ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1918/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3978 din 15 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1274/100/2010 al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta T.M.A., K.S. KFT Ungaria, în contradictoriu cu pârâții: Orașul T.M. prin Consiliul Local T.M. și respectiv Orașul T.M., prin Primar și SC E.T.S.-E.B.S. Zrt, prin lichidator Dr. F.V.C. KFT. A fost obligată reclamanta să achite pârâtului Orașul T.M. suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Între pârâtul Orașul T.M. și terțul SC E.T.S.-E.B.S. Zrt, s-a încheiat contractul de achiziție publică de servicii și lucrări din 10 decembrie 2007, având ca obiect „Canalizare cu stație de epurare în localitățile T.M., B. și M., județul Maramureș”.

În derularea acestui contract, a fost emisă de către furnizorul SC E.T.S.-E.B.S. Zrt Ungaria, Sucursala Harghita, factura fiscală din 12 decembrie 2007 pentru achiziționare de materiale pentru suma de 5.647.059,07 RON, factură achitată prin ordinele de plată din 7 februarie 2008; 11 ianuarie 2008; 21 noiembrie 2008. Pentru ca pârâtul Orașul T.M., în calitate de autoritate publică contractantă, să poată face plata facturii, a cerut executantului să aducă în localitate întreaga cantitate de tuburi (țeavă) pvc, de diferite dimensiuni, conform devizului de materiale. În prima fază, pentru a face dovada existenței materialelor necesare execuției proiectului, executantul E.E. KFT a încheiat cu alte două societăți, printre care și T.M.A., K.S.

KFT Ungaria, convenții de depozitare, prin care furnizorii țevilor recunosc că bunurile identificate devin proprietatea beneficiarului E.E. KFT și se obligă să le păstreze pentru aceasta din urmă până vor fi livrate în România. Apoi, după recepția acestor materiale și achitarea integrală a contravalorii lor de către pârâtul Orașul T.M., țevile au fost transportate în România în intervalul februarie 2008-noiembrie 2008, fiind depozitate în mai multe spații de pe raza orașului T.M. și chiar încorporate în lucrarea de canalizare. Față de acest cadru contractual, instanța a reținut că între reclamanta T.M.A., K.S. KFT Ungaria și pârâtul Orașul T.M., nu există niciun raport contractual care să oblige pârâta la restituirea bunurilor solicitate.

Cât privește înțelegerile contractuale dintre reclamantă și terțul E.E. KFT, în prezent societate aflată în procedură de faliment, acestea nu au relevanță juridică față de calitatea pârâtei de dobânditor de bună-credință a bunurilor, aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit contractului de achiziție publică, executorul E.E. KFT avea obligația să prezinte beneficiarului lucrării lista subcontractanților și contractele încheiate cu aceștia, iar, în prezentul proces, s-a solicitat doar citarea acestei firme pentru opozabilitate, fără să se uzeze de prevederile art. 49-art. 57 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T.M.A., K.S. KFT, solicitând modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În ședința publică de la 13 februarie 2012 instanța a recalificat calea de atac formulată din recurs în apel, raportat la obiectul litigiului și valoarea acestuia. Prin decizia nr. 32 din 20 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de reclamanta T.M., K.S. KFT. A obligat apelanta să plătească intimatului Orașul T.M. suma de 4.960 RON, cheltuieli de judecată în apel. Din analiza intregului material probator administrat, curtea a apreciat că apelanta nu a probat identitatea dintre bunurile pretins livrate societății E.E. KFT și cele încorporate în lucrările de canalizare realizate în temeiul contractului de achiziție publică din 10 decembrie 2007. Conductele de canalizare ce fac obiectul contractului din 29 octombrie 2008 sunt tip KG, cu dimensiunile 250/5 ml, cantitatea fiind de 1426 bucăți/68 tone, iar reclamanta nu a făcut dovada faptului că a și livrat către societatea E.E.

KFT aceste bunuri, nu a fost depus niciun înscris doveditor în acest sens. Pe de altă parte, din procesul-verbal de recepție din 17 decembrie 2007 (anterior deci încheierii contractului între apelantă și E.E. KFT) rezultă că intimatul-pârât a recepționat inclusiv conducte de alte tipuri și dimensiuni, fără a se face mențiunea provenienței acestora de la apelanta-reclamantă. Dimpotrivă, din convențiile de înmagazinare încheiate la data de 12 decembrie 2007 între E.E. KFT și alte societăți din Ungaria rezultă că mai multe produse identificate după un anumit număr de comandă vor fi înmagazinate ca fiind proprietatea E.E. KFT, furnizor fiind aceste terțe societăți. Pârâtul a răspuns la interogatoriul adresat, printre altele, că livrarea bunurilor de către E.E.

KFT s-a făcut în perioada februarie-noiembrie 2008, anterior deci încheierii contractului invocat de reclamantă. În apel nu s-a adus niciun element probatoriu nou, fiind reiterate considerațiuni cu privire la momentul transferului dreptului de proprietate și la calificarea pârâtului ca fiind posesor de bună sau de rea credință, însă nu s-a argumentat și nici dovedit faptul că bunurile revendicate au fost livrate acestuia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.M.A., K.S. KFT, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor instanței de apel și a instanței de fond în sensul admiterii apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În recursul său, care, de altfel, nici nu a fost întemeiat în drept, recurenta reclamantă a relevat, situația de fapt în cauză și a invocat, în esență, următoarele motive: Acțiunea formulată este o acțiune în revendicare mobiliară a proprietarului de la posesorul de rea-credință neproprietar.

Reclamanta este proprietar de drept asupra bunurilor enumerate în petitul acțiunii, aflate în prezent în custodia Primăriei T.M., care refuză să le restituie; această cantitate de țevi a fost livrată societății E.E. KFT în baza contractului comercial încheiat cu aceasta. La solicitarea cumpărătoarei E.E. KFT țevile au fost transportate în orașul T.M. în vederea ducerii la îndeplinire a contractului de achiziție publică din 10 decembrie 2007. Potrivit contractului încheiat între societatea recurentă și E.E. KFT dreptul de proprietate asupra țevilor nu se transmite cumpărătoarei până la plata integrală a acestora. Pârâtul Orașul T.M. a cunoscut încă de la 3 aprilie 2009 toate aspectele pretinse de recurentă, în acest sens fiind încheiat la sediul Primăriei un proces-verbal, Primarul recunoscând fără echivoc faptul că țevile de canalizare au fost livrate prin intermediul societății reclamante.

În continuare, recurenta s-a referit la probele existente la dosar: înscrisuri care emană de la firma E.E. KFT, prin care se recunoaște că nu a achitat prețul țevilor către reclamanta T.M.A.; declarația dată de E.E. KFT prin care se afirmă că nu a facturat către Orașul T.M. țevile de canalizare; acordul între E.E. KFT și E. și A.C. SRL prin care se atestă faptul că Primăria T.M. a achitat direct către aceste societăți sume de bani în cuantumde peste 3.000.000 RON. Se mai arată că instanța de apel reține că recurenta nu a probat identitatea dintre bunurile livrate societății E.E. KFT și cele încorporate în lucrările de canalizare însă acest aspect nu a fost contestat niciodată de pârâtul orașul T.M.

care a recunoscut faptul că țevile provin de la societatea recurentă. Pârâtul Orașul T.M. este posesor de rea-credință al bunurilor. Cât privește obligația subsidiară de restituire a contravalorii bunurilor recurenta a apreciat că în drept sunt aplicabile dispozițiile art. 1075 C. civ., obligația fiind posibilă de realizat doar prin echivalent în bani. Orașul T.M. prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Recurenta a formulat note de ședință, prin care a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și art. 306 alin. 2 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenta a susținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către subscrisă în contradictoriu cu societatea comercială de drept maghiar SC E.T.S.-E.B.S. Zrt, aflată în procedura de faliment în Ungaria și că judecata în apel s-a desfășurat în condiții de lipsă de procedură cu aceasta, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sens în care se impune casarea deciziei în vederea refacerii judecății în apel și în contradictoriu cu SC E.T.S.-E.B.S. Zrt. Recursul nu este fondat. Cu privire la decizia instanței de apel nu se poate dispune casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Lipsa de procedură constituie o nulitate relativă ce poate fi invocată numai de partea care a fost vătămată prin neîndeplinirea formelor legale. În caz de necitare, nulitatea care o sancționează, nefiind de ordine publică se poate declara numai la cererea părții care are interes să o invoce. În speță recurenta-reclamantă a invocat necitarea uneia din părți, respectiv a pârâtei E.E. KFT. Recurenta-reclamantă, căreia i s-a respins acțiunea, nu este îndreptățită să invoce în favoarea sa nulitatea relativă de care se poate prevala numai cealaltă parte, adică în speță numai pârâta E.E. KFT astfel că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit. Din cuprinsul cererii de recurs se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc.

civ. pe care își întemeiază recursul. În realitate recurenta își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt, reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la momentul transferului dreptului de proprietate și la calificarea pârâtului ca fiind posesor de bună sau de rea-credință, ceea ce constituie o chestiune de fapt ce nu poate face obiectul cenzurii în recurs, pct. 10 și pct. 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate. Succesiunile de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzutede art. 304 C. proc.

civ. în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. Raportat la starea de fapt stabilită, instanța de apel în mod judicios a apreciat că recurenta-reclamantă nu a probat că bunurile revendicate au fost livrate pârâtului Orașul T.M., identitatea dintre bunurile pretins livrate societății E.E. KFT și cele încorporate în lucrările de canalizare, realizate în temeiul contractului din 10 decembrie 2007, astfel că nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor specifice ale revendicării mobiliare. Pentru considerente expuse în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante se va obliga aceasta la 9.173 RON cheltuieli de judecată către Orașul T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta T.M.A., K.S. KFT împotriva deciziei nr. 32/2012 din 20 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă reclamanta să achite pârâtului Orașul T.M. suma de 9.173 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2013.