ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3322/2013

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanța la data de 09 decembrie 2009, reclamanta SC A.M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL, solicitând instanței: - obligarea acesteia la predarea utilajelor și echipamentelor tehnologice din tabelul anexat, proprietatea reclamantei, bunuri aflate în imobilul situat în Constanța, sediul pârâtei; - obligarea la plata contravalorii acestora, în cazul în care nu se conformează obligației de predare, precum și la daune-interese de 30.000 lei. - de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 10289 din 21 aprilie 2010 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta în data de 09 decembrie 2010. Prin încheierea din data de 28 aprilie 2011 instanța a respins excepțiile netimbrării și inadmisibilității acțiunii. Prin sentința civilă nr. 5903 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL. A fost obligată pârâta la predarea către reclamantă a următoarelor obiecte: scara lemn 2 m, schelă, trusă scule, prelungitor și derulator, derulator, raft metalic 4 polițe - 3 bucăți, proiector halogen și proiector halogen - 3 buc. În cazul imposibilității predării acestor obiecte, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.788,51 lei, reprezentând echivalentul valorii obiectelor.

S-au respins ca neîntemeiate: - capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea echipamentelor și materialelor indicate sub această titulatură în lista anexă la cererea de chemare în judecată ori la plata contravalorii acestora; -capătul de cerere având ca obiect plata de daune interese. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.234,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că între părți s-au desfășurat relații comerciale în temeiul contractului de vânzare-cumpărare și execuție de lucrări din 07 septembrie 2009, având ca obiect, conform art. 2, vânzarea de către reclamantă a echipamentelor/materialelor descrise în anexele 1, 3, 4 pentru instalații și 2 pentru instalații sanitare și conform cu proiectele de instalații, care fac parte din contract, furnizorul obligându-se la efectuarea transportului, montajului și punerii în funcțiune a acestora la sediul beneficiarului SC R. SRL, situat în Constanța. De asemenea, furnizorul s-a obligat să efectueze montajul pentru instalațiile, sanitare și electrice, iar pentru instalațiile electrice materialele urmau să fie puse la dispoziție de beneficiar.

Potrivit art. 3 din contract, valoarea acestuia a fost stabilită la suma de 96.642,86 euro fără T.V.A., conform anexelor 1, 2, 3, 4 și 5, preț ce cuprinde și prețul echipamentelor, încărcarea și ambalarea echipamentelor, transportul până la locul de montaj și montajul acestora cu punere în funcțiune și instruirea personalului beneficiarului. Instanța a reținut că în executarea contractului reclamanta furnizoare a dus la sediul pârâtei beneficiare o serie de echipamente și materiale, care urmau să fie utilizate efectiv la montajul instalațiilor și sanitare cumpărate de pârâtă și care au fost incluse în prețul total al contractului, pârâta urmând să devină proprietara acestora în urma achiziționării lor.

De asemenea, din declarația martorului M.N., care a colaborat cu reclamanta la realizarea instalațiilor electrice la sediul pârâtei, a rezultat că odată cu materialele componente ale instalațiilor reclamanta a transportat la locul desfășurării lucrării, respectiv la sediul pârâtei, mai multe truse și scule care au servit la efectuarea lucrării și care au rămas în magazia creată special pentru depozitarea echipamentelor la sediul pârâtei, după ce aceasta Ie-a interzis lucrătorilor reclamantei să mai pătrundă în imobil, în a doua parte a lunii septembrie.

Comparând „lista de echipamente, materiale, scule și obiecte de inventar" depusă de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată cu anexele contractului, cuprinzând materialele și echipamentele vândute pârâtei, instanța a reținut că numai următoarele obiecte, reprezentând scule și obiecte de inventar, nu fac obiectul contractului, trebuind astfel restituite reclamantei: scara lemn 2 m, schela, trusă, prelungitor și derulator, derulator, raft metalic 4 polițe - 3 bucăți, proiector halogen și proiector halogen - 3 buc. Faptul că obiectele menționate au fost utilizate de reclamantă pentru efectuarea lucrărilor contractate și au rămas la sediul pârâtei rezultă din coroborarea declarației martorului audiat cu înscrisurile depuse de reclamantă și lipsa la interogatoriu a pârâtei, socotită de instanță un început de dovadă în folosul reclamantei, conform art. 225 C. proc.

civ. Prin urmare, instanța a obligat pârâta la predarea către reclamantă a următoarelor obiecte: scara lemn 2 m, schelă, trusă scule, prelungitor și derulator, derulator, raft metalic 4 polițe - 3 bucăți, proiector halogen și proiector halogen - 3 buc, iar în cazul imposibilității predării acestor obiecte, obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.88,51 lei, reprezentând echivalentul valorii obiectelor, conform facturilor de achiziție a acestora depuse la dosar de reclamantă. Față de considerentele anterioare, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea echipamentelor și materialelor indicate sub această titulatură în lista anexă la cererea de chemare în judecată ori la plata contravalorii acestora.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata de daune interese, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu în dauna reclamantei, cauzat de lipsa de folosință a acestor obiecte, astfel că a fost respins ca neîntemeiat. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.234,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor admise și onorariu avocațial. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A.M. SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că echipamentele și materialele au folosit la executarea lucrării, lucru ce nu este real.

Prin Decizia civilă nr. 85 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de reclamanta SC A.M. SRL- prin lichidator judiciar C.C.M. împotriva sentinței civile nr. 5903 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că prin apel reclamanta a criticat soluția tribunalului sub aspectul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la predarea echipamentelor și materialelor aduse în incinta sediului ei în vederea finalizării lucrării contractate, susținându-se că acestea nu au fost montate și folosite la lucrare întrucât nu i s-a mai permis accesul în incintă.

Din cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă s-a reținut că aceasta a finalizat executarea lucrărilor inițiale și a celor suplimentare la data de 07 noiembrie 2009 astfel că afirmația din cererea de apel potrivit cu care echipamentele și materialele, aduse în incintă nu au fost montate și folosite la lucrare vin în contradicție cu cele arătate prin cererea de chemare în judecată.

Chiar și în situația în care aceste echipamente și materiale nu ar fi fost folosite pentru lucrarea ce trebuia efectuată de reclamantă conform contractului 07 septembrie 2009, instanța de apel a reținut că în conformitate cu clauzele contractuale asumate de cele două părți, în valoarea contractului de 96.642,86 euro erau cuprinse „prețul echipamentelor, încărcarea și ambalarea echipamentelor, transportul la locul de montaj și montajul acestora cu punerea în funcțiune și instruirea personalului beneficiarului". Luând în considerare obiectul contractului - art. 2- prin care reclamanta în calitate de furnizor s-a obligat „să vândă echipamente/materialele descrise în anexele 1,3,4 pentru instalații și 2 pentru instalații sanitare și conform cu proiectele de instalații care fac parte integrantă din contract, să efectueze transportul, montajul și punerea în funcțiune a acestora la sediul beneficiarului." precum și susținerile pârâtei din întâmpinare, susțineri ce nu au fost contestate de reclamantă, potrivit cărora prețul contractului în sumă de 439.599 lei a fost achitat integral de către pârâtă conform O.P.

din 08 septembrie 2009, O.P. din 23 septembrie 2009, O.P. din 06 octombrie 2009, O.P. din 22 octombrie 2009, O.P. din 22 octombrie 2009 și O.P. 29 octombrie 2009, curtea de apel a constatat că hotărârea tribunalului este legală și temeinică sub aspectul nerestituirii echipamentelor și utilajelor tehnologice de către pârâtă, acestea devenind proprietatea beneficiarului lucrărilor, conform voinței de necontestat a celor două părți contractante și care reprezintă lege pentru ele potrivit art. 969 C. civ. Instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată critica referitoare la respingerea capătului de cerere de acordare de daune-interese, capăt care are caracter accesoriu celui principal, în condițiile în care s-a reținut că potrivit clauzelor contractuale reclamanta nu este îndreptățită să i se restituie utilajele și echipamentele din anexele 1,2,3,4,5.

Pe cale de consecință, s-a statuat că în mod corect tribunalul a apreciat că nu i se cuvin daune interese întrucât nu se poate reține în sarcina pârâtei producerea unui prejudiciu în dauna reclamantei cauzat de lipsa de folosință a bunurilor pretinse prin cererea principală. Capătul de cerere pentru acordarea daunelor interese fiind accesoriu celui principal nu poate avea o altă rezolvare decât cea dată de tribunal, potrivit principiului „accesorium sequitur principale". Împrejurarea că reclamanta a fost obligată către SC R.I. SRL la plata c/valorii a două din bunurile indicate prin tabelul anexat cererii de chemare în judecată s-a constatat că este lipsit de relevanță în prezenta cauză, aceste raporturi contractuale producându-și efectele juridice între cele două părți, pârâta fiind terț față de aceste raporturi juridice.

În temeiul art. 1021 C. civ., partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese"or\ în cauză reclamanta nu a solicita plata c/valorii lucrării angajate ci a pretins restituirea unor utilaje și materiale care au intrat în proprietatea pârâtei așa cum s-a convenit prin contractul 1 din 07 septembrie 2012. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.M. SRL prin lichidator judiciar C.M. C.M., neîncadrat în drept. Motivarea recursului reia cu o identitate absolută motivele de apel. Astfel, recurenta -reclamantă arată că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că echipamentele și materialele au folosit la executarea lucrării, lucru ce nu este real.

Chiar și pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a relatat faptul că lucrarea nu a fost efectuată în totalitate, motiv pentru care nici nu a mai efectuat plata integrală a contractului încheiat între părți. Într-adevăr, conform art. 2 din contract, pârâta devenea proprietarul echipamentelor și materialelor, însă în măsura în care acestea se montau și se puneau în funcțiune, precum și în măsura în care aceasta achita c/valoarea contractului, lucru ce nu s-a mai întâmplat tot din vina pârâtei. Tot prin întâmpinare pârâta a recunoscut faptul că nu a mai permis accesul societății reclamante în incintă și a angajat o altă firmă pentru executarea lucrărilor, însă uită să menționeze că această firmă a lucrat cu echipamentele și materialele cumpărate de societatea reclamantă.

În vederea executării contractului încheiat cu pârâta, reclamanta a încheiat cu SC R.I. SRL contractul de furnizare cu plata la termen și plafon de credit din 08 septembrie 2009 prin care a achiziționat două din bunurile indicate în tabelul anexat, fără a beneficia de bunurile respective și fără a încasa măcar c/valoarea acestor bunuri de la pârâtă. Consideră că atâta timp cât nu a procedat la montarea și punerea în funcție a echipamentelor și materialelor achiziționate de reclamantă, iar contractul nu a fost achitat, parata nu putea să devină proprietarul acestor bunuri Pe de altă parte, instanța de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune interese, apreciind că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu în dauna reclamantei.

Din probele administrate în cauză s-a făcut dovada clară că pârâta a acționat cu rea-credință în relația cu societatea reclamantă, iar cu privire la prejudiciul cauzat arată că SC R.I. SRL a obținut o sentință prin care reclamanta a fost obligată la plata contravalorii echipamentelor și materialelor reținute de pârâtă în incinta sediului său. Per a contrario, în măsura în care pârâta devenea proprietara acelor echipamente și materiale, SC R.I. SRL s-ar fi îndreptat cu acțiune împotriva pârâtei și nu a societății reclamante. Astfel, consideră că prejudiciul produs societății reclamante constă în lipsa de folosință a bunurilor și este dovedit, iar în situația în care echipamentele și materialele ar fi fost în în posesia sa, ar fi putut încheia un alt contract de prestări servicii de unde ar fi încasat contravaloarea acestor bunuri sau ar fi returnat bunurile către SC R.I.

SRL. Analizând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate că aspectele deduse judecății nu sunt încadrabile dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului. Or, în speță, criticile formulate de reclamanta SC A.M. SRL- prin lichidator judiciar C.C.M. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta nesusținând argumentat nelegalitatea soluției din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici de nelegalitate, susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit natura căii de atac a recursului. Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel. De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația de fapt și soluția primei instanțe, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.

În același sens, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală a motivelor de apel, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (1) și art. 723 alin. (1) C. proc. civ., privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință. În consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL Constanța - prin lichidator judiciar C.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 85 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL Constanța - prin lichidator Judiciar C.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 85 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.