ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4335/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4335/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 25152
din 20 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a respins
cererea principală formulată de reclamanta - pârâtă SC P.H.F. SRL în
contradictoriu cu pârâta - reclamantă SC I.T.M.A. SA ca neîntemeiată; a fost
admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă SC I.T.M.A.
SA împotriva reclamantei - pârâte SC P.H.F. SRL; a respins capetele de cerere 2
și 3 din cererea reconvențională ca inadmisibile; a obligat reclamanta - pârâtă
să plătească pârâtei -reclamante suma de 2.211,60 lei reprezentând penalități
de întârziere; a respins pretențiile pârâtei - reclamante privind plata sumelor
de 326.429,21 iei și respectiv de 21.248,97 lei ca neîntemeiate; a obligat
reclamanta - pârâtă să plătească pârâtei - reclamante suma de 190,93 lei,
reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Părțile au
încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 20 februarie 2009, potrivit
căruia, reclamanta, în calitate de furnizor s-a obligat către pârâtă, în
calitate de beneficiar, să vândă instalațiile speciale concepute de reclamantă,
în vederea montării și integrării acestora în produsul instalație sterilizare
și măruntire deșeuri medicale, realizat de reclamantă.
Potrivit
contractului, fumizoarea și-a asumat obligația livrării către pârâtă, eșalonat,
a unui prototip al sistemului de automatizare precum și a unui număr de 17
produse de serie ale acestui sistem. Recepția cantitativă se făcea în ziua
livrării, iar recepția calitativă în termen de maxim 7 zile de la data
livrării. Potrivit art. 4, prețul prototipului sistem automatizare era de
17.320 euro fără T.V.A., care trebuia plătit în termen de 7 zile de la data
recepționării calitative a prototipului de către beneficiar, iar prețul pentru
produsele în serie era de 14.950 euro/bucată, fără T.V.A.
Prin capătul 1
de cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să convoace reclamanta în
vederea efectuării recepției calitative pentru sistemele de automatizare și
încheierii proceselor - verbale aferente acestor recepții. Tribunalul a reținut
că la produsele au fost aduse modificări de către un terț SC S. SRL, potrivit
propriei soluții tehnice, diferită de cea a reclamantei, aceste sisteme de
automatizare livrate inițial de reclamantă au fost modificate radical, condiții
în care există o imposibilitate de efectuare a recepției calitative pentru
sistemele de automatizare în discuție astfel cum fuseseră ele concepute și
executate de către reclamantă.
Prima instanță
a reținut că, potrivit art. 4.4 lit. b) din contract, plata pentru aceste
produse în serie se va efectua în baza proceselor -verbale de recepție
cantitativă și calitativă, iar exigibilitatea creanței era după împlinirea unui
termen de maxim 5 zile de la data încasării parțiale în urma vânzării
produselor, conform graficului de plăți estimat.
Tribunalul a
apreciat că o condiție necesară pentru ca pârâta să fie obligată la plata
produselor de serie era dată de încheierea de către părți a unor procese -
verbale de recepție cantitativă și calitativă.
Pentru a putea
cere plata produsului reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea propriei ei
obligații asumate contractual, respectiv să livreze produsele de serie nu doar
cantitativ, ci și calitativ. Pârâta invocă deficiența calitativă a produsului
livrat și a refuzat plata invocând excepția de neexecutare a contractului de
către reclamantă.
S-a reținut că
„exceptio non adimpleti contractus" invocată de către pârâtă este
întemeiată, întrucât din probele administrate rezultă că reclamanta nu și-a
îndeplinit obligația contractuală de a livra produsul de serie conform din
punct de vedere calitativ. în realitate, a existat o problemă de
proiectare/implementare Soft, reclamanta nelivrând pârâtei un sistem de
automatizare, ci doar părți componente.
Pentru cele
două produse nerecepționate de pârâtă, reclamanta a emis factura din august
2009, din care a fost achitată contravaloarea unui sistem, iar suma de 75.051
lei nu a fost achitată.
Prima instanță
a considerat că pârâta nu datorează plata contravalorii sistemului și cu atât
mai puțin a penalităților de întârziere, care au caracter accesoriu și urmează
soarta cererii principale.
În ceea ce
privește capătul 1 din cererea reconvențională lit. a), tribunalul a constatat
că pârâta solicită daune - interese, constând în sumele de bani plătite unui
terț, SC S. SRL, pentru fiabilizarea sistemelor de automatizare pe care
reclamanta i le livrase neconform din punct de vedere calitativ. Deși
reclamanta nici nu a livrat sisteme de automatizare conforme și nici nu a
remediat deficiențele, iar raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză
concluzionează în sensul că era necesară noua soluție tehnică a terțului, care
nu copia soluția reclamantei, astfel că sumele achitate de pârâtă terțului
menționat apar ca fiind daune suferite de aceasta, tribunalul a respins
pretențiile pârâtei.
S-a reținut că
între părți exista un contract, care reglementa drepturile și obligațiile
reciproce, inclusiv obligația imputată de către pârâtă reclamantei ca fiind
neexecutată corespunzător, astfel că demersul judiciar al pârâtei în
recuperarea pagubei cauzate prin executarea necorespunzătoare a obligației
asumate de reclamantă trebuia să fie formulat pe calea unei acțiuni în
răspundere contractuală, și nu pe calea unei acțiuni în răspundere civilă
delictuală.
Referitor la
petitul b) din capătul 1 din cererea reconvențională privind obligarea
reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 21.248,97 lei reprezentând
contravaloare manoperă de executare de către pârâtă în numele și pe seama
reclamantei, tribunalul a apreciat neîntemeiate aceste pretenții, reținând că
pârâta nu a administrat suficiente probe pentru a dovedi cuantumul concret al
prejudiciului.
În ce privește
petitul c) din capătul 1 din cererea reconvențională, prima instanță a avut în
vedere dispozițiile clauzei penale de la art. 12.2 din contract și faptul că
sistemele de automatizare livrate au avut deficiențe calitative, care nu au
fost remediate de reclamantă, condiții în care subzistă culpa reclamantei în
întârzierea livrării produselor către pârâtă, și se justifică acordarea
penalităților de întârziere către pârâtă, în cuantum de 2.211,60 lei.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel ambele părți.
Reclamanta
pârâtă a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în tot
a cererii principale și respingerii capătului din cererea reconventională
privind penalitățile de întârziere în cuantum de 2.211,60 lei.
Prin apelul
pârâtei - reclamante SC I.T.M.A. SA, declarat atât împotriva sentinței, cât și
împotriva încheierii de ședință de la 25 mai 2010, se critică respingerea în
parte a pretențiilor formulate în cererea reconventională.
Prin Decizia civilă
nr. 437 din 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă,
a admis apelurile, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre
rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a
pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:
Tribunalul a
calificat greșit cauza cererii reconvenționale ca fiind răspunderea delictuală,
raportându-se doar la textele legale indicate de parte și fără a avea în vedere
împrejurările de fapt și de drept pe care pârâta - reclamantă și-a întemeiat
pretențiile. Calificarea juridică ce rezulta din motivarea cererii
reconvenționale precizate era răspunderea contractuală, iar instanța trebuia să
soluționeze pe fond raportul juridic dedus judecății.
Consecința
greșitei stabili a cauzei cererii reconvenționale de către prima instanță a
fost soluționarea cauzei fără a se intra în cercetarea fondului cererii cu care
a fost învestită.
Curtea a
constatat că prima instanță a admis în mod greșit excepția inadmisibilității
capetelor 2 și 3 din cererea reconventională, lăsând nesolutionat fondul.
În condițiile
speței, excepția de neexecutare invocată de pârâtă nu este de natură sâ
înlăture obligația de plată a prețului.
Curtea a
stabilit că pretențiile de la capătul 2 al cererii principale sunt întemeiate,
iar pe cale de consecință, se impune reanalizarea capetelor accesorii privind
penalitățile.
Soluția de
desființare în tot a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare se impune
pentru o judecată unitară, întrucât: - instanța nu a intrat în cercetarea
fondului cererii reconvenționale; - se impune reanalizarea cererii privind
penalitățile în raport de constatarea temeiniciei capătului 2 al cererii
principale, prima instanță reținând caracterul accesoriu al penalităților față
de prețul sistemului; - în cazul admiterii primului capăt al cererii
reconvenționale, se impune ca instanța să realizeze compensarea judecătorească
a sumelor la care obligă părțile, cu atât mai mult cu cât pârâta - reclamantă a
solicitat în mod expres, în cuprinsul întâmpinării, ca, în cazul admiterii
cererii reclamantei, să încuviințeze compensarea.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta SC I.T.M.A. SA, criticând-o sub următoarele
motive de nelegalitate:
Instanța de
apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității - art.
304 pct. 5 C. proc. civ.
Instanța a
încălcat principiul prevăzut de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., potrivit
căruia „instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea
situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță".
Excepția de
neexecutare a contractului a fost invocată de către pârâtă față de aspectul
nefuncționării sistemului de automatizare al cărui preț se pretinde prin
cererea de chemare în judecată. Deși instanța de apel nu verifică funcționarea
acestuia, obligă pârâta la plata prețului.
Instanța de
apel a interpretat greșit actul dedus judecății - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Aceasta a
considerat că excepția de neexecutare nu se poate invoca de către pârâtă,
deoarece a recepționat cantitativ sistemul, al cărui preț se pretinde prin
cererea de chemare în judecată.
Deși refuzul
pârâtei de a efectua recepția calitativă a fost justificat, instanța a
considerat că reclamanta - pârâtă este îndreptățită să încaseze prețul
sistemului livrat, iar aceasta contravine dispozițiilor contractuale.
Hotărârea
pronunțată este dată cu aplicarea greșită a Legii -art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
Instanța de
apel a admis practic cererea de chemare în judecată fără a lua în considerare
probele, fără a analiza temeinicia cererii, lăsând această sarcină primei
instanțe la soluționarea cererii reconvenționale.
Instanța de apel,
admițând al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, nu stabilește că
reclamanta și-ar fi executat obligațiile, singura ipoteză în care o astfel de
soluție s-ar fi putut pronunța.
Instanța nu
putea să oblige pârâta la plata unei contraprestații nedovedite a reclamantei.
Cererea principală putea fi admisă doar în condițiile în care reclamanta ar fi
dovedit în integralitate propria executare, ori acest lucru nu s-a realizat.
Instanța de
apel a admis capătul principal al cererii motivat exclusiv de existența cererii
reconvenționale și de posibilitatea unei eventuale compensări, ori, o astfel de
soluție este lipsită de temei legal.
În cauză,
intimata SC P.H.F. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea
recursului ca nefondat.
Analizând recursul
prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul
ca nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța de
apel nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității,
astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva sentinței
pronunțate de Tribunalul București au declarat apel ambele părți, astfel că
instanța de apel a analizat toate criticile aduse sentinței și nu a încălcat
principiul prevăzut de art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel
a făcut o analiză complexă sentinței apelate și în considerentele deciziei a
arătat motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,
precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, s-a
făcut referire la recepția calitativă a sistemului de automatizare și s-a
considerat că efectuarea, respectiv neefectuarea acestei recepții nu are
relevanță, precizându-se care sunt motivele pentru care este apreciază lipsa de
relevanță a acesteia.
Aceasta nu
echivalează cu denaturarea clauzelor contractuale, astfel că în cauză nu sunt
întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Instanța de
apel a interpretat clauzele contractuale unele prin altele, arătând expresis
verbis dispozițiile convenției la care s-a raportat, respectiv art. 7.2; art.
7.3 și art. 7.4.
Potrivit
clauzelor convenției, beneficiarul contractului avea dreptul de a refuza
produsele care nu corespundeau standardelor de calitate convenite de părți,
prestatorul având la rândul său obligația de a remedia aceste deficiente
calitative semnalate de cocontractant.
Dacă produsele
nu erau refuzate, beneficiarul avea obligația de a plăti acele produse.
Instanța de
apel a interpretat corect clauzele contractuale și nu a stabilit în sarcina
recurentei, beneficiară a contractului, alte obligații decât cele convenite de
părți prin convenția încheiată.
În cauză nu
sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea nefiind dată
cu aplicarea greșită a legii.
S-a reținut în
mod corect faptul că pentru invocarea excepției de neexecutare, este necesară
simultaneitatea de executare a obligațiilor. Beneficiarul ar fi fost în drept
să invoce excepția de neexecutare și să suspende plata prețului în situația în
care sistemul nu era livrat, nu și în cazul în care a fost recepționat în
materialitatea lui. în această situație, nu mai subzistă simultaneitatea
obligațiilor interdependente, nefiind întrunite condițiile pentru invocarea
excepției de neexecutare.
Deficiențele
calitative invocate de beneficiar dau dreptul acestuia la daune - interese, ca
urmare a angajării răspunderii contractuale a furnizorului, pretenții ce fac
obiectul cererii reconvenționale.
Curtea de Apel
a reținut în mod corect că se impune desființarea în tot a sentinței și
trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o judecată unitară.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de
nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe
cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de pârâta SC I.T.M.A. SA București împotriva Deciziei
civile nr. 437 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.