ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4336/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4336/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1955 din 28 mai

2012, Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă a respins ca nefondată cererea

formulată de reclamantul T.M.C., cu obligarea acestuia la plata sumei de 2.000

lei cheltuieli de judecată către pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea, reținând următoarele:

Din

certificatul constatator emis de către O.R.C. Vâlcea la 22 mai 2008, rezultă că

la data respectivă pârâta SC P. SRL avea ca asociați pe S.K.L.I., deținând 70 %

din părțile sociale și pe G.D., deținând 30% din părțile sociale, ambii având

și funcția de administratori ai acestei societăți.

Prin încheierea

din 29 mai 2008 pronunțată de judecătorul delegat la O.R.C. Vâlcea, s-a admis

cererea formulată de către SC P. SRL prin administrator S.K.L.I., privind

revocarea din funcția de administrator a numitului G.D. începând cu data de 26

mai 2008.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 3559/288/2009 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reclamantul S.K.L.I.

a solicitat evacuarea pârâtului G.D. și a membrilor familiei sale din imobilul

proprietatea societății, care constituie și sediul societății comerciale

respective.

Asociatul

majoritar a mai reclamant faptul că fostul administrator refuză să predea

actele contabile ale societății, existența unui conflict legat de nerestituirea

unui credit personal acordat lui G.D., precum și săvârșirea unor infracțiuni în

legătură cu administrarea societății pârâte.

Tribunalul a

apreciat că în cauză este dovedită existența unui conflict puternic între cei

doi asociați ai societății comerciale pârâte.

În acest

context, fostul administrator G.D. a încheiat un înscris intitulat

„convenție" prin care societatea pârâtă recunoaște că îi datorează o

creanță în sumă de 446.810 lei, constând în împrumuturi acordate societății în

perioada 2005 - 2008 și se angajează să achite această sumă către G.D. până la

data de 1 mai 2009. Acest înscris este semnat din partea societății pârâte de

către G.D. în calitate de administrator. înscrisul este datat 1 mai 2008, însă

data nu este certă, în condițiile în care la 29 mai 2008 a fost înregistrată la

O.R.C. Vâlcea revocarea din funcția de administrator a numitului G.D. Nu se

poate susține că data menționată în convenție ar fi opozabilă pârâtei, întrucât

aceasta nu a fost legal reprezentată la întocmirea înscrisului. Nici contractul

de cesiune de creanță nu are dată certă în condițiile art. 1182 din vechiul C.

civ. Pe de altă parte, înscrisul respectiv reprezintă un act cu sine însuși, un

autocontract; administratorul unei societăți comerciale semnează un înscris în

numele firmei prin care societatea recunoaște că îi datorează lui însuși o

anumită sumă de bani.

În primul rând

s-a constatat că în operațiunea respectivă administratorul și societatea se

aflau în conflict de interese, astfel încât administratorul avea obligația să

se abțină, mai ales că ambii asociați aveau și calitatea de administratori,

astfel încât operațiunea putea fi îndeplinită de asociatul majoritar.

În al doilea

rând s-a constatat că în cazul actului cu sine însuși (autocontractul) legea

impune condiții suplimentare la încheierea convenției, întrucât există riscul

ca interesele mandantului să fie vătămate prin doi.

Potrivit art.

67 din Ordinul din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în

aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în

cazul în care se autentifică procuri pentru încheierea unor acte de vânzare -

cumpărare, iar cumpărătorul sau soțul acestuia are el însuși calitatea de

mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde părților să înscrie în

cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv prețul. Deși textul de

lege citat mai sus statuează într-o altă materie, cuprinsul lui degajă

necesitatea stabilirii fără echivoc a voinței reale, neviciate a mandantului la

încheierea unui astfel de act.

În speța de

față voința reală a mandantului, adică a societății comerciale pârâte, se putea

exprima numai prin hotărârea adunării generale a asociaților; în nici un caz

prin actele asociatului minoritar -administrator căruia îi profită cuprinsul

actului. Rezultă că înscrisul intitulat „convenție" și datat 1 mai 2008 nu

întrunește condițiile de validitate ale unui act juridic obligațional și în

consecință nu face prin el însuși dovada existenței creanței cesionate.

Raporturile

dintre asociații unei societăți comerciale și societatea însăși sunt mai

complexe decât raporturile creditor-debitor, iar această complexitate se

amplifică atunci când asociații îndeplinesc și funcția de administratori. în

lipsa unor convenții ferme și neechivoce, drepturile asociaților născute din

raporturile lor economice cu societatea (altele decât cele derivate din

calitatea de asociat) nu pot fi determinate decât printr-o operațiune care să

fie cu necesitate opozabilă celorlalți asociați, iar în caz de neînțelegeri

între asociați, prin hotărâre judecătorească opozabilă atât societății cât și

asociaților.

Prin cesiunea

de creanță cedentul nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși.

în condițiile în care reclamantul nu a dovedit dreptul de creanță al cedentului

printr-un mijloc de dovadă opozabil societății și celuilalt asociat, nu poate

pretinde el însuși că ar fi titularul unui asemenea drept.

Împotriva

sentinței nr. 1955 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a

ll-a civilă, a declarat apel, în termen legal, reclamantul T.M.C. și prin

Decizia civilă nr. 62/ AC din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.M.C. și s-a obligat

apelantul-reclamant T.M.C. să plătească intimatei-pârâte SC P. SRL Râmnicu

Vâlcea suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de

apel a reținut că neînsușirea de către judecătorul fondului a concluziilor

raportului de expertiză efectuat în cauză a fost motivată de acesta în considerentele

sentinței în mod legal și temeinic și anume că din documentele contabile aflate

în Dosarul atașat nr. 1169/90/2009, rezultă că încasările în numerar ale

societății din chirii erau urmate de retrageri în numerar ale întregii sume de

către fiica lui G.D. și anume G.A.

Cu privire la

convenția încheiată la data de 1 mai 2008 de G.D. cu societatea, s-a reținut că

în mod temeinic și legal instanța de fond a stabilit că acest înscris nu are

dată certă, nu are valoare juridică, din moment ce din înscrisurile de la dosar

rezultă că G.D. se afla în conflict de interese cu societatea și anume cu

celălalt asociat care era majoritar, conflict care privea și recunoașterea

creditării cu sume de bani a asociatului minoritar.

De asemenea,

s-a constatat că în mod corect s-a reținut de către tribunal că la dosar nu

există o convenție de creditare încheiată între G.D. și societatea pârâtă și

depunerile de numerar ca împrumuturi s-au făcut numai prin voința acestui

asociat care se afla în conflict cu asociatul majoritar S.K.L.I., astfel că nu

există un contract ferm și neechivoc care să determine raporturile economice

ale numitului G.D. cu societatea și nu poate fi stabilită o operațiune care să

fie opozabilă celuilalt asociat belgian. întrucât în speță, prin cesiunea de

creanță, cedentul G.D. nu a dovedit dreptul de creanță printr-un mijloc de

probă opozabil societății și celuilalt asociat, nu se poate reține de către

instanța de judecată că el este titularul unui asemenea drept. Rezultă că în

speță nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, așa cum susține

reclamantul în acțiune.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.M.C. invocând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond

admiterea cererii formulate, iar în măsura în care instanța supremă apreciază

că în cauză se impune suplimentarea probatoriului a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel

în vederea completării probatoriului.

În recursul

său, recurentul - reclamant a relevat situația de fapt în cauză și fazele

procesuale parcurse și a criticat decizia instanței de apel, invocând, în

esență, următoarele motive:

- Hotărârea

recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive străine de

natura pricinii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De

asemenea, hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu se face nicio

verificare a celor susținute în motivele de apel, nu se răspunde în niciun mod

criticilor, ci doar se copiază susținerile judecătorului fondului, susțineri

care sunt într-o totală contradicție cu înscrisurile aflate în dosar.

- Un prim motiv

de apel formulat în cauză a fost cel referitor la valoarea probatorie a

expertizei contabile efectuate în cauză. Concluziile acestei expertize nu au

fost însușite de către instanța de fond pe considerentul că nu se coroborează

cu înscrisurile aflate în Dosarul atașat nr. 1169/90/2009. Judecătorii Curții

de Apel Pitești nu examinează motivul de apel în esența sa și nu lecturează

conținutul înscrisurilor la care face trimitere instanța de fond atunci când înlătură

proba cu expertiza contabilă.

- Dacă se

lecturează înscrisurile de la filele 128 - 140 se observă că numai cele de la

filele 128 și 129 reprezintă cumpărări de valută, filele ulterioare

reprezentând plăți făcute de către societate ca urmare a încasărilor de la

asociat.

- Nu se

cunoaște de unde au tras concluzia cele două instanțe, că dovezile de cumpărare

de valută aflate la filele 128 și 129 reprezintă retrageri în numerar efectuate

de către fiica asociatului G.D. și că aceste sume au fost folosite în interes

propriu al acestuia și nu în interesul societății.

- Instanțele

dacă ar fi studiat dosarul și ar fi dat dovadă de rol activ în sensul art. 129

alin. (5) C. proc. civ. ar fi trebuit să solicite expres lămuriri în acest sens

în condițiile în care înscrisurile de la dosar nu ar fi fost suficiente pentru

a clarifica situația creditelor în valută ale societății. Expertiza stabilește

cu claritate faptul că cedentul G.D. sau fiica sa G.A. nu au procedat la niciun

fel de retrageri de numerar din societate.

- Al doilea

motiv de apel viza fondul cauzei și s-a arătat instanței de apel faptul că s-a

făcut dovada că cedentul G.D. deținea, la data cesionării către recurent, o

creanță certă, lichidă și exigibilă. Dovada existentei acestei creanțe a fost

făcută cu înscrisurile reprezentate de documentele contabile ale societății și

a fost supusă verificării celor trei experți contabili desemnați în această

cauză.

- La momentul

întocmirii convenției din data de 1 mai 2008, sumele la care face referire

convenția intraseră deja în contul societății, prin creditare de către

asociatul administrator G.D. și erau individualizate în contul 455 - sume

datorate asociaților, așa cum de altfel menționează și expertiza. Sumele nu

sunt contestate de partea adversă, respectiv de către societate. Prin expertiză

se arată și destinația acestor sume, respectiv plata datoriilor societății

către bugetul de stat sau către furnizori.

- Referirile făcute

de instanțe la faptul că G.D. se afla în conflict de interese cu societatea și

anume cu celălalt asociat care era majoritar, conflict care privea și

recunoașterea creditării cu sumele de bani a asociatului minoritar" sunt

afirmații eronate, nesustinute nici din punct de vedere juridic și nici

probatoriu.

- Celelalte

trimiteri ale instanțelor la modul în care ar fi trebuit să fie întocmită

convenția sunt în neconcordanță cu probatoriul administrat în cauză și cu

prevederile legale.

- Plățile

făcute de către societate în temeiul tranzacției încheiate cu B.C.R., în

valută, din suma cu care asociatul G.D. a creditat societatea, sunt în măsură

să lămurească și aspectul privind acordul deplin al asociatului majoritar în

ceea ce privește încasarea de către societate a sumelor de la G.D.

Intimata SC P.

SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recursul nu

este fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant.

Criticile

formulate de recurentul - reclamant T.M.C. în susținerea primului motiv de

recurs invocat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. sunt nefondate.

Astfel conform

art. 295 C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice, în limitele

cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță.

Din analiza

deciziei recurate se constată că instanța de apel a examinat motivele de apel

formulate de reclamant, cu referire la valoarea probatorie a expertizei

contabile, la înscrisurile administrate în cauză, la creanța care formează

fondul dreptului litigios, la conflictul de interese, la convenția din data de

1 mai 2008, cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

hotărârea cuprinzând motivele pe care se sprijină soluția dată cererii de apel,

neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul

considerentelor.

Înalta Curte

constată că la pronunțarea soluției au fost avute în vedere probele

administrate, mijloacele de apărare hotărâtoare în dezlegarea pricinii,

instanța de apel fiind liberă să aprecieze asupra concludentei acestora și

asupra relevanței pe fondul cauzei.

Instanța de

apel a uzat de dreptul suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în

cauză când a înlăturat anumite probe.

Decizia atacată

cuprinde motivele reținute de instanța de apel cu privire la aprecierea

probatoriului și adoptarea soluției, aplicație obligatorie, ce conferă suport

legal soluției pronunțate.

Decizia nu

cuprinde considerente contradictorii în ce privește pretențiile formulate de

recurentul - reclamant argumentele în înlăturarea motivelor de apel, conduc în

mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. Sub acest aspect

recurentul încearcă să readucă în discuție aprecierea probatoriului.

Procedând la

motivarea soluției, instanța nu este obligată să răspundă detaliat fiecărui

argument invocat de părți în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și

aceluiași motiv de apel ci poate să le analizeze global, printr-un raționament

juridic de sinteză.

În speță, așa

cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de apel a fost motivată sub toate

aspectele cu a căror analiză a fost legal investită, inclusiv, în aprecierea

probatoriului, instanța de apel examinând (în mod real) elementele esențiale

care i-au fost supuse și astfel cererea de apel soluționată prin hotărâre, a

fost examinată în mod echitabil, reclamantului fiindu-i astfel, pe deplin

respectat dreptul său la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de

apel a respectat și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Instanța nu

avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea de noi probe.

Problema administrării sau neadministrării unor probe este o chestiune de

netemeinicie și nu de nelegalitate care nu poate fi invocată pe calea

recursului. Așa cum corect a reținut și instanța de apel, dacă judecătorul nu a

dat eficiență unui mijloc de probă în speță, expertiza contabilă, s-a datorat

faptului că aceasta nu s-a coroborat cu alte probe care să conducă la

stabilirea situației de fapt și de drept menționată de reclamant în acțiune,

motivându-se de ce nu s-au însușit concluziile acestei probe.

În dezvoltarea

pct. 7 al art. 304 nu se indică care ar fi motivele străine de natura pricinii,

recurentul relevând apărări de fond, ce vizează netemeinicia hotărârii atacate.

În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se reține din dezvoltarea acestuia că recurentul își exprimă nemulțumirea

față de modul de stabilire de către instanțele de fond și apel a situației de

fapt tinzând la o nouă judecată în fond a cauzei și la reaprecierea probelor.

Chiar și forța probantă ce trebuie acordată unei probe, se circumscrie

aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate.

Situația de

fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi

repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea

recursului, iar criticile recurentului nu relevă nici o încălcare a

dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției

adoptate.

Criticile au

fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele administrate, respectiv,

raportul de expertiză, înscrisurile și de a se reconsidera concludenta lor,

ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie,

cu referire la criticile invocate se reține că recurentul prin argumentele

aduse a cerut instanței de apel să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în

fond si nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a

legii.

Raportat la

starea de fapt stabilită, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că

înscrisul intitulat „convenție" datat 1 mai 2008 încheiat de G.D. cu

societatea nu întrunește condițiile de validitate ale unui act juridic

obligațional și în consecință nu face prin el însuși dovada existenței creanței

cesionate și că în condițiile în care nu s-a dovedit dreptul de creanță al cedentului

G.D. printr-un mijloc de probă opozabil societății și celuilalt asociat nu se

poate reține că reclamantul este titularul unui asemenea drept.

În mod corect

instanțele nu au dat eficientă contractului de cesiune de creanță în condițiile

în care nu s-a făcut dovada existentei unei creanțe certe, lichide și

exigibile.

Pentru

considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului

T.M.I.C.

Făcând

aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga

recurentul-reclamant T.M.C. la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli

de judecată către intimata - pârâtă SC P. SRL Rm. Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul T.M.C. împotriva Deciziei civile nr.

62/ AC din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurentul-reclamant T.M.C. la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli

de judecată către intimata - pârâtă SC P. SRL Rm Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.