ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 544/2014

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin

Decizia nr. 3113 de la 7 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 5807/2/2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S.,

a modificat în tot sentința recurată în sensul că a respins acțiunea formulată

de reclamanții G.G. și G.L. ca neîntemeiată, cu motivarea că, în speță, a

existat o întrerupere a termenului de prescripție, astfel încât, în mod eronat,

instanța de fond a constatat prescris dreptul de executare silită împotriva

garanților ipotecari.

Împotriva acestei decizii, reclamanții G.G. și G.L. au

formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia și retractarea

hotărârii atacate în sensul respingerii recursului și păstrării ca temeinice și

legale a sentinței comerciale recurate, invocând drept temei dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) prima teză C. proc. civ.

În argumentarea contestației în anulare, s-a învederat că,

prin Hotărârea din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine

interioară al instanțelor judecătorești emisă de Plenul C.S.M., s-au

reglementat competențele de soluționare a cauzelor trimise spre rejudecare după

desființare/casare, stabilindu-se că, potrivit art. 99 alin. (6) din

Regulament, competența revine completului inițial învestit, urmând ca

dispozițiile art. 98 din acest act să se aplice în mod corespunzător, iar

instanța de recurs, din greșeală, a analizat criticile recurentei A.V.A.S.,

critici care nu aveau nicio legătură cu hotărârea atacată cu recurs sau cu

considerentele deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de

retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc.

civ. (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C. proc.

civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).

Dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

reglementează situația încălcării normelor de competență publică, astfel cum

sunt acestea definite la art. 159 din același act normativ, or, soluția

pronunțată în cauză nu contravine normelor de competență de ordine publică

anterior menționate, Înalta Curte fiind competentă să soluționeze, conform art.

4 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor

curților de apel.

Cu privire la norma legală invocată de constestatori ca

fiind încălcată, respectiv art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine

interioară al instanțelor judecătorești adoptat de Plenul C.S.M. prin hotărârea

din 2005, Înalta Curte reține că aceasta reglementează situația desființării

sau casării cu trimitere spre rejudecare și nu situația casării cu reținere,

cum este cazul în speța dedusă judecății.

Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestației în

anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale numai dacă

se are în vedere o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate, încât

a avut drept consecință darea unei soluții greșite, precum și pentru

nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, iar nu pentru greșita apreciere a

probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii,

posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.

Prin urmare, greșelile instanței, care deschid calea

contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a

probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.

Susținerea privind omisiunea instanței de examinare a unor

motive determinante în soluționarea pricinii este nefondată, întrucât aceasta a

răspuns criticilor formulate, ea neavând obligația de a analiza fiecare

argument cuprins în motivele de recurs, ci fiecare motiv de nelegalitate,

obligație pe care instanța de recurs și-a îndeplinit-o.

Ceea ce se sancționează prin această cale extraodinară de

atac este omisiunea cercetării unui motiv de recurs, argumentele putând fi

grupate și răspunsul dat acestora comun. Neînsușirea unui motiv de recurs nu

constituie motiv de contestație, instanța de recurs fiind îndreptățită să

grupeze argumentele care i-au format convingerea, pentru a răspunde la motivele

de nelegalitate printr-un considerent comun.

Argumentele instanței de recurs sunt subsumate motivelor de

recurs invocate de recurentă, neputând a i se imputa omisiunea de a cerceta

anumite susțineri ale acesteia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge

contestația în anulare formulată de contestatorii G.G. și G.L. împotriva

Deciziei nr. 3113 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5807/2/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii G.G.

și G.L. împotriva Deciziei nr. 3113 din 7 iunie 2012, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 5807/2/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014.