ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor, reține următoarele:

Prin sentința nr. 10626 din 09

iulie 2009 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă în

parte acțiunea principală formulată de SC D.S. SRL și a fost obligată pârâta C.G.:

la plata sumei de 15.455 lei cu titlu de diferență preț lucrări și penalități

de întârziere aferente, de 0,12% pe zi, pe perioada 01 noiembrie 2005 - 01

februarie 2007, și a sumei de 50.075 lei contravaloarea lipsei de folosință a

schelei; a fost, de asemenea, obligată să predea reclamantei 99 mp schelă

metalică sau contravaloare acesteia de 9.083 lei, o bormașină M. și o foarfecă

tablă sau contravaloarea acesteia de 15 lei; fiind respinse celelalte pretenții

ale reclamantei; totodată a fost respinsă cererea reconvențională ca

neîntemeiată, și a fost obligată pârâta la plata către reciamantă a sumei de

8.800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, s-a constatat că la 05 februarie 2007, SC D.S. SRL a solicitat

obligarea lui C.G.: 1) plata sumei de 19.821,19 lei, reprezentând diferență

preț neachitat pentru lucrările de reparații construcții; 2) a sumei de 10.868

lei reprezentând penalități de întârziere de 0,12%, aferente debitului restant

de la pct. 1, pe perioada 01 noiembrie 2005 - 01 februarie 2007; 3) și să

restituie în natură 99 mp schelă metalică sau contravaloarea acesteia în sumă

de 9.900 lei, o bormașină (rotopercutantă) marca M. sau contravaloarea acesteia

de 700 lei, 2 lopeți (26 lei). 2 discuri diamante (24 lei) și doi dulapi brad

(15 lei), două găleți tablă (22 lei), un ferăstrău (25 lei), o foarfecă pentru

tablă (15 lei); 4) a sumei de 91.200 lei cu titlu de daune interese pentru

lipsa de folosință a schelei metalice în suprafață de 200 mp pe perioada 14

octombrie 2005 - 12 ianuarie 2007 și 100 mp. în perioada 12 ianuarie 2007- până

la pronunțarea sentinței comerciale în prezenta cauză; 5) obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea

acțiunii, arată că, sub motiv că a executat, potrivit contractului din 2005,

lucrările de reparații la imobilul pârâtei însă aceasta a refuzat să plătească

contravaloarea lucrărilor, în valoare de 19.821,19 lei, restante la data de 12

octombrie 2005 și să semneze situațiile de lucrări, a procedat la sistarea

activității și a retras personalul de pe șantier; că la cererea pârâtei au mai

fost executate alte lucrări, în afară de cele stabilite prin contract, toate

lucrările fiind consemnate în atașementele de lucrări, semnate de beneficiar;

că la părăsirea șantierului au rămas în curtea reclamantei materiale de

construcție, în valoare de 2.347,69 lei; că la suma solicitată se adaugă cea de

10.868 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,12%/zi stabilite potrivit

contractului; că pârâta i-a sechestrat schela metalică, comunicându-i că îi

este necesară la recuperarea prejudiciului și doar după concilierea directă i-a

restituit o parte din schelă prin această faptă producându-i un prejudiciu de

91.200 lei.

De asemenea,

s-a constatat că pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea

reclamantei la: 1) plata sumei de 21.000 lei, reprezentând 14.000 lei

(diferența dintre 35.000 lei, suma achitată, și 21.000 lei valoarea lucrărilor

executate), la care se adaugă suma de 7.000 lei reprezentând cheltuielile de

conservare a lucrărilor efectuate de reclamantă); 2) suma de 3.000 lei

reprezentând disconfortul provocat de depozitul schelei și paza acesteia,

precum și manopera constând în demontarea schelei și transportul acesteia în

două rânduri.

Tribunalul a

mai constatat că prin sentința nr. 297 din 16 aprilie 2007 a Judecătoriei

Sectorului 2 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

După

înregistrarea cauzei, tribunalul a mai constatat că reclamanta a depus cerere

precizatoare privind capătul 4 al acțiunii prin care a solicitat inițial

obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a schelei, în sumă de 91.200

lei, arătând că această sumă este în realitate de 29.636 lei, după care și-a

majorat acest capăt de cerere la suma de 50.075 lei, cât a fost stabilită prin

raportul de expertiză efectuat în cauză.

Analizând

litigiul tribunalul a constatat că prin contractul din 2005 părțile au convenit

executarea de reclamantă, în calitate de antreprenor, a unor lucrări de

reparații la vila pârâtei, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 52.502 lei,

fără T.V.A.; că la cererea pârâtei au mai fost executate lucrările enumerate în

cuprinsul a două dispoziții de șantier (filele 30-31 Dosar nr. 1359/300/2007),

care au fost semnate pentru acceptare de pârâtă personal, astfel cum reiese din

raportul de expertiză grafologică efectuat în cauză; că la 12 octombrie 2005,

urmare a unor neînțelegeri reclamanta și-a retras muncitorii de pe șantier; că

până la data arătată valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă a fost de

45.455 lei, potrivit raportului de expertiză, astfel că pretenția reclamantei

este justificată doar pentru suma de 15.455 lei; că nu există dovezi privind

materialele ce ar fi fost sechestrate de pârâtă; că nu se justifică pretenția

pârâtei de a obliga pe reclamantă la plata sumei de 5.000 lei reprezentând o

datorie a acesteia la plata onorariului de asistență juridică, deoarece

reclamanta nu a semnat contractul; că pe temeiul contractului pârâta va fi

obligată la plata penalităților de întârziere de 0,12% aplicată la creanța de

15.455 lei, pe perioada 01 noiembrie 2005 - 01 februarie 2007; că din

declarațiile martorilor propuși de reclamantă reiese că aceasta a adus 200 mp

schelă în curtea pârâtei, ca și o bormașină Machita și o foarfecă de tablă,

probă ce nu a fost răsturnată de pârâtă, însă pentru celelalte scule și unelte

solicitate de reclamantă nu există probe; că la 12 ianuarie 2007 pârâta a

restituit reclamantei 101 mp schelă, rămânând de restituit 99 mp; că bormașină

M. a fost defectă astfel că va fi obligată pârâta la restituirea acesteia în

natură; că în schimb pentru cei 99 mp schelă și pentru foarfecă de tablă,

obligația va fi alternativă; că este întemeiată pretenția reclamantei la plata

sumei de 50.075 lei cu titlu de daune interese pentru lipsa de folosință a

schelei metalice în suprafață de 200 mp în perioada 14 octombrie 2005 - 12

ianuarie 2007 și 100 mp în perioada 12 ianuarie 2007-până la pronunțarea

sentinței comerciale în prezenta cauză.

Cu privire la

cererea reconvențională tribunalul a decis respingerea acesteia ca nefondată

deoarece valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă depășește suma încasată de

la pârâtă, și că nu au fost dovedite lucrările de urgență pretinse de pârâtă;

în fine, tribunalul a decis obligarea pârâtei la plata sumei de 8.800 lei cu

titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC D.S. SRL și pârâta C.G.

Prin Decizia civilă

nr. 503 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamanta SC D.S. SRL și pârâta

N.G. împotriva sentinței comerciale nr. 10626 din data de 09 iulie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-a schimbat în

parte sentința în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 19.676 lei

reprezentând c/val. rest lucrări, a sumei de 19.045 lei reprezentând lipsă de

folosință 142,21 m schelă pe perioada 12 octombrie 2005 - 12 ianuarie 2007 și a

sumei de 19.132 lei pentru lipsă de folosință a 41,21 m schelă pe perioada 12

ianuarie 2007 - 09 iulie 2009.

A obligat

pârâta să predea reclamantei 41,21 m schelă metalică sau c/val. acesteia de 4.000

lei.

A obligat

pârâta la plata sumei de 11.032 lei cheltuieli de judecată către reclamantă în

primă instanță.

A menținut în

rest sentința.

A compensat

cheltuielile de judecată în apel.

În motivarea

acestei decizii, după prezentarea situației de fapt, stabilind dreptul

aplicabil în speță, respectiv dispozițiile art. 1478 și 1482 C. civ., precum și

prevederile din contractul de antrepriză încheiat de părți ( cap.V lit. b), D

și E) și modalitatea de stabilire a penalităților de întârziere (0,12% pe zi la

contravaloarea păților neonorate de beneficiar la termen), instanța de apel a

observat că beneficiara avea obligație, potrivit regulilor contractului, citate

mai sus, să plătească 30% din valoarea contractului, înainte de începerea

lucrărilor, cu titlu de avans și că nu și-a executat această obligație. Suma de

30.000 lei a fost achitată în 7 octombrie 2005, adică foarte aproape de ziua

când ar fi trebuit să aștepte predarea lucrării. în aceste condiții nu se poate

reproșa antreprenorul întârzierea executării lucrărilor pentru că aceasta putea

oricând să invoce excepția de neexecutare și să aștepte executarea obligației

de plată a avansului de beneficiar. Faptul că a început executarea lucrării

fără a invoca excepția arătată nu o decade din dreptul de a se prevala ulterior

de această excepție, cu atât mai mult cu cât beneficiarul nu a efectuat plata

facturile emise de antreprenor.

Pe de altă

parte s-a mai observat că antreprenorul nu a respectat clauzele contractului

privind modul de încetare a contractului căci trebuia să notifice mai întâi

acest lucru beneficiarului. Nu s-a invocat însă această apărare astfel că nu se

poate reține culpa antreprenorului, fiind evident că beneficiarul a refuzat

plata facturilor, căci aceasta consideră că valoarea lucrărilor ar fi de numai

21.000 lei.

Cu privire la

apelul reclamantei] instanța de apel a reținut următoarele:

expertizele efectuate la fond și în apel cu privire la valoarea lucrărilor

executate de reclamantă, având în vedere explicațiile date de expertul numit în

apel, precum și faptul că cele două expertize sunt sensibil egale cu privire la

valoarea arătată, instanța de apel a reținut că valoarea lucrărilor și a

materialelor utilizate sau rămase neutilizate în curtea beneficiarei este de

49.676 lei, cât a fost constatată de expertul contabil în apel.

Cu privire la

materialele reclamantei, rămase în curtea beneficiarei după încetarea

activității, instanța de apel a avut în vedere și comportamentul acesteia, în

sensul că nu a permis intrarea antreprenorului în curte pentru ridicarea

materialelor sau a efectuării unui act de constatare, considerând, așa cum

rezultă din răspunsul la notificare, citat la pct. 1, că reținerea lucrurilor

lăsate de antreprenor în curte este un act de asigurare a recuperării

pierderilor suferite ca urmare a presupusei plăți în plus a sumei de 14.000

lei. S-a avut, de asemenea, în vedere că în planșele fotografice efectuate la

12 octombrie 2005, se văd găleți cu materiale și saci baumit, precum și

răspunsul beneficiarei la interogator aceasta recunoscând că „au rămas unele

materiale în curte" dar că „nu știe ce".

Reclamanta a

mai invocat și faptul că instanța nu ar fi obligat pârâta la restituirea

sculelor. Nu enumera însă sculele pentru care critică instanța de fond și nici

nu detaliază de unda ar rezulta greșeala instanței în respingerea acestei

pretenții. în aceste condiții curtea a constatat că nu există probe concludente

din care să rezulte dreptul reclamantei la restituirea altor scule decât cele

stabilite de prima instanță.

În consecință

s-a admis prima critică a apelantei reclamante cu privire la suma datorată de

beneficiară cu titlu de valoare lucrări și materiale.

critică nu a fost primită de instanța de apel întrucât nu există niciun text

legal care să îndreptățească pe reclamantă ca după prima zi de înfățișare, când

se leagă procesul în instanță aceasta să-și modifice acțiunea. Solicitai ea

penalităților de întârziere pe altă perioadă decât cea stabilită inițial

constituie o modificare de acțiune, și nu o precizare cum spune apelanta

invocând artificial textul art. 132 C. proc. civ. 3. S-a găsit ca fiind fondată

însă critica reclamantei privind restrângerea nejustificată de instanța de tond

a cheltuielilor de judecată la suma de 8800 lei. Potrivit actelor reclamanta a

plătit 5.798 lei taxă timbru și 20 lei timbru judiciar. A mai plătit 1.303 lei

+ 702 lei – expertiză tehnică în construcții ; 709 lei expertiză

criminalistică, 3.507 lei onorariu avocat, având în vedere ca acțiunea a fost

admisă aproape în totalitate (în loc de 19.821 lei i-a fost admisă acțiunea

pentru 15.455 lei, curtea a considerat că se impune reducerea din onorariul de

avocat și din taxa judiciară, în total cu suma de 1.000 lei. în consecință din

totalul de 12.032 lei cheltuieli de judecată a fost obligată pârâta la plata

sumei de 11.032 lei cheltuieli de judecată în fond către reclamantă.

Cu privire la

apelul pârâtei, instanța de apel a reținut următoarele: 1. Curtea a observat că

reclamanta nu are probe concludente privind întinderea schelei adusă și lăsată

în curtea pârâtei. Este adevărat că prin „atașamentul" de la fila 44

(verso), (dosar judecătorie) se menționează 212 m schelă. în realitate nimeni

nu poate, nici măcar profesioniști, și deci nici martori, să spună când

primește mai mulți stâlpi, planșeuri, cuie, etc. că aceste piese reprezintă 212

m de schelă. în consecință cantitatea din acest atașament nu poate fi

considerată ca fiind o cifră dintr-un înscris care să poată fi opus în mod

absolut pârâtei. Nici faptul că într-o notificare s-ar fi specificat cantitatea

arătată și pârâta nu ar fi protestat nu poate fi considerată o probă a acestei

cifre. Tăcerea nu are valoare de încuviințare decât în cazul în care cel căruia

i se adresează un act are obligația să răspundă. în speță nu exista o obligație

pentru pârâtă să protesteze la mențiunea făcută de reclamanta într-o notificare

în care se menționa cifra arătată.

În aceste

condiții instanța de apel a considerat că cea mai convingătoare probă privind

întinderea schelei lăsată de reclamantă în curtea pârâtei este expertiza făcută

de expert F.F. Aceasta a explicat că pe două laturi ale clădirii, așa cum și

reclamanta a admis, întinderea schelei este de 142,21 m.

În consecință

s-a admis în parte critica pârâtei aceasta fiind obligată să restituie 41,21 m

de schelă, în loc de 99 m., ori c/v acesteia de 41,21 X 91,74 = 3780,91 lei.

S-a avut în vedere că expert. N.M. a evaluat m de schelă la 91,74 lei.

De asemenea s-a

admis, în consecință și critica privind lipsa de folosință a schelei. Potrivit

completărilor la raportul de expertiză pe perioada 12 octombrie 2005 - 12

ianuarie 2007, adică 15 luni, lipsa de folosință a celor 142,21 m de schelă a

fost de 19.045 lei, iar pe perioada 12 ianuarie 2007 - până la data efectuării

expertizei, adică 52 luni, după restituirea celor 101 m schelă, lipsa de

folosință a celor 41,21 m este de 19.132 lei.

Prin încheierea

din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a

dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr.

503/2011 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, în sensul că în loc

de "obligă pârâta să predea reclamantei 41,21 m schelă metalică sau

contravalorea acesteia de 4.000 lei" se va menționa "obligă pârâta să

predea reclamantei 41,21 m schelă metalică sau contravalorea acesteia de 3.780,91

lei".

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC D.S. SRL București și pârâta N.G.

Recurenta

-reclamantă SC D.S. SRL București își subsumează criticile motivelor de

nelegalitate reglementate de ari.304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

de recurs vizează faptul că instanța de apel a concluzionat în mod greșit că

valoarea lucrărilor executate și valoarea materialelor rămase pe șantier

însumează 49.676 lei.

În susținerea

acestui motiv, recurenta - reclamantă precizează că "valoarea lucrărilor

executate" și "valoarea materialelor rămase pe șantier" sunt

categorii economice aparte, care nu pot fi însumate, chiar dacă sunt exprimate

prin echivalent valoric. Arată că instanța de apel și-a însușit calculul

efectuat de expertul tehnic F.F., care a concluzionat că valoarea lucrărilor

executate este de 49.676 lei, însă a comis greșeala de a considera că suma de

mai sus cuprinde și contravaloarea materialelor rămase pe șantier odată cu

sistarea unilaterala a lucrărilor.

În consecință,

contravaloarea acestor materiale în cuantum de 2.347 lei se impune a-i fi

acordată separat peste costul lucrărilor efectiv executate.

motiv de recurs privește faptul că instanța de apel a confirmat în mod greșit

caracterizarea cererii reclamantei de a se prelungi perioada de acordare a

penalităților de întârziere ca o modificare de acțiune.

Susține că

acestui demers al reclamatei îi este aplicabilă instituția precizării de

acțiune astfel cum este reglementată de art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

treilea motiv de recurs, reclamanta arată că instanța de apel a încălcat vădit

principiile procedurale de interpretare a probelor, statuând că reclamanta ar

fi adus pe doar 142,21 mp de schelă.

Susține că s-a

înlăturat nejustificat înscrisul intitulat Atașament, semnat de reprezentantul

reclamantei și de fiul pârâtei ca reprezentant al acesteia și opozabil ambelor

părți, document în care este consemnată suprafața de schelă adusă pe șantier,

adică 212 m. Acest document se bazează exclusiv pe măsurători și se coroborează

cu majoritatea probelor administrate.

Instanța de

apel reține concluzia expertului tehnic F.F. care a reconstituit suprafața

schelei măsurând două dintre fațadele imobilului, finalizate în luna septembrie

2005, concluzionând astfel că schela utilizată la lucrările de mai sus ar fi

avut suprafața de 142,21 mp.

Susține că în

realitate schela a fost ridicată și pe a treia fațadă spate la care s-a lucrat

de la 01 octombrie 2005 până la data la care a întrerupt lucrările- 12

octombrie 2005. Ca urmare a incidentului provocat de neplata lucrărilor

executate pentru perioada august - septembrie 2005, pentru lucrările executate

în perioada 01- 12 octombrie 2005 nu s-au mai semnat noi atașamente, astfel că

valoarea acestora s-a pierdut pur si simplu, rămânându-i gratuit beneficiarei.

Din aceasta

cauză finisajele executate la cea ce-a treia fațadă nu se reflecta în

documente, însă s-a făcut dovada că schela a fost montată și pe aceasta fațadă.

Expertul desemnat F.F. a reconstituit suprafața schelei numai pentru cele 2

fațade ale imobilului și pentru faptul că pârâta i-a pus la dispoziție planșe

foto în care se vedea schela montată doar pe două laturi.

Subliniază

recurenta -reclamantă și faptul că răspunderea pârâtei nu izvorăște neapărat

din suprafața de schelă montată pe cele 3 fațade la care s-a lucrat, ci în

raport de cantitatea de schelă adusă pe șantier, în concordanță cu prevederile

proiectului de execuție (antemăsuratoarea) confirmată practic de cel care a

transportat-o și, în final, prin consemnarea suprafeței de 212 mp schelă

menționate sub semnăturile părților în atașamentul ignorat de instanța de apel.

În consecință,

recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate

în sensul acordării tuturor daunelor recunoscute la fond și anume:

- 26.784 lei -

contravaloarea lipsei de folosința a 200 mp de schelă pentru perioada 12

octombrie 2005 (data întreruperii lucrărilor) - 12 ianuarie 2007 (data la care

pârâta, ca urmare a concilierii i-a eliberat parțial doar 101 m de schela);

lipsa folosința timp de 15 luni 200 mp schela X 15 luni X 8,928 Iei/mp/luna =

26.784 lei -45.961 lei - contravaloarea lipsei de folosință a 992 m de schelă pentru

perioada 12 ianuarie 2007 (data la care pârâta, ca urmare a concilierii i-a

eliberat doar 101 mp de schela) - până la data 09 iulie 2009 (data sentinței de

la fond) și în continuare până la 10 iunie 2011 (data efectuării expertizei din

apel); lipsa de folosință 52 de luni conform răspunsului la obiectiuni întocmit

la 10 iunie 2011 de expertul desemnat F.F. 99 mp schela X 52 luni X 8,928 Iei/mp/luna

= 45.961 lei -9.083 lei - contravaloarea a 99 m2 de schela rămasă nerestituită,

evaluată de expertul de fond M.N. la data de 16 aprilie 2009 la 91,74 lei/ mp

de schelă sau pârâta sa fie obligată să predea reclamantei restul de 99 m2 de

schelă - adică perioda 12 ianuarie 2007 (data la care pârâta, ca urmare a

concilierii i-a eliberat doar 101 mp de schelă) - până la data 10 iunie 2011

(data efectuării expertizei din apel) în dispozitiv este indicată ca limită

data de 09 iulie 2009 (data pronunțării sentinței de fond).

Iar aceasta în

pofida faptului că daunele sunt calculate pentru 52 de luni - durată ce

corespunde cu data efectuării expertizei în apel.

motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel a făcut o greșita

aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., reducând onorariu de avocat

suportat de reclamantă în faza judecării fondului.

Susține că a

criticat soluția primei instanțe pentru neacordarea integrală a cheltuielilor

de judecată dovedite în primul stadiu al procesului (12.032 lei), iar în cadrul

examinării acestui motiv de apel, Curtea de apel a constatat că reclamanta a

dovedit cheltuieli de judecată în cuantum de 12.032 lei față de numai 8.800 lei

acordată de tribunal, dar a procedat la reducerea aleatorie a onorariului de

avocat și a taxei de timbru, per total cu suma de 1.000 lei. Ca urmare, i-au

fost acordate cheltuieli de judecată doar în cuantumul de 11.032 lei.

Consideră că în

contextul în care pârâta nu a formulat vreun motiv de apel referitor la

cheltuielile de judecată, dispoziția prin care instanța de apel diminuează

vocația reclamantei la cheltuieli de judecată integrale în propriul apel,

încalcă principiul "non reformatio in pejus".

De altfel,

reducerea onorariului de avocat poate avea loc numai motivat în condițiile art.

274 alin. (3) C. proc. civ. Simpla reducere fără respectarea criteriilor

reglementate foarte clar în textul procedural de mai sus, constituie o soluție

arbitrară, care nu poate rezista în cadrul controlului judiciar.

Recurenta

-pârâtă N.G. își întemeiază criticile motivelor de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii în ceea ce privește întinderea schelei adusă și

abandonată în curtea pârâtei de către SC D.S. SRL, motiv de recurs prevăzut de

art. 304 pct 9 C. proc. civ.

În susținerea

acestui motiv de recurs, arată că nu există o probă certă din care să rezulte

ca SC D.S. SRL a adus și ridicat de pe terenul pârâtei mai mult decât ce a

ridicat la 12 ianuarie 2007, respectiv mai mult de 101 m schelă.

Așadar, SC D.S.

SRL nu a prezentat niciun act prin care sa facă dovada suprafeței schelei

montate la construcția ale cărei remedieri s-a obligat să le execute, atât la

data începerii execuției acestora cât și la data sistării acestora, în mod

unilateral, singura concluzie la care instanța de apel putea ajunge fiind aceea

că schela a fost ridicată în data de 12 ianuarie 2007 în totalitate, așa cum a

fost adusă și abandonată de către antreprenoare, aceste prezumții fiind

suficiente pentru respingerea pretențiilor formulate de SC D.S. SRL cu privire

la cantitatea de schelă ce depășește 101 m (contravaloare și lipsa de

folosință) ca nedovedite.

Concluziile

raportului de expertiză întocmit de expert F.F. însușite de instanța de apel nu

pot face dovada cantității reale de schelă, fără ca aceste concluzii să fie

coroborate cu alte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv

coraportul de expertiză întocmit de expert S.F., în conținutul acestuia

arătându-se în mod clar imposibilitatea montării unei cantități de schelă mai

mare de cea 100 mp, după efectuarea unor măsurători riguroase pe suprafața

construcției pe care a fost amplasată în totalitate.

Prin urmare,

contravaloarea și lipsa de folosință a 41,21 m trebuie înlăturată de către

instanța de recurs, având în vedere că această cantitate nu a existat niciodată

în realitate, nefiind dovedită.

instanței de apel cu privire la întinderea schelei adusă și abandonată în

curtea pârâtei de către SC D.S. SRL cuprinde o motivare superficială, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța de

apel a dispus efectuarea unei noi expertize la care expertul urma să răspundă

obiectivelor încuviințate de instanță folosind exclusiv înscrisurile

recunoscute - adică semnate de ambele părți -precum și măsurătorile efectiv

făcute la locul imobilului în litigiu.

La efectuarea

expertizei de către expertul desemnat de instanța de apel a participat și

expertul tehnic consilier-parte ing. S.F. care a întocmit un Coraport și Punct

de vedere ce conține date de specialitate obținute ca urmare a unor ample

analize și măsurători care au avut la bază situația de fapt reală ce face

obiectul prezentei judecăți.

Susține că în

mod greșit instanța de apel a ignorat calculele și concluziile acestui Coraport

de expertiză, care arată în mod clar că suprafața reală de schelă nu putea depăși

101m.

Aprecierea

instanței de apel cum că "nimeni nu poate, nici măcar profesioniști, și

deci nici martori, să spună. că aceste piese reprezintă 212 m de schelă"

nu poate decât să înlăture chiar și concluziile expertizei efectuate de F.F. în

privința diferenței de 41,21m schelă, această cantitate neexistând în

realitate.

Prin urmare,

recurenta - pârâtă apreciază că, îndeplinirea instanței de apel a obligațiilor

prevăzute de art. 261 C. proc. civ., respectiv enunțarea și analizarea

concluziilor Coraportului pe aceste aspecte ar fi condus la pronunțarea unei

alte soluții în cauză, motiv pentru care, față de cele exprimate mai sus se

impuse admiterea prezentului recurs.

De asemenea,

apreciază că, în absența unor probe indubitabile din care să rezulte că reclamanta

a predat pârâtei o cantitate anume de schelă, din care a ridicat numai o parte,

liu poate fi admisă susținerea acesteia în sensul ca a existat o cantitate mai

mare de schelă predată reclamantei și numai o parte din aceasta a fost

restituită reclamantei la 12 ianuarie 2009.

De altfel,

precizarea că la 12 ianuarie 2009, reclamanta a ridicat 101 mp schelă aparține

exclusiv acesteia, în realitate procesul-verbal încheiat la 12 ianuarie 2009

consemnează că a fost predată reclamantei schela compusă din 34 buc laterale,

14 platforme, 90 cuie susținere, 41 de ramforsari. Niciodată nu a făcut

obiectul vreunei expertize stabilirea care este suprafața de schelă ce s-ar

putea compune din asamblarea elementelor enumerate în procesul verbal întocmit

la 12 ianuarie 2009.

apel conține motive contradictorii atunci când stabilește cuantumul

contravalorii lipsei de folosința a schelei - motiv prevăzut de pct. 7 al art

312 și totodată instanța de apel folosește selectiv o parte din datele

furnizate de expertiza administrată în fond și o parte din datele din expertiza

administrată în apel.

Astfel, deși

atunci când statuează care este cantitatea de schelă pe care reclamanta ar fi

lasat-o în curtea pârâtei - concluzie în funcție de care stabilește în sarcina

pârâtei obligația de restituire a 41 mp schelă si obligația de plată a lipsei

de folosință a schelei - instanța reține drept probă indubitabilă raportul de

expertiză întocmit de expert F.F., administrat în faza procesuală a apelului,

atunci când stabilește cuantumul exact al contravalorii lipsei de folosință

precum și contravaloarea schelei, instanța de apel folosește, drept probă

indubitabilă, datele reținute de către expert M.N. în raportul de expertiză

administrat în faza procesuală a fondului în condițiile în care obiectivul

acesta - stabilirea contravalorii lipsei de folosință a schelei și stabilirea

contravalorii schelei - se află și în raportul de expertiză întocmit de expert

F.F., iar concluziile acesteia sunt diferite de cele ale expertului M.N. fără a

arata nici măcar de ce procedează așa.

recurenta - pârâtă critică hotărârea recurată și pentru că, deși instanța de

apel reține concluziile instanței de fond referitoare la obligația de plată a

penalităților de întârziere și deși administrează în faza procesuală a apelului

o expertiză tehnică ce are drept unul din obiective stabilirea contravalorii

lucrărilor contractate de către pârâtă și neexecutate de reclamantă, iar

contractul indicat de reclamantă ca stând la baza plații penalităților de

întârziere statuează în egală măsura obligația de plată a penalităților atât

pentru neplata la termen a lucrărilor executate cât și penalități pe zi de

întârziere pentru contravaloarea lucrărilor rămase de executat, totuși,

instanța procedează doar la obligarea pârâtei la plata penalităților de

întârziere și nu și la obligarea reclamantei la plata penalităților de

întârziere - pct. 9 al art. 312 C. proc. civ.

În concluzie,

recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru pronunțarea unei

soluții juste cu privire la întinderea schelei adusă și lăsată în curtea

pârâtei și implicit obligația de restituire a schelei și obligația de plată a

contravalorii lipsei de folosință a schelei, reținând că nu poate fi făcută

dovada că reclamanta a predat o anumită cantitate de schelă în absența unui

înscris încheiat între reclamantă și pârâtă și totodată că nu poate fi reținută

o anumită valoarea drept lipsa de folosință a schelei dintr-un raport de

expertiză administrat în fond mai ales atâta vreme cât acest raport de

expertiză a fost înlăturat de către instanța de apel de vreme ce a încuviițat

administrarea unei alte expertize în apel.

Analizând

decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

invocate, precum și susținerile din întâmpinările formulate, Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în

considerarea argumentelor ce succed.

Referitor la

recursul reclamantei SC D.S. SRL București, Înalta Curte constată următoarele:

de recurs prin care recurenta -reclamantă invocă faptul că instanța de apel a

concluzionat greșit că valoarea lucrărilor executate și valoarea materialelor

rămase pe șantier însumează 49.676 lei nu poate fi primit întrucât privește

probatoriul administrat în cauză de instanța de apel, aspect asupra căruia

instanța de recurs nu poate interveni.

Instanța de

apel în mod corect și-a fundamentat soluția pe expertizele efectuate în cauză,

stabilind că suma de 49.676 lei reprezintă atât valoarea lucrărilor cât și a

materialelor utilizate sau rămase neutilizate în curtea beneficiarei, astfel

cum a fost constată de expertul contabil în apel.

Un argument în

plus îl reprezintă și faptul că, așa cum s-a reținut în decizia recurată, chiar

recurenta -reclamantă a solicitat ca suma de 49.676 lei să fie suma ce se va

lua în calcul ca fiind valoarea lucrărilor executate și a materialelor, suma

solicitată de aceasta fiind chiar mai mică, respectiv 47.802 lei.

doilea motiv de recurs nu poate fi reținut. Contrar susținerilor recurentei

-reclamante, cererea prin care a solicitat prelungirea perioadei pentru care se

solicită penalități de întârziere nu se încadrează în condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, în mod

judicios instanța de apel a apreciat că acesta cerere nu reprezintă o precizare

de acțiune, având caracterul unei modificări a acțiunii inițiale întrucât a

fost invocată după prima zi de înfățișare și s-a urmărit o modificare a

obiectului cererii de chemare în judecată și nu o mărire a câtimii obiectului

acesteia.

motiv de recurs invocat de recurenta -reclamantă, prin care invocă

interpretarea greșită a probatoriului cu privire la dimensiunea de schelă adusă

pe șantier, vizează trimiterea la probe și reanalizarea situației de fapt,

astfel că nu poate constitui motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art.

304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ. și ține de netemeinicia hotărârii atacate,

încât nu mai poate fi examinată decizia prin prisma acestuia.

În mod corect a

fost înlăturată de către instanța de apel susținerea recurentei -reclamante

potrivit căreia suprafața de schelă înscrisă în "atașament" este

suprafața reală, întrucât în lipsa unor probe concludente privind întinderea

schelei adusă și lăsată în curtea pârâtei, aceasta și-a însușit concluziile din

expertiza întocmită de expertul F.F. desemnat în apel.

De asemenea,

este just raționamentul instanței de apel potrivit căruia nu poate fi

considerată o probă a acestei suprafețe de schelă faptul că deși a răspuns

convocării la conciliere, pârâta nu a combătut cifrele avansate, respectiv 200

mp de schelă, întrucât tăcerea nu poate fi interpretată ca având valoarea unei

recunoașteri doar în cazul în care cel căruia i se adresează un act are

obligația de a răspunde.

înlăturată și critica privind greșita aplicare de către instanța de apel a

prevederilor art. 274 C. proc. civ. în sensul reducerii cheltuielilor de

judecată reprezentând onorariu de avocat suportat de reclamantă în faza

judecării fondului.

Cenzurarea

hotărârii pronunțate din perspectiva modului în care instanța a determinat

cuantumul cheltuielilor de judecată în urma aplicării prevederilor art. 274 C.

proc. civ. și verificarea aprecierilor instanței în aplicarea lor la

desfășurarea litigiului, ar însemna exercitarea unui control juoiciar asupra

temeiniciei hotărârii pronunțate și o încălcare a dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ. conform cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere

numai pentru motive de nelegalitate.

În concluzie,

recurenta - reclamantă în întreaga sa argumentare a motivelor indicate s-a

referit la administrarea probelor de către instanța de apel, la apărările ce ar

ti trebuit să le facă sau nu recurenta pârâtă, la concluziile experților cu

privire la valoarea lucrărilor executate, valoarea materialelor rămase pe

șantier și suprafața de schelă adusă în curtea pârâtei, aspecte ce vizează

chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de

nelegalitate.

Pentru a

răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra

lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din

conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu

corect aplicată.

În concluzie,

cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta s-a îndepărtat de la

dispozițiile menționate de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. sub

aspectul conținutului lor iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de

recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să

verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii.

Cu privire la

recursul pârâtei N.G., Înalta Curte constată următoarele:

recurenta - pârâtă invocă prin intermediului primului motiv de recurs o

aplicare greșită a legii, în dezvoltarea acestuia nu indică niciun text legal

pretins a fi fost încălcat.

Susținerile

recurentei privind suprafața de schelă adusă și abandonată în curtea pârâtei de

către SC D.S. SRL repun în discuție chestiuni de fapt, de interpretare a

probelor administrate, aspecte care scapă controlului de legalitate pe calea

recursului.

Stabilirea

situației de fapt prin prisma probatoriilor administrate, constituie atributul

exclusiv al instanțelor de fond și se impune instanței de recurs, cu condiția

mctivării hotărârii, condiție care este pe deplin îndeplinită în cauză.

consecință și al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă prin care invocă

motivarea superficială a hotărârii instanței de apel cu privire la întinderea

schelei în litigiu nu va fi reținut.

Decizia

instanței de apel cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină,

conform cerințelor art. 261 alin. (1) și (5) și cu privire la capătul de cerere

privind întinderea schelei adusă și lăsată în curtea pârâtei, apreciind în

raport de expertiza efectuată de expert F.F. că pârâta este obligată să

restituie 41,21 m de schelă sau contravalaorea acesteia de 3.780,91 lei și suma

de 19.132 lei pentru lipsa de folosință a schelei pe perioada a 52 de luni,

adică' 12 ianuarie 2007 - până la data efectuării expertizei.

Criticile

pârâtei pe fondul cauzei, vizând concluziile raportului de expertiză, nu vor fi

analizate avându-se în vedere că potrivit art. 304 C. proc. civ., controlul

exercitat de judecătorii recursului este limitat la legalitatea deciziei de

apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva

probatoriului administrat.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală prin care a

analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive

de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost

de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile declarate reclamanta SC D.S. SRL București și de pârâta N. să fie

respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC D.S. SRL București și de

pârâta N.G. împotriva Deciziei civile nr. 503 din 11 noiembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 martie 2013.