ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 303/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2012, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu a admis excepția necompetentei generale a tribunalului arbitrai invocată de pârâții B.F. și B.R. în contradictoriu cu reclamantul P.P. A constatat ca fiind inoperantă clauza compromisorie cuprinsă în art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL Sibiu și a dispus închiderea procedurii arbitrale. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, prin cererea înregistrată în Dosarul nr. 3/2012, reclamantul P.P. a solicitat obligarea în solidar a pârâților B.F. și B.R. la plata sumei de 5.002.327,12 lei reprezentând prejudiciu cauzat reclamantului, ca urmare a vânzării frauduloase de către pârâți, care dețin 75% din capitalul social al SC W.S.R.

SRL, a tuturor activelor acesteia, către SC W.E.S., caracterul ilicit al faptei pârâților fiind dat de nerespectarea prevederilor art. 136 1 , art. 79 coroborat cu art. 197 alin. (3) și art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul constând tocmai în nerealizarea profitului. Că vinovăția pârâților este considerată evidentă prin abuzul de majoritate săvârșit, prin vânzarea activelor nesocotind interesul social, iar pentru repararea prejudiciului reclamantul a înțeles să sesizeze tribunalul arbitrai potrivit clauzei compromisorii, cuprinsă în art. 16 din statutul SC W.S.R. SRL. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului s-a invocat raportat la caracterul de acțiune socială, iar nu individuală, a acțiunii în răspundere împotriva asociaților, titularul acțiunii putând fi doar SC W.S.R.

SRL, iar nu reclamantul. Tribunalul arbitrai a reținut că, a fost investit în temeiul clauzei compromisorii stipulate în art. 16 alin. (2) și (3) din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, în conformitate cu care neînțelegerile apărute pe durata existenței societății, fie ele între asociați și societate sau între asociații înșiși, în cazul în care nu vor fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse judecății unui tribunal arbitrai cu excluderea căii instanțelor legale, excepție făcând diferendele a căror rezolvare este atribuită instanțelor de drept comun. Potrivit alin. (3) al art. 16, diferendele vor fi rezolvate în Sibiu de către tribunalul arbitrai comercial de pe lângă camera de comerț și industrie.

Anterior formulării acțiunii arbitrale, la data de 4 iulie 2012, P.P. și SC W.S.R. SRL au investit Tribunalul Sibiu, Dosar nr. 5336/85/2012, cu o acțiune împotriva pârâților B.F., B.R. și SC W.E. SRL, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare din 21 septembrie 2009, întemeiată în drept pe disp. art. 966, art. 968 C. civ. art. 79, art. 136/1, art. 193, art. 197 alin. (3). art. 155 ș i art. 155/1 din Legea nr. 31/1990, art. 54 din Constituția României, art. 35 din Decretul nr. 31/1954. Tribunalul arbitrai a considerat că, clauza compromisorie este inoperantă, întrucât, deși părțile au încheiat o clauză compromisorie valabilă, prin voința reclamantului, la care au achiesat și pârâții prin poziția procesuală din litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, aceasta a fost revocată la data de 4 iulie 2012, odată cu introducerea acțiunii la această instanță judecătorească.

S-a apreciat că petitul acțiunii arbitrale este subsumat petitului acțiunii de pe rolul Tribunalului Sibiu, obiectul acțiunii arbitrale fiind identic cu cel din petitul al doilea al acțiunii judecătorești, scopul urmărit de reclamant în ambele acțiuni fiind același. La fel și cauza celor două acțiuni, în raport de temeiul juridic al dreptului valorificat, iar faptul că, în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu este chemată în calitate de pârâtă și SC W.E. SRL, care este terț în raport de clauza compromisorie, nu are relevanță juridică în speță, deoarece reclamanta este cea care a făcut alegerea instanței judecătorești și a optat pentru soluționarea litigiului în contradictoriu și cu alte persoane care ar putea fi obligate la plată, în cazul admiterii cererii.

Întrucât în ambele acțiuni se solicită repararea prejudiciului produs prin vânzarea frauduloasă a activelor, ca urmare a faptei ilicite a celor doi pârâți este irelevant temeiul juridic, repararea prejudiciului produs societății reclamante conducând, în măsura în care acțiunea va fi admisă, și la repararea prejudiciului produs reclamantului P.P., iar repararea prejudiciului produs reclamantului nu se poate face înainte sau fără repararea prejudiciului produs societății. S-a reținut că soluționarea cauzei de către tribunalul arbitrai ar putea conduce la pronunțarea unei hotărâri potrivnice în raport de cea a instanței judecătorești, nefiind posibilă revizuirea hotărârii în baza art. 322 pct. 7 C. proc.

civ, iar închiderea procedurii arbitrale se impune întrucât instituția conexității nu este prevăzută expres în Cartea IV - Despre arbitraj - C. proc. civ. Prin sentința nr. 3 din 27 martie 2013, Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul P.P. împotriva hotărârii din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu în Dosarul nr. 3/2012 în contradictoriu cu pârâții B.F. și B.R. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, a reținut următoarele: Că tribunalul arbitrai, verificându-și competența, în temeiul art. 343 4 alin. (1) C. proc.

civ. a reținut în mod corect caracterul arbitrabil al litigiului patrimonial dintre părți raportat la dispozițiile art. 340 C.pr.civ., dar și-a constatat necompetența generală prin caracterul inoperant al clauzei compromisorii prevăzute de art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, conform alin. (2) lit. b) al art. 343 4 . S-a reținut că, convenția arbitrală produce efecte atât de natură contractuală, cât și de natură procedurală, cu referire la obligația reclamantului de a se adresa arbitrajului în scopul soluționării litigiului ivit între părți, precum și la înlăturarea competenței instanțelor de judecată pentru soluționarea diferendelor avute în vedere prin convenția de arbitraj, astfel că, efectul principal, al acesteia constă în înlăturarea, pentru litigiul care face obiectul acesteia, a competenței instanței judecătorești care ar fi fost, în absența clauzei arbitrale, competentă să soluționeze litigiul intervenit între părți.

La momentul sesizării tribunalului arbitrai, Tribunalul Sibiu era deja sesizat de același reclamant cu cauza ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, prin care, în petitul formulat în contradictoriu cu pârâții B.F., B.R. și SC W.E. SRL solicitase repararea prejudiciului cauzat SC W.S.R. SRL și implicit asociatului P.P., prin vânzarea frauduloasă a tuturor activelor acestei societăți către SC W.E. SRL, prejudiciu urmând a fi evaluat prin expertiză. Împrejurarea că, în acțiunea în instanță, a fost chemată în calitate de pârâtă și SC W.E. SRL, caracterul ilicit al faptei sale ce rezultă din preluarea abuzivă a activității de producție și de comercializare a senzorilor W., prin abuzul de majoritate al asociaților pârâți B., nu presupune că inexistența unei identități totale de părți sau formularea și a unor petite suplimentare înlătură suprapunerea dintre cele două acțiuni.

S-a constatat că, reclamantul în calitate de asociat al SC W.S.R. SRL, a investit tribunalul arbitrai cu o acțiune prin care a cerut obligarea pârâților persoane fizice la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, prin aceiași faptă ilicită desprinsă din cea aflată pe rolul instanței de drept comun și că, invocarea în drept și a dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, care se regăsesc în ambele acțiuni, nu determină schimbarea cauzei acțiunii arbitrale. De asemenea, s-a reținut că dispozițiile care se referă la excluderea competenței instanțelor judecătorești trebuie interpretate în sensul că existența convenției arbitrale impune ca litigiul să fie soluționat cu prioritate de tribunalul arbitrai și că în acest context, nu se poate constata o excludere definitivă a competenței instanței judecătorești, pentru că astfel ar fi încălcat principiul constituțional al liberului acces la justiție.

Că reclamantul s-a adresat instanței judecătorești, iar pârâții și-au formulat apărările în fond în fața instanței fără nicio rezervă întemeiată pe convenția arbitrală, acceptând astfel tacit oferta reclamantului, care a sesizat instanța, operând astfel o reziliere amiabilă a convenției anterioare prin aplicarea art. 969 alin. (2) C. civ. ca ulterior, același reclamant să solicite ca parte din litigiu inițial să fie soluționat în paralel de tribunalul arbitrai, în temeiul clauzei compromisorii la care renunțase, ceea ce nu este posibil, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată. Și dacă ambele cauze erau pe rolul instanțelor judecătorești erau incidente prevederile art. 163 C. proc. civ.

În concluzie, Curtea de Apel Alba lulia a respins ca nefondată acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., apreciind că la pronunțarea hotărârii arbitrale nu au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, cu referire la cele art. 969 C. civ și art. 343 3 raportat la art. 343 4 C. proc. civ. Împotriva sentinței nr. 3 din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, a declarat recurs reclamantul P.P., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea sentinței nr. 3/2013 pronunțate de Curtea de Apel Alba lulia, cu consecința admiterii acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale din 22 noiembrie 2012, în sensul constatării competenței instanței arbitrale de a soluționa cauza și trimiterea dosarului la instanța arbitrală în vederea continuării judecării acțiunii arbitrale.

După o prezentare a situației de fapt, recurentul reclamant P.P., a susținut în esență următoarele: - Că atât reclamantul, cât și pârâții sunt asociați în cadrul SC W.S.R. SRL Sibiu și că prin clauza compromisorie prevăzută la art. 16 din actul constitutiv al acesteia s-a prevăzut ca soluționarea diferendelor de ordin pecuniar între asociați să fie făcută de tribunalul arbitrai, astfel că în raport de această clauză în mod greșit a reținut instanța că prin introducerea acțiunii ce formează obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, la o instanță de drept comun, ar fi renunțat la clauza arbitrală, avându-se în vedere că în dosarul menționat sunt alte părți. - Recurentul a susținut că hotărârea pronunțată Curtea de Apel Alba lulia este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 343 3 C. proc.

civ., care prevede că încheierea convenției arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești. în acest sens a susținut că, în mod greșit s-a reținut că prin introducerea cererii de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012, la o instanța judecătoreasca, respectiv la Tribunalul Sibiu, reclamantul ar fi renunțat la clauza arbitrală și că în raport de această situație nu mai are deschisă calea arbitrală inserată în actul constitutiv al SC W.S.R. SRL, pentru acțiunea respectivă. - Prin sentința recurată, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R.

SRL, care dispune că diferendele dintre asociați sunt supuse soluționării de tribunalul arbitrai, cu excluderea instanțelor judecătorești. Prin întâmpinarea depusă la dosar la 17 ianuarie 2014, pârâții au solicitat respingerea recursului reclamantului întrucât, în ambele dosare, reclamantul a solicitat despăgubiri întemeiate pe aceleași motive de fapt și de drept. Analizând sentința nr. 3 din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate și ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, avându-se în vedere următoarele considerente: - Critica recurentului reclamant prin care a susținut că în mod greșit a reținut Curtea de Apel Alba lulia că, clauza compromisorie prevăzută la art. 16 din actul constitutiv al SC W.S.R.

SRL prin care s-a stabilit ca soluționarea diferendelor de ordin pecuniar între asociați să fie făcută de tribunalul arbitrai, este inoperantă, nu poate fi reținută, întrucât, deși părțile au încheiat o clauză compromisorie validă, prin voința reclamantului, la care au achiesat și pârâții prin poziția procesuală din litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 5336/85/2012 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, clauza compromisorie a fost revocată implicit la data de 4 iulie 2012, odată cu introducerea acțiunii la această instanță judecătorească. Împrejurarea că, în litigiul aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, a fost chemată în calitate de pârâtă și SC W.E.

SRL, care este terț în raport de clauza compromisorie, invocând caracterul ilicit al faptei sale, constând în preluarea abuzivă a activității de producție și de comercializare a senzorilor W., prin abuzul de majoritate al asociaților pârâți B., nu presupune că inexistența unei identități totale de părți sau formularea și a unor petite suplimentare înlătură suprapunerea dintre cele două acțiuni, constatată de tribunalul arbitrai și menținută de Curtea de Apel Alba lulia. - Nici critica prin care recurentul reclamant a susținut că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 343 3 C. proc. civ. nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 343 4 alin. (1) C. proc.

civ., care prevăd că în cazul în care există o convenție arbitrală și totuși a fost sesizată o instanță judecătorească cu soluționarea litigiului ce face obiectul convenției, instanța nu poate să invoce din oficiu necompetența sa, întrucât aceasta devine necompetentă numai pe temeiul voinței părților. Or, în cauza de față, se constată că părțile și-au păstrat dreptul de a se judeca în fața instanței de drept comun, chiar în prezența unei convenții arbitrale, avându-se în vedere faptul că nici una dintre părți nu a invocat clauza copromisorie, inițial prevăzută, și nu a ridicat excepția de necompetența, cu atât mai mult cu cât reclamantul s-a adresat Tribunalului Sibiu, iar pârâții și-au formulat apărările în fond în fața instanței fără nicio rezervă, întemeiată pe convenția arbitrală, acceptând astfel tacit oferta reclamantului, care a sesizat instanța, operând astfel o reziliere prin consens a convenției anterioare prin aplicarea art. 969 alin. (2) C. civ.

În consecință, pentru considerentele reținute, cum Curtea de Apel Alba lulia a pronunțat o decizie conformă cu textele legale incidente în cauză, aplicate corect la situația de fapt stabilită, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinței nr. 3 din 27 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.