ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1883/2012

Asupra recursului de față. În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Alba-lulia, Secția Penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia. În temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate C.C. și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Germania, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. A constatat că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula specialității.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate C.C., în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile începând cu data 30 mai 2012 și până la data de 22 iunie 2012. A constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore în data 25 mai 2012 și arestată în perioada 25 mai 2012 și până la data de 29 mai 2012. S-au reținut, în esență, următoarele: La data de 25 mai 2012 Curtea de Apel Alba lulia a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în vederea arestării pe o perioadă de 5 zile a persoanei solicitate C.C., împotriva căreia a fost emis mandatul european de arestare emis de Procuratura Munster la data de 27 ianuarie 2005, măsură ce se impune a fi luată în temeiul art. 103 alin. (2) rap.

la art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată pe baza semnalării transmisă prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene București, sub nr. 1319898/SIRENE/CL din 25 mai 2012. Instanța, constatând întrunite condițiile textului de lege sus arătat, luând poziția procesuală a persoanei solicitate a dispus arestarea pe o perioadă de 5 zile în intervalul 25 mai 2012 - 29 mai 2012, acordând în același timp un termen de 5 zile în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română. Prin mandatul european de arestare emis de Procuratura Munster la data de 27 ianuarie 2005, s-a cerut arestarea persoanei solicitate C.C.

și predarea acesteia către autoritatea judiciară emitentă a mandatului. S-a reținut în expunerea de motive a mandatului că persoana solicitată C.C. este suspectat de comiterea infracțiunii de trafic organizat de droguri (heroină) în cantități mici prev. de art. 30a din Legea pentru stupefiante și art. 53 C. pen. german, pentru care se aplică pedeapsa până la 15 ani închisoare, fapta constând în aceea că în intervalul iulie 1997 - octombrie 1998 persoana solicitată C.C. împreună cu numiții D. și S. din localitatea Sibiu - România, deja urmăriți penal, au constituit un grup infracțional care se ocupa cu organizarea transportului de heroină din România prin Ungaria, Austria și Germania până la Rotterdam - Olanda și cu vânzarea acesteia.

În intervalul menționat anterior diverși curieri au transportat din România, în cel puțin 10 cazuri, cantități de heroină între 25 și 31 kilograme cu o puritate de 80-90 %. Transportul se efectua cu autoturisme și autocare înspre Rotterdam unde cumpărătorii ridicau marfa din camere de hotel. Curtea a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103-104 din Legea nr. 302/2004 în sensul stabilirii următoarelor aspecte: 1. dacă j s-a comunicat mandatul european de arestare persoanei solicitate; 2. dacă aceasta consimte la predarea sa autorităților judiciare ungare; 3. dacă are cunoștință de învinuirile care i se aduc în acest mandat și poziția sa față de ele. Totodată a adus la cunoștință persoanei solicitate regula specialității care semnifică faptul că, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităților judiciare germane în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care se aduc, nu poate fi cercetat ulterior de acestea și pentru alte fapte.

Persoana solicitată a învederat instanței că nu consimte la predare. Conform art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa, instanța a procedat la audierea acesteia, care nu a formulat obiecții în ceea ce privește identitatea sa și nu a invocat vreunul din motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, declarând doar că nu a săvârșit faptele reținute în mandatul de arestare european, că din anul 1995 nu a mai părăsit teritoriul României și că prezența sa este necesară în cadrul familiei.

Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. În raport cu textul de lege menționat, precum și cu celelalte prevederi din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și nu poate efectua verificări cu privire la existența faptelor de săvârșirea cărora este acuzată persoana solicitată.

Din analiza dispozițiilor legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului și la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca și, ca atare, aspectele legate de existența faptelor imputate excedează analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004, întrucât rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Analizând sesizarea formulată și actele depuse, instanța a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare, ale art. 96 din aceeași lege legate de dubla incriminare, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din aceeași lege. S-a reținut că, din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 35 din 16 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 90/A/2007 a Curții de Apel Alba lulia, persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Referitor la luarea măsurii arestării în vederea predării, s-a apreciat că acuzațiile grave aduse, vizând implicarea și aderarea la un grup care s-a ocupat cu traficul în cantități mari de droguri de mare risc, în contextul în care persoana urmărită a săvârșit în anul 2006 pe teritoriul României o infracțiune de consum ilicit de droguri, impun luarea unor măsuri restrictive ferme apte să asigure garanții cu privire la executarea mandatului emis de autoritățile din Germania. Prin urmare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la urmărirea penală, având în vedere antecedentele penale ale acestuia, instanța a apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs persoana solicitată, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că prima instanță a dispus, în mod corect, în temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate C.C. și predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Germania, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În ce privește măsura arestării persoanei solicitate, înalta Curte constată că a fost dispusă în mod legal de instanță, în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, constatându-se îndeplinite cumulativ condițiile pentru arestarea persoanei solicitate în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului european de arestare. Analizând sesizarea formulată și actele depuse, instanța a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare, ale art. 96 din aceeași lege legate de dubla incriminare, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este incident nici unul din motivele obligatorii și opționale de refuz al executării prevăzute de art. 98 din aceeași lege.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, instanța, luând act că persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară germană, a dispus audierea acesteia, consemnând poziția sa față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții în ceea ce privește identitatea. Sub acest ultim aspect, persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni, în ceea ce privește identitatea. În raport cu dispozițiile legale mai sus-menționate, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând îndeplinite cumulativ condițiile pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

În ce privește temeinicia sesizării, aceasta nu poate face obiectul cenzurii unei instanțe române, astfel cum în mod corect a apreciat prima instanță. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul persoană solicitată C.C. împotriva sentinței penale nr. 69 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Alba-lulia, Secția Penală să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată C.C. împotriva sentinței penale nr. 69 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Alba-lulia, Secția Penală, pronunțată în dosarul nr. 501/57/2012. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iunie 2012.