ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3009/2012

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 21 septembrie

2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate C.A. - cetățean român, pentru

pe o durată de 5 zile, începând cu data de 22 septembrie 2012 și până în data

de 26 septembrie 2012 inclusiv.

A fost fixat

termen la data de 26 septembrie 2012, ora 14.00, pentru prezentarea de către

procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba

română.

Pentru a

dispune astfel instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată sub

nr. 885/57/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat

luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana

solicitată C.A., în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de

către autoritățile judiciare italiene, persoana solicitată fiind suspectată de

comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal italian

și pedepsită cu închisoarea de până la 20 ani.

În sprijinul

sesizării, parchetul a anexat dosarului semnalarea transmisă prin Centrul de

Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene București, cu adresa din

20 septembrie 2012, împreună cu formularele A și M, prin care se solicită

declanșarea procedurilor prevăzute de art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004

și arestarea persoanei solicitate C.A., în vederea transmiterii de către

autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.

Analizând

solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pe baza

înscrisurilor depuse la dosar și a textelor legale pertinente, instanța de fond

a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru soluționarea

unei astfel de cereri și, ținând cont de gravitatea ridicată a faptei de care

este acuzată persoana solicitată (tâlhărie pedepsită de Codul penal italian cu

o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani, astfel cum rezultă din

formularul privind motivele semnalării), de aspectele ce caracterizează

persoana celui solicitat (nu este angajat, a mai fost condamnat în Italia

pentru o faptă de tâlhărie, astfel cum rezultă din fișa de cazier depusă la

dosar) și care fac credibilă ipoteza unei eventuale sustrageri de la cercetarea

judiciară și, mai ales, de necesitatea asigurării executării mandatului

european de arestare, a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o

perioadă de 5 zile.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată cerând admiterea lui,

casarea încheierii și rejudecând respingerea cererii Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă

de 5 zile față de persoana solicitată C.A.

Examinând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că

este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

103 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța verifică mai întâi

identitatea persoanei solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o

copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că

a fost informată despre motivul reținerii.

Dacă persoana

a fost reținută potrivit art. 101, instanța poate dispune, prin încheiere

motivată, pe baza semnalară transmise prin Organizația Internațională a

Poliției Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de

a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile. În acest caz, instanța amână

cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a

mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Este vorba,

așadar, de o excepție de la procedura standard prevăzută de lege pentru

executarea unui mandat european de arestare, care permite ca în caz de urgență

să se dispună față de persoana solicitată o măsură preventivă (mai întâi

reținerea, iar apoi arestarea sau obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în

baza semnalării transmise prin Interpol, până la prezentarea mandatului

european de arestare.

Într-o

asemenea ipoteză, judecătorul va aprecia în funcție de particularitățile cauzei

dacă se impune arestarea persoanei urmărite sau este suficientă luarea față de

aceasta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este obligarea

de a nu părăsi localitatea.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările din dosar constată că semnalarea transmisă prin

biroul Sistemul Informatic Schengen îndeplinește condițiile de fond și de formă

prevăzute de lege și că în mod corect instanța a procedat la arestarea

persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la înaintarea mandatului

european de arestare tradus în limba română.

Se constată că

în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a

persoanei urmărite pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de

la predare și că pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune

luarea măsurii arestării persoanei solicitate, care în mod evident este de

natură a asigura condiții pentru exercitarea în eficient a urmăririi penale și

pentru aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a recunoscut

învinuirile aduse.

Rațiunea

mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția

că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene,

el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața

justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același

sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mandatul european de

arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 302/2004, pe baza

principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu

dispozițiile deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18

iulie 2002.

Așa fiind, în

temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID

E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul persoană solicitată C.A. împotriva

încheierii din data de 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

penală, pronunțată în Dosarul nr. 885/57/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 septembrie 2012.