ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4336/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1955 din 28 mai 2012, Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul T.M.C., cu obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC P. SRL Rm. Vâlcea, reținând următoarele: Din certificatul constatator emis de către O.R.C. Vâlcea la 22 mai 2008, rezultă că la data respectivă pârâta SC P. SRL avea ca asociați pe S.K.L.I., deținând 70 % din părțile sociale și pe G.D., deținând 30% din părțile sociale, ambii având și funcția de administratori ai acestei societăți. Prin încheierea din 29 mai 2008 pronunțată de judecătorul delegat la O.R.C.

Vâlcea, s-a admis cererea formulată de către SC P. SRL prin administrator S.K.L.I., privind revocarea din funcția de administrator a numitului G.D. începând cu data de 26 mai 2008. Prin cererea înregistrată sub nr. 3559/288/2009 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reclamantul S.K.L.I. a solicitat evacuarea pârâtului G.D. și a membrilor familiei sale din imobilul proprietatea societății, care constituie și sediul societății comerciale respective. Asociatul majoritar a mai reclamant faptul că fostul administrator refuză să predea actele contabile ale societății, existența unui conflict legat de nerestituirea unui credit personal acordat lui G.D., precum și săvârșirea unor infracțiuni în legătură cu administrarea societății pârâte.

Tribunalul a apreciat că în cauză este dovedită existența unui conflict puternic între cei doi asociați ai societății comerciale pârâte. În acest context, fostul administrator G.D. a încheiat un înscris intitulat „convenție" prin care societatea pârâtă recunoaște că îi datorează o creanță în sumă de 446.810 lei, constând în împrumuturi acordate societății în perioada 2005 - 2008 și se angajează să achite această sumă către G.D. până la data de 1 mai 2009. Acest înscris este semnat din partea societății pârâte de către G.D. în calitate de administrator. înscrisul este datat 1 mai 2008, însă data nu este certă, în condițiile în care la 29 mai 2008 a fost înregistrată la O.R.C. Vâlcea revocarea din funcția de administrator a numitului G.D.

Nu se poate susține că data menționată în convenție ar fi opozabilă pârâtei, întrucât aceasta nu a fost legal reprezentată la întocmirea înscrisului. Nici contractul de cesiune de creanță nu are dată certă în condițiile art. 1182 din vechiul C. civ. Pe de altă parte, înscrisul respectiv reprezintă un act cu sine însuși, un autocontract; administratorul unei societăți comerciale semnează un înscris în numele firmei prin care societatea recunoaște că îi datorează lui însuși o anumită sumă de bani. În primul rând s-a constatat că în operațiunea respectivă administratorul și societatea se aflau în conflict de interese, astfel încât administratorul avea obligația să se abțină, mai ales că ambii asociați aveau și calitatea de administratori, astfel încât operațiunea putea fi îndeplinită de asociatul majoritar.

În al doilea rând s-a constatat că în cazul actului cu sine însuși (autocontractul) legea impune condiții suplimentare la încheierea convenției, întrucât există riscul ca interesele mandantului să fie vătămate prin doi. Potrivit art. 67 din Ordinul din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, în cazul în care se autentifică procuri pentru încheierea unor acte de vânzare - cumpărare, iar cumpărătorul sau soțul acestuia are el însuși calitatea de mandatar al vânzătorului, notarul public va pretinde părților să înscrie în cuprinsul procurii toate clauzele contractului, inclusiv prețul. Deși textul de lege citat mai sus statuează într-o altă materie, cuprinsul lui degajă necesitatea stabilirii fără echivoc a voinței reale, neviciate a mandantului la încheierea unui astfel de act.

În speța de față voința reală a mandantului, adică a societății comerciale pârâte, se putea exprima numai prin hotărârea adunării generale a asociaților; în nici un caz prin actele asociatului minoritar -administrator căruia îi profită cuprinsul actului. Rezultă că înscrisul intitulat „convenție" și datat 1 mai 2008 nu întrunește condițiile de validitate ale unui act juridic obligațional și în consecință nu face prin el însuși dovada existenței creanței cesionate. Raporturile dintre asociații unei societăți comerciale și societatea însăși sunt mai complexe decât raporturile creditor-debitor, iar această complexitate se amplifică atunci când asociații îndeplinesc și funcția de administratori.

în lipsa unor convenții ferme și neechivoce, drepturile asociaților născute din raporturile lor economice cu societatea (altele decât cele derivate din calitatea de asociat) nu pot fi determinate decât printr-o operațiune care să fie cu necesitate opozabilă celorlalți asociați, iar în caz de neînțelegeri între asociați, prin hotărâre judecătorească opozabilă atât societății cât și asociaților. Prin cesiunea de creanță cedentul nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși. în condițiile în care reclamantul nu a dovedit dreptul de creanță al cedentului printr-un mijloc de dovadă opozabil societății și celuilalt asociat, nu poate pretinde el însuși că ar fi titularul unui asemenea drept.

Împotriva sentinței nr. 1955 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă, a declarat apel, în termen legal, reclamantul T.M.C. și prin Decizia civilă nr. 62/ AC din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.M.C. și s-a obligat apelantul-reclamant T.M.C. să plătească intimatei-pârâte SC P. SRL Râmnicu Vâlcea suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că neînsușirea de către judecătorul fondului a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză a fost motivată de acesta în considerentele sentinței în mod legal și temeinic și anume că din documentele contabile aflate în Dosarul atașat nr. 1169/90/2009, rezultă că încasările în numerar ale societății din chirii erau urmate de retrageri în numerar ale întregii sume de către fiica lui G.D.

și anume G.A. Cu privire la convenția încheiată la data de 1 mai 2008 de G.D. cu societatea, s-a reținut că în mod temeinic și legal instanța de fond a stabilit că acest înscris nu are dată certă, nu are valoare juridică, din moment ce din înscrisurile de la dosar rezultă că G.D. se afla în conflict de interese cu societatea și anume cu celălalt asociat care era majoritar, conflict care privea și recunoașterea creditării cu sume de bani a asociatului minoritar. De asemenea, s-a constatat că în mod corect s-a reținut de către tribunal că la dosar nu există o convenție de creditare încheiată între G.D. și societatea pârâtă și depunerile de numerar ca împrumuturi s-au făcut numai prin voința acestui asociat care se afla în conflict cu asociatul majoritar S.K.L.I., astfel că nu există un contract ferm și neechivoc care să determine raporturile economice ale numitului G.D.

cu societatea și nu poate fi stabilită o operațiune care să fie opozabilă celuilalt asociat belgian. întrucât în speță, prin cesiunea de creanță, cedentul G.D. nu a dovedit dreptul de creanță printr-un mijloc de probă opozabil societății și celuilalt asociat, nu se poate reține de către instanța de judecată că el este titularul unui asemenea drept. Rezultă că în speță nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, așa cum susține reclamantul în acțiune. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.M.C. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea cererii formulate, iar în măsura în care instanța supremă apreciază că în cauză se impune suplimentarea probatoriului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea completării probatoriului.

În recursul său, recurentul - reclamant a relevat situația de fapt în cauză și fazele procesuale parcurse și a criticat decizia instanței de apel, invocând, în esență, următoarele motive: - Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, hotărârea este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nu se face nicio verificare a celor susținute în motivele de apel, nu se răspunde în niciun mod criticilor, ci doar se copiază susținerile judecătorului fondului, susțineri care sunt într-o totală contradicție cu înscrisurile aflate în dosar.

- Un prim motiv de apel formulat în cauză a fost cel referitor la valoarea probatorie a expertizei contabile efectuate în cauză. Concluziile acestei expertize nu au fost însușite de către instanța de fond pe considerentul că nu se coroborează cu înscrisurile aflate în Dosarul atașat nr. 1169/90/2009. Judecătorii Curții de Apel Pitești nu examinează motivul de apel în esența sa și nu lecturează conținutul înscrisurilor la care face trimitere instanța de fond atunci când înlătură proba cu expertiza contabilă. - Dacă se lecturează înscrisurile de la filele 128 - 140 se observă că numai cele de la filele 128 și 129 reprezintă cumpărări de valută, filele ulterioare reprezentând plăți făcute de către societate ca urmare a încasărilor de la asociat.

- Nu se cunoaște de unde au tras concluzia cele două instanțe, că dovezile de cumpărare de valută aflate la filele 128 și 129 reprezintă retrageri în numerar efectuate de către fiica asociatului G.D. și că aceste sume au fost folosite în interes propriu al acestuia și nu în interesul societății. - Instanțele dacă ar fi studiat dosarul și ar fi dat dovadă de rol activ în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. ar fi trebuit să solicite expres lămuriri în acest sens în condițiile în care înscrisurile de la dosar nu ar fi fost suficiente pentru a clarifica situația creditelor în valută ale societății. Expertiza stabilește cu claritate faptul că cedentul G.D. sau fiica sa G.A. nu au procedat la niciun fel de retrageri de numerar din societate.

- Al doilea motiv de apel viza fondul cauzei și s-a arătat instanței de apel faptul că s-a făcut dovada că cedentul G.D. deținea, la data cesionării către recurent, o creanță certă, lichidă și exigibilă. Dovada existentei acestei creanțe a fost făcută cu înscrisurile reprezentate de documentele contabile ale societății și a fost supusă verificării celor trei experți contabili desemnați în această cauză. - La momentul întocmirii convenției din data de 1 mai 2008, sumele la care face referire convenția intraseră deja în contul societății, prin creditare de către asociatul administrator G.D. și erau individualizate în contul 455 - sume datorate asociaților, așa cum de altfel menționează și expertiza.

Sumele nu sunt contestate de partea adversă, respectiv de către societate. Prin expertiză se arată și destinația acestor sume, respectiv plata datoriilor societății către bugetul de stat sau către furnizori. - Referirile făcute de instanțe la faptul că G.D. se afla în conflict de interese cu societatea și anume cu celălalt asociat care era majoritar, conflict care privea și recunoașterea creditării cu sumele de bani a asociatului minoritar" sunt afirmații eronate, nesustinute nici din punct de vedere juridic și nici probatoriu. - Celelalte trimiteri ale instanțelor la modul în care ar fi trebuit să fie întocmită convenția sunt în neconcordanță cu probatoriul administrat în cauză și cu prevederile legale.

- Plățile făcute de către societate în temeiul tranzacției încheiate cu B.C.R., în valută, din suma cu care asociatul G.D. a creditat societatea, sunt în măsură să lămurească și aspectul privind acordul deplin al asociatului majoritar în ceea ce privește încasarea de către societate a sumelor de la G.D. Intimata SC P. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant. Criticile formulate de recurentul - reclamant T.M.C.

în susținerea primului motiv de recurs invocat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. sunt nefondate. Astfel conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a examinat motivele de apel formulate de reclamant, cu referire la valoarea probatorie a expertizei contabile, la înscrisurile administrate în cauză, la creanța care formează fondul dreptului litigios, la conflictul de interese, la convenția din data de 1 mai 2008, cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se sprijină soluția dată cererii de apel, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Înalta Curte constată că la pronunțarea soluției au fost avute în vedere probele administrate, mijloacele de apărare hotărâtoare în dezlegarea pricinii, instanța de apel fiind liberă să aprecieze asupra concludentei acestora și asupra relevanței pe fondul cauzei. Instanța de apel a uzat de dreptul suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză când a înlăturat anumite probe. Decizia atacată cuprinde motivele reținute de instanța de apel cu privire la aprecierea probatoriului și adoptarea soluției, aplicație obligatorie, ce conferă suport legal soluției pronunțate. Decizia nu cuprinde considerente contradictorii în ce privește pretențiile formulate de recurentul - reclamant argumentele în înlăturarea motivelor de apel, conduc în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Sub acest aspect recurentul încearcă să readucă în discuție aprecierea probatoriului. Procedând la motivarea soluției, instanța nu este obligată să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părți în considerarea uneia și aceleiași cereri, a unuia și aceluiași motiv de apel ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză. În speță, așa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanței de apel a fost motivată sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal investită, inclusiv, în aprecierea probatoriului, instanța de apel examinând (în mod real) elementele esențiale care i-au fost supuse și astfel cererea de apel soluționată prin hotărâre, a fost examinată în mod echitabil, reclamantului fiindu-i astfel, pe deplin respectat dreptul său la un proces echitabil garantat de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel a respectat și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Instanța nu avea obligația, ci posibilitatea de a dispune administrarea de noi probe. Problema administrării sau neadministrării unor probe este o chestiune de netemeinicie și nu de nelegalitate care nu poate fi invocată pe calea recursului. Așa cum corect a reținut și instanța de apel, dacă judecătorul nu a dat eficiență unui mijloc de probă în speță, expertiza contabilă, s-a datorat faptului că aceasta nu s-a coroborat cu alte probe care să conducă la stabilirea situației de fapt și de drept menționată de reclamant în acțiune, motivându-se de ce nu s-au însușit concluziile acestei probe.

În dezvoltarea pct. 7 al art. 304 nu se indică care ar fi motivele străine de natura pricinii, recurentul relevând apărări de fond, ce vizează netemeinicia hotărârii atacate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se reține din dezvoltarea acestuia că recurentul își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanțele de fond și apel a situației de fapt tinzând la o nouă judecată în fond a cauzei și la reaprecierea probelor. Chiar și forța probantă ce trebuie acordată unei probe, se circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate. Situația de fapt stabilită de instanța de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile recurentului nu relevă nici o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Criticile au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele administrate, respectiv, raportul de expertiză, înscrisurile și de a se reconsidera concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală. În concluzie, cu referire la criticile invocate se reține că recurentul prin argumentele aduse a cerut instanței de apel să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond si nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Raportat la starea de fapt stabilită, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că înscrisul intitulat „convenție" datat 1 mai 2008 încheiat de G.D. cu societatea nu întrunește condițiile de validitate ale unui act juridic obligațional și în consecință nu face prin el însuși dovada existenței creanței cesionate și că în condițiile în care nu s-a dovedit dreptul de creanță al cedentului G.D.

printr-un mijloc de probă opozabil societății și celuilalt asociat nu se poate reține că reclamantul este titularul unui asemenea drept. În mod corect instanțele nu au dat eficientă contractului de cesiune de creanță în condițiile în care nu s-a făcut dovada existentei unei creanțe certe, lichide și exigibile. Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantului T.M.I.C. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurentul-reclamant T.M.C. la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC P. SRL Rm.

Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.M.C. împotriva Deciziei civile nr. 62/ AC din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentul-reclamant T.M.C. la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC P. SRL Rm Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.