ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3010/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin încheierea din 21 septembrie
2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr.
302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate L.N. - cetățean român, pentru
pe o durată de 5 zile, începând cu data de 22 septembrie 2012 și până în data
de 26 septembrie 2012 inclusiv. A fost fixat termen la data de 26 septembrie
2012, ora 14.00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de
arestare, însoțit de traducerea în limba română.
Pentru a dispune astfel instanța de
fond a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 886/57/2012, Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a solicitat luarea măsurii arestării
preventive pe o perioadă de 5 zile față de persoana solicitată L.N., în vederea
prezentării mandatului european de arestare emis de către autoritățile
judiciare italiene, persoana solicitată fiind suspectată de comiterea unei
infracțiuni de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal italian și pedepsită cu
închisoarea de până la 20 ani.
În sprijinul sesizării, parchetul a
anexat dosarului semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească
Internațională - Biroul Sirene București, cu adresa din 20 septembrie 2012,
împreună cu formularele A și M, prin care se solicită declanșarea procedurilor
prevăzute de art. 100 și urm. din Legea nr. 302/2004 și arestarea persoanei
solicitate L.N., în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară
emitentă a mandatului european de arestare.
Analizând solicitarea Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Alba lulia pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a
textelor legale pertinente, instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege pentru soluționarea unei astfel de cereri și,
ținând cont de gravitatea ridicată a faptei de care este acuzată persoana
solicitată (tâlhărie pedepsită de Codul penal italian cu o pedeapsă cu
închisoarea de până la 20 de ani, astfel cum rezultă din formularul privind
motivele semnalării), de aspectele ce caracterizează persoana celui solicitat
(nu este angajat, a mai fost condamnat în Italia pentru o faptă de tâlhărie,
astfel cum rezultă din fișa de cazier depusă la dosar) și care fac credibilă
ipoteza unei eventuale sustrageri de la cercetarea judiciară și, mai ales, de
necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare, a dispus
arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile.
Împotriva acestei sentințe a declarat
recurs persoana solicitată cerând admiterea lui, casarea încheierii și
rejudecând respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba
lulia de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile față de
persoana solicitată L.N.
Examinând recursul declarat prin
prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru
următoarele considerente:
Potrivit art. 103 din Legea nr.
302/2004, republicată, instanța verifică mai întâi identitatea persoanei
solicitate și se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului
european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost informată
despre motivul reținerii.
Dacă persoana a fost reținută potrivit
art. 301, instanța poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării
transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol),
arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o
durata de 5 zile. în acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen de 5
zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare,
însoțit de traducerea în limba română.
Este vorba, așadar, de o excepție de
la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european
de arestare, care permite ca în caz de urgență să se dispună față de persoana
solicitată o măsură preventivă (mai întâi reținerea, iar apoi arestarea sau
obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol,
până la prezentarea mandatului european de arestare.
Într-o asemenea ipoteză, judecătorul
va aprecia în funcție de particularitățile cauzei dacă se impune arestarea
persoanei urmărite sau este suficientă luarea față de aceasta a unei măsuri
preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi
localitatea.
Înalta Curte, analizând actele și
lucrările din dosar, constată că semnalarea transmisă prin biroul Sistemul
Informatic Schengen îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de
lege și că în mod corect instanța a procedat la arestarea persoanei solicitate
pe o perioadă de 5 zile până la înaintarea mandatului european de arestare
tradus în limba română.
Se constată că în mod corect instanța
de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite
pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de la predare și că
pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune luarea măsurii
arestării persoanei solicitate, care în mod evident este de natură a asigura
condiții pentru exercitarea în eficient a urmăririi penale și pentru aflarea
adevărului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a recunoscut învinuirile aduse.
Rațiunea mandatului european de
arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se
pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând
instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului
emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În același sens, Înalta Curte de
Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută, astfel
cum prevăd dispozițiile Legii nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii
și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile deciziei-cadru a
Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002.
Așa fiind, în temeiul art. 385
15
pct. 1
lit. b)
C. proc. pen., Înalta
Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.
(2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID
E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2012
a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.
886/57/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata
sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,
reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, din 25
septembrie 2012.