ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 279/2017

HOTĂRÂRE
21.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 279/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Ședința publică din data de 21 februarie 2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. ADISS S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. MORANI IMPEX S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 467.034,70 RON cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. x/23.09.2014 emisă conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1319 intervenit între părți la 7 iulie 2014 și la plata sumei de 69.588,17 reprezentând penalități de întârziere de 0,1% pe zi calculate de la data scadenței facturii fiscale nr. x/23.09.2014 - 24.08.2015 și până la data formulării prezentei cereri, 20.01.2016, precum și în continuare până la plata efectivă a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că între cele două societăți s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. x/7.07.2016 având ca obiect vânzarea către pârâtă și totodată furnizarea către beneficiarul final al lucrării Compania de Apă Brașov a unei stații de epurare complete.

A susținut reclamanta că societatea creditoarea a vândut către debitoare și a asigurat montajul echipamentelor conform Anexei 1 la Contract, îndeplinindu-și toate obligațiile contractuale.

Potrivit art. 5.1 din convenția părților, valoarea contractului cu TVA inclus era de 117.865,72 Euro, iar la 23.07.2014, creditoarea a emis factura nr. x/23.07.2014 în cuantum de 52.341,80 RON reprezentând avansul de 10% din valoarea contractului, factură achitată integral de către debitoare la data de 25.07.2014 conform ordinului de plată nr. x/25.07.2014.

Ulterior, la 23.09.2014, reclamanta a emis factura nr. x/23.09.2014 în valoare de 467.034,70 RON reprezentând 90% din valoarea contractului, respectiv contravaloarea produselor livrate și montate conform contractului, însă pârâta nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile contractuale asumate.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând plata penalităților de întârziere în sumă de 43.864,80 Euro calculate începând cu data de 23.10.2014, penalități care se vor calcula până la livrarea integrală a echipamentelor, datorită nelivrării de către creditoare la termenul la care s-a obligat privind produsele care fac obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. x/17.07.2014 în conformitate cu art. 13.2 pct. a din contract, respectiv 0,1%/zi din valoarea produselor în întârziere pentru fiecare zi ce depășește 30 de zile de la data prevăzută în contract; plata sumei de 30.000 RON plătită de către debitoare altei societăți furnizoare în vederea completării tabloului de automatizare a stației de suflante livrat incomplet de reclamantă, tablou electric necesar la coordonarea în mod automat a întregului ansamblu de echipamente aferente Reactorului de sedimentare și recirculare, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, pârâta reclamantă reconvențional a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș în raport de prevederile art. 23.1 din contract și de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1473 din 21 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat cauza spre soluționare Tribunalului Brașov, reținându-se incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 847/C din 16 noiembrie 2016, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția propriei necompetențe teritoriale invocată de reclamanta S.C. ADISS S.A. și a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, reținându-se în esență, că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. x/07.07.2014 la art. 23.1, părțile au stabilit o clauză atributivă de competență, respectiv, în caz de neînțelegere prin acțiuni în daune interese adresate instanței competente din Municipiul Brașov dacă litigiul apărut prejudiciază cumpărătorul, iar în egală măsură vânzătorul este îndreptățit să apeleze instanța competentă din Municipiul Baia Mare în cazul unui litigiu apărut care îl prejudiciază pe acesta".

Această clauză s-a apreciat a fi legală, nefiind incidente litigiului dispozițiile de competență teritorială exclusivă.

În aceste condiții, Tribunalul Brașov a constatat că această clauză atributivă de competență instituie în favoarea reclamantei S.C. ADISS S.A., în calitate de vânzător, dreptul să se adreseze Tribunalului Maramureș așa cum a și procedat prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Maramureș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Tribunalul Maramureș cu o acțiune în pretenții, rezultate ca urmare a neexecutării de către pârâtă a obligației de plată conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 7 iulie 2014 încheiat între părți.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.

Înalta Curte reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ. iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului.

Conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod, în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

În speță, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. x/07.07.2014, la art. 23.1, părțile au stabilit o clauză atributivă de competență potrivit căreia, dacă litigiul apărut prejudiciază vânzătorul, acesta se poate adresa instanței competente din mun. Baia Mare, clauză ce derogă de la dreptul comun și conferă posibilitatea reclamantei S.C. ADISS S.A. să se adreseze Tribunalului Maramureș, astfel cum a și procedat de altfel.

În ceea ce privește împrejurarea că pârâta S.C. MORANI IMPEX S.R.L. a formulat la rândul său cerere reconvențională, se constată că nu este de natură a atrage competența soluționării litigiului de către Tribunalul Brașov, având în vedere dispozițiile art. 123 C. proc. civ. potrivit cărora cererile incidentale se judecă de instanța competentă în soluționarea cererii principale.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Maramureș, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2014
Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, sub nr. 16095/3/2011 la data de 2 martie 2011, reclamanta SC E.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC P. - Filiala F. SRL soli
ÎCCJ 2012-12-06
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4877/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.R. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 30.750,90 RON reprezentând pre
ÎCCJ 2013-05-16
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1918/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3978 din 15 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1274/100/2010 al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă acțiunea formulată de c
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 372/2017
Capacitate tehnică și/sau profesională, cerința minimă obligatorie solicitată operatorilor economici interesați a fost aceea ca "ofertantul să fi finalizat în ultimii 5 ani cel puțin un contract privind proiectarea și execuția de stații de
ÎCCJ 2018-09-26
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3717/2018
Ședința publică din data de 26 septembrie 2018 Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, cum este
Sursă