ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3009/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3009/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate C.A. - cetățean român, pentru pe o durată de 5 zile, începând cu data de 22 septembrie 2012 și până în data de 26 septembrie 2012 inclusiv. A fost fixat termen la data de 26 septembrie 2012, ora 14.00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 885/57/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată C.A., în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene, persoana solicitată fiind suspectată de comiterea unei infracțiuni de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal italian și pedepsită cu închisoarea de până la 20 ani.
În sprijinul sesizării, parchetul a anexat dosarului semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene București, cu adresa din 20 septembrie 2012, împreună cu formularele A și M, prin care se solicită declanșarea procedurilor prevăzute de art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004 și arestarea persoanei solicitate C.A., în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.
Analizând solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a textelor legale pertinente, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru soluționarea unei astfel de cereri și, ținând cont de gravitatea ridicată a faptei de care este acuzată persoana solicitată (tâlhărie pedepsită de Codul penal italian cu o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani, astfel cum rezultă din formularul privind motivele semnalării), de aspectele ce caracterizează persoana celui solicitat (nu este angajat, a mai fost condamnat în Italia pentru o faptă de tâlhărie, astfel cum rezultă din fișa de cazier depusă la dosar) și care fac credibilă ipoteza unei eventuale sustrageri de la cercetarea judiciară și, mai ales, de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare, a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată cerând admiterea lui, casarea încheierii și rejudecând respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată C.A. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost informată despre motivul reținerii.
Dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalară transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile. În acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română. Este vorba, așadar, de o excepție de la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european de arestare, care permite ca în caz de urgență să se dispună față de persoana solicitată o măsură preventivă (mai întâi reținerea, iar apoi arestarea sau obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol, până la prezentarea mandatului european de arestare.
Într-o asemenea ipoteză, judecătorul va aprecia în funcție de particularitățile cauzei dacă se impune arestarea persoanei urmărite sau este suficientă luarea față de aceasta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea. Înalta Curte, analizând actele și lucrările din dosar constată că semnalarea transmisă prin biroul Sistemul Informatic Schengen îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de lege și că în mod corect instanța a procedat la arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română.
Se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de la predare și că pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune luarea măsurii arestării persoanei solicitate, care în mod evident este de natură a asigura condiții pentru exercitarea în eficient a urmăririi penale și pentru aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a recunoscut învinuirile aduse. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul persoană solicitată C.A. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 885/57/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.