ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin încheierea din 21 septembrie

2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate L.N. - cetățean român, pentru

pe o durată de 5 zile, începând cu data de 22 septembrie 2012 și până în data

de 26 septembrie 2012 inclusiv. A fost fixat termen la data de 26 septembrie

2012, ora 14.00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de

arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Pentru a dispune astfel instanța de

fond a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 886/57/2012, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a solicitat luarea măsurii arestării

preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată L.N., în vederea

prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile

judiciare italiene, persoana solicitată fiind suspectată de comiterea unei

infracțiuni de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal italian și pedepsită cu

închisoarea de până la 20 ani.

În sprijinul sesizării, parchetul a

anexat dosarului semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională - Biroul Sirene București, cu adresa din 20 septembrie 2012,

împreună cu formularele A și M, prin care se solicită declanșarea procedurilor

prevăzute de art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004 și arestarea persoanei

solicitate L.N., în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară

emitentă a mandatului european de arestare.

Analizând solicitarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Alba lulia pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a

textelor legale pertinente, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru soluționarea unei astfel de cereri și,

ținând cont de gravitatea ridicată a faptei de care este acuzată persoana

solicitată (tâlhărie pedepsită de Codul penal italian cu o pedeapsă cu

închisoarea de până la 20 de ani, astfel cum rezultă din formularul privind

motivele semnalării), de aspectele ce caracterizează persoana celui solicitat

(nu este angajat, a mai fost condamnat în Italia pentru o faptă de tâlhărie,

astfel cum rezultă din fișa de cazier depusă la dosar) și care fac credibilă

ipoteza unei eventuale sustrageri de la cercetarea judiciară și, mai ales, de

necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare, a dispus

arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs persoana solicitată cerând admiterea lui, casarea încheierii și

rejudecând respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

lulia de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de

persoana solicitată L.N.

Examinând recursul declarat prin

prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 103 din Legea nr.

302/2004, republicată, instanța verifică mai întâi identitatea persoanei

solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului

european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost informată

despre motivul reținerii.

Dacă persoana a fost reținută potrivit

art. 301, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării

transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol),

arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o

durata de 5 zile. în acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen de 5

zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare,

însoțit de traducerea în limba română.

Este vorba, așadar, de o excepție de

la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european

de arestare, care permite ca în caz de urgență să se dispună față de persoana

solicitată o măsură preventivă (mai întâi reținerea, iar apoi arestarea sau

obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol,

până la prezentarea mandatului european de arestare.

Într-o asemenea ipoteză, judecătorul

va aprecia în funcție de particularitățile cauzei dacă se impune arestarea

persoanei urmărite sau este suficientă luarea față de aceasta a unei măsuri

preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi

localitatea.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările din dosar, constată că semnalarea transmisă prin biroul Sistemul

Informatic Schengen îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de

lege și că în mod corect instanța a procedat la arestarea persoanei solicitate

pe o perioadă de 5 zile până la înaintarea mandatului european de arestare

tradus în limba română.

Se constată că în mod corect instanța

de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite

pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de la predare și că

pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune luarea măsurii

arestării persoanei solicitate, care în mod evident este de natură a asigura

condiții pentru exercitarea în eficient a urmăririi penale și pentru aflarea

adevărului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a recunoscut învinuirile aduse.

Rațiunea mandatului european de

arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se

pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută, astfel

cum prevăd dispozițiile Legii nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii

și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile deciziei-cadru a

Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b)

C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID

E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2012

a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

886/57/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, din 25

septembrie 2012.