ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1883/2012

Asupra recursului de față.

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 69 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Alba-lulia, Secția

Penală a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.

În

temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea nr. 302/2004

republicată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a

persoanei solicitate C.C. și predarea acesteia către autoritatea judiciară

competentă din Germania, cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o

pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România

pentru executarea pedepsei.

A

constatat că persoana solicitată a uzat de beneficiul conferit de regula

specialității.

S-a

dispus arestarea persoanei solicitate C.C., în vederea predării, pe o perioadă

de 24 zile începând cu data 30 mai 2012 și până la data de 22 iunie 2012.

A

constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 de ore în data 25 mai 2012

și arestată în perioada 25 mai 2012 și până la data de 29 mai 2012.

S-au

reținut, în esență, următoarele:

La

data de 25 mai 2012 Curtea de Apel Alba lulia a fost sesizată de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în vederea arestării pe o

perioadă de 5 zile a persoanei solicitate C.C., împotriva căreia a fost emis

mandatul european de arestare emis de Procuratura Munster la data de 27 ianuarie

2005, măsură ce se impune a fi luată în temeiul art. 103 alin. (2) rap. la art.

101 din Legea nr. 302/2004 republicată pe baza semnalării transmisă prin

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene București,

sub nr. 1319898/SIRENE/CL din 25 mai 2012.

Instanța,

constatând întrunite condițiile textului de lege sus arătat, luând poziția

procesuală a persoanei solicitate a dispus arestarea pe o perioadă de 5 zile în

intervalul 25 mai 2012 - 29 mai 2012, acordând în același timp un termen de 5

zile în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de

arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Prin

mandatul european de arestare emis de Procuratura Munster la data de 27

ianuarie 2005, s-a cerut arestarea persoanei solicitate C.C. și predarea

acesteia către autoritatea judiciară emitentă a mandatului.

S-a

reținut în expunerea de motive a mandatului că persoana solicitată C.C. este

suspectat de comiterea infracțiunii de trafic organizat de droguri (heroină) în

cantități mici prev. de art. 30a din Legea pentru stupefiante și art. 53 C.

pen. german, pentru care se aplică pedeapsa până la 15 ani închisoare, fapta

constând în aceea că în intervalul iulie 1997 - octombrie 1998 persoana

solicitată C.C. împreună cu numiții D. și S. din localitatea Sibiu - România,

deja urmăriți penal, au constituit un grup infracțional care se ocupa cu

organizarea transportului de heroină din România prin Ungaria, Austria și

Germania până la Rotterdam - Olanda și cu vânzarea acesteia. În intervalul

menționat anterior diverși curieri au transportat din România, în cel puțin 10

cazuri, cantități de heroină între 25 și 31 kilograme cu o puritate de 80-90 %.

Transportul se efectua cu autoturisme și autocare înspre Rotterdam unde

cumpărătorii ridicau marfa din camere de hotel.

Curtea

a parcurs toate etapele prevăzute de art. 103-104 din Legea nr. 302/2004 în

sensul stabilirii următoarelor aspecte:

1.

dacă j s-a comunicat mandatul european de arestare persoanei solicitate;

2.

dacă aceasta consimte la predarea sa autorităților judiciare ungare;

3.

dacă are cunoștință de învinuirile care i se aduc în acest mandat și poziția sa

față de ele.

Totodată

a adus la cunoștință persoanei solicitate regula specialității care semnifică

faptul că, dacă persoana solicitată consimte să fie predată autorităților

judiciare germane în vederea efectuării de cercetări legate de învinuirile care

se aduc, nu poate fi cercetat ulterior de acestea și pentru alte fapte.

Persoana

solicitată a învederat instanței că nu consimte la predare.

Conform

art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât persoana

solicitată nu a consimțit la predarea sa, instanța a procedat la audierea

acesteia, care nu a formulat obiecții în ceea ce privește identitatea sa și nu

a invocat vreunul din motivele obligatorii sau opționale de neexecutare,

declarând doar că nu a săvârșit faptele reținute în mandatul de arestare

european, că din anul 1995 nu a mai părăsit teritoriul României și că prezența

sa este necesară în cadrul familiei.

Potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul

european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și

încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a

Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial

al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În

raport cu textul de lege menționat, precum și cu celelalte prevederi din Legea

nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța

română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica

temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară

emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și nu poate efectua

verificări cu privire la existența faptelor de săvârșirea cărora este acuzată

persoana solicitată.

Din

analiza dispozițiilor legale care reglementează executarea unui mandat european

de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă

la verificarea condițiilor de formă ale mandatului și la soluționarea

eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată și

a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca și, ca atare,

aspectele legate de existența faptelor imputate excedează analizei impuse de

dispozițiile Legii nr. 302/2004, întrucât rațiunea mandatului european de

arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot

sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Analizând

sesizarea formulată și actele depuse, instanța a constatat că sunt respectate

dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma

mandatului european de arestare, ale art. 96 din aceeași lege legate de dubla

incriminare, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este

incident nici unul din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din aceeași lege.

S-a

reținut că, din actele dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 35 din 16

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, modificată prin decizia penală

nr. 90/A/2007 a Curții de Apel Alba lulia, persoana solicitată a fost

condamnată la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării

sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere de droguri de

risc în vederea consumului propriu și nerespectarea regimului armelor și

munițiilor.

Referitor

la luarea măsurii arestării în vederea predării, s-a apreciat că acuzațiile

grave aduse, vizând implicarea și aderarea la un grup care s-a ocupat cu

traficul în cantități mari de droguri de mare risc, în contextul în care

persoana urmărită a săvârșit în anul 2006 pe teritoriul României o infracțiune

de consum ilicit de droguri, impun luarea unor măsuri restrictive ferme apte să

asigure garanții cu privire la executarea mandatului emis de autoritățile din

Germania.

Prin urmare, pentru a se asigura buna desfășurare a

procesului penal și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la

urmărirea penală, având în vedere antecedentele penale ale acestuia, instanța a

apreciat întemeiată solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba

lulia.

Împotriva

sentinței sus-menționate, a declarat recurs persoana solicitată, pentru

motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul

nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că prima instanță a dispus, în mod

corect, în temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (7), art. 107 din Legea

nr. 302/2004 republicată, punerea în executare a mandatului european de

arestare a persoanei solicitate C.C. și predarea acesteia către autoritatea

judiciară competentă din Germania, cu condiția ca, în cazul în care se va

pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată

în România pentru executarea pedepsei.

În

ce privește măsura arestării persoanei solicitate, înalta Curte constată că a

fost dispusă în mod legal de instanță, în conformitate cu dispozițiile din

Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008,

constatându-se îndeplinite cumulativ condițiile pentru arestarea persoanei

solicitate în această fază prealabilă punerii în executare a mandatului

european de arestare.

Analizând

sesizarea formulată și actele depuse, instanța a constatat că sunt respectate

dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma

mandatului european de arestare, ale art. 96 din aceeași lege legate de dubla

incriminare, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este

incident nici unul din motivele obligatorii și opționale de refuz al executării

prevăzute de art. 98 din aceeași lege.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (7)

din Legea nr. 302/2004, instanța, luând act că persoana solicitată nu consimte

la predarea sa către autoritatea judiciară germană, a dispus audierea acesteia,

consemnând poziția sa față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau

opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții în ceea ce privește

identitatea. Sub acest ultim aspect, persoana solicitată nu a formulat

obiecțiuni, în ceea ce privește identitatea.

În raport cu dispozițiile legale mai sus-menționate, se

constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a acestora, constatând

îndeplinite cumulativ condițiile pentru punerea în executare a mandatului

european de arestare.

În ce privește temeinicia sesizării, aceasta nu poate face

obiectul cenzurii unei instanțe române, astfel cum în mod corect a apreciat

prima instanță. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de

recurentul persoană solicitată C.C. împotriva sentinței penale nr. 69 din 29

mai 2012 a Curții de Apel Alba-lulia, Secția Penală să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată C.C. împotriva

sentinței penale nr. 69 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Alba-lulia, Secția

Penală, pronunțată în dosarul nr. 501/57/2012.

Obligă

recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 1 iunie 2012.