatul urmării unei prevederi de executare silită iar
unicul scop a fost de ștergere a unor debite restante datorate de proprietarul
bunului imobil executat.
O alta critică vizează nemotivarea
hotărârii, nefiind arătată modalitatea în care s-a ajuns la concluzia că
"caracterul actului întocmit de executorul judecătoresc este unul
ilicit".
Recurenta SC L. SA a mai criticat
hotărârea, prin faptul că nu a fost analizată buna credință la dobândirea
bunului adjudecat fiind astfel incident principiul „resolutio inre dantis,
rezoluitor ins accipientis”.
Astfel, recurenta SC U.H. SA susține
că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței materiale, și că s-a interpretat
greșit actul juridic dedus judecății schimbându-se și înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestuia.
O altă critică vizează faptul că
hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și instanța nu s-a pronunțat
asupra unor dovezi și probe administrate ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea
pricinii.
În susținerea acestor motive de
recurs, recurenta învederează faptul că la data ipotecării imobilul era
proprietatea SC M.C. SRL, așa cum rezultă din extrasul CF emis de Judecătoria
Reșița.
Se susține că urmare a nerespectării
obligațiilor contractuale, s-a inițiat procedura de executare finalizată cu
adjudecarea în favoarea ei.
Astfel, față de faptul că obiectul
dedus judecății vizează un bun comercial, o cabană cu destinație turistică și
reprezintă un fond de comerț, litigiul este de natură comercială iar competența
materială a instanței este dată în acest sens de dispozițiile art. 7 C. com.
Aceeași recurentă susține că sunt
prezente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,
întrucât s-a interpretat greșit actul dedus judecății iar desființarea actului
de adjudecare în baza acțiunii în anulare era promovată de reclamante este cu
totul nelegală. Se mai invocă și excepția prescripției dreptului la acțiune al
reclamantelor la data promovării acțiunii.
Recurenta mai critică hotărârea
instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,
hotărârea fiind lipsită de temei legal.
Examinând recursurile declarate de
pârâtele SC L.R. SRL și SC U.H. SA prin prisma motivelor de recurs a
dispozițiilor art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține
următoarele:
Obiectul dedus judecății vizează
anularea procesului verbal de adjudecare încheiat la 30 mai 2005 de B.E.J. N.N.
Instanța de apel în examinarea motivelor de apel formulate de pârâtele SC U.H.
SA și SC L.R. SRL, trebuia să aibă în vedere toate aspectele invocate, ce vizau
netemeinicia hotărârii instanței de fond prin prisma obiectului dedus
judecății.
Or, examinând considerentele hotărârii
atacate este de reținut că motivele de apel nu au fost suficient de analizate,
câta vreme au fost invocate și aspecte legate de aplicabilitatea dispozițiilor
art. 520 alin. (l) C. proc. civ.
Deși motivele de apel au fost
dezvoltate de cele două apelante în detaliu, instanța de apel nu răspunde
motivelor invocate, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 261 C. proc.
civ.
În considerentele hotărârii, instanța
trebuie să arate fiecare capăt de cerere și de apărare, probele ce au fost
administrate, motivând pentru ce unele dintre ele au fost reținute iar altele
înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate și normele
juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.
Orice hotărâre judecătorească trebuie
motivată, astfel încât justițiabilul să poată cunoaște care dintre argumentele
sale au fost acceptate și motivele pentru care i s-au respins cererile din
apărări.
Din această perspectivă și a
dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 6 din
C.E.D.O., instanțele sunt obligate să își motiveze hotărârile, ceea ce
presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument.
Motivarea hotărârilor face posibil de
altfel controlul judiciar, care are un caracter esențial și înseamnă stabilirea
în concret, clar și concis a stării de fapt, încadrarea unei situații
particulare, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi.
Ca atare din perspectiva celor expuse,
a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil în
condițiile art. 6 C.E.D.O., neputând fi exercitat controlul judiciar în
condițiile în care nu au fost examinate toate motivele de apel invocate de
apelante, sunt incidente dispozițiile art. 315 pct. 5 C. proc. civ., motiv
pentru care urmează a se admite ambele recursuri, a se casa hotărârea instanței
de apel cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
pârâții SC U.H. SA și SC L.R. SA SRL împotriva deciziei nr. 145 din 6 iunie
2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și în consecință:
Casează decizia recurată și trimite
cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publica, astăzi,
5 iulie 2010.