ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4229/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 452 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr.

14781/115/2008, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea civilă formulată de

reclamantele A.A.M. și C.C.I. împotriva pârâtelor SC L.D. SRL București,

sucursala Ploiești și SC U.H. SA.

A constatat nulitatea absolută a

procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 30 martie 2005 de către

executorul judecătoresc N.N., prin care imobilul construcție „C.C.” de pe

Muntele Semenic, înscris în CF 1424 Văliug a trecut în proprietatea pârâtelor

SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești, în cotă de 55/100 și SC U.H. SA în

cotă de 45/100 și a dispus anularea acestuia.

A obligat pârâtele să lase

reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul mai sus descris.

A dispus radierea din CF nr. 1424

Văliug a dreptului de proprietate a celor două pârâte și a dispus întabularea

în CF a dreptului de proprietate al reclamantelor asupra construcției mai sus

descrise, drept de proprietate obținut conform sentinței civile nr. 4885 din 24

martie 2000 a Judecătoriei Brașov rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.

962/ R din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut următoarele:

Referitor la excepția de necompetență

materială a Secției Civile a Tribunalului Caraș-Severin de a judeca prezentul

litigiu Tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată, deoarece litigiul este

de natură civilă, având în vedere că obiectul său nu derivă dintr-o activitatea

comercială. Mai mult, toate litigiile părților având ca obiect acest imobil au

fost judecate de secția civilă.

În consecință, în speță nu trebuiau

respectate dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., cu privire la îndeplinirea

procedurii prealabile în materie comercială, astfel încât și excepția

prematurității introducerii acțiunii apare ca nefondată.

Cu privire la excepția de

litispendență, instanța a reținut ca în dosarul nr. 1958/290/2008 înregistrat

pe rolul altei instanțe, respectiv Judecătoria Reșița, s-a renunțat la

judecată, astfel încât nu se poate pune în discuție identitatea de obiect,

cauză și părți între acest dosar și un alt dosar.

Referitor la excepția prescripției

dreptului la acțiune instanța a reținut că obiectul acțiunii este constatare

nulitate absolută, acțiune care este imprescriptibilă, astfel încât și această

excepție apare ca nefondată.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, prima instanță a reținut că această excepție poate

ti ridicată în cazul acțiunii în revendicare a imobilelor preluate abuziv de la

stat, acțiune ce ar fi fost promovată pe calea dreptului comun, după apariția

Legii nr. 10/2001. O astfel de acțiune nu face însă obiectul prezentului dosar,

reclamantele beneficiind deja de dreptul de proprietate asupra imobilului

stabilit definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 4885/2000 a

Judecătoriei Brașov, astfel încât și această excepție a fost respinsă.

Cu privire la fondul litigiului, prima

instanță a menținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4885 din 24

martie 2000 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.

962/ R din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov a fost admisă în parte

acțiunea reclamantelor în sensul înscrierii dreptului de proprietate al

acestora în calitate de moștenitoare legale după tatăl lor C.A. în cote de 1/2

pentru fiecare a imobilului înscris în CF 1424 Văliug - teren și construcții cu

denumirea de Cabana Centrala.

Imobilul înscris în CF 1424 Văliug -

teren și construcții, a aparținut și a fost deținut de către antecesorul

reclamantelor C.A. și a fost preluat abuziv prin rechiziție în anul 1948

conform ordinului 1037/1948 și a procesului verbal nr. 11/1948 fiind dat în

folosința fostului Sfat Popular al orașului Reșița.

Deși dețin un tidu asupra imobilului

în CF 1424 Văliug sub forma unei hotărâri judecătorești irevocabile reclamantele

nu au putut intabula dreptul de proprietate și nu s-au putut bucura și dispune

de acesta în conformitate cu art. 480 C. civ.

Cererea de intabulare a sentinței

civile nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov a fost înscrisă numai

parțial cu privire la teren respingându-se înscrierea și asupra construcției

denumită Cabana Centrala.

Conform deciziei civile nr. 1563 din

29 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, deciziei civile nr. l 11/ A din 26

februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, a deciziei civile nr. 5454 din 02

iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și justiție și a deciziei civile nr. 7628

din 12 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului C.C. încheiate

între SC T.S. SA, SC M.R.G.E. SRL și SC M.C. SRL.

În timpul proceselor purtate, pârâta

prin încheierea nr. 915 din 28 ianuarie 2005 notează în cartea funciară somația

de plată în baza procesului verbal de situație nr. 69 din 27 ianuarie 2005

formulată de SC L.D. SRL București, sucursala Ploiești, pentru suma de

7.897.254.061 ROL iar prin încheierea nr. 3354 din 23 martie 2005 se notează

somația de plată formulată de aceeași pârâtă pentru suma de 1.620.185.000 ROL.

Așadar, la data notării în CF 1424

Văliug asupra construcției „C.C.” a somațiilor de plată în baza cărora s-a

obținut actul de adjudecare în contul datoriei era notată în cartea funciară

prin încheierea 6053 din 18 noiembrie 2003 acțiunea civilă de constatare a

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din dosarul cu nr.

4562/2003 al Tribunalului Caraș-Severin.

Cu toate acestea prin încheierea nr.

3915 din 06 aprilie 2005 în baza actului de adjudecare din data de 30 martie

2005 se întabulează dreptul de proprietate cu titlu de adjudecare asupra

construcției „C.C.” în favoarea lui: SC L.D. SRL în cote de 55/100 părți și SC

U.H. SA în cote de 45/100 părți, a unui bun litigios așa cum rezultă din

înscrierile efectuate în cartea funciară.

Raportându-ne la prevederile art. 968

C. civ., trebuie condiționată valabilitatea actului de adjudecare încheiat în

asemenea condiții de caracterul licit și moral al cauzei sau scopului său.

Or, atâta timp cât în CF a existat

notată acțiunea de constatare a nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare din dosar nr. 4562/2003, întocmirea procesului verbal de

adjudecare din 30 martie 2005 de către executorul judecătoresc N.N. nu poate

avea decât un caracter ilicit, scopul încheierii actului fiind fraudarea legii.

Încălcându-se aceste condiții de valabilitate

a unui act juridic, Tribunalul a apreciat că aceste cauze de nulitate absolută,

atrag nulitatea actului juridic, respectiv nulitatea procesului verbal de

adjudecare, ce se impune a fi anulat.

Ca o consecință a anulării procesului

verbal de adjudecare, Tribunalul a dispus radierea din C.F. a dreptului de

proprietate al pârâtelor și întabularea dreptului de proprietate al

reclamantelor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel pârâtele SC U.H. SA și SC L.R. SRL, iar prin decizia civilă nr. l45 din 3

iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara s-au respins apelurile pârâtelor

reținându-se următoarele:

În legătură cu prescripția dreptului

la acțiune invocată de pârâtă în baza art. 520 alin. (l) C. proc. civ., s-a

reținut că excepția este neîntemeiată, întrucât acțiunea are ca obiect

constatarea nulității absolute a procesului verbal de adjudecare, acțiune ce

este imprescriptibilă.

S-a mai reținut de către instanța de

apel că este neîntemeiată și excepția necompetenței materiale a Secției civile

a Tribunalului Caraș-Severin de a judeca litigiul dat fiind natura civilă a

litigiului.

În ceea ce privește fondul litigiului,

Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a constatat nulitatea absolută

a procesului verbal de adjudecare încheiat de către executorul judecătoresc la

data de 30 martie 2005, pentru cauză ilicită, în condițiile în care, la data

notării în cartea funciară a somațiilor de plată de către pârâte, era notată,

în baza încheierii nr. 6053 din 18 noiembrie 2003, acțiunea civilă formulată de

reclamante pentru constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare, acțiune ce a fost admisă prin Decizia civilă nr. lll/ A din

26 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, rămasă irevocabilă.

Or, înscrierile în cartea funciară, în

speță notarea acțiunii reclamantelor, își produc efectele de opozabilitate față

de terți, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, de la data

înregistrării cererilor (în speță 18 noiembrie 2003), iar conform alin. (l) din

Legea nr. 7/1996, cuprinsul cărții funciare se consideră exact numai în folosul

acelei persoane care, în virtutea unui act juridic cu tidu legal, a dobândit cu

bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, dobânditorul fiind

considerat de bună credință, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă, la

data înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, nu a fost

notată nici o acțiune prin care se contestă cuprinsul cărții funciare.

Prin urmare, în mod cu totul

justificat prima instanță a reținut reaua credință a pârâtelor și caracterul

ilicit, conform art. 968 C. civ., a actului de adjudecare întocmit de

executorul judecătoresc la 30 martie 2005, cu atât mai mult cât printr-o

hotărâre irevocabilă a fost admisă acțiunea notată în C.F. iar printr-o altă

hotărâre irevocabilă s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al

reclamantelor în cartea funciară (Decizia civilă nr. 962 din 14 octombrie 2002

a Curții de Apel Brașov), decizie care nu a putut fi pusă în executare decât în

privința terenului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs petentele SC U.H. SA și SC L.R. solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că instanța de apel

și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art.

520 alin. (l) C. proc. civ.

Se susține că din analiza actelor

existente la dosar vizează că dreptul de proprietate asupra imobilului,

dobândit de autorul SC M.C. SRL la 7 mai 2003 este cu mult peste termenul de 3

ani, prevăzut expres de dispozițiile art. 520 alin. (l) C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul ca

instanțele au reținut că actul de adjudecare are caracter ilicit, fără a reține

că acesta a fost rezultatul urmării unei prevederi de executare silită iar

unicul scop a fost de ștergere a unor debite restante datorate de proprietarul

bunului imobil executat.

O alta critică vizează nemotivarea

hotărârii, nefiind arătată modalitatea în care s-a ajuns la concluzia că

"caracterul actului întocmit de executorul judecătoresc este unul

ilicit".

Recurenta SC L. SA a mai criticat

hotărârea, prin faptul că nu a fost analizată buna credință la dobândirea

bunului adjudecat fiind astfel incident principiul „resolutio inre dantis,

rezoluitor ins accipientis”.

Astfel, recurenta SC U.H. SA susține

că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței materiale, și că s-a interpretat

greșit actul juridic dedus judecății schimbându-se și înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

O altă critică vizează faptul că

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și instanța nu s-a pronunțat

asupra unor dovezi și probe administrate ce erau hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii.

În susținerea acestor motive de

recurs, recurenta învederează faptul că la data ipotecării imobilul era

proprietatea SC M.C. SRL, așa cum rezultă din extrasul CF emis de Judecătoria

Reșița.

Se susține că urmare a nerespectării

obligațiilor contractuale, s-a inițiat procedura de executare finalizată cu

adjudecarea în favoarea ei.

Astfel, față de faptul că obiectul

dedus judecății vizează un bun comercial, o cabană cu destinație turistică și

reprezintă un fond de comerț, litigiul este de natură comercială iar competența

materială a instanței este dată în acest sens de dispozițiile art. 7 C. com.

Aceeași recurentă susține că sunt

prezente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

întrucât s-a interpretat greșit actul dedus judecății iar desființarea actului

de adjudecare în baza acțiunii în anulare era promovată de reclamante este cu

totul nelegală. Se mai invocă și excepția prescripției dreptului la acțiune al

reclamantelor la data promovării acțiunii.

Recurenta mai critică hotărârea

instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

hotărârea fiind lipsită de temei legal.

Examinând recursurile declarate de

pârâtele SC L.R. SRL și SC U.H. SA prin prisma motivelor de recurs a

dispozițiilor art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Obiectul dedus judecății vizează

anularea procesului verbal de adjudecare încheiat la 30 mai 2005 de B.E.J. N.N.

Instanța de apel în examinarea motivelor de apel formulate de pârâtele SC U.H.

SA și SC L.R. SRL, trebuia să aibă în vedere toate aspectele invocate, ce vizau

netemeinicia hotărârii instanței de fond prin prisma obiectului dedus

judecății.

Or, examinând considerentele hotărârii

atacate este de reținut că motivele de apel nu au fost suficient de analizate,

câta vreme au fost invocate și aspecte legate de aplicabilitatea dispozițiilor

art. 520 alin. (l) C. proc. civ.

Deși motivele de apel au fost

dezvoltate de cele două apelante în detaliu, instanța de apel nu răspunde

motivelor invocate, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 261 C. proc.

civ.

În considerentele hotărârii, instanța

trebuie să arate fiecare capăt de cerere și de apărare, probele ce au fost

administrate, motivând pentru ce unele dintre ele au fost reținute iar altele

înlăturate, excepțiile invocate și modul în care au fost soluționate și normele

juridice pe care le-a aplicat la situația de fapt stabilită.

Orice hotărâre judecătorească trebuie

motivată, astfel încât justițiabilul să poată cunoaște care dintre argumentele

sale au fost acceptate și motivele pentru care i s-au respins cererile din

apărări.

Din această perspectivă și a

dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 6 din

C.E.D.O., instanțele sunt obligate să își motiveze hotărârile, ceea ce

presupune a da un răspuns detaliat fiecărui argument.

Motivarea hotărârilor face posibil de

altfel controlul judiciar, care are un caracter esențial și înseamnă stabilirea

în concret, clar și concis a stării de fapt, încadrarea unei situații

particulare, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi.

Ca atare din perspectiva celor expuse,

a dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. și a dreptului la un proces echitabil în

condițiile art. 6 C.E.D.O., neputând fi exercitat controlul judiciar în

condițiile în care nu au fost examinate toate motivele de apel invocate de

apelante, sunt incidente dispozițiile art. 315 pct. 5 C. proc. civ., motiv

pentru care urmează a se admite ambele recursuri, a se casa hotărârea instanței

de apel cu trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâții SC U.H. SA și SC L.R. SA SRL împotriva deciziei nr. 145 din 6 iunie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă și în consecință:

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publica, astăzi,

5 iulie 2010.