ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2168/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra cererilor de recurs de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 12.09.2019 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 259.222 RON reprezentând penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractuale la timp, precum și la plata cheltuielilor aferente soluționării prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 219/24.03.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis în parte atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională și în consecință a obligat pârâta B. S.A. să-i plătească reclamantei A. suma de 194.519 RON, cu titlu de penalități de întârziere, a obligat reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 194.487,04 RON cu același titlu, a compensat obligațiile principale reciproce ale părților, până la concurența celei mai mici dintre ele, astfel că a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L., suma rămasă în urma compensării de 31,96 RON.

În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.498,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și a obligat reclamanta să plătească pârâtei B. S.A. suma de 16.869,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și a comspensat cheltuielile de judecată reciproce ale părților, astfel că a obligat reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.A. suma de 6.371,33 RON. A obligat atât reclamanta cât și pârâta să plătească fiecare, expertului contabil C., suma de 2.200 RON reprezentând diferență onorar expert neachitată.

Prin decizia civilă nr. 612/R/18.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-au respins apelurile declarate de părți.

Împotriva acestei decizii, ambele părți au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.R.L. a susținut că judecătorul primei instanțe a omis să cerceteze fondul cauzei, motivarea hotărârii nerespectând cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar instanța de apel, deși recunoaște existența unor omisiuni, nu le evidențiază pentru a face posibilă verificarea incidenței dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, pretinde că nici cu prilejul judecării apelului nu au fost analizate cerințele răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 1350 C. civ. în ceea ce privește pretențiile din cererea reconvențională, instanța de apel reținând fără temei că s-ar fi angajat să execute lucrările din surse proprii, dar nedând nicio eficiență apărărilor sale referitoare la conduita pârâtei care a generat întârzierile în execuția lucărilor, lipsa punerii în întârziere conform art. 1522 C. civ. și posibilitatea invocării excepției de neexecutare.

Suplimentar, în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de depozitare, recurenta - reclamantă a susținut lipsa motivării sub aspectul legăturii de cauzalitate specifice între o faptă ilicită a sa și pretinsul prejudiciu.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a criticat soluția instanței de apel asupra cererii reconvenționale din perspectiva greșitei calificări a contractului, a neaplicării efectelor excepției de neexecutare, pe care era îndreptățită să o invoce și a calculării penalităților în absența punerii în întârziere.

În esență, recurenta - reclamantă a susținut că părțile au încheieat un contract cu executare succesivă, stabilind executarea lucrărilor și plata efecrentă conform unui grafic, iar, odată cu neplata la termen a primei facturi, pârâta a fost de drept în întârziere, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) C. civ., fiind justificată invocarea excepției de neexecutare a propriilor obligații cu scadențe ulterioare de către reclamantă, conform art. 1556 C. civ., aceasta neputând fi exclusă prin inserarea unei clauze penale. De altfel, clauza penală inserată în art. 40 din contract, impunea cerința culpei sale exclusive în întârzierea executării lucrărilor, aspect neregăsit în cauză.

Totodată, recurenta - reclamantă a arătat că instanțele au acordat în mod greșit penalități de la data stabilită pentru finalizarea lucrărilor fără a verifica modalitatea și data de la care a fost notificată cu privire la punerea sa în întârziere potrivit art. 1522 C. civ.

Recurenta - reclamantă a contestat și obligarea sa la plata despăgubirilor reprezentând cheltuieli de depozitare cu ignorarea clauzei inserate la art. 19.14 din contract care stabileau asigurarea spațiului de depozitare în sarcina pârâtei și fără verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 1350 și 1270 C. civ.

De cealaltă, parte, sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă B. S.A. a invocat absența analizei de către prima instanță a unor apărări formulate în cauză, care a fost recunoscută de instanța de apel fără a-i da eficiență, precum și nemotivarea modalității de calcul a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în fața primei instanțe în condițiile admiterii în parte a pretențiilor reclamantei.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, dar și a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susținut nemotivarea concluziei potrivit căreia biletele la ordin ar fi fost emise doar ca instrumente de garantare a plății și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1488 C. civ., care ar fi impus stabilirea scadenței obligației de plată a facturilor, respectiv a perioadei de calcul a penalităților în funcție de data emiterii biletelor la ordin acceptate de reclamantă.

În ceea ce privește soluția asupra cererii sale reconvenționale, recurenta - pârâtă a criticat modalitatea de calcul a penalităților prin raportare la procentul de 0,1% pe zi din lucrările neefectuate și nu la cel de 10% din valoarea totală a contractului prevăzut de art. 14.3 din contract, astfel cum se solicitase, acest prejudiciu, chiar viitor, fiind cert, întrucât au fost solicitate deja de beneficiar pentru întârzierea în finalizarea lucrărilor, plata lor fiind doar eșalonată.

Totodată, cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina reclamantei după admiterea în parte a cererii reconvenționale, recurenta - pârâtă a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. și apreciind că stabilirea existenței unei nerespectări a contractului din partea reclamantei și a obligației de reparare a prejudiciului produs, iar nu cuantumul efectiv al sumei acordate ar fi trebuit să justifice cuantumul sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Analizând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate de părți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

În urma analizei în fond a cauzei, instanțele devolutive au reținut, în esență, umătoarea situație de fapt:

Între reclamanta A. S.R.L., în calitate de executant și pârâta B. S.A., în calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de subcontractare nr. x din data de 02.02.2018, având ca obiect execuția lucrărilor civile din cadrul contractului de proiectare și execuție "CL 11-Stație de epurare nouă Nădlac", completat prin actele adiționale nr. x și nr. 2, prin care a fost extins obiectul contractului și modificate corespunzător valoarea și termenul acestuia.

Conform art. 7.1 din contract, facturile pe care reclamanta le emitea către beneficiar trebuiau plătite în termen de cel mult 15 zile calculate de la data la care pârâta B. S.A. încasa contravaloarea acestora de la beneficiarul final Compania de Apă Arad, plata facturilor urmând a se efectua în proporție de 100 % din valoarea lucrărilor executate, în termen de 15 zile de la încasarea de la beneficiarul final a contravalorii acestora.

Nerespectarea acestei obligații atrage sancțiunea prevăzută de art. 41 executantul având dreptul de a solicita ca penalități, o sumă echivalentă cu 0,1% din valoarea facturii neachitate pe zi de întârziere.

Părțile au definit prin art. 45 alin. (3) drept "caz de încălcare gravă" a obligațiilor contractuale, "neplata de către beneficiar a facturilor emise de executant în termenul prevăzut la art. 7.1".

Conform actelor adiționale nr. x din 11.04.2018 și nr. 2 din 24.05.2018, toate lucrările menționate în cele două acte adiționale trebuiau finalizate într-un termen de cel mult 18 săptămâni, respectiv până cel târziu la data de 30.09.2018.

Referitor la plăți, prima instanță a reținut că facturile în valoare totală de 4.472.498,90 RON au fost achitate cu ordine de plată sau cu bilete la ordin, iar pârâta B. S.A. a facturat și încasat de la Compania de Apă Arad lucrări de construcții în valoare de 3.039.217,63 RON.

Termenul contractual asumat de reclamanta A. pentru finalizarea lucrărilor a fost 13.10.2018, iar notificarea de recepție este dată în 02.07.2019. Din acest considerent, nefiind identificate alte date de referință pentru perioada de calcul a penalităților, nici în obiectivul formulat, nici în raportul de expertiza tehnică, a efectuat calculul raportându-se la aceste date.

În raport de concluziile expertului tehnic și anume că întârzierile înregistrate de pârâta B. S.A. față de Compania de Apă Arad nu sunt cauze a modului în care reclamanta A. S.R.L. Arad și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de pârâta B., că reclamanta A. S.R.L., în calitate de executant a executat toate lucrările contractate și că nu s-au identificat lucrări de calitate necorespunzătoare, însă termenul contractual asumat de A. pentru finalizarea lucrărilor - 13.10.2018 - un a fost respectat, notificarea de recepție fiind datată - 02.07.2019, instanța a luat considerare aceste date de referință pentru perioada de calcul a penalităților conform art. 40 din contract, rezultând suma de 176.686 RON.

Totodată, s-a reținut că pârâta B. are de achitat către reclamanta A., pentru încasarea cu întârziere a celor 13 facturi fiscale din litigiu, în valoare totală de 4.472.498 RON, penalități de întârziere de 0,1 %, în sumă de 194.519 RON, conform art. 41 din contract

De asemenea, s-a apreciat că pârâtei i s-au creat prejudicii ca urmare a neexecutării lucrărilor la timp de către reclamantă și în legătură cu materialele achiziționate de la D. care nu au putut fi montate la timp în interiorul construcțiilor pe care A.. Întrucât D. a perceput taxe de depozitare a echipamentelor, emițând în acest sens pârâtei factura fiscală nr. x din data de 24.04.2019, în cuantum de 3.170 euro, instanța a reținut că pârâta este îndreptățită la repararea acestui prejudiciu, în condițiile în care culpa îi aparține reclamantei pentru neexecutarea lucrărilor în termen.

În consecință, reținând prevederile art. 1270, art. 1350 și 1516 alin. (1) C. civ., instanța a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 194.519 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,1 % conform art. 41 și art. 7.1 din contractul de subcontractare nr. x/02.02.2018, modificat prin actul adițional nr. x încheiat la 11.04.2018 și actul adițional nr. x încheiat la 24.05.2018, calculate conform raportului de expertiză contabilă efectuat de expert contabil C..

A obligat reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.A., suma total de 194.487,04 RON din care suma de 176.686 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,1 % conform art. 40 din același contract de subcontractare, raportat la data transmiterii notificării de finalizare lucrări nr. x/02.07.2019, calculate conform aceluiași raportul de expertiză contabilă, precum și suma de 17.801,04 RON reprezentând contravaloarea depozitării echipamentelor E. la D., conform facturii nr. x/22 august 2019.

În baza art. 1616 C. civ. ce prevăd că datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele și a art. 1617 C. civ. ce prevăd că compensația operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide și exigibile, oricare ar fi izvorul lor, și care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeași natură, a compensat obligațiile principale reciproce ale părților, până la concurența celei mai mici dintre ele, astfel că a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L., suma rămasă în urma compensării (194.519 RON - 194.487,04 RON) de 31,96 RON.

În ceea ce privește critica ambelor părți referitoare la nemotivarea sau motivarea contradictorie de deciziei atacate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de părți în susținerea acesteia privesc în realitate calitatea redactării hotărârii primei instanțe, invocată ca atare și în cuprinsul memoriului de apel. În legătură cu aceasta, i se reproșează instanței de apel, că, deși a reținut că sentința nu satisface pe deplin aceste cerințe de motivare întrucât tribunalul a omis să analizeze unele din apărările invocate de părți, nu a indicat în concret aspectele omise pentru a face posibilă verificarea incidenței în cauză a unui motiv de anulare a sentinței.

În acest context, Înalta Curte constată că instanța de apel a avut în vedere faptul că din expunerea realizată de prima instanță se poate deduce raționamentul urmat pentru soluționarea atât a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale și a considerat că nu ar subzista un motiv de nulitate a hotărârii pronunțate. Astfel expusă, analiza instanței de apel corespunde caracterului devolutiv al apelului prevăzut de art. 476 C. proc. civ. și situațiilor expres limitative în care poate opera anularea hotărârii primei instanțe conform art. 480 C. proc. civ.

Sub aspectul pretinsei nemotivări a soluției de către instanța de apel sub diferite aspecte specifice condițiilor răspunderii civile contractuale, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde o expunere cursivă și logică a argumentelor de fapt și de drept ce au condus la soluția pronunțată asupra apelului reclamantei, ce pot fi urmărite și eventual cenzurate de instanța de control judiciar.

Chiar dacă instanța de apel a ajuns la alte concluzii decât apărarea propusă de parte, utilizând în mod implicit argumente rezultate dintr-o interpretare a probelor și a normelor de drept incidente diferite de cele ale părților, aceasta nu echivalează cu nerespectarea garanțiilor referitoare la accesul la instanță și derularea unui proces echitabil cât timp, din conținutul considerentelor deciziei atacate, poate fi urmărit cu ușurință silogismul judiciar care a condus la pronunțarea soluției în apel, iar concluziile constituie o manifestare a prerogativelor judiciare.

Aceste concluzii rămân valabile și în ceea ce privește pretinsa reținere eronată cu privire la scopul emiterii biletelor la ordine invocată de recurenta - pârâtă în sprijinul aceluiași motiv de recurs.

Deși criticile părților nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ele au fost, în fapt, reiterate și cu prilejul invocării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vor fi evaluate ca atare.

Criticile recurentei - reclamante A. S.R.L. se concentrează asupra modalității de soluționare a cererii reconvenționale formulate împotriva sa. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că apărarea părții referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1522 C. civ. în ceea ce privește condiția punerii sale în întârziere cu privire la obligația de finalizare a lucrărilor în termen nu a fost invocată în cuprinsul memoriului de apel și, prin urmare, nu poate fi analizată direct în recurs, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce privește punerea de drept în întârziere a pârâtei pentru obligația de plată a sumelor facturate conform art. 1523 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., aceasta a fost avută în vedere cu prilejul soluționării acțiunii principale, aspect recunoscut și de recurenta - reclamantă. Partea folosește însă acest argument ca premisă a îndreptățirii sale la invocarea excepției de neexecutare cu privire la propria obligație de finalizare a lucrărilor într-un anume termen.

În sprijinul acestei critici, recurenta - reclamantă avansează susținerea potrivit căreia contractul părților ar fi fost calificat în mod greșit de către instanțele de fond, nedându-se valență componentei sale de executare succesivă. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că stabilirea unui grafic general de execuție a lucrărilor prin contractul de subantrepriză încheiat de părți și, corespunzător, a unor termene de plată pentru facturile emise pentru fiecare etapă nu transformă contractul părților într-unul cu executare succesivă câtă vreme prestația acestora rămâne una unică, globală, reprezentată de ansamblul lucrărilor contractate, parte din cele care au făcut obiectul Contractului de proiectare și execuție CL 11 - Stație de epurare nouă Nădlac, respectiv contravaloarea acestora. În consecință, va fi înlăturată întreaga argumentare a recurentei - reclamante în sprijinul idei că, odată cu neplata la termen a primei facturi, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligații, respectiv că în beneficiul său, s-ar naște posibilitatea invocării excepției de neexecutare.

Pe de altă parte, excepția de neexecutare a contractului nu poate opera conform art. 1556 C. civ. întrucât nu subzistă cerința simultaneității obligațiilor reciproce în condițiile în care părțile au stabilit termene de executare diferite pentru acestea. Aceasta, și nu simpla instituire a unei clauze penale este cauza înlăturării de la aplicare a dispozițiilor legale invocate de reclamantă. În aceste condiții, dincolo de posibilitatea solicitării rezoluțiunii contractului, la care nu a apelat, reclamantei i-a rămas deschisă doar calea imputării unor penalități pentru repararea prejudiciului suportat prin întârzierile la plata facturilor.

În ceea ce privește invocata lipsă a culpei exclusive în neexecutarea obligației de finalizare a lucrărilor la termen prin raportare la conținutul agreat de părți pentru clauza de la art. 40 din contract și dispozițiile art. 1517 C. civ., constatăm că acest aspect de fapt ține de aprecierea exclusivă a instanțelor devolutive, neputând fi cenzurat prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului.

Criticând în final soluția de admitere a capătului din cererea reconvențională privind costurile de depozitare, recurenta - reclamantă nu invocă în concret nicio încălcare a legii în cauza de față, ci contestă în realitate situația de fapt reținută de instanțele de fond ce au fundamentat constatarea îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale și sub acest aspect.

Analizând criticile avansate de recurenta - pârâtă B. S.A. în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatăm că instanțele devolutive au stabilit că biletele la ordin au fost emise de parte în scop de garanție, aspect ce intră în sfera elementelor de temeinicie care nu pot fi reapreciate în prezenta cale de atac destinată exclusiv criticilor de nelegalitate.

Din această perspectivă nu are relevanță nici argumentarea părții privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1488 C. civ. întrucât s-a reținut că biletele la ordin nu au fost acceptate în scop de plată, ci în scop de garanție. Pe de altă parte, în subsidiar, nu trebuie omis că prezumția legală invocată de pârâtă și implicit modificarea scadenței ar opera doar în cazul în care acestea ar fi onorate la plata, aspect de fapt ce nu a fost constatat în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, instanțele de fond au dat eficiență în cauză cu prioriate clauzei penale inserate de părți cu prilejul subcontractării lucrărilor, pe această cale părțile înțelegând să evalueze anticipat prejudiciul produs prin întârzierea în executarea obligațiilor.

În ceea ce privește efectele pe care dispozițiile art. 14.3 din contract și solicitarea unor penalități de către beneficarul final le-ar produce în cauză au fost corect limitate de instanța de apel, considerându-se necesară plata anticipată a unor sume cu titlu de despăgubiri către beneficiar. Chiar și în aceste condiții, operarea acestei clauze ar fi impus analiza suplimentară a consecințelor neexecutării la termen a obligațiilor de către reclamantă în ansamblul executării lucrărilor contractului principal.

Sub aspectul criticilor referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de părți, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că au fost corect aplicate dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., întrucât diminuarea pretențiilor recunoscute ca întemeiate, deși nu înlătură culpa procesuală, justifică diminuarea sumelor pe care partea le va recupera în contul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, iar pretențiile reciproce admise a condus la compensarea legală a sumelor datorate.

Pentru aceste motive, apreciem nefondate recursurile promovate în cauză și le vom respinge ca atare, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității recursurilor.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 612/R/18.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2023.