ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 304/2014

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 4966 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A. împotriva Deciziei nr. 88 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Revizuenta R.A., prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2013, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., a solicitat revizuirea Deciziei nr. 4966 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, revizuenta a susținut în esență următoarele: Că instanța de recurs nu a analizat contractul de asociere încheiat de părți, cu referire expresă la art. 13 alin. (1) și alin. (2), din contract, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, respectiv a art. 969, art. 1523 și următoarele C. civ. și art. 244 C. com. care nu prevăd că în urma lichidării asocierii, asociatul proprietar al terenului, în speță reclamanta SC A. SA, va păstra în proprietate construcțiile edificate pe acesta în baza contractului.

Revizuenta a arătat că prin expertiza contabilă efectuată în cauză, au fost stabilite cotele ce le revenea asociaților în urma lichidării asocierii, iar expertiza în construcții a identificat construcțiile edificate pe terenul pus la dispoziție de reclamanta SC A. SA, în baza contractului de asociere, precum și aportul asociaților la edificarea acestora și că instanțele au reținut în mod greșit situația de fapt atunci când în considerentele hotărârii s-a menționat faptul că ulterior încetării asocierii, SC T.S. SRL a ridicat mai multe bunuri de la locul unde a funcționat asocierea, în condițiile în care probele administrate au dovedit contrariul. S-a mai susținut că instanțele au dat mai mult decât s-a cerut, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât reclamanta SC A. SA a recunoscut că pe terenul său au rămas o serie de bunuri fixe, unele menționate chiar în cererea de chemare în judecată. Revizuenta a apreciat că, acest aspect echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor SC T.S. SRL, conform art. 270 C. proc. civ., astfel că dezlegarea dată pricinii de instanțele fondului este nelegală, întrucât nu lămurește de ce lasă în posesia unuia din asociați bunurile fixe, în paguba celorlalți asociați. Intimatele SC A.S.P. SRL Ploiești și SC A. SA Ploiești, prin întâmpinările formulate, au cerut respingerea cererii de revizuire, întrucât motivele invocate de revizuenta presupun reexaminarea fondului, reaprecierea probelor administrate în cauză, aspect ce nu este posibil pe calea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire, formulată de revizuenta R.A. împotriva Deciziei nr. 4966 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și a condițiilor de admisibilitate, a reținut următoarele: Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabilește condițiile generale de admisibilitate a unei cereri de revizuire și anume ca aceasta să poarte asupra unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare respectiv asupra unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Astfel, în lumina dispozițiilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care această hotărâre evocă fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1- 9 C. proc.

civ. ar fi invocate în motivarea respectivei cereri de revizuire. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale fiind de strictă interpretare, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor fapte și împrejurări care au fost supuse dezbaterii de către instanță. Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reprezintă o consecință a nesocotirii principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concret formulată.

Prin sintagma „lucru cerut" trebuie să se înțeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecății. Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părțile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunțarea asupra lor, instanța pune capăt litigiului, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că prin Decizia nr. 4966 din 13 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A.

Pe de altă parte, se observă că, cererea de revizuire vizează aspecte de fond ale pricinii, ce nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, revizuenta exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs, reținându-se în esență faptul că părțile, cu ocazia lichidării asocierii, și-au recuperat bunurile cu care au contribuit la asociere, restul constituind cheltuieli ce nu pot fi recuperate. Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate cerute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire formulată de R.A. împotriva Deciziei nr. 4966 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta R.A. împotriva Deciziei nr. 4966 din 13 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. 940/105/2009. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.