ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3322/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3322/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului, din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Constanța la data de 09 decembrie 2009,

reclamanta SC A.M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL, solicitând

instanței:

- obligarea acesteia la predarea

utilajelor și echipamentelor tehnologice din tabelul anexat, proprietatea

reclamantei, bunuri aflate în imobilul situat în Constanța, sediul pârâtei;

- obligarea la plata contravalorii

acestora, în cazul în care nu se conformează obligației de predare, precum și

la daune-interese de 30.000 lei.

- de asemenea, a solicitat obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10289 din 21

aprilie 2010 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța,

secția comercială și de contencios administrativ, în temeiul art. 2 pct. 1 lit.

a) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanta în data de 09 decembrie 2010.

Prin încheierea din data de 28 aprilie

2011 instanța a respins excepțiile netimbrării și inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 5903 din 27

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL.

A fost obligată pârâta la predarea

către reclamantă a următoarelor obiecte: scara lemn 2 m, schelă, trusă scule,

prelungitor și derulator, derulator, raft metalic 4 polițe - 3 bucăți,

proiector halogen și proiector halogen - 3 buc.

În cazul imposibilității predării acestor

obiecte, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.788,51

lei, reprezentând echivalentul valorii obiectelor.

S-au respins ca neîntemeiate: - capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la predarea echipamentelor și

materialelor indicate sub această titulatură în lista anexă la cererea de

chemare în judecată ori la plata contravalorii acestora; -capătul de cerere

având ca obiect plata de daune interese.

A fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 3.234,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente pretențiilor

admise și onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că între părți s-au desfășurat relații comerciale în

temeiul contractului de vânzare-cumpărare și execuție de lucrări din 07

septembrie 2009, având ca obiect, conform art. 2, vânzarea de către reclamantă

a echipamentelor/materialelor descrise în anexele 1, 3, 4 pentru instalații și

2 pentru instalații sanitare și conform cu proiectele de instalații, care fac

parte din contract, furnizorul obligându-se la efectuarea transportului,

montajului și punerii în funcțiune a acestora la sediul beneficiarului SC R.

SRL, situat în Constanța. De asemenea, furnizorul s-a obligat să efectueze

montajul pentru instalațiile, sanitare și electrice, iar pentru instalațiile

electrice materialele urmau să fie puse la dispoziție de beneficiar. Potrivit art.

3 din contract, valoarea acestuia a fost stabilită la suma de 96.642,86 euro

fără T.V.A., conform anexelor 1, 2, 3, 4 și 5, preț ce cuprinde și prețul

echipamentelor, încărcarea și ambalarea echipamentelor, transportul până la

locul de montaj și montajul acestora cu punere în funcțiune și instruirea

personalului beneficiarului.

Instanța a reținut că în executarea

contractului reclamanta furnizoare a dus la sediul pârâtei beneficiare o serie

de echipamente și materiale, care urmau să fie utilizate efectiv la montajul

instalațiilor și sanitare cumpărate de pârâtă și care au fost incluse în prețul

total al contractului, pârâta urmând să devină proprietara acestora în urma

achiziționării lor. De asemenea, din declarația martorului M.N., care a

colaborat cu reclamanta la realizarea instalațiilor electrice la sediul

pârâtei, a rezultat că odată cu materialele componente ale instalațiilor

reclamanta a transportat la locul desfășurării lucrării, respectiv la sediul

pârâtei, mai multe truse și scule care au servit la efectuarea lucrării și care

au rămas în magazia creată special pentru depozitarea echipamentelor la sediul

pârâtei, după ce aceasta Ie-a interzis lucrătorilor reclamantei să mai pătrundă

în imobil, în a doua parte a lunii septembrie.

Comparând „lista de echipamente,

materiale, scule și obiecte de inventar" depusă de reclamantă odată cu

cererea de chemare în judecată cu anexele contractului, cuprinzând materialele

și echipamentele vândute pârâtei, instanța a reținut că numai următoarele

obiecte, reprezentând scule și obiecte de inventar, nu fac obiectul

contractului, trebuind astfel restituite reclamantei: scara lemn 2 m, schela,

trusă, prelungitor și derulator, derulator, raft metalic 4 polițe - 3 bucăți,

proiector halogen și proiector halogen - 3 buc.

Faptul că obiectele menționate au fost

utilizate de reclamantă pentru efectuarea lucrărilor contractate și au rămas la

sediul pârâtei rezultă din coroborarea declarației martorului audiat cu

înscrisurile depuse de reclamantă și lipsa la interogatoriu a pârâtei, socotită

de instanță un început de dovadă în folosul reclamantei, conform art. 225 C.

proc. civ.

Prin urmare, instanța a obligat pârâta

la predarea către reclamantă a următoarelor obiecte: scara lemn 2 m, schelă,

trusă scule, prelungitor și derulator, derulator, raft metalic 4 polițe - 3

bucăți, proiector halogen și proiector halogen - 3 buc, iar în cazul

imposibilității predării acestor obiecte, obligă pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 2.88,51 lei, reprezentând echivalentul valorii

obiectelor, conform facturilor de achiziție a acestora depuse la dosar de

reclamantă.

Față de considerentele anterioare,

instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea

pârâtei la predarea echipamentelor și materialelor indicate sub această

titulatură în lista anexă la cererea de chemare în judecată ori la plata

contravalorii acestora.

În ceea ce privește capătul de cerere

având ca obiect plata de daune interese, instanța a reținut că nu s-a făcut

dovada producerii unui prejudiciu în dauna reclamantei, cauzat de lipsa de

folosință a acestor obiecte, astfel că a fost respins ca neîntemeiat.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., instanța a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.234,38

lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru

și timbru judiciar aferente pretențiilor admise și onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta SC A.M. SRL, care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică

motivat de faptul că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că

echipamentele și materialele au folosit la executarea lucrării, lucru ce nu

este real.

Prin Decizia civilă nr. 85 din 30 mai

2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, s-a respins apelul declarat de reclamanta

SC A.M. SRL- prin lichidator judiciar C.C.M. împotriva sentinței civile nr. 5903

din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat.

În motivarea acestei decizii, instanța

de apel a reținut că prin apel reclamanta a criticat soluția tribunalului sub

aspectul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la predarea

echipamentelor și materialelor aduse în incinta sediului ei în vederea

finalizării lucrării contractate, susținându-se că acestea nu au fost montate

și folosite la lucrare întrucât nu i s-a mai permis accesul în incintă.

Din cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantă s-a reținut că aceasta a finalizat executarea

lucrărilor inițiale și a celor suplimentare la data de 07 noiembrie 2009 astfel

că afirmația din cererea de apel potrivit cu care echipamentele și materialele,

aduse în incintă nu au fost montate și folosite la lucrare vin în contradicție

cu cele arătate prin cererea de chemare în judecată.

Chiar și în situația în care aceste

echipamente și materiale nu ar fi fost folosite pentru lucrarea ce trebuia

efectuată de reclamantă conform contractului 07 septembrie 2009, instanța de

apel a reținut că în conformitate cu clauzele contractuale asumate de cele două

părți, în valoarea contractului de 96.642,86 euro erau cuprinse „prețul

echipamentelor, încărcarea și ambalarea echipamentelor, transportul la locul de

montaj și montajul acestora cu punerea în funcțiune și instruirea personalului

beneficiarului".

Luând în considerare obiectul

contractului - art. 2- prin care reclamanta în calitate de furnizor s-a obligat

„să vândă echipamente/materialele descrise în anexele 1,3,4 pentru instalații

și 2 pentru instalații sanitare și conform cu proiectele de instalații care fac

parte integrantă din contract, să efectueze transportul, montajul și punerea în

funcțiune a acestora la sediul beneficiarului." precum și susținerile

pârâtei din întâmpinare, susțineri ce nu au fost contestate de reclamantă,

potrivit cărora prețul contractului în sumă de 439.599 lei a fost achitat

integral de către pârâtă conform O.P. din 08 septembrie 2009, O.P. din 23

septembrie 2009, O.P. din 06 octombrie 2009, O.P. din 22 octombrie 2009, O.P. din

22 octombrie 2009 și O.P. 29 octombrie 2009, curtea de apel a constatat că

hotărârea tribunalului este legală și temeinică sub aspectul nerestituirii

echipamentelor și utilajelor tehnologice de către pârâtă, acestea devenind

proprietatea beneficiarului lucrărilor, conform voinței de necontestat a celor

două părți contractante și care reprezintă lege pentru ele potrivit art. 969 C.

civ.

Instanța de apel a apreciat ca

neîntemeiată critica referitoare la respingerea capătului de cerere de acordare

de daune-interese, capăt care are caracter accesoriu celui principal, în

condițiile în care s-a reținut că potrivit clauzelor contractuale reclamanta nu

este îndreptățită să i se restituie utilajele și echipamentele din anexele

1,2,3,4,5. Pe cale de consecință, s-a statuat că în mod corect tribunalul a

apreciat că nu i se cuvin daune interese întrucât nu se poate reține în sarcina

pârâtei producerea unui prejudiciu în dauna reclamantei cauzat de lipsa de

folosință a bunurilor pretinse prin cererea principală.

Capătul de cerere pentru acordarea

daunelor interese fiind accesoriu celui principal nu poate avea o altă

rezolvare decât cea dată de tribunal, potrivit principiului „accesorium

sequitur principale".

Împrejurarea că reclamanta a fost

obligată către SC R.I. SRL la plata c/valorii a două din bunurile indicate prin

tabelul anexat cererii de chemare în judecată s-a constatat că este lipsit de

relevanță în prezenta cauză, aceste raporturi contractuale producându-și

efectele juridice între cele două părți, pârâta fiind terț față de aceste

raporturi juridice.

În temeiul art. 1021 C. civ., partea

în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe

cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea,

cu daune-interese"or\ în cauză reclamanta nu a solicita plata c/valorii

lucrării angajate ci a pretins restituirea unor utilaje și materiale care au intrat

în proprietatea pârâtei așa cum s-a convenit prin contractul 1 din 07

septembrie 2012.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC A.M. SRL prin lichidator judiciar C.M. C.M., neîncadrat în

drept.

Motivarea recursului reia cu o

identitate absolută motivele de apel.

Astfel, recurenta -reclamantă arată că

instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că echipamentele și materialele

au folosit la executarea lucrării, lucru ce nu este real.

Chiar și pârâta prin întâmpinarea

depusă la dosar a relatat faptul că lucrarea nu a fost efectuată în totalitate,

motiv pentru care nici nu a mai efectuat plata integrală a contractului

încheiat între părți.

Într-adevăr, conform art. 2 din

contract, pârâta devenea proprietarul echipamentelor și materialelor, însă în

măsura în care acestea se montau și se puneau în funcțiune, precum și în măsura

în care aceasta achita c/valoarea contractului, lucru ce nu s-a mai întâmplat

tot din vina pârâtei.

Tot prin întâmpinare pârâta a recunoscut

faptul că nu a mai permis accesul societății reclamante în incintă și a angajat

o altă firmă pentru executarea lucrărilor, însă uită să menționeze că această

firmă a lucrat cu echipamentele și materialele cumpărate de societatea

reclamantă.

În vederea executării contractului

încheiat cu pârâta, reclamanta a încheiat cu SC R.I. SRL contractul de

furnizare cu plata la termen și plafon de credit din 08 septembrie 2009 prin

care a achiziționat două din bunurile indicate în tabelul anexat, fără a beneficia

de bunurile respective și fără a încasa măcar c/valoarea acestor bunuri de la

pârâtă.

Consideră că atâta timp cât nu a

procedat la montarea și punerea în funcție a echipamentelor și materialelor

achiziționate de reclamantă, iar contractul nu a fost achitat, parata nu putea

să devină proprietarul acestor bunuri Pe de altă parte, instanța de fond a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea de daune interese,

apreciind că nu s-a făcut dovada producerii unui prejudiciu în dauna reclamantei.

Din probele administrate în cauză s-a

făcut dovada clară că pârâta a acționat cu rea-credință în relația cu

societatea reclamantă, iar cu privire la prejudiciul cauzat arată că SC R.I.

SRL a obținut o sentință prin care reclamanta a fost obligată la plata

contravalorii echipamentelor și materialelor reținute de pârâtă în incinta

sediului său.

Per a contrario, în măsura în care

pârâta devenea proprietara acelor echipamente și materiale, SC R.I. SRL s-ar fi

îndreptat cu acțiune împotriva pârâtei și nu a societății reclamante.

Astfel, consideră că prejudiciul

produs societății reclamante constă în lipsa de folosință a bunurilor și este

dovedit, iar în situația în care echipamentele și materialele ar fi fost în în

posesia sa, ar fi putut încheia un alt contract de prestări servicii de unde ar

fi încasat contravaloarea acestor bunuri sau ar fi returnat bunurile către SC R.I.

SRL.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte

urmează să constate că aspectele deduse judecății nu sunt încadrabile

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și deliberând cu prioritate asupra

nulității recursului, reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea

greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea

acestora face posibilă încadrarea lor într-unui dintre motivele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea

motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui dintre cazurile

de nelegalitate prevăzute expres și exhaustiv de art. 304 C. proc. civ.,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Din interpretarea acestor norme,

rezultă că nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea

hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul dintre cele prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează

obiectul recursului.

Or, în speță, criticile formulate de

reclamanta SC A.M. SRL- prin lichidator judiciar C.C.M. nu permit încadrarea

acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta

nesusținând argumentat nelegalitatea soluției din apel.

Prin urmare, fără să combată în vreun

fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici de nelegalitate,

susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit natura căii de atac a

recursului.

Astfel, în calea extraordinară de atac

a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei,

ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii

pronunțate în apel.

De aceea, eventualele critici

susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit

să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care

este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, dar recurenta nu a

invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația de fapt și soluția

primei instanțe, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.

În același sens, se poate constata că

motivele de recurs reprezintă o copiere integrală a motivelor de apel, ceea ce

reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (1) și art. 723 alin. (1)

C. proc. civ., privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credință.

În consecință, reținând că recursul nu

poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că

nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta SC A.M. SRL

Constanța - prin lichidator judiciar C.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 85

din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanta SC A.M. SRL Constanța - prin lichidator Judiciar C.C.M. împotriva Deciziei

civile nr. 85 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 octombrie 2013.