ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Curtea

de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

Sibiu a admis excepția necompetentei generale a tribunalului arbitrai invocată

de pârâții B.F. și B.R. în contradictoriu cu reclamantul P.P.

A constatat ca fiind inoperantă clauza

compromisorie cuprinsă în art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL Sibiu și

a dispus închiderea procedurii arbitrale.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-a reținut că, prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 3/2012,

reclamantul P.P. a solicitat obligarea în solidar a pârâților B.F. și B.R. la

plata sumei de 5.002.327,12 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantului,

ca urmare a vânzării frauduloase de către pârâți, care dețin 75% din capitalul

social al SC W.S.R. SRL, a tuturor activelor acesteia, către SC W.E.S.,

caracterul ilicit al faptei pârâților fiind dat de nerespectarea prevederilor art.

136

1

, art. 79 coroborat cu art. 197 alin. (3) și art. 193 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și

prejudiciul constând tocmai în nerealizarea profitului.

Că vinovăția pârâților este

considerată evidentă prin abuzul de majoritate săvârșit, prin vânzarea

activelor nesocotind interesul social, iar pentru repararea prejudiciului

reclamantul a înțeles să sesizeze tribunalul arbitrai potrivit clauzei

compromisorii, cuprinsă în art. 16 din statutul SC W.S.R. SRL.

Excepția lipsei calității procesuale active

a reclamantului s-a invocat raportat la caracterul de acțiune socială, iar nu

individuală, a acțiunii în răspundere împotriva asociaților, titularul acțiunii

putând fi doar SC W.S.R. SRL, iar nu reclamantul.

Tribunalul arbitrai a reținut că, a fost

investit în temeiul clauzei compromisorii stipulate în art. 16 alin. (2) și (3)

din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, în conformitate cu care neînțelegerile

apărute pe durata existenței societății, fie ele între asociați și societate

sau între asociații înșiși, în cazul în care nu vor fi rezolvate pe cale

amiabilă vor fi supuse judecății unui tribunal arbitrai cu excluderea căii

instanțelor legale, excepție făcând diferendele a căror rezolvare este atribuită

instanțelor de drept comun. Potrivit alin. (3) al art. 16, diferendele vor fi

rezolvate în Sibiu de către tribunalul arbitrai comercial de pe lângă camera de

comerț și industrie.

Anterior formulării acțiunii

arbitrale, la data de 4 iulie 2012, P.P. și SC W.S.R. SRL au investit

Tribunalul Sibiu, Dosar nr. 5336/85/2012, cu o acțiune împotriva pârâților B.F.,

B.R. și SC W.E. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare cumpărare din 21 septembrie 2009, întemeiată în drept

pe disp. art. 966, art. 968 C. civ. art. 79, art. 136/1, art. 193, art. 197 alin.

(3). art. 155

ș

i

art. 155/1 din Legea nr. 31/1990, art. 54 din Constituția României, art. 35 din

Decretul nr. 31/1954.

Tribunalul arbitrai a

considerat că, clauza compromisorie este inoperantă, întrucât, deși părțile au

încheiat o clauză compromisorie valabilă, prin voința reclamantului, la care au

achiesat și pârâții prin poziția procesuală din litigiul ce face obiectul Dosarului

nr. 5336/85/2012 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, aceasta a fost revocată la

data de 4 iulie 2012, odată cu introducerea acțiunii la această instanță judecătorească.

S-a apreciat că petitul acțiunii

arbitrale este subsumat petitului acțiunii de pe rolul Tribunalului Sibiu,

obiectul acțiunii arbitrale fiind identic cu cel din petitul al doilea al acțiunii

judecătorești, scopul urmărit de reclamant în ambele acțiuni fiind același. La

fel și cauza celor două acțiuni, în raport de temeiul juridic al dreptului valorificat,

iar faptul că, în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este chemată în

calitate de pârâtă și SC W.E. SRL, care este terț în raport de clauza

compromisorie, nu are relevanță juridică în speță, deoarece reclamanta este cea

care a făcut alegerea instanței judecătorești și a optat pentru soluționarea

litigiului în contradictoriu și cu alte persoane care ar putea fi obligate la

plată, în cazul admiterii cererii.

Întrucât în ambele acțiuni

se solicită repararea prejudiciului produs prin vânzarea frauduloasă a

activelor, ca urmare a faptei ilicite a celor doi pârâți este irelevant temeiul

juridic, repararea prejudiciului produs societății reclamante conducând, în măsura

în care acțiunea va fi admisă, și la repararea prejudiciului produs reclamantului

P.P., iar repararea prejudiciului produs reclamantului nu se poate face înainte

sau fără repararea prejudiciului produs societății.

S-a reținut că soluționarea cauzei de către

tribunalul arbitrai ar putea conduce la pronunțarea unei hotărâri potrivnice în

raport de cea a instanței judecătorești, nefiind posibilă revizuirea hotărârii

în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ, iar închiderea procedurii arbitrale se

impune întrucât instituția conexității nu este prevăzută expres în Cartea IV -

Despre arbitraj - C. proc. civ.

Prin sentința nr. 3 din 27 martie 2013,

Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, a respins acțiunea în anulare

formulată de reclamantul P.P. împotriva hotărârii din 22 noiembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și

Agricultură Sibiu în Dosarul nr. 3/2012 în contradictoriu cu pârâții B.F. și B.R.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea

de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, a reținut următoarele:

Că tribunalul arbitrai, verificându-și

competența, în temeiul art. 343

4

alin. (1) C. proc. civ. a reținut

în mod corect caracterul arbitrabil al litigiului patrimonial dintre părți

raportat la dispozițiile art. 340 C.pr.civ., dar și-a constatat necompetența

generală prin caracterul inoperant al clauzei compromisorii prevăzute de art. 16

din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, conform alin. (2) lit. b) al art. 343

4

.

S-a reținut că, convenția arbitrală produce

efecte atât de natură contractuală, cât și de natură procedurală, cu referire

la obligația reclamantului de a se adresa arbitrajului în scopul soluționării

litigiului ivit între părți, precum și la înlăturarea competenței instanțelor

de judecată pentru soluționarea diferendelor avute în vedere prin convenția de

arbitraj, astfel că, efectul principal, al acesteia constă în înlăturarea,

pentru litigiul care face obiectul acesteia, a competenței instanței judecătorești

care ar fi fost, în absența clauzei arbitrale, competentă să soluționeze

litigiul intervenit între părți.

La momentul sesizării

tribunalului arbitrai, Tribunalul Sibiu era deja sesizat de același reclamant

cu cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, prin care, în petitul

formulat în contradictoriu cu pârâții B.F., B.R. și SC W.E. SRL solicitase

repararea prejudiciului cauzat SC W.S.R. SRL și implicit asociatului P.P., prin

vânzarea frauduloasă a tuturor activelor acestei societăți către SC W.E. SRL,

prejudiciu urmând a fi evaluat prin expertiză.

Împrejurarea că, în acțiunea în instanță, a

fost chemată în calitate de pârâtă și SC W.E. SRL, caracterul ilicit al faptei

sale ce rezultă din preluarea abuzivă a activității de producție și de

comercializare a senzorilor W., prin abuzul de majoritate al asociaților pârâți

B., nu presupune că inexistența unei identități totale de părți sau formularea și

a unor petite suplimentare înlătură suprapunerea dintre cele două acțiuni.

S-a constatat că,

reclamantul în calitate de asociat al SC W.S.R. SRL, a investit tribunalul

arbitrai cu o acțiune prin care a cerut obligarea pârâților persoane fizice la

repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, prin aceiași faptă ilicită desprinsă

din cea aflată pe rolul instanței de drept comun și că, invocarea în drept și a

dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, care se regăsesc în ambele acțiuni,

nu determină schimbarea cauzei acțiunii arbitrale.

De asemenea, s-a reținut că dispozițiile

care se referă la excluderea competenței instanțelor judecătorești trebuie

interpretate în sensul că existența convenției arbitrale impune ca litigiul să

fie soluționat cu prioritate de tribunalul arbitrai și că în acest context, nu

se poate constata o excludere definitivă a competenței instanței judecătorești,

pentru că astfel ar fi încălcat principiul constituțional al liberului acces la

justiție.

Că reclamantul s-a adresat

instanței judecătorești, iar pârâții și-au formulat apărările în fond în fața

instanței fără nicio rezervă întemeiată pe convenția arbitrală, acceptând

astfel tacit oferta reclamantului, care a sesizat instanța, operând astfel o

reziliere amiabilă a convenției anterioare prin aplicarea art. 969 alin. (2) C.

civ. ca ulterior, același reclamant să solicite ca parte din litigiu inițial să

fie soluționat în paralel de tribunalul arbitrai, în temeiul clauzei

compromisorii la care renunțase, ceea ce nu este posibil, așa cum corect s-a reținut

prin hotărârea atacată. Și dacă ambele cauze erau pe rolul instanțelor judecătorești

erau incidente prevederile art. 163 C. proc. civ.

În concluzie, Curtea de

Apel Alba lulia a respins ca nefondată acțiunea în anulare întemeiată pe

dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., apreciind că la pronunțarea hotărârii

arbitrale nu au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, cu referire

la cele art. 969 C. civ și art. 343

3

raportat la art. 343

4

C. proc. civ.

Împotriva sentinței nr. 3

din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă,

a declarat recurs reclamantul P.P., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

casarea sentinței nr. 3/2013 pronunțate de Curtea de Apel Alba lulia, cu

consecința admiterii acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale din

22 noiembrie 2012, în sensul constatării competenței instanței arbitrale de a

soluționa cauza și trimiterea dosarului la instanța arbitrală în vederea

continuării judecării acțiunii arbitrale.

După o prezentare a situației de fapt,

recurentul reclamant P.P., a susținut în esență următoarele:

- Că atât reclamantul, cât și pârâții sunt

asociați în cadrul SC W.S.R. SRL Sibiu și că prin clauza compromisorie prevăzută

la art. 16 din actul constitutiv al acesteia s-a prevăzut ca soluționarea

diferendelor de ordin pecuniar între asociați să fie făcută de tribunalul

arbitrai, astfel că în raport de această clauză în mod greșit a reținut instanța

că prin introducerea acțiunii ce formează obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012,

la o instanță de drept comun, ar fi renunțat la clauza arbitrală, avându-se în

vedere că în dosarul menționat sunt alte părți.

- Recurentul a susținut că hotărârea pronunțată

Curtea de Apel Alba lulia este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor

art. 343

3

C. proc. civ., care prevede că încheierea convenției

arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor

judecătorești. în acest sens a susținut că, în mod greșit s-a reținut că prin

introducerea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012,

la o instanța judecătoreasca, respectiv la Tribunalul Sibiu, reclamantul ar fi

renunțat la clauza arbitrală și că în raport de această situație nu mai are

deschisă calea arbitrală inserată în actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, pentru

acțiunea respectivă.

- Prin sentința recurată, pronunțată de

Curtea de Apel Alba lulia, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ.,

potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante și art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, care dispune că

diferendele dintre asociați sunt supuse soluționării de tribunalul arbitrai, cu

excluderea instanțelor judecătorești.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la 17

ianuarie 2014, pârâții au solicitat respingerea recursului reclamantului

întrucât, în ambele dosare, reclamantul a solicitat despăgubiri întemeiate pe

aceleași motive de fapt și de drept.

Analizând sentința nr. 3 din 27 martie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept arătate și ținând cont de

limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este

nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

- Critica recurentului reclamant prin care

a susținut că în mod greșit a reținut Curtea de Apel Alba lulia că, clauza

compromisorie prevăzută la art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL prin

care s-a stabilit ca soluționarea diferendelor de ordin pecuniar între asociați

să fie făcută de tribunalul arbitrai, este inoperantă, nu poate fi reținută,

întrucât, deși părțile au încheiat o clauză compromisorie validă, prin voința

reclamantului, la care au achiesat și pârâții prin poziția procesuală din

litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012 aflat pe rolul

Tribunalului Sibiu, clauza compromisorie a fost revocată implicit la data de 4

iulie 2012, odată cu introducerea acțiunii la această instanță judecătorească.

Împrejurarea că, în litigiul aflat pe rolul

Tribunalului Sibiu, a fost chemată în calitate de pârâtă și SC W.E. SRL, care

este terț în raport de clauza compromisorie, invocând caracterul ilicit al faptei

sale, constând în preluarea abuzivă a activității de producție și de

comercializare a senzorilor W., prin abuzul de majoritate al asociaților pârâți

B., nu presupune că inexistența unei identități totale de părți sau formularea și

a unor petite suplimentare înlătură suprapunerea dintre cele două acțiuni,

constatată de tribunalul arbitrai și menținută de Curtea de Apel Alba lulia.

- Nici critica prin care

recurentul reclamant a susținut că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba

lulia este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 343

3

C. proc. civ. nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 343

4

alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că în cazul în care există o convenție

arbitrală și totuși a fost sesizată o instanță judecătorească cu soluționarea

litigiului ce face obiectul convenției, instanța nu poate să invoce din oficiu

necompetența sa, întrucât aceasta devine necompetentă numai pe temeiul voinței

părților.

Or, în cauza de față, se

constată că părțile și-au păstrat dreptul de a se judeca în fața instanței de

drept comun, chiar în prezența unei convenții arbitrale, avându-se în vedere

faptul că nici una dintre părți nu a invocat clauza copromisorie, inițial prevăzută,

și nu a ridicat excepția de necompetența, cu atât mai mult cu cât reclamantul

s-a adresat Tribunalului Sibiu, iar pârâții și-au formulat apărările în fond în

fața instanței fără nicio rezervă, întemeiată pe convenția arbitrală, acceptând

astfel tacit oferta reclamantului, care a sesizat instanța, operând astfel o

reziliere prin consens a convenției anterioare prin aplicarea art. 969 alin. (2)

C. civ.

În consecință, pentru considerentele reținute,

cum Curtea de Apel Alba lulia a pronunțat o decizie conformă cu textele legale

incidente în cauză, aplicate corect la situația de fapt stabilită, Înalta Curte,

va respinge recursul ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinței nr. 3 din 27 martie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

ianuarie 2014.