ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1037/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor, reține următoarele: Prin sentința nr. 10626 din 09 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea principală formulată de SC D.S. SRL și a fost obligată pârâta C.G.: la plata sumei de 15.455 lei cu titlu de diferență preț lucrări și penalități de întârziere aferente, de 0,12% pe zi, pe perioada 01 noiembrie 2005 - 01 februarie 2007, și a sumei de 50.075 lei contravaloarea lipsei de folosință a schelei; a fost, de asemenea, obligată să predea reclamantei 99 mp schelă metalică sau contravaloare acesteia de 9.083 lei, o bormașină M. și o foarfecă tablă sau contravaloarea acesteia de 15 lei; fiind respinse celelalte pretenții ale reclamantei; totodată a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată, și a fost obligată pârâta la plata către reciamantă a sumei de 8.800 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a constatat că la 05 februarie 2007, SC D.S. SRL a solicitat obligarea lui C.G.: 1) plata sumei de 19.821,19 lei, reprezentând diferență preț neachitat pentru lucrările de reparații construcții; 2) a sumei de 10.868 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,12%, aferente debitului restant de la pct. 1, pe perioada 01 noiembrie 2005 - 01 februarie 2007; 3) și să restituie în natură 99 mp schelă metalică sau contravaloarea acesteia în sumă de 9.900 lei, o bormașină (rotopercutantă) marca M. sau contravaloarea acesteia de 700 lei, 2 lopeți (26 lei). 2 discuri diamante (24 lei) și doi dulapi brad (15 lei), două găleți tablă (22 lei), un ferăstrău (25 lei), o foarfecă pentru tablă (15 lei); 4) a sumei de 91.200 lei cu titlu de daune interese pentru lipsa de folosință a schelei metalice în suprafață de 200 mp pe perioada 14 octombrie 2005 - 12 ianuarie 2007 și 100 mp.

în perioada 12 ianuarie 2007- până la pronunțarea sentinței comerciale în prezenta cauză; 5) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, arată că, sub motiv că a executat, potrivit contractului din 2005, lucrările de reparații la imobilul pârâtei însă aceasta a refuzat să plătească contravaloarea lucrărilor, în valoare de 19.821,19 lei, restante la data de 12 octombrie 2005 și să semneze situațiile de lucrări, a procedat la sistarea activității și a retras personalul de pe șantier; că la cererea pârâtei au mai fost executate alte lucrări, în afară de cele stabilite prin contract, toate lucrările fiind consemnate în atașementele de lucrări, semnate de beneficiar; că la părăsirea șantierului au rămas în curtea reclamantei materiale de construcție, în valoare de 2.347,69 lei; că la suma solicitată se adaugă cea de 10.868 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,12%/zi stabilite potrivit contractului; că pârâta i-a sechestrat schela metalică, comunicându-i că îi este necesară la recuperarea prejudiciului și doar după concilierea directă i-a restituit o parte din schelă prin această faptă producându-i un prejudiciu de 91.200 lei.

De asemenea, s-a constatat că pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la: 1) plata sumei de 21.000 lei, reprezentând 14.000 lei (diferența dintre 35.000 lei, suma achitată, și 21.000 lei valoarea lucrărilor executate), la care se adaugă suma de 7.000 lei reprezentând cheltuielile de conservare a lucrărilor efectuate de reclamantă); 2) suma de 3.000 lei reprezentând disconfortul provocat de depozitul schelei și paza acesteia, precum și manopera constând în demontarea schelei și transportul acesteia în două rânduri. Tribunalul a mai constatat că prin sentința nr. 297 din 16 aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

După înregistrarea cauzei, tribunalul a mai constatat că reclamanta a depus cerere precizatoare privind capătul 4 al acțiunii prin care a solicitat inițial obligarea pârâtei la plata lipsei de folosință a schelei, în sumă de 91.200 lei, arătând că această sumă este în realitate de 29.636 lei, după care și-a majorat acest capăt de cerere la suma de 50.075 lei, cât a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Analizând litigiul tribunalul a constatat că prin contractul din 2005 părțile au convenit executarea de reclamantă, în calitate de antreprenor, a unor lucrări de reparații la vila pârâtei, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 52.502 lei, fără T.V.A.; că la cererea pârâtei au mai fost executate lucrările enumerate în cuprinsul a două dispoziții de șantier (filele 30-31 Dosar nr. 1359/300/2007), care au fost semnate pentru acceptare de pârâtă personal, astfel cum reiese din raportul de expertiză grafologică efectuat în cauză; că la 12 octombrie 2005, urmare a unor neînțelegeri reclamanta și-a retras muncitorii de pe șantier; că până la data arătată valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă a fost de 45.455 lei, potrivit raportului de expertiză, astfel că pretenția reclamantei este justificată doar pentru suma de 15.455 lei; că nu există dovezi privind materialele ce ar fi fost sechestrate de pârâtă; că nu se justifică pretenția pârâtei de a obliga pe reclamantă la plata sumei de 5.000 lei reprezentând o datorie a acesteia la plata onorariului de asistență juridică, deoarece reclamanta nu a semnat contractul; că pe temeiul contractului pârâta va fi obligată la plata penalităților de întârziere de 0,12% aplicată la creanța de 15.455 lei, pe perioada 01 noiembrie 2005 - 01 februarie 2007;

că din declarațiile martorilor propuși de reclamantă reiese că aceasta a adus 200 mp schelă în curtea pârâtei, ca și o bormașină Machita și o foarfecă de tablă, probă ce nu a fost răsturnată de pârâtă, însă pentru celelalte scule și unelte solicitate de reclamantă nu există probe; că la 12 ianuarie 2007 pârâta a restituit reclamantei 101 mp schelă, rămânând de restituit 99 mp; că bormașină M. a fost defectă astfel că va fi obligată pârâta la restituirea acesteia în natură; că în schimb pentru cei 99 mp schelă și pentru foarfecă de tablă, obligația va fi alternativă; că este întemeiată pretenția reclamantei la plata sumei de 50.075 lei cu titlu de daune interese pentru lipsa de folosință a schelei metalice în suprafață de 200 mp în perioada 14 octombrie 2005 - 12 ianuarie 2007 și 100 mp în perioada 12 ianuarie 2007-până la pronunțarea sentinței comerciale în prezenta cauză.

Cu privire la cererea reconvențională tribunalul a decis respingerea acesteia ca nefondată deoarece valoarea lucrărilor efectuate de reclamantă depășește suma încasată de la pârâtă, și că nu au fost dovedite lucrările de urgență pretinse de pârâtă; în fine, tribunalul a decis obligarea pârâtei la plata sumei de 8.800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC D.S. SRL și pârâta C.G. Prin Decizia civilă nr. 503 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-au admis apelurile declarate de reclamanta SC D.S. SRL și pârâta N.G. împotriva sentinței comerciale nr. 10626 din data de 09 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, s-a schimbat în parte sentința în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 19.676 lei reprezentând c/val.

rest lucrări, a sumei de 19.045 lei reprezentând lipsă de folosință 142,21 m schelă pe perioada 12 octombrie 2005 - 12 ianuarie 2007 și a sumei de 19.132 lei pentru lipsă de folosință a 41,21 m schelă pe perioada 12 ianuarie 2007 - 09 iulie 2009. A obligat pârâta să predea reclamantei 41,21 m schelă metalică sau c/val. acesteia de 4.000 lei. A obligat pârâta la plata sumei de 11.032 lei cheltuieli de judecată către reclamantă în primă instanță. A menținut în rest sentința. A compensat cheltuielile de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, după prezentarea situației de fapt, stabilind dreptul aplicabil în speță, respectiv dispozițiile art. 1478 și 1482 C. civ., precum și prevederile din contractul de antrepriză încheiat de părți ( cap.V lit. b), D și E) și modalitatea de stabilire a penalităților de întârziere (0,12% pe zi la contravaloarea păților neonorate de beneficiar la termen), instanța de apel a observat că beneficiara avea obligație, potrivit regulilor contractului, citate mai sus, să plătească 30% din valoarea contractului, înainte de începerea lucrărilor, cu titlu de avans și că nu și-a executat această obligație. Suma de 30.000 lei a fost achitată în 7 octombrie 2005, adică foarte aproape de ziua când ar fi trebuit să aștepte predarea lucrării.

în aceste condiții nu se poate reproșa antreprenorul întârzierea executării lucrărilor pentru că aceasta putea oricând să invoce excepția de neexecutare și să aștepte executarea obligației de plată a avansului de beneficiar. Faptul că a început executarea lucrării fără a invoca excepția arătată nu o decade din dreptul de a se prevala ulterior de această excepție, cu atât mai mult cu cât beneficiarul nu a efectuat plata facturile emise de antreprenor. Pe de altă parte s-a mai observat că antreprenorul nu a respectat clauzele contractului privind modul de încetare a contractului căci trebuia să notifice mai întâi acest lucru beneficiarului. Nu s-a invocat însă această apărare astfel că nu se poate reține culpa antreprenorului, fiind evident că beneficiarul a refuzat plata facturilor, căci aceasta consideră că valoarea lucrărilor ar fi de numai 21.000 lei.

Cu privire la apelul reclamantei] instanța de apel a reținut următoarele: 1. Examinând expertizele efectuate la fond și în apel cu privire la valoarea lucrărilor executate de reclamantă, având în vedere explicațiile date de expertul numit în apel, precum și faptul că cele două expertize sunt sensibil egale cu privire la valoarea arătată, instanța de apel a reținut că valoarea lucrărilor și a materialelor utilizate sau rămase neutilizate în curtea beneficiarei este de 49.676 lei, cât a fost constatată de expertul contabil în apel.

Cu privire la materialele reclamantei, rămase în curtea beneficiarei după încetarea activității, instanța de apel a avut în vedere și comportamentul acesteia, în sensul că nu a permis intrarea antreprenorului în curte pentru ridicarea materialelor sau a efectuării unui act de constatare, considerând, așa cum rezultă din răspunsul la notificare, citat la pct. 1, că reținerea lucrurilor lăsate de antreprenor în curte este un act de asigurare a recuperării pierderilor suferite ca urmare a presupusei plăți în plus a sumei de 14.000 lei. S-a avut, de asemenea, în vedere că în planșele fotografice efectuate la 12 octombrie 2005, se văd găleți cu materiale și saci baumit, precum și răspunsul beneficiarei la interogator aceasta recunoscând că „au rămas unele materiale în curte" dar că „nu știe ce". Reclamanta a mai invocat și faptul că instanța nu ar fi obligat pârâta la restituirea sculelor.

Nu enumera însă sculele pentru care critică instanța de fond și nici nu detaliază de unda ar rezulta greșeala instanței în respingerea acestei pretenții. în aceste condiții curtea a constatat că nu există probe concludente din care să rezulte dreptul reclamantei la restituirea altor scule decât cele stabilite de prima instanță. În consecință s-a admis prima critică a apelantei reclamante cu privire la suma datorată de beneficiară cu titlu de valoare lucrări și materiale. 2. A doua critică nu a fost primită de instanța de apel întrucât nu există niciun text legal care să îndreptățească pe reclamantă ca după prima zi de înfățișare, când se leagă procesul în instanță aceasta să-și modifice acțiunea.

Solicitai ea penalităților de întârziere pe altă perioadă decât cea stabilită inițial constituie o modificare de acțiune, și nu o precizare cum spune apelanta invocând artificial textul art. 132 C. proc. civ. 3. S-a găsit ca fiind fondată însă critica reclamantei privind restrângerea nejustificată de instanța de tond a cheltuielilor de judecată la suma de 8800 lei. Potrivit actelor reclamanta a plătit 5.798 lei taxă timbru și 20 lei timbru judiciar. A mai plătit 1.303 lei + 702 lei – expertiză tehnică în construcții ; 709 lei expertiză criminalistică, 3.507 lei onorariu avocat, având în vedere ca acțiunea a fost admisă aproape în totalitate (în loc de 19.821 lei i-a fost admisă acțiunea pentru 15.455 lei, curtea a considerat că se impune reducerea din onorariul de avocat și din taxa judiciară, în total cu suma de 1.000 lei.

în consecință din totalul de 12.032 lei cheltuieli de judecată a fost obligată pârâta la plata sumei de 11.032 lei cheltuieli de judecată în fond către reclamantă. Cu privire la apelul pârâtei, instanța de apel a reținut următoarele: 1. Curtea a observat că reclamanta nu are probe concludente privind întinderea schelei adusă și lăsată în curtea pârâtei. Este adevărat că prin „atașamentul" de la fila 44 (verso), (dosar judecătorie) se menționează 212 m schelă. în realitate nimeni nu poate, nici măcar profesioniști, și deci nici martori, să spună când primește mai mulți stâlpi, planșeuri, cuie, etc. că aceste piese reprezintă 212 m de schelă. în consecință cantitatea din acest atașament nu poate fi considerată ca fiind o cifră dintr-un înscris care să poată fi opus în mod absolut pârâtei.

Nici faptul că într-o notificare s-ar fi specificat cantitatea arătată și pârâta nu ar fi protestat nu poate fi considerată o probă a acestei cifre. Tăcerea nu are valoare de încuviințare decât în cazul în care cel căruia i se adresează un act are obligația să răspundă. în speță nu exista o obligație pentru pârâtă să protesteze la mențiunea făcută de reclamanta într-o notificare în care se menționa cifra arătată. În aceste condiții instanța de apel a considerat că cea mai convingătoare probă privind întinderea schelei lăsată de reclamantă în curtea pârâtei este expertiza făcută de expert F.F. Aceasta a explicat că pe două laturi ale clădirii, așa cum și reclamanta a admis, întinderea schelei este de 142,21 m. În consecință s-a admis în parte critica pârâtei aceasta fiind obligată să restituie 41,21 m de schelă, în loc de 99 m., ori c/v acesteia de 41,21 X 91,74 = 3780,91 lei.

S-a avut în vedere că expert. N.M. a evaluat m de schelă la 91,74 lei. De asemenea s-a admis, în consecință și critica privind lipsa de folosință a schelei. Potrivit completărilor la raportul de expertiză pe perioada 12 octombrie 2005 - 12 ianuarie 2007, adică 15 luni, lipsa de folosință a celor 142,21 m de schelă a fost de 19.045 lei, iar pe perioada 12 ianuarie 2007 - până la data efectuării expertizei, adică 52 luni, după restituirea celor 101 m schelă, lipsa de folosință a celor 41,21 m este de 19.132 lei.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 503/2011 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, în sensul că în loc de "obligă pârâta să predea reclamantei 41,21 m schelă metalică sau contravalorea acesteia de 4.000 lei" se va menționa "obligă pârâta să predea reclamantei 41,21 m schelă metalică sau contravalorea acesteia de 3.780,91 lei". Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC D.S. SRL București și pârâta N.G. Recurenta -reclamantă SC D.S. SRL București își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de ari.304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. 1. Primul motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a concluzionat în mod greșit că valoarea lucrărilor executate și valoarea materialelor rămase pe șantier însumează 49.676 lei. În susținerea acestui motiv, recurenta - reclamantă precizează că "valoarea lucrărilor executate" și "valoarea materialelor rămase pe șantier" sunt categorii economice aparte, care nu pot fi însumate, chiar dacă sunt exprimate prin echivalent valoric. Arată că instanța de apel și-a însușit calculul efectuat de expertul tehnic F.F., care a concluzionat că valoarea lucrărilor executate este de 49.676 lei, însă a comis greșeala de a considera că suma de mai sus cuprinde și contravaloarea materialelor rămase pe șantier odată cu sistarea unilaterala a lucrărilor.

În consecință, contravaloarea acestor materiale în cuantum de 2.347 lei se impune a-i fi acordată separat peste costul lucrărilor efectiv executate. 2. Al doilea motiv de recurs privește faptul că instanța de apel a confirmat în mod greșit caracterizarea cererii reclamantei de a se prelungi perioada de acordare a penalităților de întârziere ca o modificare de acțiune. Susține că acestui demers al reclamatei îi este aplicabilă instituția precizării de acțiune astfel cum este reglementată de art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. 3. Printr-un al treilea motiv de recurs, reclamanta arată că instanța de apel a încălcat vădit principiile procedurale de interpretare a probelor, statuând că reclamanta ar fi adus pe doar 142,21 mp de schelă.

Susține că s-a înlăturat nejustificat înscrisul intitulat Atașament, semnat de reprezentantul reclamantei și de fiul pârâtei ca reprezentant al acesteia și opozabil ambelor părți, document în care este consemnată suprafața de schelă adusă pe șantier, adică 212 m. Acest document se bazează exclusiv pe măsurători și se coroborează cu majoritatea probelor administrate. Instanța de apel reține concluzia expertului tehnic F.F. care a reconstituit suprafața schelei măsurând două dintre fațadele imobilului, finalizate în luna septembrie 2005, concluzionând astfel că schela utilizată la lucrările de mai sus ar fi avut suprafața de 142,21 mp.

Susține că în realitate schela a fost ridicată și pe a treia fațadă spate la care s-a lucrat de la 01 octombrie 2005 până la data la care a întrerupt lucrările- 12 octombrie 2005. Ca urmare a incidentului provocat de neplata lucrărilor executate pentru perioada august - septembrie 2005, pentru lucrările executate în perioada 01- 12 octombrie 2005 nu s-au mai semnat noi atașamente, astfel că valoarea acestora s-a pierdut pur si simplu, rămânându-i gratuit beneficiarei. Din aceasta cauză finisajele executate la cea ce-a treia fațadă nu se reflecta în documente, însă s-a făcut dovada că schela a fost montată și pe aceasta fațadă. Expertul desemnat F.F. a reconstituit suprafața schelei numai pentru cele 2 fațade ale imobilului și pentru faptul că pârâta i-a pus la dispoziție planșe foto în care se vedea schela montată doar pe două laturi.

Subliniază recurenta -reclamantă și faptul că răspunderea pârâtei nu izvorăște neapărat din suprafața de schelă montată pe cele 3 fațade la care s-a lucrat, ci în raport de cantitatea de schelă adusă pe șantier, în concordanță cu prevederile proiectului de execuție (antemăsuratoarea) confirmată practic de cel care a transportat-o și, în final, prin consemnarea suprafeței de 212 mp schelă menționate sub semnăturile părților în atașamentul ignorat de instanța de apel.

În consecință, recurenta reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul acordării tuturor daunelor recunoscute la fond și anume: - 26.784 lei - contravaloarea lipsei de folosința a 200 mp de schelă pentru perioada 12 octombrie 2005 (data întreruperii lucrărilor) - 12 ianuarie 2007 (data la care pârâta, ca urmare a concilierii i-a eliberat parțial doar 101 m de schela); lipsa folosința timp de 15 luni 200 mp schela X 15 luni X 8,928 Iei/mp/luna = 26.784 lei -45.961 lei - contravaloarea lipsei de folosință a 992 m de schelă pentru perioada 12 ianuarie 2007 (data la care pârâta, ca urmare a concilierii i-a eliberat doar 101 mp de schela) - până la data 09 iulie 2009 (data sentinței de la fond) și în continuare până la 10 iunie 2011 (data efectuării expertizei din apel); lipsa de folosință 52 de luni conform răspunsului la obiectiuni întocmit la 10 iunie 2011 de expertul desemnat F.F.

99 mp schela X 52 luni X 8,928 Iei/mp/luna = 45.961 lei -9.083 lei - contravaloarea a 99 m2 de schela rămasă nerestituită, evaluată de expertul de fond M.N. la data de 16 aprilie 2009 la 91,74 lei/ mp de schelă sau pârâta sa fie obligată să predea reclamantei restul de 99 m2 de schelă - adică perioda 12 ianuarie 2007 (data la care pârâta, ca urmare a concilierii i-a eliberat doar 101 mp de schelă) - până la data 10 iunie 2011 (data efectuării expertizei din apel) în dispozitiv este indicată ca limită data de 09 iulie 2009 (data pronunțării sentinței de fond). Iar aceasta în pofida faptului că daunele sunt calculate pentru 52 de luni - durată ce corespunde cu data efectuării expertizei în apel.

4. Ultimul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel a făcut o greșita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., reducând onorariu de avocat suportat de reclamantă în faza judecării fondului. Susține că a criticat soluția primei instanțe pentru neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată dovedite în primul stadiu al procesului (12.032 lei), iar în cadrul examinării acestui motiv de apel, Curtea de apel a constatat că reclamanta a dovedit cheltuieli de judecată în cuantum de 12.032 lei față de numai 8.800 lei acordată de tribunal, dar a procedat la reducerea aleatorie a onorariului de avocat și a taxei de timbru, per total cu suma de 1.000 lei. Ca urmare, i-au fost acordate cheltuieli de judecată doar în cuantumul de 11.032 lei.

Consideră că în contextul în care pârâta nu a formulat vreun motiv de apel referitor la cheltuielile de judecată, dispoziția prin care instanța de apel diminuează vocația reclamantei la cheltuieli de judecată integrale în propriul apel, încalcă principiul "non reformatio in pejus". De altfel, reducerea onorariului de avocat poate avea loc numai motivat în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Simpla reducere fără respectarea criteriilor reglementate foarte clar în textul procedural de mai sus, constituie o soluție arbitrară, care nu poate rezista în cadrul controlului judiciar. Recurenta -pârâtă N.G. își întemeiază criticile motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. 1. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește întinderea schelei adusă și abandonată în curtea pârâtei de către SC D.S. SRL, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs, arată că nu există o probă certă din care să rezulte ca SC D.S. SRL a adus și ridicat de pe terenul pârâtei mai mult decât ce a ridicat la 12 ianuarie 2007, respectiv mai mult de 101 m schelă. Așadar, SC D.S.

SRL nu a prezentat niciun act prin care sa facă dovada suprafeței schelei montate la construcția ale cărei remedieri s-a obligat să le execute, atât la data începerii execuției acestora cât și la data sistării acestora, în mod unilateral, singura concluzie la care instanța de apel putea ajunge fiind aceea că schela a fost ridicată în data de 12 ianuarie 2007 în totalitate, așa cum a fost adusă și abandonată de către antreprenoare, aceste prezumții fiind suficiente pentru respingerea pretențiilor formulate de SC D.S. SRL cu privire la cantitatea de schelă ce depășește 101 m (contravaloare și lipsa de folosință) ca nedovedite. Concluziile raportului de expertiză întocmit de expert F.F.

însușite de instanța de apel nu pot face dovada cantității reale de schelă, fără ca aceste concluzii să fie coroborate cu alte mijloace de probă administrate în cauză, respectiv coraportul de expertiză întocmit de expert S.F., în conținutul acestuia arătându-se în mod clar imposibilitatea montării unei cantități de schelă mai mare de cea 100 mp, după efectuarea unor măsurători riguroase pe suprafața construcției pe care a fost amplasată în totalitate. Prin urmare, contravaloarea și lipsa de folosință a 41,21 m trebuie înlăturată de către instanța de recurs, având în vedere că această cantitate nu a existat niciodată în realitate, nefiind dovedită. 2. Hotărârea instanței de apel cu privire la întinderea schelei adusă și abandonată în curtea pârâtei de către SC D.S.

SRL cuprinde o motivare superficială, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize la care expertul urma să răspundă obiectivelor încuviințate de instanță folosind exclusiv înscrisurile recunoscute - adică semnate de ambele părți -precum și măsurătorile efectiv făcute la locul imobilului în litigiu. La efectuarea expertizei de către expertul desemnat de instanța de apel a participat și expertul tehnic consilier-parte ing. S.F. care a întocmit un Coraport și Punct de vedere ce conține date de specialitate obținute ca urmare a unor ample analize și măsurători care au avut la bază situația de fapt reală ce face obiectul prezentei judecăți.

Susține că în mod greșit instanța de apel a ignorat calculele și concluziile acestui Coraport de expertiză, care arată în mod clar că suprafața reală de schelă nu putea depăși 101m. Aprecierea instanței de apel cum că "nimeni nu poate, nici măcar profesioniști, și deci nici martori, să spună. că aceste piese reprezintă 212 m de schelă" nu poate decât să înlăture chiar și concluziile expertizei efectuate de F.F. în privința diferenței de 41,21m schelă, această cantitate neexistând în realitate. Prin urmare, recurenta - pârâtă apreciază că, îndeplinirea instanței de apel a obligațiilor prevăzute de art. 261 C. proc. civ., respectiv enunțarea și analizarea concluziilor Coraportului pe aceste aspecte ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții în cauză, motiv pentru care, față de cele exprimate mai sus se impuse admiterea prezentului recurs.

De asemenea, apreciază că, în absența unor probe indubitabile din care să rezulte că reclamanta a predat pârâtei o cantitate anume de schelă, din care a ridicat numai o parte, liu poate fi admisă susținerea acesteia în sensul ca a existat o cantitate mai mare de schelă predată reclamantei și numai o parte din aceasta a fost restituită reclamantei la 12 ianuarie 2009. De altfel, precizarea că la 12 ianuarie 2009, reclamanta a ridicat 101 mp schelă aparține exclusiv acesteia, în realitate procesul-verbal încheiat la 12 ianuarie 2009 consemnează că a fost predată reclamantei schela compusă din 34 buc laterale, 14 platforme, 90 cuie susținere, 41 de ramforsari.

Niciodată nu a făcut obiectul vreunei expertize stabilirea care este suprafața de schelă ce s-ar putea compune din asamblarea elementelor enumerate în procesul verbal întocmit la 12 ianuarie 2009. 3. Hotărârea de apel conține motive contradictorii atunci când stabilește cuantumul contravalorii lipsei de folosința a schelei - motiv prevăzut de pct. 7 al art 312 și totodată instanța de apel folosește selectiv o parte din datele furnizate de expertiza administrată în fond și o parte din datele din expertiza administrată în apel.

Astfel, deși atunci când statuează care este cantitatea de schelă pe care reclamanta ar fi lasat-o în curtea pârâtei - concluzie în funcție de care stabilește în sarcina pârâtei obligația de restituire a 41 mp schelă si obligația de plată a lipsei de folosință a schelei - instanța reține drept probă indubitabilă raportul de expertiză întocmit de expert F.F., administrat în faza procesuală a apelului, atunci când stabilește cuantumul exact al contravalorii lipsei de folosință precum și contravaloarea schelei, instanța de apel folosește, drept probă indubitabilă, datele reținute de către expert M.N. în raportul de expertiză administrat în faza procesuală a fondului în condițiile în care obiectivul acesta - stabilirea contravalorii lipsei de folosință a schelei și stabilirea contravalorii schelei - se află și în raportul de expertiză întocmit de expert F.F., iar concluziile acesteia sunt diferite de cele ale expertului M.N.

fără a arata nici măcar de ce procedează așa. 4. Totodată, recurenta - pârâtă critică hotărârea recurată și pentru că, deși instanța de apel reține concluziile instanței de fond referitoare la obligația de plată a penalităților de întârziere și deși administrează în faza procesuală a apelului o expertiză tehnică ce are drept unul din obiective stabilirea contravalorii lucrărilor contractate de către pârâtă și neexecutate de reclamantă, iar contractul indicat de reclamantă ca stând la baza plații penalităților de întârziere statuează în egală măsura obligația de plată a penalităților atât pentru neplata la termen a lucrărilor executate cât și penalități pe zi de întârziere pentru contravaloarea lucrărilor rămase de executat, totuși, instanța procedează doar la obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere și nu și la obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere - pct. 9 al art. 312 C. proc.

civ. În concluzie, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru pronunțarea unei soluții juste cu privire la întinderea schelei adusă și lăsată în curtea pârâtei și implicit obligația de restituire a schelei și obligația de plată a contravalorii lipsei de folosință a schelei, reținând că nu poate fi făcută dovada că reclamanta a predat o anumită cantitate de schelă în absența unui înscris încheiat între reclamantă și pârâtă și totodată că nu poate fi reținută o anumită valoarea drept lipsa de folosință a schelei dintr-un raport de expertiză administrat în fond mai ales atâta vreme cât acest raport de expertiză a fost înlăturat de către instanța de apel de vreme ce a încuviițat administrarea unei alte expertize în apel.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, precum și susținerile din întâmpinările formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed. Referitor la recursul reclamantei SC D.S. SRL București, Înalta Curte constată următoarele: 1. Primul motiv de recurs prin care recurenta -reclamantă invocă faptul că instanța de apel a concluzionat greșit că valoarea lucrărilor executate și valoarea materialelor rămase pe șantier însumează 49.676 lei nu poate fi primit întrucât privește probatoriul administrat în cauză de instanța de apel, aspect asupra căruia instanța de recurs nu poate interveni.

Instanța de apel în mod corect și-a fundamentat soluția pe expertizele efectuate în cauză, stabilind că suma de 49.676 lei reprezintă atât valoarea lucrărilor cât și a materialelor utilizate sau rămase neutilizate în curtea beneficiarei, astfel cum a fost constată de expertul contabil în apel. Un argument în plus îl reprezintă și faptul că, așa cum s-a reținut în decizia recurată, chiar recurenta -reclamantă a solicitat ca suma de 49.676 lei să fie suma ce se va lua în calcul ca fiind valoarea lucrărilor executate și a materialelor, suma solicitată de aceasta fiind chiar mai mică, respectiv 47.802 lei. 2. Nici al doilea motiv de recurs nu poate fi reținut. Contrar susținerilor recurentei -reclamante, cererea prin care a solicitat prelungirea perioadei pentru care se solicită penalități de întârziere nu se încadrează în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc.

civ. Astfel, în mod judicios instanța de apel a apreciat că acesta cerere nu reprezintă o precizare de acțiune, având caracterul unei modificări a acțiunii inițiale întrucât a fost invocată după prima zi de înfățișare și s-a urmărit o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată și nu o mărire a câtimii obiectului acesteia. 3. Al treilea motiv de recurs invocat de recurenta -reclamantă, prin care invocă interpretarea greșită a probatoriului cu privire la dimensiunea de schelă adusă pe șantier, vizează trimiterea la probe și reanalizarea situației de fapt, astfel că nu poate constitui motiv de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ. și ține de netemeinicia hotărârii atacate, încât nu mai poate fi examinată decizia prin prisma acestuia.

În mod corect a fost înlăturată de către instanța de apel susținerea recurentei -reclamante potrivit căreia suprafața de schelă înscrisă în "atașament" este suprafața reală, întrucât în lipsa unor probe concludente privind întinderea schelei adusă și lăsată în curtea pârâtei, aceasta și-a însușit concluziile din expertiza întocmită de expertul F.F. desemnat în apel. De asemenea, este just raționamentul instanței de apel potrivit căruia nu poate fi considerată o probă a acestei suprafețe de schelă faptul că deși a răspuns convocării la conciliere, pârâta nu a combătut cifrele avansate, respectiv 200 mp de schelă, întrucât tăcerea nu poate fi interpretată ca având valoarea unei recunoașteri doar în cazul în care cel căruia i se adresează un act are obligația de a răspunde.

4. Va fi înlăturată și critica privind greșita aplicare de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ. în sensul reducerii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat suportat de reclamantă în faza judecării fondului. Cenzurarea hotărârii pronunțate din perspectiva modului în care instanța a determinat cuantumul cheltuielilor de judecată în urma aplicării prevederilor art. 274 C. proc. civ. și verificarea aprecierilor instanței în aplicarea lor la desfășurarea litigiului, ar însemna exercitarea unui control juoiciar asupra temeiniciei hotărârii pronunțate și o încălcare a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. conform cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În concluzie, recurenta - reclamantă în întreaga sa argumentare a motivelor indicate s-a referit la administrarea probelor de către instanța de apel, la apărările ce ar ti trebuit să le facă sau nu recurenta pârâtă, la concluziile experților cu privire la valoarea lucrărilor executate, valoarea materialelor rămase pe șantier și suprafața de schelă adusă în curtea pârâtei, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate. Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta se afla în situația de a demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta s-a îndepărtat de la dispozițiile menționate de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. sub aspectul conținutului lor iar prin argumentele aduse s-a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Cu privire la recursul pârâtei N.G., Înalta Curte constată următoarele: 1. Deși recurenta - pârâtă invocă prin intermediului primului motiv de recurs o aplicare greșită a legii, în dezvoltarea acestuia nu indică niciun text legal pretins a fi fost încălcat. Susținerile recurentei privind suprafața de schelă adusă și abandonată în curtea pârâtei de către SC D.S.

SRL repun în discuție chestiuni de fapt, de interpretare a probelor administrate, aspecte care scapă controlului de legalitate pe calea recursului. Stabilirea situației de fapt prin prisma probatoriilor administrate, constituie atributul exclusiv al instanțelor de fond și se impune instanței de recurs, cu condiția mctivării hotărârii, condiție care este pe deplin îndeplinită în cauză. 2. în consecință și al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă prin care invocă motivarea superficială a hotărârii instanței de apel cu privire la întinderea schelei în litigiu nu va fi reținut. Decizia instanței de apel cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) și (5) și cu privire la capătul de cerere privind întinderea schelei adusă și lăsată în curtea pârâtei, apreciind în raport de expertiza efectuată de expert F.F.

că pârâta este obligată să restituie 41,21 m de schelă sau contravalaorea acesteia de 3.780,91 lei și suma de 19.132 lei pentru lipsa de folosință a schelei pe perioada a 52 de luni, adică' 12 ianuarie 2007 - până la data efectuării expertizei. Criticile pârâtei pe fondul cauzei, vizând concluziile raportului de expertiză, nu vor fi analizate avându-se în vedere că potrivit art. 304 C. proc. civ., controlul exercitat de judecătorii recursului este limitat la legalitatea deciziei de apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva probatoriului administrat. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală prin care a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile declarate reclamanta SC D.S. SRL București și de pârâta N. să fie respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC D.S. SRL București și de pârâta N.G. împotriva Deciziei civile nr. 503 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2013.