ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 261/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului de față,

din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 8577 din 15 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC O.E.I.T. SRL, în contradictoriu

cu pârâtele SC U. SA și O.C.P.I. - S.P.I. sector 5; s-a respins cererea de

intervenție forțată a A.V.A.S.; s-a constatat că reclamanta SC O.E.I.T. SRL

și-a îndeplinit obligația de plată a restului de preț în sumă de 597.785 lei,

astfel cum s-a obligat prin contractul autentic de vânzare-cumpărare din 27

octombrie 2006; s-a dispus radierea privilegiului SC U. SA din C.F., partea a

lll-a pentru restul de preț de 597.785 lei; a fost obligată pârâta la plata

sumei de 1.938,3 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut, în esență, că părțile

litigante au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 27

octombrie 2006 de B.N.P. B.V. și C.D.C., pârâta SC U. SA, reprezentată de

Președintele C.A., P.M.A., a vândut către reclamanta SC O.E.I.T. SRL imobilul

situat în București, sector 5, compus din teren în suprafață de 910 mp și construcțiile

existente pe acesta, respectiv: construcție administrativă în suprafață

construită de 374,48 mp (având subsol, parter și pod) și o magazie în suprafață

construită de 5,23 mp, la suma de 235.000 euro, echivalentul a 825.931 lei,

fără T.V.A., modul de achitare și ce sumă s-a achitat fiind convenit de părți

chiar în cuprinsul actului.

Astfel, s-a menționat că

reprezentantul legal al pârâtei SC U. SA a primit anterior, la 02 august 2006

suma de 70.000 lei în numerar iar suma de 158.146 lei s-a achitat de reclamantă

(cumpărătoare) la data de 24 iunie 2008, data încheierii actului adițional la

antecontractul de vânzare-cumpărare. Pentru restul de plată a prețului -

597.785 lei - să fie achitat de reclamantă până la data de 03 noiembrie 2006,

respectiv 577.185 lei, la data de 03 noiembrie 2006 și suma de 11.000 lei, la

data de 27 noiembrie 2006.

Însă, la data de 28 noiembrie 2006,

părțile au încheiat un proces-verbal (fila 45, dosar judecătorie) în care au

consemnat primirea integrală a prețului și predarea imobilului către

reclamantă, pentru vânzătoarea SC U. SA înscrisul a fost semnat de

reprezentantul societății, P.M.A.

S-a avut în vedere că părțile nu au

stipulat în contract vreo sancțiune în cazul depășirii termenului de plată a

vânzării, motiv pentru care nu s-a aplicat nicio sancțiune, iar pentru plata

restului de preț, reprezentantul SC U. SA a înscris în C.F. a privilegiului

vânzătorului C.F. partea a lll-a.

Față de această situație,

reprezentantul SC U. SA a refuzat să întocmească Declarația de primire a

prețului pentru a se putea radia privilegiul din cartea funciară, deși a fost notificată

prin executor judecătoresc, însă nu s-a prezentat, astfel încât reclamanta,

neavând la îndemână o cerere în realizarea dreptului său, a solicitat instanței

să constate că a plătit prețul conform contractului și să dispună radierea

privilegiului.

Cu privire la cererea de chemare în

judecată a A.V.A.S. (cerere de intervenție forțată) formulată de pârâta SC U.

SA tribunalul a reținut că SC U. SA are calitatea de pârâtă iar intervenienta A.V.A.S.

este acționar la această societate și nu ar putea pretinde aceleași drepturi ca

și reclamanta, adică să se constate că Autoritatea și-a îndeplinit vreo

obligație de plată izvorâtă dintr-un contract de vânzare încheiat între SC O.E.I.T.

SRL și SC U. SA. Singurele drepturi pe care le-ar putea pretinde A.V.A.S. sunt

cele pe care i le conferă calitatea sa de acționar în numele statului, așa

încât prima instanță a respins această cerere.

Împotriva sentinței a formulat apel SC

U. SA. și a solicitat anularea sentinței și reținând cauza spre rejudecare

respingerea acțiunii; pe fond schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul

respingerii acțiunii; cu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat apel A.V.A.S.,

intervenient forțat în cauză, care a solicitat admiterea apelului, anularea

hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare judecătoriei în raza

teritorială a situării imobilului iar în subsidiar schimbarea hotărârii

atacate.

hotărârii cu încălcarea dispozițiilor art. 159 C. proc. civ. privitoare la

competența de ordine publică sub aspectul încălcării competenței materiale, cu

aplicarea art. 47 și următoarele din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și

publicității imobiliare, cu privire la capătul de cerere privind radierea din

cartea funciară a privilegiului vânzătorului. în esență a arătat, în cadrul

acestei critici că procedura de înscriere în cartea funciară este una specială,

fiind de competența registratorului de carte funciară; împotriva încheierii se

poate formula plângere la Judecătoria în raza cărei rază de competență

teritorială se află imobilul.

Pentru aceste considerente a solicitat

anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în

principal Biroului de C.F. și în subsidiar în raza teritorială a imobilului.

A arătat că și capătul de cerere având

ca obiect constatarea existenței unui drept este de competența judecătoriei

întrucât conform art. 18 C. proc. civ. în astfel de cereri competența se determină

după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect executarea se depun la

executorul judecătoresc, iar contestația la instanța de executare care este

judecătoria.

intervenție forțată a fost calificată de instanță ca fiind o cerere de chemare

în judecată a A.V.A.S. în loc de cerere în arătarea titularului dreptului,

fiind încălcate în opinia apelantei dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

reconvențională formulată de SC U. SA în constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare cumpărare imobiliară pentru preț neserios de cererea

introductivă de instanță privind constatarea plății prețului, între cele două

cereri, existând în opinia apelantei o strânsă legătură de părți, obiect și

cauză. A susținut că pentru o mai bună administrare a justiției urmează a se

face aplicarea dispozițiilor ar.t 164 C. proc. civ.

constituie aport în natură al statului la capitalul social al SC U. SA,

contravaloarea imobilului fiind reprezentată de acțiuni proprietatea statului

prin A.V.A.S.

A arătat că deși, în temeiul

principiului potrivit căruia penalul ține în loc civilul a solicitat instanței

de fond suspendarea cauzei în cauză instanța a dispus disjungerea cauzei și a

soluționat acțiunea introductivă.

A solicitat să se înlăture argumentul

instanței în sensul că A.V.A.S. nu putea pretinde aceleași drepturi ca și

reclamanta întrucât în raportul obligațional de aportare A.V.A.S. poate

pretinde să se constate că și-a îndeplinit obligația de aducere a bunului la

formarea capitatului social și că în schimbul acțiunilor are atât drepturi

patrimoniale(încasarea prețului acțiunilor, dividende-drepturi de care a fost

lipsită) cât și drepturi nepatrimoniale(dreptul de a fi ales, dreptul de

vot-drepturi de care de asemenea, a fost lipsită autoritatea. Acțiunea

reprezintă o fracțiune a capitalului social, fracțiune care este în mod necesar

un titlu de credit(titlu de valoare, valoare mobiliară)titlu constatator al

drepturilor și obligațiilor care decurg din calitatea de acționar, reprezentând

drepturi de creanță, achiziționate ca urmare a aportului în natură reprezentat

de teren și construcție, sediu social la SC U. SA.

stat la capitalul social al SC U. SA s-a efectuat în dauna creditorului A.V.A.S.,

cu încălcarea și în frauda legii și în frauda societății și a celorlalți

acționari și a salariaților societății, acest activ fiind însăși sediul social

al societății, element constitutiv, de fond, pentru funcționarea societății.

Vânzătorul SC U. SA și cumpărătorul,

sub sancțiunea nulității absolute statuate de dispozițiile art. 150 din Legea nr.

31/1990 au încheiat contractul de vânzare cumpărare a imobilului -sediu social

situat în București, sector 5 autentificat de B.N.P. B.V. și C.D.C.,

cumpărătorul având cunoștință că bunul a fost aportat de stat la capitalul

social.

Că bunul a fost înstrăinat cu

nerespectarea voinței juridice a societății, recunoaște însăși administratorul

societății SC U. SA prin cererea reconvențională.

Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de

privatizare, la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului

comerțului se suspendă judecarea tuturor acțiunilor în pretenții judiciare sau

extrajudiciare îndreptate împotriva societății comerciale, termenele de

prescripție a acțiunilor de realizare a creanțelor aparținând creditorilor

acesteia, precum și orice procedură de executare silită pornită împotriva ei.

Astfel cum rezultă din extrasul O.N.R.C.

din 12 iunie 2012 este menționată în registrul societăților comerciale o

hotărâre de dizolvare judiciară a societății astfel că în opinia apelantei se

impunea suspendarea judecății fondului cererii disjunse.

SC O.E.I.T. SRL a formulat întâmpinare

și a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a domnului P.M.A.; să se

constate nulitatea apelului declarat de SC U. SA întrucât acesta a fost

declarat de P.M.A., persoană fără calitate de administrator al SC U. SA.

La data de 06 martie 2013 apelanta SC

U. SA a formulat cerere de renunțare la judecata apelului.

Cum la termenul de judecată din data

de 06 februarie 2013 s-a încuviințat proba cu înscrisuri în combaterea

excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al SC U. SA instanța de apel

s-a pronunțat asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al SC U.

SA în ceea ce îl privește pe P.M.A.

Excepția invocată a fost admisă de

instanța de apel, având în vedere că nu s-a făcut dovada calității de

reprezentant a apelantei SC U. SA în ceea ce îl privește pe semnatarul cererii

de apel, P.M.A., motiv pentru care în temeiul art. 161 C. proc. civ. a anulat

apelul formulat de apelanta SC U. SA, împrejurare ce a condus ineficienta

dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. care reglementează renunțarea la judecată.

Prin Decizia civilă nr. 104 din 14

martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a

admis excepția lipsei calității de reprezentant al SC U. SA și în consecință s-a

anulat apelul formulat de SC U. SA și a fost respins apelul pârâtei A.V.A.S.

București, ca nefondat.

Prin aceeași decizie au fost obligate

apelantele SC U. SA și A.V.A.S. București la plata sumei de 1.860 lei

cheltuieli de judecată. Prima critică care vizează pronunțarea hotărârii cu

încălcarea dispozițiilor art. 159 C. proc. civ. privitoare la competența de

ordine publică sub aspectul încălcării competenței materiale, cu aplicarea art.

47 și următoarele din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității

imobiliare, cu privire la capătul de cerere privind radierea din cartea

funciară a privilegiului vânzătorului, instanța de apel a respins-o ca

neîntemeiată, întrucât la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2012

tribunalul - prima instanță - a respins excepția de necompetență materială a

Tribunalului București privind capătul doi al cererii ca neîntemeiată reținând

că acesta este un capăt de cerere accesoriu la cererea principală, încheiere ce

nu a fost apelată, așa încât soluția a trecut în puterea de lucru judecat.

respins, instanța de apel reținând că au fost respectate dispozițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ. și a calificat corect cererea de intervenție formulată ca

fiind o cerere de chemare în judecată a altor persoane, în conformitate cu

respectarea principiului disponibilității, instanța nu poate introduce din

oficiu o altă persoană în proces, iar a înțeles să formuleze cererea de chemare

în judecată a A.V.A.S. în temeiul art. 57 C. proc. civ., uzând astfel de

dispozițiile procedurale care reglementează un caz de intervenție forțată,

situație în raport cu care s-a reținut că potrivit art. 58 C. proc. civ. cel

chemat în judecată dobândește calitatea de intervenient în interes propriu, caz

când hotărârea îi va fi opozabilă.

Prin acest tip de intervenție forțată

una din părțile inițiale, SC U. SA, a considerat că terțul, în speță A.V.A.S.,

ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.

Faptul că, în opinia apelantei pentru

introducerea sa în proces ar fi trebuit folosită instituția arătării

titularului dreptului a fost considerat fără relevanță, tocmai în virtutea

principiului disponibilității în procesul civil. Mai mult, arătarea titularului

dreptului impunea îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 64 C. proc. civ.

esență, ca fiind corectă măsura disjungerii dat fiind că cererea de chemare în

judecată era în stare de judecata, iar cererea reconvențională a fost depusă la

circa un an de zile de la promovarea cererii principale, nu, Tribunalul a

disjuns judecata, pentru a nu tergiversa soluționarea cererii principale care

putea fi judecat la acel termen.

De altfel, sub acest aspect, instanța

de apel a considerat că este o soluție cu caracter premergător soluționării

cererii reconventionale, disjungerea nu poate fi atacata ca și dispoziție,

decât o data cu soluția dată acestei cereri, potrivit art. 282 alin. (2) C.

proc. civ. Integrarea acestei dispoziții din punct de vedere formal, în

cuprinsul unei sentințe civile, cum este cea criticată în apel, nu îi alterează

caracterul de act procesual premergător soluționării fondului cererii

reconventionale.

Ca atare, instanța de apel a conchis

că nu se poate înlătura dispoziția de disjungere a cererii reconventionale, mai

ales că până la data soluționării apelului, cererea reconventională a fost de

asemenea, soluționată, în data de 01 martie 2013, aspect care rezultă din

consultarea mențiunilor de pe Portalul instanțelor de judecată.

4.+5. Critica apelantei cu privire la

greșita soluționare a cererii de suspendare, instanța de apel a constatat că la

data de 01 iunie 2012 A.V.A.S. a solicitat suspendarea judecății cauzei până la

soluționarea cauzei penale motivat de împrejurarea că pe rolul D.I.F. din

cadrul I.G.P.R. se află Dosarul de urmărire penală nr. 7626/P/2007 privind pe P.M.A.;

a formulat cerere de constituire parte civilă pentru prejudiciu de 667.785 lei;

că în cauză a fost începută urmărirea penală.(fila 332 dosar Tribunal).

Cu privire la această cerere, instanța

de apel a constatat - ca și prima instanță - că în cuprinsul sentinței

pronunțate, în cauză nu rezultă că cercetarea penală se desfășoară împotriva

numitului P.M.A., în calitate de fost administrator al societății pârâte pentru

pretinse fapte care au legătură cu cererile formulate în prezenta cauză, iar

suspendarea este facultativă, atributul suspendării judecării cauzei fiind în

exclusivitate în sarcina judecătorului și cum aspectele penale nu au o directă

înrâurire cu prezenta cauză, a fost respinsă critica sub acest aspect.

În ceea ce privește criticile patru și

cinci din apel, sub aspectul soluției pronunțată cu privire la cererea de

intervenție forțată a A.V.A.S., instanța de apel a considerat că cererea de

intervenție forțată - chemarea în judecată a altei persoane - terțul, A.V.A.S.

în cauză, stă în proces prin voința pârâtului SC U. SA, iar potrivit ari. 58 C.

proc. civ. are calitatea de intervenient în interes propriu și a fost introdus

în proces pentru că SC U. SA și a considerat că terțul, în speță A.V.A.S., ar

putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.

Astfel cum rezultă din cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta SC O.E.I.T. SRL pârâta SC U. SA a

fost chemată în judecată solicintându - se ca prin hotărârea ce va pronunța să

se constate că reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a restului de preț

în sumă de 597.785 lei, astfel cum s-a obligat prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat din 27 octombrie 2006 și să se dispună radierea

privilegiului din C.F., Municipiul București, sector 5.

Așa încât, conchide instanța de apel

că, SC U. SA are calitatea de pârâtă, iar împrejurarea că A.V.A.S. este

acționar la această societate nu rezultă implicit că ar putea pretinde aceleași

drepturi ca și reclamanta, având în vedere că în contractul indicat în cererea

de chemare în judecată părți sunt SC O.E.I.T. SRL și SC U. SA.

respins susținerea apelantei în ceea ce privește impunerea suspendării

judecății fondului cererii disjunse, întrucât excede prezentul dosar, apelanta

putând să formuleze o cerere de suspendare a cauzei în dosarul nou format ca

urmare a disjungerii cererii reconvenționale.

În apel, instanța a obligat părțile

adverse la plata cheltuielilor de judecată către intimata - reclamantă, în

raport de art. 274 C. proc. civ., dovedite cu chitanța aflată la dosarul

cauzei, fila 63 dosar apel.

Împotriva deciziei pronunțată în apel,

pârâta A.V.A.S. București a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate

după cum urmează:

recurenta critică soluția instanței de apel sub aspectul încălcării

dispozițiilor art. 159 privitoare la competența de ordine publică în

considerarea art. 47 din Legea nr. 47/1996, republicată, respectiv capătul de

cerere de radiere din C.F. a privilegiului vânzătorului, înscris în art. 304 pct.

3 C. proc. civ.

1.1.- În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, recurenta arată, în esență, care sunt dispozițiile Legii nr. 7/1996

referitoare la întabulare, radiere și plângerea împotriva încheierii

registratorului de la biroul teritorial de cadastru a cărui competență este în

favoarea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află

imobilul, așa încât, norma specială derogă de la norma generală, normă

încălcată de hotărârea recurată, respectiv competența generală și competența

materiale, ceea ce atrage anularea deciziei pronunțată în apel cu trimiterea

cauzei spre competentă soluționare, în principal Biroului de C.F., iar în

subsidiar Judecătoriei din raza teritorială a imobilului.

1.2. În cadrul aceluiași motiv de

recurs, recurenta precizează că și capătul de cerere având ca obiect

constatarea existenței unui drept este de competența judecătoriei, în raport de

art. 18 C. proc. civ., potrivit căruia cererile în materie de executare a

prestației se depun la executorul judecătoresc - art. 373

1

C. proc. civ,

iar contestația la executare este de competența judecătoriei, ca instanță de

executare.

recurs, recurenta susține că ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., întrucât cererea de intervenție forțată a fost calificată ca

fiind o cerere de chemare în judecată, în loc de arătarea titularului dreptului,

ceea ce atrage motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de

recurs, recurenta mai arată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 64 C. proc. civ.,

în baza principiului disponibilității instanța de apel trebuia să aibă în

vedere că SC U. SA a formulat o cerere de chemare în judecată a altor persoane

întemeiată pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ. și solicitarea s-a făcut în

mod legal de introducere a A.V.A.S. -ului în calitate de intervenientă în interes

propriu.

recurs, recurenta critică soluția din apel cu privire la disjungerea cererii

reconvențională și judecarea acesteia separat, în susținerea căruia arată că

este nelegală disjungerea deoarece între cele două cereri există o strânsă

legătură atât în ceea ce privește obiectul, cât și în ceea ce privește cauza

juridică plății/sau neplății.

Sub acest aspect, recurenta solicită

admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței competente să soluționeze cele două cereri în constatarea,

dispunându-se totodată conexarea lor, pentru strânsa legătură de părți, obiect

și cauză, conform art. 116

4

C. proc. civ., fiind incident motivul de

nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurs, recurenta critică soluția celor două instanței sub aspectul dispunerii

suspendării judecării cauzei în temeiul 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

motiv ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs,

recurenta arată, în esență, că instanța de fond trebuia să suspende judecata

procesului civil, în considerarea principiului penalul ține loc civilului și nu

să disjungă judecarea cererii reconvenționale de acțiunea principală. în opinia

sa, ar trebui înlăturată aprecierea celor două instanțe în sensul că A.V.A.S.

București nu ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, deoarece

există raportul obligațional de aportare a recurentei vizând constatarea

îndeplinirii tuturor obligațiilor - pe care le menționează ca urmare a

înstrăinării imobilului - în virtutea titlului constatator al drepturilor și

obligațiilor care decurg din calitatea de acționar, reprezentând drepturi de

creanță, ca urmare a aportului în natură reprezentat de teren și construcție,

sediul social al pârâtei SC U. SA.

Referitor la înstrăinarea imobilului -

sediul social al pârâtei SC U. SA - a fost făcut în dauna creditoarei și în

frauda legii, precum și în frauda societății și a celorlalți acționari, a

salariaților societății, cu nerespectarea voinței juridice a societății, așa

cum rezultă din recunoașterea însăși a administratorului societății SC U. SA.

Mai mult, recurenta mai arată, în

cadrul aceluiași motiv de recurs, că potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr.

137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea procesului de privatizare, la

data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerțului se

suspendă judecarea tuturor acțiunilor în pretenții sau extrajudiciare

îndreptate împotriva societății comerciale, termenele de prescripție a

acțiunilor în realizare a creanțelor aparținând creditorilor acesteia, precum

și orice procedură de executare silită pornită împotriva ei. în sensul celor

arătate la alineatul anterior, recurenta precizează că există o hotărâre de

dizolvare judiciară a societății așa cum rezultă din extrasul O.N.R.C. din 12

iunie 2012, împrejurare ce impunea suspendarea judecării cererii disjunse.

5.- Referitor la cel de-al cincilea

motiv de recurs, recurenta invocămotivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. prco. civ., în susținerea căruia arată că în mod nelegal instanța de apel

a obligat pe A.V.A.S. București în solidar cu pârâta SC U. SA la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei.

De altfel, după cum se poate observa

recurenta reia toate criticile formulate în apel.

În argumentarea acestui motiv de

recurs, recurenta susține că, în mod nelegal, au fost aplicate dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât i-a fost respinsă cererea de

introducere în cauză în calitate de intervenient în nume propriu, aspect care

nu conduce la tergiversarea nejustificată a soluționării cauzei. Procedând în

acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile referitoare la art. 274 C. proc.

civ., și nu numai dar, cheltuielile de judecată au fost stabilit arbitrar,

nefiind dovezi clare, sumele pretinse cu acest titlu nu sunt defalcate, iar

pentru acordarea lor este impetuos necesar probarea lor cu acte justificative,

ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.

În consecință, cu privire la acest

motiv de recurs, recurenta solicită admiterea recursului și exonerarea

recurentei de la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu pârâta SC U. SA

în sumă de 1.860 lei.

Recursul este nefondat conform

considerentelor ce se vor arăta în continuare:

invocat de recurentă astfel cum a fost structurat în motivarea prezentei

decizii, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât această

excepție a fost respinsă ca neîntemeiată la judecată în fond în ședința de la

20 aprilie 2012 - fila 306 Vol. II, dosar Tribunalul București, secția a VII-a civil,

- dat fiind că cererea de radiere a privilegiului din C.F. - capătul 2 din

cerere - este accesorie la cererea principală, conform principiului accesorium

sequitur principale - adică legea procesuală civilă pentru a exprima ideea de

principiu că orice instanță competentă învestită cu judecarea unei cereri

principale are căderea de a judeca și toate cererile accesorii și incidentale,

care, dacă ar fi judecate separat, ar putea atrage competența unei alte

instanțe - care a intrat în puterea lucrului judecat prin neapelarea acestei

încheieri - devenind irevocabilă - așa cum în mod corect a statuat instanța de

apel.

Prin urmare, vor fi înlăturate și

celelalte critici ale recurentei înscrise în motivul de nelegalitate întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte urmează să

respingă și celelalte critici referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 18 C.

proc. civ., pentru aceleași considerente anterior expuse.

de recurs potrivit căruia ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., în sensul greșitei soluționări a cererii de intervenție sub

aspectul greșitei calificări, Înalta Curte constată că este nefondat, deoarece

instanța de apel a apreciat corect că nu sunt incidente dispozițiile art. 57 C.

proc. civ., dat fiind calitatea diferită a recurentei față de pârâta SC U. SA,

care le conferă distinct drepturi și obligații, în cazul recurentei drepturi și

obligații în calitate de acționar al SC U. SA.

Mai mult, așa cum în mod temeinic a

analizat instanța de apel, recurenta nu poate pretinde aceleași drepturi ca

pârâta SC U. SA, întrucât recurenta nu poate pretinde decât drepturi ce derivă

din calitatea sa de acționar al statului.

Prin urmare, vor fi înlăturate și

celelalte critici cu privire la o presupusă legătură a raporturilor juridice

dintre recurentă și pârâta SC U. SA care ar fi putut conduce la admiterea

cererii de intervenție forțată, astfel că instanța de apel în virtutea rolului

activ în spiritul dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a soluționat

corect în limitele cu care a fost învestită soluționarea cauzei sub toate

aspectele sesizate, fără a le mai menționa expres, mai ales că în recurs

controlul judiciar se exercită numai din perspectiva motivelor de nelegalitate

prevăzute de pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.

Concluzionând cu privire la acest

motiv de recurs, arătarea titularului dreptului invocată de recurentă a fost,

de asemenea soluționată corect și în spiritul respectării principiului

disponibilității, respectiv că judecătorul poate cel mult să atragă atenția

părților asupra necesității introducerii în proces și a altor persoane dar nu

este obligat la o astfel de conduită, iar arătarea titularului dreptului impune

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 64 C. proc. civ., ceea ce nu a fost

cazul în speță.

motiv de recurs, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Disjungerea în cauză, s-a făcut în mod

corect și în virtutea rolului activ al instanței, în sensul că s-a avut în

vedere că cererea reconvențională a fost formulată la circa un an de zile de la

formularea cererii principale, ceea ce a condus la convingerea instanței că s-a

urmărit vădit nesoluționarea cauzei într-un termen rezonabil, măsură care de

altfel s-a datorat recurentei care nu a înțeles să-și formuleze apărările în

demersul judiciar întreprins.

Toate aceste aspecte, nu pot conduce

la concluzia că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale referitoare la

disjungerea care s-a făcut în cauză - fără a mai le menționa - ci, dimpotrivă,

instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, de a nu tergiversa

procesul, astfel că măsura disjungerii cererii reconvențională a fost dispusă

în mod legal și în interesul unei bunei administrări a justiției și pentru a

evita riscul amânării cererii principale. Concluzionând, nimic nu o împiedica

pe recurentă să-și formuleze apărările de așa manieră încât să nu lezeze cursul

judecării cauzei într-un termen rezonabil și cu respectarea dreptului la

apărare al părților din proces.

recurs, recurenta critică soluția celor două instanței sub aspectul dispunerii

suspendării judecării cauzei în temeiul 244 alin. (1) pct 2 C. proc. civ.,

motiv ce se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., motivul de

nelegalitate invocat fiind, de asemenea nefondat, întrucât instanța de apel în

mod corect a confirmat soluția primei instanțe cu privire la respingerea

cererii de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru

următoarele considerente:

De amintit că suspendarea judecății

reprezintă un incident în cursul desfășurării acesteia, constând în oprirea

vremelnică a procedurii de judecată din cauza unor împrejurări voite de părți

sau independent de voința lor.

Temporizarea rezolvării acțiunii

civile până la soluționarea irevocabilă a celei penale este justificată și

consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen., din

moment ce, cum precizează art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatarea

infracțiunii „ ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să

se dea".

Desigur, nu trebuie ignorate nici

prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea

definitivă a instanței de judecată are autoritate de lucru judecat, în fața

instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o

și a vinovăției acesteia, însă în prezenta cauză cercetarea penală se

desfășoară împotriva numitului P.M.A., în calitate de fost administrator al

societății pârâte SC U. SA în legătură cu presupuse fapte penale care nu au

strânsă legătură cu prezenta cauză.

Asupra oportunității suspendării, în

ipoteza textului de lege evocat, apreciază instanța de judecată, norma în

discuție având un caracter permisiv. Sub aceste aspect este de precizat că,

prin caracterul lor permis, dispozițiile art. 244 C. proc. civ., departe de a

nesocoti textul constituțional, în realitate, îi dau expresie, judecătorul

având posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, evitând

prelungirea artificială și nejustificată a procesului și asigurând astfel

părților exercitarea drepturilor procesuale cu bună - credință, fără a aduce

atingere drepturilor și interesele legitime ale celorlalte părți. De fapt,

trebuie reamintit că această suspendare este o suspendare facultativă, ceea ce

înseamnă că măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat

reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea

măsură se justifică și îndeplinește condițiile cerute de textul de lege

invocat.

Instanța de apel a dat o soluție

legală prin aprecierea ca fiind oportună suspendarea judecății apelului

reclamantului, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, nu sunt incidente

dispozițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ceea ce

conduce la concluzia că motivul de nelegalitate formulat nu este fondat.

Față de considerentele anterior expuse

la acest punct, Înalta Curte urmează să respingă și criticile formulate de

recurentă referitoare la hotărârea de dizolvare și temeiul de lege evocat în

argumentarea lor.

motiv de recurs, prin care recurenta susține că în mod nelegal instanța de apel

a obligat pe A.V.A.S. București, în solidar, cu pârâta SC U. SA la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 1.860 lei, în temeiul motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să

îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

La baza obligației de restituire a

cheltuielilor de judecată, deci temeiul juridic al restituirii, se află culpa

procesuală dedusă din expresia "partea care cade în pretenții".

Recurenta se află în culpă procesuală,

pe de o parte, iar pe de altă parte intimata SC O.E.I.T. SRL a dovedit

cheltuielile de judecată, care, în cauză reprezintă onorariu de avocat în sumă

de 1.860 lei conform chitanței depusă în original în apel la fila 63 dosar

apel.

Susținerile recurentei că nu există un

calcul și că suma la care a fost obligată în apel nu a fost dovedită, Înalta Curte

urmează să le respingă ca nefondate, acestea fiind simple afirmații fără un

suport legal.

În consecință, Înalta Curte în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul

declarat de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 104 din 14 martie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

29 ianuarie 2014.